[Săptămâna Deborah Milano] Face Perfect Primer

5
1306

În primul rând vreau să-mi cer scuze că ieri nu am reușit să continui #SăptămânaDeborahMilano. Nu voi scrie astăzi două review-uri, însă până la finalul săptămânii voi recupera ziua pe care am ratat-o. Primăvara mai vine și cu astenie și lipsă de energie pentru unii, nu doar cu soare și veselie.

Am ales noul primer Face Perfect Primer de la Deborah, un tip de produs pe care unii îl pot găsi inutil, așa cum pentru alții reprezintă un must-have. Primerele sunt folosite ca și pas pregătitor în machiaj, înaintea corectorului și a fondului de ten, pentru a ajuta la rezistență și chiar aplicare.  Noul primer Deborah Milano este special creat pentru a ține sub control excesul de sebum, în special pe zona T. A trecut vremea când primerele aveau o singură funcție, așa că acesta, pe lângă matifere, oferă și menținerea elasticității. Formula este îmbogățită cu extracte vegetale și are și efect de estompare a porilor dilatați, retexturând pielea pentru a o face mai suplă și mai tonifiată. Conține microparticule de silica ce absorb excesul de sebum. Nu conține uleiuri și are un parfum plăcut de violete. Eu una sunt fană declarată a mirosului de violete.

Face Perfect Primer are o consistență ca de gel și formează un film invizibil la suprafața pielii, la aplicare. Îmi place că pe ambalaj este trecut “smoothing, evening base”, ceea ce îl recomandă pentru machiajele de seară. De altfel, nu are SPF, iar pentru un machiaj de zi ar avea nevoie și de protecție solară.

Textura Deborah Milano Face Perfect Primer

Folosesc o cantitate cât o boabă de mazăre pentru a pregăti tenul. De remarcat că primerele se aplică pe tenul curat și hidratat, așa că după folosirea cremei de îngrijire. Încep din centrul feței către exterior, adică zona T primează, fiind un produs ce matifiază. Deși este alb-lăptos, pe ten se aplică transparent. Pielea arată matifiată după aplicare și se simte catifelată. Nu face porii să dispară, dar nici nu îi evidențiază și ajută fondul de ten să-i estompeze mult mai bine, umplându-i și având astfel efect de netezire a microreliefului pielii.  Corectorul și fondul de ten se aplică mult mai ușor (ca de obicei, le aplic prin tapotare, mai ales acolo unde am pete și imperfecțiuni de estompat). Iar mirosul, deși se simte imediat ce se scoate produsul din ambalaj, nu persistă pe ten. Pentru că sigur există și persoane sensibile la mirosuri.

L-am testat și cu fondurile de ten care îmi rezistă excelent ( Chanel Lift Lumiere, Givenchy Haute Tenue), dar și cu un CC cream hidratant care arată minunat pe ten, dar nu face treabă excelentă la menținerea zonei T fără luciu (Gerovital Happiness CC Cream). În toate cazurile a făcut fondul de ten să arate și mai bine aplicat, păstrând pielea mată, dar totuși nu arătând ca o mască. A sporit rezistența fiecărui fond de ten sau a CC-ului cu vreo 3 ore. CC-ul are nevoie de fixare cu pudră mai mult decât celelalte fonduri de ten, dar cum în general după maxim 2 ore pielea începea să lucească destul de tare, m-am bucurat să văd spre 5 ore de ten matifiat, în cazul său. Când spun matifiat nu spun lipsit de expresivitate. Luminozitatea naturală a tenului se păstrează, însă luciul își face apariția mult mai greu.

Ingrediente Face Perfect Primer - Deborah Milano

Nu sunt o mare fană a produselor matifiante de frica deshidratării, însă aplicate corect (pe tenul hidratat), nu usucă pielea. De altfel, majoritatea primerelor de ultimă generație reușesc să mențină un nivel optim de hidratare pe piele. Iar în caz că nu știați, un ten mixt sau gras va avea tendința să secrete mai mult sebum, ca mijloc de apărare, atunci când este deshidratat. Și nu, Face Perfect Primer nu usucă pielea. Aș fi simțit-o și aș fi văzut-o aproape imediat.

Aș spune că Face Perfect Primer se achită destul de bine de promisiunile pe care le anunță pe ambalaj. Matifiază, are efect împotriva luciului inestetic și prelungește durata de viață a machiajului aplicat peste el. De altfel, fiind recomandat ca bază de seară, nu cred că are nevoie să-și arate abilitățile mai mult de 5-6 ore.

Îl găsiți deja în magazine la prețul de 50 de lei pentru 30ml. Poate fi utilizat în 12 luni de la deschidere și nu are nevoie de o cantitate foarte mare la aplicare.

Nu folosesc foarte des primere, cel puțin nu pentru un machiaj de zi de zi, însă sunt ocazii în care știu că voi avea nevoie de un astfel de produs în trusă. Atunci când nu vreau surprize de la machiaj și știu că nu voi avea cum să verific și să retușez corectorul sau fond de ten. Voi când folosiți primere?

Nu uitați că săptămâna aceasta avem și un premiu la final – trei produse pentru un smoky eye perfect, toate de la Deborah Milano.

5 COMMENTS

  1. Da mai folosesc primer pentru ten.In prezent folosesc primer si fond de ten din aceeasi gama de la Astor.Incercasem niste mostre din fiecare si am fost uimita de efect.Am prins niste reduceri la set:primer si fdt si mi-am luat.Foarte bune si foarte eficiente.Trebuie sa recunosc faptul ca am folosit primerul si cu alt fdt de la alt brand si chiar e eficient.Sa vedem la incalzirea vremii cum o sa fie :). :*

  2. Nu folosesc primer, nici macar in trusa de machiaj nu am unul si nu stiu de ce :))) Mi l-am comandat pe cel de la Oriflame, The One, de curiozitate 🙂

    • În general primerele sunt bune când ai probleme cu rezistența machiajului. Nu sunt imperios necesare, dar ajută suficient cât să facă diferența, mai ales dacă ești nevoită să porți machiaj multe ore.

  3. in general machiajul meu se reduce la rimel,creion de ochi si cateodata ruj ,dar intotdeauna gloss

Comentează și tu! Spune-ți părerea.