REVIEW: Bourjois Volume Glamour Effet Push Up Mascara

33
7298

De când l-am primit, săptămâna trecută, l-am folosit în fiecare zi. Atât de mult mi-a plăcut Volume Glamour Effet Push Up de la Bourjois. Și este genul de mascara total atipică mie, veți vedea în poze de ce spun asta 🙂

Dar să reluăm ideile principale. Effet Push Up promite gene dense și curbate, cu ultra-volum și alungire. Periuța are diametrul calculat pentru aplicare ușoară și are și rezervoare distribuite printre peri astfel încât acoperirea să fie optimă de la bază la vârf. Din start vă spun că este o mascara destinată unui efect de tip Twiggy, ca să știți la ce să vă așteptați.

Periuta Bourjois Volume Glamour Effet Push Up

Periuța îmi place mult. Slim dacă ar fi să o comparăm cu trendul în periuțe de mascara, cu peri destul de distanțați și care piaptănă genele, simți puțin cum trece printre ele. Nu am identificat exact rezervoarele din perie, însă ce îmi place este că încarcă de la bază fără mare efort, fără să am nevoie de atenție sporită pentru a depune straturi negre exact acolo unde încep genele. În plus, nu există accidente pe pleoapa superioară. periuța are 1,8cm (da, chiar am măsurat-o!) și cred că se va potrivi bine și ochilor mici sau cu pleoapa căzută. 

Formula este cremoasă, dar ușoară, nu se simte grea pe gene și se usucă în timp util. Rapid cât să nu transfere de pe vârfurile genelor pe piele rimel, dar suficient de greu cât să termini aplicarea straturilor dorite fără să simți că piepteni gene false.

Sunteți curioase cum arată aplicat, așa-i? Iată-l, atunci.

Bourjois Volume Glamour Effet Push Up Before - After 1

Bourjois Volume Glamour Effet Push Up Before - After 2

Bourjois Volume Glamour Effet Push Up Before - After 3

Nu, nu are deloc aspect „natural”, ci se duce exact spre efectul promis, Twiggy. Dar genele nu se simt încărcate, rămân încă ușor flexibile. Negrul este negru și cel mai tare îmi place încărcarea de la bază, dând aspect mai plin. Curbează frumos și genele mele rezistă curbate întreaga zi. Nu pică, nu se întinde, nu curge. Deloc, deloc, nici măcar în colțul ochiului în cazul meu, unde am probleme în general. Deci 10 cu felicitări pentru rezistență, l-am avut peste 10 ore pe gene și nu mi-a creat probleme.

L-am demachiat destul de ușor cu noua micelară de la Bioderma (Hydrabio), însă pentru siguranță și rapiditate știți că recomand tot timpul un demachiant bifazic.

Ambalajul pare întrucâtva că este din sticlă datorită bazei transparente, dar este plastic foarte lucios și transparent. Oricum ar fi, arată elegant și dacă va scăpa pe jos nu veți plânge. Are 6 ml, este valabil 6 luni de la deschidere și prețul de lansare este de 40 de lei (până la finalul lunii octombrie 2014).

Tot încerc să-mi aduc aminte de un rimel Bourjois care să nu-mi fi plăcut deloc-deloc și să fi fost dezamăgită măcar puțin de el, dar adevărul este că toate pe care le-am încercat mi-au plăcut. Pentru motive diferite, clar, dar cred că fiecare a reușit să se achite de promisiuni. Așa că dacă vă place stilul Twiggy și vreți o mascara care să vă ofere acest efect fără să apelați la gene false eu zic că Effet Push Up nu o să vă dezamăgească.

33 COMENTARII

  1. Spre rusinea mea , nu ma prind, in momentul de fata, ce inseamna Twiggy :)),dar suna bine.
    Imi place cum arata ( in 2 straturi presupun, ca stiu ca asa il aplici tu),genele sunt bine pigmentate si frumos curbate,dar nu mi se par destul de separate..in comparatie cu alte poze de la alte review’uri.
    Merita incercat,dar am eu piticii mei pe creier, care imi spun ca periuta nu o sa’mi placa :)),desi in poza nu arata chiar atat rau 😀

  2. Noroc de poza, ca ma puneam si eu pe gugalit. Azi am invatat un lucru nou 🙂

    Imi place mult cum se vede pe gene, negrul chiar e negru, si imi place mult cum se contureaza genele cu el.Din cate observ, periuta e din plastic, nu din silicon(corecteaza-ma daca gresesc). I ultima vreme am folosit doar periute din silicon, cred ca mi-ar fi greu sa ma reobisnuiesc cu acestea.

