Review: Șampon Dercos Energising + Dercos Neogenic – Vichy

62
21461

A trecut atât de mult timp de când am scris un review încât mă întreb dacă mai știu cum se face 🙂 Încerc să mă re-organizez mai bine și să reușesc să scriu tot ce n-am mai reușit în ultimele luni, poate-poate îmi iese.

Folosesc de la începutul toamnei șampoane Dercos de la Vichy. Nu le-am folosit în exclusivitate, au mai fost perioade în care am mai încercat și altceva, însă pe ele le-am utilizat cel mai des, mai ales că trecând printr-o perioadă ceva mai aglomerată am avut și ceva probleme cu podoaba capilară.

Șamponul Dercos Energising l-am prins la o super-ofertă în Farmacia Tei. În jur de 40 de lei, dacă mi-aduc bine aminte, pentru 400 de ml. Pe Dercos Neogenic l-am primit atunci când s-a lansat și mi s-a părut cel mai bun produs de întreținere a efectelor obținute cu tratamentul Dercos Neogenic. V-am povestit experiența mea AICI, AICI și AICI.

Pe cel Energising l-am luat pentru că îl mai avusesem și mi-a plăcut. În cazul meu tratamentele împotriva căderii părului de la Vichy funcționează și am început să-l folosesc la începutul toamnei ca să combat începutul problemelor. Părul mi-a căzut mai puțin, iar șamponul reușește să curețe bine părul. Miroase un pic a parfum bărbătesc, dacă mă întrebați pe mine, dar nu e ceva foarte puternic și nu m-a deranjat neapărat. Am folosit o pompiță inițial la fiecare spălare, iar pe măsură ce părul a crescut am trecut la 2. Ador șampoanele cu dozare, pentru că de multe ori reușesc să pun prea mult în palme, la flacoanele clasice.

Sampon Dercos Energising Vichy - Ingrediente

Dercos Energising are nevoie de balsam sau de mască de păr pentru descurcarea părului. Spuma pe care o face nu este foarte densă și nici cremoasă, așa că părul se încurcă ceva mai ușor. Cum eu am și păr cam uscat, fără mască nu s-a putut sub nicio formă. Dar când știi că scopul este să întrerupi căderea părului suporți fără să te mai vaiți că petreci 5 minute în plus la descurcare, nu-i așa?

De când am primit Dercos Neogenic am schimbat puțin lucrurile la spălatul părului și am folosit șampoanele în tandem. Prima spălare cu Energising, a doua cu Neogenic. Am încercat și invers, însă Neogenic la final a fost cea mai bună variantă pentru mine. Neogenic face o spumă mult mai bogată și mai catifelată, așa că părul se încurcă mult mai puțin. În plus, are un miros floral, care se menține.

Sampon Dercos Neogenic Vichy - Ingrediente

Am fost foarte curioasă cât timp se pot menține efectele tratamentului Neogenic și dacă nu cumva părul „nou” obținut se va pierde pe parcurs. Dar acum pot spune că la aproape 6 luni de la terminarea tratamentului nu dau semne că încep din nou să „chelesc” la tâmple și încă am foarte mult puf sau păr pe jumătate crescut, din cel care începuse să se regenereze la finalul verii. Iar lucrul ăsta a fost observat nu numai de către mine, ci și de toate persoanele care m-au tuns sau m-au coafat în ultimele luni. Și chiar cred că șamponul Neogenic a reușit să întrețină efectele tratamentului.

Am preferat să scriu review-ul așa, cu ambele șampoane, pentru că le-am folosit împreună. Aș recumpăra, fără îndoială, ambele șampoane. De fapt, aș cumpăra în caz de probleme cu părul oricare dintre șampoanele Dercos care s-ar adresa problemei respective. În cazul meu au funcționat întotdeauna. Nu le-aș folosi chiar permanent, pentru că vorbim totuși despre șampoane-tratament și nu vreau să-mi obișnuiesc părul și scalpul astfel.

Voi ați folosit până acum șampoanele Dercos de la Vichy? Pe care dintre ele și ce efecte au avut asupra părului vostru? Ați fost mulțumite de rezultate?

