Miercurea parfumată: Nu mă simt vinovată deloc!

2
1872

De fiecare dată când colecția mea de parfumuri și de palete se mărește mă încearcă un ușor sentiment de vinovăție. Pentru că am ajuns să am mai mult decât aș putea folosi. Dar de fiecare dată când deschid paleta buclucașă sau apăs o singură dată pe pulverizator, îmi trece instant.

Pentru că viața pur și simplu devine mai frumoasă prin culoare și parfum. În plus, se spune că suma viciilor este întotdeauna constantă. Eu colecționez parfumuri și farduri. Poate că cineva, pe undeva, a renunțat la un obicei mult mai nociv când eu am început să-mi clădesc colecțiile. Cine știe, poate chiar am salvat persoana respectivă hotărând să strâng parfumuri și farduri. (puțin probabil, dar orice mă face să nu mă simt vinovată e OK în cartea mea de scuze).

Poate bănuiți deja, din introducere, că am adăugat un parfum nou colecției mele (și vreo 3 palete, dar asta e altă discuție). Gucci Guilty Eau face parte din garderoba mea olfactivă de primăvară de săptămâna trecută și-mi place. Și nu mă simt vinovată deloc.

Dacă mi-aduc bine aminte, primul meu parfum Gucci a fost Rush 2, unul dintre parfumurile adolescenței mele. Și cred că Guilty Eau continuă ideal saga mea cu parfumurile Gucci. Între cele două m-au „pierdut” printre florale, însă cum noua și surprinzătoarea mea obsesie pentru florale este de-abia la început, noul parfum mi se potrivește mănușă. Se deschide ușor acvatic, cât să-mi distragă atenția și să-mi dea impresia că mi se pregătește ceva complet diferit de ceea ce mă așteaptă de fapt. Devine apoi dulce-acrișor, dar pentru puțin timp, realizez că datorită notelor de litchi și de căpșune.

Gucci Guitly Eau - miercurea parfumata

Apoi…crinul se îndrăgostește iremediabil de mosc și își trăiesc povestea de iubire pe pielea mea, cât să-mi încălzească și mie simțurile. Am adorat vara trecută un parfum în care crinul tronează regal peste celelalte note, cred că fix acel parfum mi-a declanșat destul de puternica dragoste pentru florale. Iar acum povestea merge mai departe cu Gucci Guilty Eau. Îl văd devenind cumva un clasic în piramida preferințelor mele, tipul de parfum pe care îl pot purta în orice anotimp, mai ales în timpul zilei. Elegant și feminin, dar nu chiar adolescentin, deși notele inițiale ar putea crea impresia asta.

Gucci Guilty Eau - lansare avanpremiera februarie Douglas

Cum poate bănuiți din denumire, Gucci Guilty Eau este o apă de toaletă, o versiune diferită de Gucci Guilty (2010) sau Gucci Guilty Intense (2011). Dacă primele două versiuni lansate se încadrează în zona oriental-florală a parfumeriei, Guilty Eau este mai degrabă un parfum floral-moscat. În ciuda acordului intens floral de crin, pentru mine rămâne un parfum destul de proaspăt, fără să fie prea intens sau catalogat drept invaziv.

Îl găsiți în avanpremieră în parfumeriile Douglas până pe 10 martie, urmând ca apoi să fie disponibil și în celelalte rețele de magazine. E de încercat pentru primăvară, dacă vă doriți un parfum ușor de purtat în orice zi.

L-a încercat cineva deja? Ce acorduri vă doriți să purtați primăvara aceasta?

2 COMENTARII

  1. ehe ..si eu am fost indragostita de rush 2 ala mult timp :))) apoi n-am mai fost fan gucci deloc. am primit o brosura de la douglas cu un cupon ..la simpla vizita am mostra pt ea si mostra pt el ..deci abia astept sa testez !!!

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.