l’oreal

de -
0 718

L’Oreal aduce o inovație în domeniul colorării părului! Sunt foarte entuziasmată pentru noile descoperiri în acest domeniu pentru că sunt tipul ăla de persoană care se plictisește de o culoare în câteva luni de la colorare. În același timp sunt reticentă în aplicarea unei noi vopsele de păr pentru că nu vreau să ard părul sau să îl fac să arate ca o mătură.

Pe lângă asta mai e problema culorii: îmi plac la nebunie cele pastelate, deschise, iar asta mă obligă să decolorez în prealabil părul. Am avut de ceva timp în minte să colorez părul într-un roz pal, deschis, și până la urmă mi-am făcut de cap. Deși m-am dus la salon și am aplicat produse profesionale pe păr, pe locul unde s-a folosit decolorant (vârfuri) am rămas cu aspect și senzație de uscat. Asta e veșnica poveste a decolorantului: permite obținerea unei nuanțe deschise, dar deteriorează inevitabil părul. Cel puțin așa era până acum, înainte să vină echipa de la L’Oreal cu un nou produs: Smartbond.

Smartbond este o noutatea absolută în portofoliul brandului L’Oréal Professionnel, un sistem aditiv pentru colorare și decolorare, pentru un păr puternic și sănătos. Este conceput pentru folosirea de către profesioniști, în saloane. Idee de bază este că are rol în întărirea legăturilor fibrei capilare, care sunt afectate în momentul în care se colorează sau decolorează părul.

colorare-cu-smartbond-loreal-professionnel

Treaba asta mi se pare fantastică, pentru că îți permite să te joci cu diferite nuanțe de vopsea fără să afectezi atât de mult firul de păr. Poți să treci prin diferitele culori fără să îți mai faci griji cu privire la sănătatea podoabei capilare, cel puțin nu în exces.  Produsul se adresează în special femeilor care vor să își schimbe mai des look-ul pentru a fi în tendințe. Aparent nuanțele pastel nu sunt doar obsesia mea, pentru că au peste 14 milioane de căutari pe Google, așa că este evident ce adresabilitate are Smartbond.

Formula Smartbond este o combinație dintre acidul maleic și ceramide, care protejează și întărește legăturile firului de păr în timpul colorării. Pentru a scoate pe piață acest produs, a fost implicată o echipă formată din cei mai buni tehnicieni în colorare, recunoscuți internațional: Johny Ramires, Frederic Mennentrier și Matthew Collins, care fac parte din L’Oreal Professionnel’s 2016 International Hair Artists Glam Team.

Un alt aspect fain la produsul ăsta este că nu crește timpul efectiv de acțiune a vopselei. În sine, e alcătuit dintr-un kit tehnic, care se aplică în doi pași.

În primul rând se adaugă aditivul în produsul de decolorare sau de colorare, pentru a proteja și întări părul în timpul serviciilor tehnice. Apoi, după clătire, se aplică pre-șamponul pe păr, de la rădăcină la vârfuri. Se clătește din nou după ce este lăsat să acționeze 10 minute și se urmează serviciul obișnuit de după colorare.

sistem-loreal-smartbond-in-2-pasi-pentru-colorare-sigura

• Smartbond  pasul 1: aditiv – limitează sensibilitatea și protejează legăturile puternice și structura proteică din fibra capilară.

• Smartbond pasul 2: pre-șampon – elimină ionii depuși de produsele oxidative și permite refacerea legăturilor slabe din fibra capilară.

Mai multe informații in legatură cu produsul puteți găsi folosind tagurile: #lorealpro  #smartbond  #faracompromis  #truestory. Sau direct de pe site-ul oficial, AICI.

de -
0 693

Folosesc rar fixativ, în acele momente când trebuie să mențin un look pentru o perioadă îndelungată. Îl folosesc atât de rar pentru că am un fir de păr foarte gros, care rezistă bine la orice coafură aleg să fac, dar întotdeauna rămân câteva fire mai rebele care aleg să strice tot aspectul.  Un alt motiv pentru care mă feresc de fixativ este mirosul, pe care îl simt până în străfundurile plămânilor, ca să nu mai vorbesc de gustul care rămâne câteva momente în gură. L’Oreal au venit cu o variantă mai drăguță, fixativul Infinium Pure.

Infinium este un fixativ profesional, destinat tehnicienilor profesioniști din saloane și utilizatorilor de produse profesionale. Este lansat recent, în octombrie 2016, și face parte dintr-o întreagă gamă, cu același nume: Infinium Pure.