62 COMENTARII

  1. Din fericire nu am probleme cu parul, din contra,am prea mult si ma bucur cand mai cade, mai ales la spalare :)) Oricum,se pare ca cel de la Vichy isi face bine treaba! 🙂

      • :)) nu cade in cantitati industriale, ca altfel m-as impacienta rau de tot,dar nu ma deranjeaza cateva fire,pentru ca oricum se regenereaza si tot muuult si des ramane.La un moment dat din cauza ca ma enerva ca era prea lung si des,m-am dus si l-am tuns atat de scurt incat nici mie nu mi-a venit sa cred de ce hotarare am putut sa fac :)) Am ramas cu o trauma de atunci si m-am rezumat doar la varfuri 😀

        • :)) peste tot unde m-am tuns, toate fetele care se ocupau de mine mi-au laudat podoaba, chiar daca mie nu mi se pare foarte special 😀

        • Pentru că tu te-ai obișnuit deja, dar noi putem admira 🙂 Acum m-ai făcut super-curioasă și ți-am luat profilul de Facebook la puricat :))
          I agree, ai un păr superb!

        • Multumesc! :* Acum il vreau si mai luuung si sa il tund drept,la aceeasi lungime.Astept sa creasca si parca dureaza o vesnicie :))

        • Și eu trag de-al meu să crească, dar cum a trebuit să-i iau de curând vârfurile, acum iar e mai scurtuț un pic. Sunt curioasă cât pot să-l las să crească, nu l-am avut niciodată atât de lung ca acum :)) Am fost mereu adepta părului scurt.

        • Eu cred ca te-ar prinde de minunee,ia sa incerci schimbarea asta 😀 De varfurile mele se ocupa de curand sora-mea :)) printre indeletnicirile ei de artista este si hair stylist, mai nou :))

        • În general persoanele care au un simț artistic dezvoltat sunt atrase de zona de înfrumusețare. Susține-o, sunt sigură că Loredana va avea o mulțime de opțiuni interesante la un moment dat, urmându-și talentul 🙂

  2. N-am incercat niciun sampon sau tratament de par de la ei pana acum. Impotriva caderii parului imi trebuie si mie un sampon sau un tratament. Cu prima ocazie, am sa studiez cu atentie produsele lor.

    • Eu mă bucur că în general îmi funcționează tratamentele anti-cădere. Parcă să-mi demonstreze că e totul pe bază de stres și că ar trebui să mă liniștesc un pic. Dacă ai o problemă mai pronunțată mergi și la analize, indentifică eventuale carențe în organism, pentru că pierderea părului poate fi simptom pentru diferite afecțiuni.

      • Nu-mi cade foarte mult par, dar, oricum, chestia asta ma nemultumeste. Am avut mereu un par lung si bogat, care nu mi-a facut probleme, iar acum, cand mai vad fire pe perna sau in perie, nu-mi convine deloc. Mastile cu galbenus de ou si ulei de ricin functioneaza foarte bine la mine. Imi regenereaza parul, il fac sa creasca mai repede, ii dau stralucire si il fortifica.

        • Pe mine mă distruge psihic spălarea părului după măștile cu ricin. Le-am folosit și eu în adolescență, dar acum mi se pare că am soluții mult mai la îndemână și eficiente, fără să fie nevoie să aștept cu masca în păr, iar apoi să petrec atâta vreme sub duș, spălându-mi părul.

  3. Eu o singura data am folosit sampon Vichy si tin minte ca era intr-un ambalaj verde, iar produsul era o nuanta frumoasa de corai; chiar daca nu mirosea frumos, si-a facut treaba; era destinat anticaderii parului si a costat destul de mult flaconul de 200ml – undeva in jurul a 48-50 lei 🙂

    • Eu am prins super-ofertă când l-am luat, erau cadou 200 de ml la același preț. Plus că la Farmacia Tei sunt cele mai mici prețuri din toate farmaciile din România, la absolut tot. Mă duc cu listă la ei în general, că sunt și într-un loc cam îndepărtat față de mine.

    • Îți doresc să nici nu ai nevoie de ele. Și eu aș prefera să folosesc șampon de urzică și să-mi fie părul sănătos, dar cum nu se poate, noroc cu cosmeticele.

    • Au și șampoane speciale pentru asta, pentru diferite tipuri de mătreață, că mă tot uitam după unul special pentru bărbați zilele trecute. Clar trebuie să dau o tură în Farmacia Tei, că tot nu am vizitat încă sediul nou.

  4. Nu le-am folosit, dar sunt in cautare continua a unui sampon/ tratament anti-cadere. Pentru ca asa cum e acum nu e bine. Ai incercat ceva specific?

