Baby Lips by Maybelline – dependența de buze perfect hidratate

52
17154

Știți deja că Maybelline a adus și în România balsamurile de buze Baby Lips, nu? De luna aceasta le găsiți în magazine și eu m-am „jucat” cu fiecare dintre variantele disponibile în ultimele 2 săptămâni. Un balsam a rămas pe noptieră, unul este pe birou, iar alte 3 sunt prin portfardurile pe care le țin în geantă. Am devenit un pic dependentă de ele, recunosc 🙂

Ce este așa deosebit la ele? Formula conține Centella Asiatica, o plantă erbacee cu puternice proprietăți antioxidante și efect de răcorire, unt de shea și un concentrat de reparare. Promit să ofere până la 8 ore de hidratare și au și SPF20, astfel încât buzele sunt protejate de radiațiile UV.

În România au ajuns momentan 5 variante ( 3 colorate și 2 de îngrijire). Nuanțele colorate sunt translucide și mai jos aveți și swatch-uri pentru fiecare dintre ele.

Maybelline Baby Lips in Romania

Fiecare baton are 4 grame și are o valabilitate de 24 de luni de la deschidere. Ambalajele sunt tare simpatice, în culori vesele și aromele fac aplicarea și purtarea foarte plăcută. Finisajul este lucios, iar una dintre variante (Peach Kiss) este sidefată. Dar zic să vedeți și cum arată aplicate pe buze variantele colorate.

Maybelline Baby Lips Cherry Me

Maybelline Baby Lips Cherry Me

Maybelline Baby Lips Peach Kiss

Maybelline Baby Lips Peach Kiss

Maybelline Baby Lips Pink Punch

Maybelline Baby Lips Pink Punch

Cea mai pigmentată variantă este Pink Punch. Cherry și Peach sunt transparente, însă pot fi aplicate în mai multe straturi pentru un plus de colorare. Aromele sunt coordonate cu denumirile și nuanțele. Piersică pentru Peach Kiss, cireșe pentru Cherry Me și fructul pasiunii pentru Pink Punch. Variantele transparente au arome ceva mai discrete, mi se pare că Hydrate (cel turcoaz) are o aromă ceva mai fresh, pe când aroma lui Intense Care o asociez cumva cu aroma SPF-ului.

Baby Lips Intense Care - Hydrate

Pentru mine cele mai folosite variante sunt Intense Care (care stă pe birou) și Hydrate (pe care îl țin pe noptieră). Când sunt pe drum folosesc mai des varianta Peach Kiss decât celelalte variante, pentru că mi se pare mai ușor de aplicat fără oglindă. Ca arome însă le prefer pe celelalte două (Cherry Me și Pink Punch).

Hidratează buzele și mă face să le simt pline, confortabile, însă simt nevoia să le reaplic destul de des, mai ales că am tendința să-mi mușc buzele atunci când mă concentrez. Tocmai de aceea pe birou stă varianta de îngrijire intesă. Nu aș spune că îmi oferă chiar 8 ore de hidratare, pentru că reaplic cel puțin o dată pe oră atunci când nu port ruj, dar reaplic cu plăcere și pentru că îmi simt imediat buzele calmate, confortabile. Însă după 2 săptămâni de folosire îmi place cum se prezintă buzele mele, parcă le simt și le văd mai pline, ridarea este mai puțin pronunțată. 

Prețul recomandat este de 11 lei și la începutul lunii mi s-a spus că trebuie să intre și pe rafturile din Auchan. Le găsiți deja în magazinele de cosmetice și ar trebui ca până la finalul săptămânii să fie și în supermarketurile pe care le frecventati. Merită încercate și ținute aproape. Eu mă declar dependentă, clar!

Voi ați reușit să le încercați? Aveți o variantă preferată?

52 COMENTARII

  1. Imi plac cum arata si auzisem despre ele, pentru ca, atunci cand au ajuns in Romania, a explodat blogosfera de gen. Arata tare frumos, le-am cautat si eu , dar cred ca nu suficient de bine pentru ca nu le-am gasit. Mai caut.