Numele a fost ales pentru că reflectă foarte bine formula. Fixativul ăsta e diferit de celelalte prin faptul că nu conține parfum, deci nu are nevoie nici de agenți de mascare a parfumului, astfel încât agresivitatea  cu căile respiratorii e minimă. Nu provoacă tuse, senzație de mâncărime sau gustul ăla nesuferit de care vă povesteam mai devreme. Are o difuzie foarte fină și ofera o fixare intensă fără a încărca părul și fără a lăsa reziduuri vizibile.

Noua formulă, Infinium Pure, este redusă la un minim strict pentru confort maxim.

Mie îmi surâde ideea de fixativ fără miros puternic și fără rămășițe pe papilele gustative. Totuși, nu sunt atât de pornită împotriva lor, pentru că nu sunt client fidel, care să-i cunoască toate defectele. Cred că cea mai sensibilă părere ar fi a celor care folosesc produse de fixare într-un mod constant. În orice caz, indiferent de frecvența utilizării, nu cred că vor fi foarte multe persoane care vor simți dorul unui fixativ clasic.

Infinium Pure este disponibil în 3 variante, în funcție de gradul de fixare dorit.

1.    Infinium Pure Soft, oferă fixare lejeră

2.    Infinium Pure Strong, oferă fixare puternică

3.    Infinium Pure Extra-Strong, oferă fixare extra-puternică

Preț recomandat: 59 RON/300ml în saloanele partenere L’Oreal Professionnel.

de -
8 1320

Ei, dragile mele, vara ar mai fi stat ea un pic pe-aici, dar a gonit-o toamna pare-mi-se, cu frigul. Dar e timp de eșarfe mătăsoase, botine drăguțe, bocanci colorați și căciuli haioase. Zic să nu ne pară așa de rău. Mai ales că o dată cu ploile se înmulțesc parcă și lansările colorate. Așa că mai bine ne dozăm ciuda că s-a dus vremea de pantaloni scurți și ne uităm prin magazine, să descoperim noile colecții de machiaj.

L’Oreal lansează Accord Parfait Genius. Un fond de ten compact care reușește să încorporeze patru produse: primer – fond de ten – corector – pudră. Sună a produsul perfect când mai stai 10 minute în pat, sub pătură, că nu-ți vine să scoți picioarele în aerul răcoros, nu?

Ce face Genius? Netezește, uniformizează, estompează și finisează machiajul. Aplicarea este ușoară, cu ajutorul buretelui din compact.  Gelul hidratant din formulă hidratează și netezește tenul, asemenea unui primer, iar baza cremoasă aderă perfect la piele, asemenea fondului de ten. Pigmenții minerali asigură acoperirea optimă și finisarea delicată.

Nuanțele sunt în număr de 6: 1.5N Ivory Beige (nuanță neutră), 2R Rose Vanilla (nuanță rose), 3D Golden Beige (nuanță galbenă), 3R Rose Beige (nuanță rose), 4N Beige (nuanță neutră), 5N Sand (nuanță neutră).

accord-parfait-genius-lansare-de-toamna-loreal-makeup-designer

de -
16 4021

Blondă sau brunetă? Probabil e dilema cea mai des întâlnită în mintea unei femei, atunci când trebuie să decidă ce culoare de păr mai încearcă. Sunt o curajoasă când vine vorba de păr, pentru că de pe la 18 ani am trecut prin diverse trepte de șaten, am avut de câteva ori și negru-albăstrui în păr, am numărat cred, toate nuanțele de roșcat din cataloagele din saloane, ba chiar am ajuns și la un blond mediu spre deschis acum vreo 8 ani. Iar în 2016, grație firelor mele albe, am decis să merg din nou în zona părului deschis. Și asta în condițiile în care părul meu natural este o nuanță de șaten închis.

Pentru cele nehotărâte însă și mai ales pentru femeile care nu vor să facă schimbări dramatice, există acum Bronde. O variantă mult mai sofisticată a șuvițelor, o modalitate de a adăuga lumină și farmec buclelor, pentru un look demn de covorul roșu. Și nu trebuie să faceți o vizită la salon, pentru că Preference Glam Bronde poate fi aplicată foarte ușor acasă.

Bronde este mai mult decât un trend, este un adevărat fenomen. Este o declarație de libertate și originalitate, întrunind “the best of both worlds”, unde cele două lumi sunt cea a blondelor și cea a brunetelor. Brunetele sunt provocatoare, blondele sunt sexy. O femeie care alege “Glam Bronde” este  deopotrivă îndrăzneață și sexy.

de -
8 2299

Sunt foarte încântată să vă prezint astăzi noua mascara L’Oreal. Prima mascara L’Oreal de care am fost efectiv îndrăgostită a fost Beauty Tubes, acum mulți-mulți ani. Prima mascara în doi pași, cu primer pentru gene. Când nu am mai găsit-o pe piață am fost tare dezamăgită, însă pot spune acum că s-a întors! Cu o nouă denumire, cu o formulă upgradată și într-un ambalaj mult mai șic.

