Review: Matrix Biolage ExquisiteOil – un nou ulei de păr preferat

41
7908

Atunci când am organizat concursul Biolage cu cele 2 uleiuri de la Matrix România, m-am bucurat că am primit și eu în teste unul. Anul trecut am devenit mare-mare fan al uleiurilor pentru păr, chiar dacă le apreciam și înainte. Și o să citiți și mai multe despre uleiurile de păr de-acum, pentru că nu mă pot abține să nu le încerc!

Față de Mythic Oil, primul ulei care mi-a captat atenția și mi-a creat obsesia, ExquisiteOil de la Biolage este mai prețios, datorită amestecului de uleiuri – vedeta este uleiul de Moringa, iar trena este ținută de uleiurile de argan și de macadamia. O să-l compar în continuare cu Mythic, pentru că știu că nu sunt singura căreia i-a creat o „mică” obsesie.

Ambalajul este foarte practic pentru un ulei. Sticlă de plastic, prevăzută cu pompiță pentru dozare. Are doar 92 ml, însă după ce l-am folosit în diferite feluri întreaga lună decembrie, pot spune că este spornic și îl voi putea folosi multe luni de-acum înainte. Ca și idee, am consumat cât se vede în poza de mai jos, după ce l-am folosit și ca tratament pre-șamponare, și pre-coafare, ba chiar de câteva ori l-am aplicat și între spălări, pe vârfuri și o dată ca și tratament peste noapte.

Nu am folosit niciodată mai mult de 5 pompițe la o aplicare, și asta atunci când l-am folosit ca și tratament peste noapte. În rest, 2-3 pompițe au fost suficiente pentru părul meu. Mirosul este foarte asemănător cu cel al lui Mythic Oil, doar ceva mai puțin pregnant. Părul rămâne parfumat foarte discret.

De ce-mi place foarte mult acest ulei – pentru că poate fi folosit în diferite moduri, iar varianta pre-șamponare este printre preferatele mele. Mi s-a părut puțin ciudat să-l aplic pe părul nespălat în prealabil, însă cum îmi place să încerc fiecare variantă, am zis să-i acord o șansă, să vedem efectele. Și efectele s-au văzut. Chiar dacă am avut mai puțină spumă la prima șamponare, părul a rămas curat, s-a descurcat extrem de ușor și…aproape că nu am simțit nevoia de mască. Lucru absolut de neimaginat în rutina mea de îngrijire a părului, veți vedea în pozele de final de ce 😛

În perioada aceasta am folosit în continuare șamponul și masca Mythic Oil, despre care am scris aici. Vă spuneam atunci că am ajuns la aplicarea măștii o dată la 2 spălări. Imaginați-vă că acum, cu ExquisiteOil în rutina de îngrijire, părul meu se menține hidratat, sănătos și lucios, chiar pe timp de iarnă, cu aplicarea măștii o dată la …3 spălări, și atunci doar pentru că știu că am nevoie de mai multă hidratare pe gerul de afară.

Și acum, ceea ce nu cred că ați văzut până acum pe blog – părul meu natural, lăsat să se usuce așa cum l-a lăsat mama natură 🙂 Știu că v-am spus că are tendințe de ondulare, dar îl coafez atât de des încât uitasem cât de… creț este de fapt. În ultimele 7-8 luni nu cred că l-am lăsat de mai mult de 2 ori să se usuce natural, fără să încerc să-l domolesc și să țin în frâu tendințele de electrizare.

Ca și idee,  nu am folosit mască înainte de pozele acestea. Ce am făcut este doar să-l spăl cu șamponul Mythic Oil, apoi l-am zvântat în prosop și la vreo 5 minute am aplicat și 2-3 pompițe de ExquisiteOil. Et voila!

Am fost întrebată zilele trecute dacă Mythic Oil îndreptă buclele sau doar le netezește. Ei bine, având în vedere faptul că ExquisiteOil, care este mai dens, le lasă atât de bine definite, fără să încarce, atunci nici Mythic, care este un ulei mai ușor, nu o va face. Desigur, depinde foarte mult de cantitatea de ulei aplicată.

Nu pot să-mi schimb părerea despre Mythic Oil, este prima mea dragoste în uleiuri pentru păr, însă ExquisiteOil îl depășește ca și performanțe, pentru că poate fi folosit în atât de multe moduri – pre-șamponare, pre-coafare, ca tratament de noapte sau amestecat în masca pentru păr.