  2. Saptamana trecuta le-am cautat si inca nu erau pe niciunde. Asta seara sau maine am drum in Dm si sper sa fie acolo! Trebuie sa aflu pe buzele mele de ce le lauda lumea atat! Sper sa ma cucereasca si pe mine! Dintre variantele colorate nu sunt foarte tentata decat de Peach Kiss, dar cred ca o sa intind totusi mana spre Intense Care sau spre Hydrate. Vedem la fata locului. Unul e musai sa luam

  3. Eu folosesc acum Pink Punch si Intense care (care mie mi se pare ca are o aroma lemon-vanilla). Mi-as fi dorit sa gasesc si testere cand le-am cumparat, pentru ca ezitam intre cele doua de ingrijire, iar aroma m-ar fi ajutat sa iau o decizie. Oricum, sunt f multumita de ele si as mai incerca si Cherry si Hydrate, in curand.

  4. Eu am gasit acum doua weekenduri la DM din Promenada toate variantele, erau 14 lei acolo. Il am pe cel mov (cu piersica) si imi place mult nuanta si hidratarea pe care o ofera. Pentru mine, e cu mult peste balsamurile de buze Nivea, Caudalie, Elizabeth Arden sau Miss Sporty. Doar Carmex la borcan il intrece 🙂

  5. Abia astept sa pun mana pe ele… sunt dependenta in general de balsamuri de buze :)),deci nu strica inca doua in colectia mea :D.
    Imi voi lua unul colorat ( probabil Peach Kiss sau Pink Punch, ca tot m’am bronzat) si unul normal.

  6. Le-am vazut si eu pe un blog ieri, insa nu scria pretul. Sper sa le gasesc si eu. Jules, fata respectiva le avea intr-o cutiuta. Se vand si separat, sau la set?

  7. Si eu abia astept sa ajung la B& B sa le iau. Atata or fost de laudate..de numa” numa..Pentru nopate merge cel intense care, iar de zi imi place mult Pink Punch ala…:)))pana si numele lui ma da pe spate 😀 I can”t wait ..:X:X

  8. nici eu n-am incercat si nici nu stiam cat sunt de laudata!
    imi plac balsamurile de buze,am cateva,printre care si untul cu macadamia nivea,la cutiuta,dar in forma asta,stick prefer batoanele(chiar ieri mi-am luat unul) de la firma romaneasca manicos,cu ulei de migdale si lamaie,care este f hranitor,inca daca le voi vedea la raft pe acestea si ma tenteaza,nu zic nu:)mai ales la cel colorat,cherry!

  9. Cand le-am vazut initial mi-am imaginat ca Cherry Me este cel mai pigmentat dintre Baby Lips 🙂 Insa dupa swatch-uri, intr-adevar, Pink Punch este cea mai pigmentata varianta, si cea pe care mi-o doresc si eu.
    Insa as dori, totusi, sa gasesc testere, pentru ca buzele au si ele nuante diferite si fiecare nuanta se „aseaza” si arata altfel de la persoana la persoana.
    Chiar voi merge in Auchan sa le caut. Imi place articolul tau, este foarte complet 😉

  10. In seara asta am gasit in DM variantele roz,bleu si galben:-) la 13,99 lei.
    M-am procopsit cu un balsam de buze,dar nu dintre acestea,ci unul din gama alverde cu vanilie si mandarine:-)

  11. O adevarata nebunie cu balsamurile acestea:) pe unde ma uit si citesc le vad, cred ca o sa sfarsesc pein a-mi cumpara si eu unul mai ales ca are un pret foarte bun si mai este si hidratant:)

  12. Buna!
    Am 14 ani si nu stiu ce sa fac..
    sunt dependenta de balsamele de buze; tot felul de balsame mai ales Baby Lips;
    Am o intrebare: e grav, se poate intampla ceva cu buzele mele sau sanatatea mea din cauza acestei dependente?
    Daca ai putea sa ma ajuti cu niste sfaturi..?
    Multumesc!

    • Bună, Ally. În sine cred că este o dependență de gest. Încearcă să te abții să aplici prea des balsamul de buze. Ori arunci câteva tuburi, că presupun că ai mai multe, și păstrezi doar unul, strict pentru aplicare atunci când chiar ai nevoie, ori renunți definitiv la ele.
      Nu am auzit pe nimeni să dezvolte vreo problemă de sănătate din cauza folosirii intensive a balsamului de buze, însă dacă tu consideri că a devenit o obsesie și aplici prea des unul, pur și simplu renunță.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.