  5. din fericire,dupa cum ti-am mai zis,la capitolul podoaba capilara stau bine,e des,e lung,e sanatos,strong…mostenire genetica buna..imi mai cade,dar ca la tot omul,cateva fire la periere,e normal,desi eu si firele alea le regret:)dar creste altul,stie el -parul- cum sa se regenereze,unele fire mor(pica),altele apar ,mi-a zis tipa cand m-a tuns ca am fire noi,”pufulet” ca se vede…oricum am grija de par,sampon,balsam,marca..am descoperit de curand noile prod de la gerocossen cu argan si o recomand sincer,raport calitate-pret f bun…si produs romanesc de marca,sincer…legat de acest sampon,stiu ca e bun legat de caderea parului,deci daca as fi avut aceasta prob l-as fi folosit cu toata increderea…folosesc alte produse vichy,fond de ten,curatare a fetei si am mare incredere in ele!!

  6. Nu am folosit vreun produs Vichy pentru par,insa observ din review-ul tau ca ar fi foare bun in combatarea caderii parului,problema cu care eu ma lupt in ultima vreme,iar acum in primavara ma pregatesc sa merg la un control..pentru ca sunt convinsa ca nu voi reusi si fara o analiza completa,mai ales ca stresul in ultima vreme a fost destul de haotic si cred ca e necesar sa ii dam organismului vitamine,proteine,amino-acizii necesari chiar si pentru un par sanatos si frumos 🙂

    • Le-am mai folosit și în trecut și mi-au mers foarte bine de fiecare dată. Vezi în Farmacia Tei ce șampoane și tratamente sunt în gamă, sigur există unul potrivit și pentru tine. Și au și prețuri foarte bune la ei.

  7. Draga mea,iar vrei sa ma „enervez”?!? Ai uitat ca urasc ca nu sunt din Bucuresti? :))) Nu am aceasta farmacie in oras :)))) dar cred ca voi gasi si in alta parte ceva acceptabil si ca pret. Iti multumesc :* :*

        • Parol că au cele mai mici prețuri la produsele de farmacie și medicamente. Și când sunt oferte, le au și ei 🙂 Au cam tot, da, și-mi place că afișează pe site câte produse mai sunt în stoc, ca să știi dacă te duci sau nu în farmacie și le găsești.

  8. Intr-un moment in care imi cadea parul maxim, am apelat la samponul Dercos folosit in tandem cu fiolele contra caderii parului de la acelasi producator. Nu avea pompita pe atunci si arata altfel, insa a facut treaba buna si mi-a placut.

  9. De la Vichy eu am folosit Dercos Aminexil – fiole si rezultatul a fost multumitor, cel putin pentru o vreme, dar am luat in acelasi timp si niste capsule de Revalid. Au trecut vreo 2 ani de atunci…
    In urma cu cateva luni am incercat de la Farmec – Gerovital Plant tratament – combinatia sampon anticadere + lotiune regeneranta cu petroleum si, in cazul meu, a avut efectul dorit – parca mai putine fire cazute si un par cu un aspect mai sanatos.
    Intr-adevar, Jules, daca pierderea parului e ingrijoratoare, o vizita la medic si niste analize n-ar strica. Daca pierderea parului este determinata de o afectiune medicala, nici cel mai bun produs cosmetic din lume n-o va remedia…

    • La mine a funcționat perfect tratamentul de la Farmec acum vreo 3 ani și, dar aveam părul nevopsit de multă vreme, era natural. Iar acum, când efectiv nu am timp pentru tot ce vreau să fac, să stau cu loțiunea în păr ore întregi nu mai reușesc. Dar am folosit vreo 3 sticluțe în perioada respectivă, este un produs bun, care la mine a funcționat.
      Șamponul cu Aminexil cred că îl voi încerca mai târziu, momentan fac pauză de Dercos și folosesc o combinație de șampoane, mass-market și profesionale 🙂

  10. Am avut probleme necunoscute cu mătreaţa într-o perioadă (cel mai probabil din cauza şamponului Head & S.) şi, cu toate că nu era ceva grav, mă deranja acest lucru fapt pentru care am testat o grămadă de şampoane în speranţa că aveau să mă salveze. Mi-a fost recomandat să folosesc de la Vichy şamponul-tratament antimătreaţă de care am fost foarte mulţumită! 😀 Arăta ca gălbenuşul de ou şi mirosea foarte frumos!!