Se găsește în saloane selecționate, însă am reușit să dau de el și online, la un preț bun, zic eu, aici.

De când am început să folosesc uleiuri părul meu s-a îmblânzit, nu mai am probleme atât de mari cu electrizarea, stă coafat foarte bine, este mai moale, mai lucios și vârfurile se tocesc mult mai greu. Desigur, aplicate cu grijă, fără exagerare.

ExquisiteOil rămâne în mod cert în topul preferințelor, fiind un ulei prețios și foarte versatil. Voi folosiți uleiuri de păr? Care sunt preferatele voastre? Ați încercat ExquisiteOil de la Biolage?

41 COMENTARII

    • :)) Până acum, dacă-l lăsam să se usuce natural, aveam atât de mult volum că puteam lejer să spun că port o coafură afro. Cu uleiuri stă mai domolit, deși tot are volum din plin, și sunt mai bine definite crețurile. Și eu uitasem cât de creț am părul, tot întinzându-l cu peria :)) Dar drept-drept nu o să stea în veci, decât dacă mi-l îndreaptă altcineva, eu nu am reușit niciodată fără să se onduleze la loc la vârfuri.

      • eu am incercat in nenumarate randuri sa-l fac cret cret ca al tau, insa se indrepata la loc..e prea drept al meu 😐 cateodata ma plictisesc de el si-l prind in coada ( saracutul..stiu ca sufera:)) dar n-am ce-i face..pana imi trec nebunelile 😛 )

  1. Vaaai !! Asta e parul tau?? Si de ce te mai coafezi? Aaaa? Esti ca de la coafor, superb!
    Folosesc ulei de par, dar nu chiar atat de des ca tine. Am incercat uleiul de macadamia pentru par, un ulei gras spun eu. L-am aplicat deseori pe scalp amestecat cu ulei de masline sau jojoba si scalpul meu era multumit. Cand nu mai aplicam, riposta. Nu fac mereu operatiunea, ai nevoie de mai mult timp caci stateam cam 1 ora inainte de spalare cu ulei aplicat. Si pe varfuri desigur, s-a vazut. M-am tuns zilele trecute si mi s-a spus ca nu am varfurile tocate (cum credeam eu), doar firul putin subtiat, nu-l mai tunsesem de ceva timp si ma asteptam sa se ingrozeasca fetele.
    Sunt extrem de curioasa sa incerc si un alt fel de ulei, mai pretios, care poate fi folosit si after.

    • Da…ăsta e părul meu de fapt :)) Bogdan îmi zice oiță când îl las așa. Mă alint eu că e ondulat, dar e creț în toată regula. Când o să fie mai mult, probabil se va așeza mult mai bine, acum încă este destul de scurt. Eu încerc să stau cât de des pot cu uleiuri în păr. Când stau foarte mult pe-afară, în frig, aplic pe vârfuri seara, între spălări, pentru hidratare. Se absoarbe imediat și nu se simte gras.
      Subțierea e normală la vârfuri – de la periaj, de la frecat de haine, frig, vânt. Și la mine e la fel. Se subțiază, se tocește, dar nu se mai despică. M-am tuns de vreo 3 ori anul trecut, și atunci foarte puțin, ceea ce m-a mulțumit complet, că pot și eu să-l las să crească.

      • Bogdan e invidios, ca intorci toate privirile asa „oita” cum spune. :))
        Si oricum barbatii gasesc mereu ceva sa ne tachineze. De exemplu eu, om racit si vai mama lui, cu baxul de servetele la cap si nas rosu de 3 zile. Mi se spune Rudolf, renul care avea nas rosu. Ha, ha. Dar nu ma fac eu bine…

        • Păi chiar săptămâna trecută am ieșit cu o prietenă și-am fost invitată la cafea :)) A fost genială faza, cum și-a cerut tipul scuze când i-am zis că-s căsătorită :)) Știu că mă tachinează de drag. Soacra-mea aseară îmi tot spunea că am schimbat ceva, că arăt bine, dar nu-și dădea seama ce e schimbat :)) M-a mai văzut creață, dar nu în ultima vreme.

  2. Nu am incercat insa….mi-ar surade un astfel de ulei. Imi place sa-mi ingrijesc parul intr-un mod cat mai natural dar si placut..asa ca e o varianta pe care-as alege-o ! Nu am folosit pana acum decta un ulei ptr varfuri d ela wella pe baza de unt de shea.

