untold

de -
5 846

După ce ani la rând am preferat parfumurile puternice, cu arome mai degrabă condimentate, am dezvoltat un apetit pentru cele florale, cu un touch feminin și ultra-feminin. Iar Untold, parfumul despre care am mai vorbit și în trecut, a poposit de săptămâna trecută pe măsuța mea de toaletă, prin curtoazia echipei Elizabeth Arden România.

Se încadrează într-o categorie floral-fructată, însă păstrează reminiscențe ale parfumurilor care mi-au însoțit zilele de-a lungul timpului. Piperul roz din vârful aromat, de exemplu, mă face să-mi placă începutul. Condimentează o bergamotă suculentă la început, așa că prima impresie pe care o creează este de parfum fresh. Dacă l-ați încercat deja probabil la început v-a dat și impresia unui parfum dulce – sunt notele de pară, domolite totuți de mugurii verzi de coacăze. Pentru fiecare aromă dulce, ce poate deveni intoxicantă, în Untold există un revers proaspăt al medaliei.

de -
11 2625

Vise pe care încă nu le-ai împărtășit nimănui, secrete care așteaptă să fie destăinuite, ambiții ascunse care se vor declarate, iată ce a inspirat noul parfum de la Elizabeth Arden. Diferitele fațete, uneori complicate, ale femeii moderne sunt de mult timp sursă de inspirație pentru parfumieri. Povești nespuse, unele evidente încă de la suprafață, altele care așteaptă în stare latentă să fie dezvăluite lumii întregi, sau descoperite doar de aceia care știu cum să privească.

Untold este un parfum delicat, intens, intoxicant, proaspăt și misterios. Multifațetat, are o combinație destul de surprinzătoare de note. Se deschide condimentat, cu note de piper roz infuzate cu bergamotă efervescentă. Optimismul cu accente fructate este punctat și de acordurile de pară și de muguri de coacăze. Imprevizibil. Inima aromată este florală, delicată, pudrată de notele petalelor de gardenie învăluite în aroma extrem de seducătoare a iasomiei egiptene. Feminin. Misterul notelor de bază se dezvăluie prin acordurile lemnoase de patchouli și a nuanțelor de lemn de santal. Întregul amestec este încălzit de acordurile de ambră ce curg peste nota senzuală de mosc. Misterios.