REVIEW: Gel spumant purifiant Sebionex – ACM

17
7507

O să încep o serie de review-uri pentru produse de curățare și demachiere, pentru că este un pas de bază în rutina de îngrijire a pielii. Chiar dacă purtăm sau nu machiaj într-o zi, cremele de îngrijire și serurile trebuie să fie aplicate pe un ten curat pentru a fi eficiente. Și asta înseamnă o curățare blândă, dar corectă a tenului.

Sebionex Gel spumant de curățare este un produs dermatocosmetic pentru ten și corp. Conține agenți delicați de curățare și nu este agresiv cu pielea. Este destinat tenurilor mixte sau grase, eventual cu tendință acneică. 

O secreție excesivă de sebum este motiv de frustrare pentru multe femei și chiar pentru bărbați. Luciul de cele mai multe ori  inestetic este modul natural în care pielea se apără de factorii de agresiune din mediu și de multe ori chiar de acțiunile noastre. Pe un ten mixt sau gras o secreție abundentă de sebum poate fi și semn de deshidratare, pielea reacționează la lipsa de hidratare apărându-se așa cum știe mai bine, prin lubrifiere naturală. Toți secretăm sebum, indiferent dacă avem ten normal, uscat, mixt sau gras. Diferența între tenul uscat și cel gras este că primul secretă prea puțin, pe când cel de-al doilea secretă prea mult. 

Sebumul are și el rolurile sale pentru piele. Este o barieră ce previne deshidratarea și protejează în același timp de bacterii și ciuperci ale pielii. Problemele apar când cantitatea este insuficientă – ten uscat, apare senzația de piele care ține și chiar usturimi – sau este prea mare – ten gras, eventual cu tendință acneică, secreția abundentă devine mijloc de proliferare a bacteriilor în loc să prevină pătrunderea lor în piele.

Dar destul cu teoria, să trecem la practică. Am vrut să încerc Sebionex gel spumant pentru conținutul de acizi alfa hidroxi (4% acid glicolic). Cred că știți deja că acizii sunt exfolianți chimici minunați, iar secreția prea mare de sebum duce în timp la blocarea porilor. Celulele moarte ale pielii care ar trebui să cadă rămân blocate în sebum și pe lângă faptul că de cele mai multe ori favorizează înmulțirea bacteriilor, provocând acnee, are și un aspect neplăcut. Dacă ați avut perioade în care vă simțeați pielea aspră, însă în același timp era și incredibil de lucioasă, știți despre ce vorbesc.

ACM - Gel spumant Sebionex

AHA ajută pielea să elibereze pielea moartă și astfel porii încep să fie curățați. În plus, acidul alfa hidroxi este și un bun ingredient anti-aging, prevenind apariția ridurilor fine.

Gelul de curățare Sebionex este ambalat într-un flacon cu pompiță, astfel că dozarea este ușoară. Are o textură destul de lichidă și o culoare albastră, transparentă. Pentru mine folosirea unui burete pentru curățare (din celuloză sau EcoTools) sau a periei Clarisonic este cea mai bună opțiune, eliminând astfel și eventuala scurgerea printre degete. Pe corp poate fi aplicat cu un burete de baie. Are o aromă proaspătă, parcă ușor fructată (mi-aduce aminte de mere verzi)

Ingrediente Sebionex Gel spumant - ACM

Spumează abundent și mie îmi place să las spuma un minut pe ten, să acționeze. Se clătește din abundență și recomand aplicarea unei creme hidratante lejere după folosirea sa. Având o concentrație măricică de acizi, pe un ten care are tendință de deshidratare sau nu are o problemă foarte mare cu sebumul, va avea un ușor efect de uscare. Din experiența mea cu acizii pot spune că în timp tenul se obișnuiește cu ei și nu va mai reacționa la fel de “violent”. Senzația de piele uscată, care strânge, nu este deloc cea mai plăcută și tendința va fi de a cataloga acest produs drept prea agresiv. Are nevoie însă de puțin timp pentru acomodare, mai ales dacă tenul nu este deloc învățat cu utilizarea acizilor. 

Nu l-am folosit doar eu, ci și soțul meu, iar pentru el senzația de uscare nu a apărut deloc. Și tenul lui a fost obișnuit însă cu acizi (BHA) într-o perioadă, iar pielea sa este cu mult-mult mai grasă decât a mea. Așa că efectele pot varia de la persoană la persoană, în funcție de cât de mult sebum este secretat de piele.

Are efect pentru acnee? Într-o anumită măsură, da. Nu are efect instant, ci în timp, îmbunătățind felul în care reacționează pielea la stimulii care fac sebumul să fie mai abundent. Pielea devine mai puțin predispusă la formarea punctelor negre și la acnee. Ca în cazul tuturor acizilor însă, este nevoie de folosire frecventă.

Flaconul are 200 de ml și un preț recomandat de 48 de lei. Produsele laboratoarelor ACM se găsesc în farmacii, la standul Magnifique Skin și gama Sebionex are și o cremă keratoregulatoare pentru tenul cu tendință acneică. Detalii despre Sebionex AICI. Despre alte produse din portofoliul Magnifique Skin puteți afla și de pe pagina de Facebook.  