    M-a ajutat să scap de mătreaţă şi mi-a întărit părul şi l-a făcut şi mai moale ca înainte. De fel nu prea îmi cădea părul însă acum, după baie, de abia dacă îmi cad 10-15 fire (în mod normal ştiu că numărul ar putea fi până la 100). Am folosit acest şampon o perioadă cam îndelungată dar a trebuit să îl schimb ca să nu mă trezesc că fac altă boroboaţă.

    Acum am descoperit tot de la Vichy Dercos – Mineral Soft and fortifying pe care îl folosesc de mai bine de o lună şi sunt mulţumită de el. Acesta are altă consistenţă, este de tipul unui gel lichid transparent care miroase frumos şi nu face extrem de multă spumă prin comparaţie cu alte şampoane. Îl recomand tuturor care au probleme cu părul întrucât ajută la întărirea părului şi la oxigenarea celulelor scalpului. 😀

    • Să știi că și eu am făcut bube de la H&S 🙁 Și când m-am prins de la ce erau, nici că a mai văzut lumina în baia mea, i l-am interzis și soțului, că era șamponul lui preferat.
      În general îmi plac mult șampoanele Dercos și mai mereu când am probleme cu părul îmi cumpăr unul de la ei. O să caut și eu Mineral Soft, deși am o cutie întreagă de șampoane, pur și simplu le prefer 🙂

    • Eu făcusem deja tratamentul Dercos Neogenic cu fiole și aveam deja o mulțime de fire noi. Dar ritmul de creștere a firelor noi a continuat, încă am păr care se regenerează (mi-au spus doi stiliști asta, nu e doar părerea mea). Neogenic acționează pe partea de activare a firelor de păr latente, care nu au intrat încă în faza de creștere.
      Poți citi mai multe despre Neogenic în articolul de AICI. Șamponul acționează pe același principiou, doar că are un nivel mai mic de ingrediente active decât tratamentul.
      Sfatul meu este să încerci mai întâi șamponul, iar dacă după o lună de zile observi să funcționează și la tine, să încerci și tratamentul. Fiecare persoană poate avea rezultate diferite, de-asta recomand cumva testarea ingredientelor înainte de a merge pe un tratament de lungă durată. Iar șamponul mi se pare un început bun.
      Pe partea de îngroșare a firului de păr și mărire a volumului capilar prin metoda asta există alte game de produse (Elseve Fibrology de la L’Oreal sau Nioxin DiaBoost, un spray-tratament)

  11. Nu am incercat pana acum sampoanele de par de la Vichy. Avand in vedere ca am nevoie de un sampon anti-cadere a parului,pentru ca l-am cam distrus in ultima vreme si si-a zis cuvantul,il voi achizitiona cu prima ocazie.

  12. Si mie imi cade parul la fiecare spalare(pot sa fac un ghemulet cat o nuca deci e ceva) si la pieptanare cateva fire. O sa incerc Dercos de la Vichy poate functioneaza si la mine.

    • Părul cade în mod natural. Dacă ai părul foarte lung ți se va părea mereu că este o cădere masivă din cauza lungimii firelor. Important este să știi care ți-este ritmul normal de cădere și când se accentuează, ca să poți acționa. Stresul, ținutul părului în coadă prea strânsă, pieptănatul agresiv, alimentația incorectă, deshidratarea, toate pot avea un efect nefericit asupra părului. Deci ai grijă și la aspectele astea, nu doar aspectul spălatului și al produselor de îngrijire.

  13. M-am uitat in mare pe ce-ai scris mai sus si stau in dubii. Interesant ar fi daca as putea sa vad pe viu puful de care vorbesti, ca sa-mi pot da seama daca vreodata (puful) o sa se transforme in par normal. Si inca ceva: samponul este cat de cat eficient?

    • Emil, a trecut un an de la tratamentul Dercos, dacă te uiți la dată, este vorba de 2013. Puful da, s-a transformat în păr, toți stiliștii pe la care am trecut vreo 6 luni după mi-au spus că părul meu este în regenerare și că am fire noi care cresc pe tot scalpul. Șamponul menține rezultatele și într-o anumită măsură le continuă, l-am folosit după ce am terminat tratamentul. Are o doză mai mică de ingrediente active, dar îl poți folosi în primul rând ca să vezi dacă în cazul tău combinația asta de ingrediente funcționează.