Ce face de fapt Superstar? Alungește, dă volum și umple genele, pentru o privire care fură inimi. Primul pas este un primer ce îngroașă fiecare geană. Periuța în formă de clepsidră este creată cu gândul la volum. Pasul doi aplică o mascara îmbogățită cu fibre velcro negre care acoperă perfect primerul. Genele sunt ridicate, alungite și îmbrăcate în negru perfect.

de -
10 3554

Atunci când am descoperit machiajul voiam să încerc absolut tot ce era disponibil. Unele produse m-au “speriat” mai mult decât altele, în primul rând pentru că nu eram sigură cum ar trebui să le folosesc, în al doilea rând pentru că nu eram sigură dacă mi s-ar potrivi, cel puţin ca nuanţe. Poate de-asta a durat vreo 3 ani până să-mi cumpăr primul fard de obraz, iar cu tuşul… am avut cele mai mari reţineri.

Be afraid no more, pentru că L’Oreal a lansat primul simulator virtual de makeup. Cu ajutorul Makeup Genius putem testa o mulţime de look-uri şi produse de machiaj, direct pe faţa noastră, în timp real, pe tabletă sau telefon.

de -
14 2770

Uleiurile mi-au schimbat destul de mult felul în care privesc îngrijirea pielii și a părului. Am început să le folosesc inițial pe păr, în căutarea netezirii și a unui plus de hidratare și strălucire, apoi am devenit interesată de beneficiile lor pentru piele. Și am ajuns în punctul în care nu-mi mai lipsesc de pe raftul cosmetic, atât de mult m-am îndrăgostit de ele.

În fiecare zi pielea noastră își pierde din strălucirea naturală, devine mai subțire, chiar mai deshidratată. Se simte uscată, de multe ori arată ternă și nu mai are luminozitatea de la început. Sunt aspecte cu care majoritatea femeilor se confruntă, la orice vârstă, indiferent de tipul de ten. Mediul suficient de nociv, ritmul alert de viață, dieta care conține de cele mai multe ori alegeri nu prea fericite, iată doar câțiva factori care influențează și starea pielii noastre.

Săptămâna aceasta L’Oreal a anunțat lansarea noii game de îngrijire Nutri Gold Ulei Extraordinar, cu produse ce combină efectul uleiurilor esențiale într-un mod unic. Un amestec special de 16 uleiuri, un tratament de lux pentru transformarea pielii. Un ten mai neted, mai luminos, un ritual de aplicare ce aduce cu sine o senzație de calm și confort, momente de plăcere, atât pentru simțuri, cât și pentru piele.

de -
30 6055

La finalul anului trecut L’Oreal a lansat Miss Manga Mega Volume, o mascara ce promite o privire dulce, ca de păpușă. Am vorbit AICI despre promisiunile sale, e cazul să reîncep seria de review-uri, material am.

Periuța conică și flexibilă promite de 15 ori mai mult impact față de mascara obișnuită, iar pentru o privire cât mai suavă se recomandă și rimelarea genelor de jos. Promite nu numai volum, dar și curbare excepțională.

Îmi plac periuțele conice în general, pentru că vârful îngust mă ajută să ajung chiar și în colțurile externe și să ridic genele care se întrepătrund cu cele de jos. Când am deschis prima dată tubul mi s-a părut a fi prea încărcată și m-am temut de supra-încărcarea genelor, însă veți vedea în pozele de după aplicare că nu există motiv de frică, totuși. 

de -
168 9032

Sunt  o mulțime de blonde cu ochi căprui, iar astăzi setul în nuanțe de roșu pe care vi-l ofer vi se adresează vouă.

Inspirat de Natasha Poly, una dintre ambasadoarele L’Oreal Paris, are o nuanță perfectă de roșu, potrivită femeilor cu ten deschis, dar nu de porțelan, cu ochi căprui. Părul poate fi blond, dar și într-o nuanță deschisă de șaten. Rujul are o nuanță de roșu ușor caldă, pentru a încălzi și ilumina trăsăturile.

Pentru a-l câștiga trebuie să îndepliniți următoarele condiții:

de -
28 7743

Roșu înseamnă încredere. Nu întrebi o femeie cu o linie perfectă de tuș de ce a întârziat, la fel cum nu întrebi o femeie cu buze roșii ce a făcut de a ajuns târziu la întâlnire. Însă nu orice nuanță de roșu se potrivește oricui, trebuie să ții cont nu numai de atitudine, ci și de nuanța tenului, chiar și a părului. Roșu înseamnă eleganță.