A mai folosit cineva până acum gelul spumant de curățare Sebionex? Sunt curioasă vouă cum vi s-a părut. 

17 COMMENTS

    • Îl găsești în farmacii la standul Magnifique Skin. Am văzut produsele și în Sensiblu, și în Centrofarm, din ce mi-aduc aminte. La Farmacia Tei ai tot standul la dispoziție, cu tot portofoliul de produse.

  1. nu l-am folosit,..dar ma tenteaza. eu am tenul mixt, insa ce produse am folosit cu acid glicolic mi-a facut bine, deci cred ca mi se potriveste. acidul glicolic exfoliaza bland, …fata de ceilalti acizi folositi in peeling,…acesta este cel mai putin agresiv…si ofera o luminozitate fetei….eu am facut si peeling cu el…in concentratie de 10 % si a fost foarte bine. mi-a placut cum ramane fata..neteda, ca de baby :)))). in fine,…pare un produs bun,..cand trec pe la sensiblu ma uit dupa el. thanks J !!

    • Și mie mi se pare eficient acidul glicolic. Și în general AHA acționează excelent pe luminozitate și are efect și asupra petelor pigmentare. Nu prea am văzut un efect wow pe pete cât timp am folosit Sebionex (rămâne totuși puțin pe ten), dar glicolicul merită încercat în alte combinații, clar.

  2. Nu am incercat,dar din descrierea ta pare destul de ok. Momentan ma împac foarte bine cu gelul spumant purifiant de la ivatherm.

    • Ivapur este un gel de curățare tare fain, și mie mi-a plăcut mult, l-am avut de câteva ori. Sebionex este pentru un ten mai gras și cu probleme mai mari, aș spune eu.

  3. Astazi l-am primit si eu. Abia astept sa-l testez si sa revin cu impresii.
    P.S. Eu nu am buretel (gen EcoTools); o sa-l folosesc minunatele maini pe care mi le-a dat mama natura 😀

    • Nu uita de hidratare până se învață tenul cu acidul glicolic. Dar parcă ai mai încercat acizi până acum. Sau țin eu minte greșit?
      Eu am devenit un pic obsedată de bureței, mi-am luat și unul Konjac, să văd diferențe 😀
      Dar tot îți place ție DM, ia-ți burețeii din celuloză Ebelin, pentru curățare. Erau vreo 4-5 lei când i-am luat eu ultima dată. Te ajută și pe exfoliere și-s mai blânzi față de gelurile sau cremele cu particule abrazive.

      • Dap, am mai folosit acizi pana acum si n-am avut probleme 🙂
        Tocmai ce-am folosit mai devreme gelul de curatare si desi am tenul mixt, am simtit ca “ma tine” pielea dupa 😕 Am aplicat cateva picaturi de ulei de argan de la Longevita si totul a fost ok.
        In privinta mirosului, mie mi se pare ca miroase aproape identic (95%) cu spuma de ras de la Nivea 😀
        La bureteii de la Ebelin ma gandeam si eu 🙂 Cu siguranta ii voi lua.

        • Uhm, chiar nu mai știu cum miroase spuma de ras de la Nivea. Mie-mi miroase a mere verzi, dar nu mă bazez pe mirosul meu în ultima perioadă, am avut câteva încercări de răceală.
          Ce acizi ai folosit și ce concentrație? La mine după vreo 10 zile de folosire nu am mai simțit că mă ține pielea. Și la fel, credeam că-s învățată cu acizii.

  4. cred ca asta e gelul de care am nevoie pt tenul meu,dar mi-am luat ceva soft din DM acum o sapt si vreau sa-l folosesc,sa vad ce se intampla,e ceva delicat,ultra sensitive,fara parfum,conservamti(sau asa ceva) si multe altele,dar nu mai am hartiuta lipita cu traducerea si nu stiu sa zic acum,insa e ca o spuma,soft si dupa ce-am folosit un spaun cu sulf,cred ca tenul meu are nevoie de ceva soft,dar dupa ce-si mai revine as vrea s aincerc acest produs,o sa-l caut in farmacii sa vad unde-l pot cumpara la un pret mai bun!

  5. iuliana,ce buretel konjac ti-ai luat??cu siguranta ne vei povesti despre,dar chiar am citit zilele astea despre si as fi vrut si eu…tu spre care te-ai orientat???

  6. Folosesc de aproape un an acest gel spumant. Am tenul mixt si fața rămâne ușor uscata după, am nevoie de hidratare. M a ajutat foarte mult in privința acneei! Cred ca e timpul sa il schimb, m a poti ajuta cu niște formule blânde de Geluri tot asa spumante, unul blând si hidratant(sa conțină glicerina pentru zonele uscate) il schimb deoarece tind sa cred ca am nevoie de unul mai hidratant, ce părere ai?

    • Încearcă un gel de curățare pentru ten sensibil sau uscat. Palmer’s pentru ten sensibil mie mi-a plăcut foarte mult. O altă idee ar fi cel de la Mnoela (review AICI)

  7. Salut.mereu ma lupt cu pielea grasa.Acum am procurat Sebionex,am doua zile dar deja imi placee ca imi lasa pielea neteda si moale.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.