încălțări toamnă

de -
0 703

Sunt studentă la medicină, anul III, iar momentan programul meu nu constă în stagii peste stagii la spitale. Mai sunt totuși zile în care orele de stat în picioare cresc considerabil, alături de kilometrii parcurși pe jos dintre destinații. În zilele alea blestem încălțămintea de proastă calitate. Cred că în perioada asta a vieții (pe la 20 de ani), mai multe persoane preferă să sacrifice confortul pentru aspect, mai ales că de obicei atunci când aceste doua calități se combina, prețul crește considerabil.

Deși eram dispusă să aleg look-ul unei perechi de pantofi înaintea oricărui alt criteriu, încep să mă îndrept spre altă modalitate de a face shopping. Încă îmi amintesc serile când mă întorceam acasă după un festival de muzică și din cauza încălțămintei mă dureau picioarele două zile post-event. Nu, nu aleg confortul ca normă unică în cumpărături, dar recent e cu siguranță un criteriu de excludere.

Ca să sumez, tot ce mă interesează într-o pereche de pantofi e reprezentat detrei factori: aspect, confort, preț. Ar mai fi durata de viață, dar ăsta este deja un criteriu de finețe pentru mine. Sunt câteva magazine care satisfac aceste cerințe, iar unul dintre ele este Deichmann. Au scos recent o nouă colecție, care cuprinde mai multe perechi de cizme, botine și ghete, ideale pentru perioada de toamnă și iarnă. Modelele variază de la stilul sport, în care talpa are un profil ceva mai pronunțat, până la cizmele elegante Chelsea din colecția 5th Avenue, din piele, cu inserții elastice si catarame ornamentale.

deichmann-bocanci-199-lei