  14. Mare, tare mare incurcatura-n parul meu dupa primul spalat. Parca as pieptana niste frozen crengi de copac! Chiar daca-l descurc, la o jumatate de ora e lipit la loc. Da-mi te rog o solutie (idee) sa-mi usureze pieptanatul. Daca-mi dai vreun nume, spune-mi te rog si unde as putea gasi chestia respectiva si daca se poate sa fie pe cat de eficienta, pe atat de rapida…

    • Pentru descurcare peria Tangle Teezer, dar încearcă să folosești și un balsam de păr. Cel mai ieftin și eficient ar fi Garnier Ultra Doux Heritage en Provence cu ulei de caise, îl găsești cam în orice supermarket, până în 10 lei. Poți să încerci o dată la 2 spălări să vezi cum acționează. Balsamul se aplică pe părul relativ zvântat, nu șiroind de apă, ca să fie eficient. Găsești AICI un articol cu sfaturi pentru îngrijirea părului.

  15. Parca am citit undeva printre randurile scrise de tine ca toamna si primavara parul cade ceva mai mult ca de obicei. De unde pana unde treaba asta, e declarata stiintific, ori ai ajuns tu la parerea asta de-a lungul timpului?
    Te intreb ca parca tot vreau sa ma agat de cate ceva, ca se pare ca dupa 2 sapt de spalat cu sampon, nu se intampla mai nimic. Ma refer ca parul cade the same ca la inceput (maybe este too devreme)

    • Toamna și primăvara sunt perioade de regenerare naturală a părului, fapt observat inclusiv de medici. Pentru majoritatea persoanelor este o afecțiune sezonieră. Asta nu înseamnă însă că nu pot exista alte cauze, de ordin medical. Exista medicamente care pot cauza căderea excesivă a părului, stresul, dar și boli ca diabetul, bolile autoimune și dieta dezechilibrată afectează părul.
      Tratamentele cosmetice și dematocosmetice în principiu se adresează persoanelor care sunt afectate de perioade de stres și schimbarea anotimpurilor. Dacă există cauze interne ce cauzează căderea excesivă atunci răspunsul nu este într-un tratament off the shelf, ci în analize amănunțite, sub supravegherea unui medic.

  16. Cum ii spuneam si unui prieten zilele trecute, parca creste mai mult in urechi decat in cap!
    Anyway vroiam sa te mai deranjez un pic intrebandu-te de ce m-o manca pielea capului asa tare, ca matreata se pare ca nu fac. E pe cale sa se intample ceva spre bine, sau maine poimaine o sa fie neteda ca-n talpa? Acum vreo 4-5 luni aveam par in lungime de 70 cm. Se pare ca s-au dus aproape 10 cm (bine, cred ca exagerez un pic, dar totusi simt si vad cum se rareste) si-n afara de niste radiografii dentare mai nimic nu s-a intamplat. Fara stress fara probleme medicale, sa fie de vina intretinerea fizica pe care-o fac zilnic vreo 2-3 ore, sau (si) varsta ca am ajuns la 47?
    Daca sunt prea multe de spus nu te agita si raspunde-mi doar de ce ma mananca scalpul, ca oricum fiecare isi cunoaste propriul corp better, asa ca….

    • Emil, în cazul bărbaților există și o predispoziție genetică la rărire, mai accentuată decât la femei. Cred că ar fi cazul să consulți un medic dermatolog. Cât despre mâncărimea pe care o simți pe scalp, e exact așa cum ai spus tu, fiecare ar trebui să-și cunoască cel mai bine propriul organism, așa că nu văd de ce aș avea eu răspunsul în cazul tău.

  17. de ceva timp folosesc placa de par in fiecare zi, iar parul mi s a rarit foarte tare. As vrea sa incerc samponul de la vichy dercos neogenic insa imi e teama ca nu va functiona.

    • Bună, Ruxy,
      În primul rând renunță la placă. Nu am cum să-ți promit că șamponul Neogenic va funcționa și în cazul tău, însă dacă părul tău dă semne că nu este deloc mulțumit cu tratamentul pe care i-l oferi, este cazul să îi asculți nevoile.
      Dacă și cade necontrolat nu ar strica să-ți faci analize, să vezi dacă nu cumva există și ceva carențe de minerale și vitamine. Stresul este un alt factor care afectează părul, la fel și alimentația nepotrivită.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.