Pentru a arăta tuturor femeilor că există nuanța perfectă de roșu pentru ele, L’Oreal creează Collection Exclusive, 7 nuanțe de roșu mat pentru a oferi fiecărei femei culoarea care să îi scoată frumusețea în evidență.

Fiecare nuanță este inspirată de o ambasadoare L’Oreal Paris și puteți vedea mai jos fiecare dintre cele 7 duo-uri ruj și ojă.

de -
38 4471

O femeie are la dispoziție o mulțime de arme de seducție, de la atitudine la punerea în evidență a unor trăsături fizice. Iar machiajul este poate unul dintre cele mai ușoare și accesibile unelte pentru a ne pune în evidență intențiile.

Toamna aceasta tendințele în machiaj vorbesc despre o senzualitate aparte iar accentele vin din zone diferite, cum sunt unghiile sau ochii. L’Oreal Paris lansează 6 nuanțe noi de ojă Le Vernis, cu 4 efecte noi pentru brand: latex, granite, spiky și metallic.

de -
49 8612

Nu-mi place mie prea tare să amestec o mulțime de produse în același articol pentru că îmi place să tratez fiecare tub, flacon și sticlă cu atenție sporită, să-i enumăr pe cât pot toate calitățile și defectele. Însă există și produse despre care nu pot spune prea multe sau au minusuri care mă fac pur și simplu să-mi treacă cheful de scris.

Așa că iată, Shame & Glory, titlu sub care voi vorbi pe scurt despre produse care îmi plac ori foarte mult dar nu am prea multe de spus despre ele, ori au niște defecte peste care nu prea pot trece, un fel de “păcat că”. 

Voi începe cu produsele destinate părului, dar pe viitor voi transforma tipul acesta de articol într-un fel de serie de mini-review-uri, fără o temă anume. Tot ce vedeți în imaginea de sus sunt produsele pe care le-am adunat în baie de prin aprilie. De ce nu au plecat încă… descoperiți mai jos, pe branduri.

de -
50 3553

V-am rămas datoare cu un ultim review al produselor din colecția Miss Rebel de vară pe care le dețin. Oja Jeans Effect, prima ojă texturată din portofoliul brandului. Swatch-uri pentru fiecare dintre cele 4 nuanțe găsiți AICI, alături de celelalte produse Miss Rebel.

Îmi plac mult de tot sticluțele ojelor L’Oreal. Nu de-alta, dar mă fac să cred că aș putea termina o ojă înainte să se întărească și să nu o mai pot folosi. Colecția mea de sticluțe colorate cred că are peste 10 astfel de mici bijuterii, iar nuanțele pastelate sunt printre preferatele mele (le-ați văzut AICI).

de -
37 6096

Rimelul de săptămâna aceasta este unul care promite volum cu precizia unui ac. Este vorba de un rimel L’Oreal Paris, cu o periuță ultra-precisă, care promite să prindă chiar și cele mai subțiri gene și să ofere un volum spectaculos și un negru intens.

Din start vă voi spune că rimelurile L’Oreal se află printre preferatele mele și nu cred că fi avut vreodată unul care să fie o dezamăgire totală. Periuța de silicon a lui Volume Million Lashes So Couture m-a intrigat din start. Deși este din silicon, este ascuțită spre vârf și destul de mică față de majoritatea rimelurilor de generație nouă. Iar perișorii sunt fini și îi pot asemăna unor ace. De fapt, L’Oreal spune că sunt 408 peri ultra moi și mici, din elastomer ultra-flexibil. Perii au diferite mărimi, astfel încât să poată îmbrăca chiar și cele mai mici gene de la rădăcină până la vârfuri.

de -
95 6160

Din colecția Miss Rebel L’Oreal Paris luciurile de buze Glam Matte sunt preferatele mele. 

Sunt 5 nuanțe disponibile în această colecție (Swatch AICI) și eu am Zip-it Rouge, o nuanță frumoasă de fructe de pădure. Formula catifelată este îmbogățită cu pudre. Se aplică asemenea unui gloss și formula este infuzată cu pigmenți care reflectă lumina. Textura cremoasă oferă o senzație de catifelare și confort incredibil o dată aplicată. 

de -
94 5105

Pentru că articolul cu swatch-uri nu a ieșit chiar așa cum mi-aș fi dorit, e cazul să vă povestesc un pic mai pe larg despre noile eyelinere în ediție limitată Miss Rebel. Am primit nuanța verde și chiar mă bucur, pentru că albastrul nu cred că mi s-ar fi potrivit atât de bine, ca nuanță.

Tușul este de tip cariocă, cu vârf lung și ascuțin din fetru. Penița foarte subțire reușește să traseze linii foarte subțiri și astfel să ușureze trasarea codițelor, dar eu i-am găsit și puncte slabe, din păcate.