    • Nu e din silicon sau plastic, nu, perii sunt cumva clasici, deși mai scurți și mai tari. Nu cred că ar avea nevoie de acomodare, dacă spui că ești obișnuită cu cele din silicon.

  3. mie imi place efectul Twiggy ( celebrul model al anilor 60 cred ),,,lunga , slaba si zaluda…cu ochii mari si genele lungi, par scurt , masculin. si indiscutabil si toate produsele bourjois. deci si asta.:) .

  4. N-am incercat niciodata un rimel de la bourjois si nici nu am avut vreunul care sa ofere un asemenea efect.Pare interesant,desi mie imi plac genele lungi si dese.Pot spune insa ca e un pret bun si cred ca l-as incerca sa vad cum imi sta 🙂

  5. Da,note bune in prima zi de scoala pt acest rimel:-) atatea rimeluri interesante in ultima vreme:-) eu ma bucur de noua achizitie cu argan,dar tentant si acest ” twiggy”, ca sa nu mai zic de ” gat de lebada” 🙂 inca ma gandesc la el:-)

    • Într-adevăr, apar tentații din ce în ce mai multe 🙂 Și anul nu s-a încheiat, de-abia a început perioada lansărilor 🙂
      M-am uitat în toate oglinzile pe care le-am prins astăzi și am ajuns la concluzia că pozele chiar nu îl evidențiază suficient. Mie mi se par totuși mai curbate și mai pline decât sunt în poze. Sau am probleme cu ochii și trebuie să vizitez urgent un oftalmolog 🙂

      • am observat ca pe masura ce rimel se usuca, isi face mai bine treaba. adica atunci cand este nou, e mult prea moale si tusul se intinde aiurea, insa dupa vreo 3 saptamani este exact ceea ce trebuie!

  6. OMG! Ce givenchy? Ce MAC?
    La asa pret si mai ales la cum arata periuta, clar merita incercat! Si mie-mi place efectul twigy si sunt absolut sigura ca mi-ar placea si acest rimel, mai ales dupa ce-am vazut ce-a facut cu genele tale. Iti spun sincer ca pana in momentul de fata acesta le-a „imbracat, aranjat” cel mai bine 🙂

  7. Primul rimel pe care l-am folosit vreodata (pe la 12 ani) a fost unul Bourjois, pe care il primise prietena mea cea mai buna din Franta. Este vorba de clasicul Volume Glamour si n-am sa uit niciodata expresia fetelor noastre dupa ce l-am folosit. Nu ne venea sa credem ce geneeee avem 🙂
    Dupa ce l-am vazut pe genele tale si dupa ce-am mai si citit ca e doar 40 de lei, sunt tare tentata sa il cumpar. Asa ca maine, dupa vizita la dermatolog pentru care am liber de la serviciu, am sa bantui prin magazine doar ca sa pot ceda tentatiei 🙂

  8. Sincer, nu mă prea atrage stilul Twiggy, însă îmi place periuţa. Şi mie îmi plac rimelurile Bourjois. Și nu pot să nu spun că ai ochii atât de frumoooși ! <3

    • Hai că nu am ochii chiar atât de frumoși, îți pot arăta ochi cu muuuult mai frumoși, la fel și gene 🙂 Nici eu nu eram o mare fană Twiggy, cel puțin nu pe gene așa, dar rimelul ăsta chiar îmi place și mai că nu îmi vine să mai încerc altceva o perioadă 🙂 Dar nu la lunea fără o mascara nouă 🙂

  9. Eu nu cred ca am incercat vreun rimel de la ei..inca. Zic inca pentru ca simt nevoie de ceva nou. Nu cred ca asta o sa fie alesul pentru ca nu ma dau in vant dupa efectul asta.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.