    • Nu mă așteptam nici eu să aibă efecte așa de faine. Oricum efectele astea se simt după o lună de folosire, în diverse moduri. La primele aplicări nu pot să zic că am văzut cine știe ce schimbări, dar în timp se vede diferența. O să fie uleiul meu de vreme rece, cel mai probabil, fiind mai dens. Oricum la Mythic nu renunț, că e preferatul lui și cred că nu m-ar ierta dacă i l-aș schimba :))

  3. N-am incercat, dar daca mai citesc multe lucruri bune pe aici, nu scap pana nu cumpar :)). Ma tenteaza si cred ca il voi cumpara drept martisor (pana atunci mai cumpar alte produse de care am neaparata nevoie, iar uleiul mai poate astepta o luna).
    Ar trebui sa-ti lasi mai des parul natural, mie imi place tare mult cum iti sta asa:D.

    • Și eu am perioade în care dau iama în cosmetice, și perioade în care sunt cuminte. Presimt că în martie și eu o să dau iama prin magazine :)) O să încerc să-l mai las și natural, pe cât se poate, dar tot prefer buclele făcute cu peria 🙂

  4. Eu acum am achizitionat Mythic oil (pentru sora mea) si Joico K-PAK Color Therapy pentru mine…nu m-am putut hotara la unul dintre ele asa ca le-am luat pe amandoua si unul il fac cadou, dar il folosesc si eu. Cel mai bine.
    Concluzia este ca ufffff…matrix mai asteapta. Dar o sa iti spun pararea mea despre Joico dupa vreo luna.
    Eu mai folosesc si uleiuri naturale. Imi fac, dar cand am timp, masca de ulei de cocos. Imi dau cu uleiul de cocos pe par si scalp si apoi infasor parul in prosop si stau toata noapte cu el si dimineata ma spal pe cap. Poate fi folosita si ca masca de cateva ore, dar eu asa am facut pana acum, peste noapte. Prima data cand am facut acest lucru toate colegele ma intrebau daca m-am vopsit sau ce mi-am facut la par:) deci clar are efect si uleiul de cocos.
    P.S: daca tot suntem la discutii despre par, am inceput sa folosesc de curand tinctura de ardei iute (pt cadere par) combinata cu tinctura de brusture ( pt stimularea cresterii parului) si functioneaza…dupa cateva aplicari chiar imi cad doar cateva fire…sunt abia la inceput asa ca daca mai vreti detalii, revin sau poate chiar pui o postare despre combaterea caderii parului si vedem cine/ce a mai folosit cu succes:)

    • Chiar sunt curioasă cum ți se pare Joico, am citit păreri împărțite până acum.
      O să mă arunc și în uleiuri naturale cât de curând 😛 Deja am devenit obsedată și cum îmi place tot timpul să încerc lucruri noi, nu o să-mi scape. Ulei de cocos nu am încercat încă, am încercat însă unt de avocado iarna trecută și a fost fantastic.
      Tot așa fac și eu cu uleiurile naturale, le țin în general peste noapte, cu părul înfășurat într-un prosop turban. În principiu cam toate uleiurile naturale au efect asupra părului, doar că în stare pură trebuie clătite, folosite fix ca tratament, puține pot fi folosite în locul unui produs leave-in sau ca bază pentru coafare.

      Ca și tratament anti-cădere îți mixezi tu tincturile sau ai produse care le conțin? Nu ai vrea să scrii tu un guest post cu experiența ta? Eu nu am folosit tincturile astea încă, vreau detalii :))

  5. Arati super asa creata! Si eu am parul drept, drept…si mi-l doresc asa, ca al tau! Dar asa suntem noi, femeile, ne dorim mereu ce nu avem 🙂 Mai mereu, de fapt! Chiar citeam pe blogul Andreei Raicu despre importanta uleiurilor pentru par, ea vorbea de cele naturale dar cred ca si acestea sunt minunate! Cel putin din ce spui tu! Vreau si eu sa folosesc mai tarziu! Deocamdata ulei de masline si galbenus de ou, drept masca!

