Review: Yes to Grapefruit Dark Spot Correcting Serum

5
1756

Anul trecut prin toamnă am căpătat primele mele semne pigmentare. Pentru că am ratat câteva zile de SPF, pe soare. Prin primăvară m-am trezit cu o a doua pată, simetrică aproape, pe cealaltă parte a feței, imediat sub zona sensibilă a ochilor. Speram să fie o situație temporară și să nu fie nevoie de o „arme grele”, dar nu a fost chiar așa.

În primăvară am primit un Dark Spot Correcting Serum din gama Yes to Grapefruit. Deja începuse perioada cu soare mai puternic și nu era chiar în plan atacul petelor, însă fiind pe bază de ingrediente naturale, am zis să-l încerc.

M-a frapat puțin textura. În general văd serurile ca pe soluții lejere, ce intră rapid în piele și oferă o bază bună pentru îngrijire. Dar serul Yes to Grapefruit este mai degrabă un gel. Mai apropiat de un jeleu decât orice am încercat până acum. Nici culoarea nu este tocmai apetisantă, un portocaliu tulbure. Miroase a grapefruit, cu o ușoară aromă de ceai.

A fost ciudat să o aplic. Formează mai degrabă o peliculă lipicioasă la suprafața pielii, oricât de puțin aș fi aplicat și de-abia după vreo jumătate de oră am putut veni cu o cremă hidratantă. Nu acceptă orice tip de cremă deasupra, face o ușoară spumă, care dispare după ce este întinsă bine.

Am ales să folosesc serul pentru extractul de grapefruit, bogat în vitamina C și antioxidanți, dar și pentru extractul de ceai alb, un alt antioxidant care ar trebui să ajute în lupta cu pigmentările provocate de soare. African star grass este un alt ingredient natural pe care serul îl conține, promițând să ajute la uniformizarea nuanței tenului și estomparea pistruilor și hiperpigmentării.

După vreo 2 săptămâni de aplicare frecventă (seara și în serile când nu am folosit BHA) semnele mele au dat puțin înapoi, dar nu au dispărut complet. Am încercat totuși încă 2 săptămâni, în speranța că rezultatele se vor vedea mai târziu. Nu pot spune că nu are niciun efect asupra petelor pigmentare, dar nu este un produs wow, care să le elimine complet. Pot spune însă că pielea a devenit într-adevăr mai luminoasă și doza de antioxidanți nu a făcut deloc rău.

Pompița dozatoare mi se pare că eliberează prea mult produs pentru o singură utilizare (am fața destul de mică) și oricât de puțin aș aplica, nu-l pot vedea ca pe un produs de zi, de aplicat sub crema hidratantă obișnuită. L-am simțit mai mult ca pe o mască de fiecare dată când l-am aplicat seara. Uneori l-am simțit ca și cum mi-ar usca fața, însă senzația dispare la scurt timp și dimineața nu am dat semne de descuamare sau deshidratare. Cred din nou că vina este mai degrabă a texturii.

L-am abandonat în mare datorită texturii. Oricât de mult încerc să fiu deschisă produselor naturale, mi-este greu să accept un ser cu o textură ca de jeleu. Tenul meu fiind mixt are nevoie de produse cât mai lejere, altfel îl simt îngreunat. Partea bună este că nu mi-a provocat vreo reacție neplăcută și nu mi-a afectat porii în tratament.

Serul nu are parabeni și are 99% compoziție naturală. Este unul dintre motivele pentru care am ales să-l încerc. Vedeți ingredientele mai jos.

Gama Yes to se găsește în Sephora și conține o mulțime de alte produse de îngrijire, bazate pe morcovi, castraveți sau afine. Dacă sunteți în căutarea unui produs natural care să elimine complet petele pigmentare, nu cred că Yes to Grapefruit Dark Spot Correcting Serum este soluția. Îl văd mai degrabă ca pe un produs de uniformizare a ușoarelor decolorari și pentru oferirea unui ten luminos.

Am decis să scriu despre acest ser pentru că face parte din „interviurile” pe care le-am dus cu produsele ce luptă cu petele pigmentare. În ultima lună am descoperit un produs care a făcut treabă mult mai bună și mai aștept încă o săptămână să văd cu adevărat ce rezultate are și unde se oprește când vine vorba de pete. Gamei Yes to vreau să-i mai acord șanse în continuare și nu mă pot declara 100% dezamăgită de produs, pentru că rău nu mi-a făcut. Doar că nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele.

Dacă ați folosit acest ser mi-ar plăcea să-mi spuneți cum vi se pare vouă, dacă v-a ajutat și cât timp l-ați folosit. Eventual dacă ați folosit alte produse din gama Yes to Grapefruits.

5 COMENTARII

  1. Eu am o amintire urata de prima data cand am incercat un produs si gama yes to (as zice ca era carrots). M-am chinuit sa o aplic (pentru ca era mult prea groasa) iar apoi m-am chinuit sa o dau jos. Problema mare a fost alta: la cateva zile mi-au aparut niste chisturi pe fata de nu stiam de unde au venit. De atunci am evitat intreaga gama.
    Inteleg perfect ceea ce ai spus mai sus legat de textura unui produs. Si eu abandonez cremele care au texturi naplacute.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.