    • Sunt o mulțime de uleiuri naturale care probabil au același efect. Și ExquisiteOil este un amestec de uleiuri naturale – Moringa, argan și Macadamia – doar că în plus sunt alte ingrediente, pentru conservare și cel mai probabil care ajută la omogenizarea lor – nu toate uleiurile au aceeași densitate. Poți încerca să adaugi ulei de argan, jojoba, sâmburi de struguri, în masca pe care ți-o faci, să vezi dacă are efecte în plus. Uleiul de măsline hidratează foarte bine, cred că celelalte i-ar oferi și mai mult luciu și probabil un miros plăcut.
      Pentru mine este mai comod să folosesc un ulei deja preparat, îmi salvează timp.

      • Da…adevarul e ca uleiul de cocos l-am folosit doar ca tratament….am incercat o singura data sa il folosesc in locul unui produs leave in si imi incarcase parul intr-un mod deloc placut. Imi venea sa ma spal pe cap la loc:)
        In ceea ce priveste tincturile…le mixez eu. Am vazut ca exista si amestecuri pe piata (tonic capilar), dar nu am incercat. Nu stiu daca am acelasi dar al scrierii pe care il ai tu, dar cand finalizez procesul de tincturi, incerc un guest post si vedem ce iese:)

        • Mi-ar plăcea tare-tare mult dacă ai accepta. Nu trebuie să scrii ca mine, fiecare are un stil propriu și sunt sigură că tu ai transmite informațiile mai bine decât aș face eu, pentru că ai experiența folosirii 🙂

  6. Ce frumos arata parul tau!Chiar iti defineste doarte frumos buclele si cred ca ti se potriveste perfect.Imi place ca arata foarte light coafura 🙂
    Te pup!

    • Mulțumesc! Voi mă faceți să nu-mi mai coafez părul :)) Este extrem de light, pentru că efortul depus este zero, doar spălat și aplicat ulei, absolut nimic în plus, nici măcar pieptănat 🙂

  7. exquisiteOil inca nu am incercat, dar imi place cum ti-a lasat buclele, iti sta foarte bine asa creata! <3
    De aproape 1 an de zile am descoperit si eu uleiurile pt. par si de atunci m-am tot intrebat cum de am trait atatia ani fara ele! Doamne, lasa parul moale, ajuta la descurcare si buclele au un aspect asa natural! <3
    Cred ca uleiurile sunt inventia secolului pt. par, mai ales pentru persoanele cu par ondulat/cret, care se usuca pe timp de iarna.

    • Deci nu sunt singura care a dat în mania uleiurior anul trecut :)) Eu le-am mai tot încercat în trecut, dar nu mă prinseseră complet. Bine, nici nu aveam vârsta de acum, când nici părul nu mai suportă absolut orice nebunie fără să se războiască apoi 🙂

      • asa si eu,cand aveam parul mediu si nevopsit nu-mi placeau,acum mi se par descoperirea secolului si n-as concepe pieptanare si coafare fara ulei aplicat dupa baie. ai vazut si tu ca parul meu e mai… dubios si iarna era aspru.de cand cu uleiurile e mai imblanzit 🙂

  8. Se pare ca mereu ne dorim ceea ce nu avem in mod natural.
    Eu n-am incercat pana acum niciun ulei de par, pt ca am fir subtire, fin, drept, de asta nu sunt interesata de produse care domolesc, imblanzesc parul. Dar pentru hranirea lui si pentru sanatatea varfurilor ar trebui sa incerc, chiar daca-l voi aplica doar la varfuri.

    • Așa suntem noi, femeile, mereu ne dorim ceea ce știm că nu putem avea, nu? 🙂 Dar culmea este că mereu mulțumim când suntem complimentate pe ceea ce nouă nu ne place în mod normal. Femeia, mereu un mister!
      Părul meu este o mică ciudățenie, aș putea spune, pentru că nu am vreo coamă deasă, nici vreun fir gros. Dar crețurile îi dau un volum fantastic și așa a fost mereu. Nu mi se spunea degeaba Einstein în generală – păr în vânt+tocilară :))
      Ar trebui să încerci măcar pe vârfuri să-l hidratezi cu ceva mai puternic decât un balsam – o mască sau chiar un ulei. Nici eu nu aplic la rădăcină uleiurile, ci doar pe lungime. Ajută mult mai ales la temperaturi extreme – prea frig sau prea cald- să nu se rupă sau să se tocească.

  9. Buna! observ ca ai creat furori cu parul cret! Si eu iti transmit acelasi lucru, iti sta tare dragut! Poti sa alternezi cele doua look-uri 😉 Cat despre ulei, tocmai mi l-am comandat, sper sa nu fi fost impulsiva. Si am adaugat si masca din aceeasi gama, tot ma gandeam de ceva vreme ca urmeaza sa mi se termine masca. Eu in ultima vreme am avut joico, k-pack, o masca buna, ok. Ulei nu prea am folosit, doar cel cu argan de la Avon, dupa spalare, dar nu chiar constant. A avut efecte dragute, mai ales pentru pretul lui.
    Sunt foarte curioasa de cele doua produse comandate, sper sa revin cu pareri in curand! Multumesc pentru recomandare! Nu am mai intrat de asa multa vreme pe blogurile de beauty, mi-era dor…

    • Nici eu nu credeam că părul creț să fie așa de îndrăgit. O să îl port mai spre primăvară așa, când nu port căciuli, glugă, nu îl prind prin gulere. Acum îl strâng destul de mult și se lasă a doua zi din cauza asta.
      Efectele uleiului le vei vedea după folosire constantă, așa că încearcă 2-3 pompițe, în funcție de lungimea părului, după fiecare spălare. Dozează în funcție de cum absoarbe părul tău uleiul. S-ar putea ca la început să ceară mai mult 🙂 Am și eu uleiul de la Avon și mi se pare foarte-foarte bun pentru prețul lui. E perfect pentru vârfurile foarte uscate, cum are soacra mea. Singurul minus pe care l-a observat ea este că…se termină cam repede :)) Are părul lunguț și foarte des. Plus că la 30 ml, e clar că se consumă mult mai repede și se vede. Eu încă mai am jumătate din al meu, dar l-am alternat cu Mythic și ExquisiteOil.
      Când folosești mai mult timp Biolage de-abia aștept să-mi spui cum ți se par 🙂

  10. Maaaai, Jules!!! Ce bine iti sta, draga mea! De-acum sa postezi mai multe poze cu tine asa, iti sta chiar foarte bine. Esti o oita super dragalasa :))
    Revenind la uleiul de par, nu l-am incercat, acum vreau sa-mi cumpar uleiul reparator de la Yves Rocher, pentru ca mi l-a recomandat o prietena si vreau sa-l incerc si pe parul meu degradat si uscat.

    • Nu stă tot timpul așa, că îl mai și prind în coadă sau în clește și se întinde. În general vara îl mai las să se usuce natural, am un aliat pentru bucle de anul trecut 😀

  11. Nu am incercat pana acum deloc uleiuri de par. Crezi ca ar ajuta la ceva avand in vedere ca am deja parul drept, fara niciun fir rebel, a da, lipsit de volum si subtire? Cu ce ulei as putea sa incep pentru par?

    • Dacă nu ai probleme cu netezirea sau cu uscarea, nu văd de ce ai folosi un ulei. Unul nepotrivit l-ar îngreuna, de exemplu. Eu le folosesc pentru hidratare și hrănire, dar părul meu este creț, rebel, frizzy, cu tendință de uscare și cu momente în care se usucă excesiv.

      • Inteleg :D. Ma gandeam ca poate este unul pe care sa il folosesc pentru varfuri despicate si sa il aplic doar pe ele. Multumesc pentru raspuns!

        • Cel mai bun remediu pentru vârfuri despicate este foarfeca. Dacă insiști să lași părul netuns vei avea impresia că a început să crească mai greu, dar de fapt vârfurile se tocesc și îi iau din lungime. Poți să folosești doar pe vârfuri, dacă le ai uscate și cu tendință de despicare un ulei pentru păr care conține și ulei de argan, de exemplu. Biolage, cel din articol, mi se pare o combinație ok pentru orice anotimp, nici foarte ușor, dar nici foarte dens. Uleiul de argan în general este foarte greu, foarte hrănitor, poate îngreuna părul dacă se aplică prea mult.

    • Bună, Liliana,

      Uleiurile de păr, în general, se aplică pentru un plus de netezire și păstrarea hidratării. Dacă nu este specificat altfel pe etichetă, nu au neapărat proprietăți de protecție la căldură sau de îndreptare. ExquisiteOil este un ulei de hidratare și netezire, nu este special pentru îndreptare.

      Eu l-am folosit după fiecare spălare, pe părul umed, înainte de uscat/coafat. Pentru protecție la căldură folosesc în general alte seruri sau creme speciale de coafat.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.