Bio Explorer: Spumă pentru curățare delicată Mnoela

10
2473

În luna noiembrie am făcut ceva ce nu credeam că voi face, nu anul ăsta, cel puțin. Am renunțat complet la Mia2 pentru a putea testa în voie câteva produse și acceosorii pentru curățarea tenului. O să vă povestesc și despre cum, nu numai cu ce, dar hai să discutăm înainte despre Spuma pentru curățare delicată de la Mnoela, un produs 100% natural, produs manual.

Spuma este recomandată și pentru demachiere, nu numai pentru curățare, îndepărtează nu numai impuritățile, ci și machiajul, însă eu am ales să o folosesc doar ca produs de curățare. Adică după ce am dat jos straturile de machiaj umezesc tenul și vin cu spuma de curățare pentru a îndepărat orice urmă ar mai fi rămas.

În plus, atunci când folosesc fonduri de ten cu acoperire mai mare și peste SPF vine și fondul de ten și pudra, și fardul de obraz, pur și simplu nu îmi vine să folosesc un produs de curățare înainte să dau „grosul” jos. Pentru că spuma Mnoela este una cu acțiune delicată, creată în deplin echilibru cu pielea. Conține  substanțe tenside de origine vegetală, blânde, bine tolerate și de pielea sensibilă sau chiar fragilizată.

În compoziție se regăsesc apele florale de geraniu și lavandă pentru calmare și reducerea iritațiilor, glicerina pentru catifelare și hidratare, acidul lactic pentru vitalizare și ulei esențial de geraniu pentru tonifiere, echilibrare și strălucire. Tot uleiul de geraniu dă spumei delicate aroma dulce, florală.

Deși este lichidă, la acționarea pompiței spuma rezultată este fină și densă. Se aplică pe ten, se masează cu mișcări circulare și apoi se clătește cu apă călduță. Fiind blândă, poate fi folosită și în zona ochilor și nu am avut probleme cu ea. Am preferat să o folosesc cu buretele Eco Tools seara și singură dimineața.

Textura spuma curatare delicata Mnoela

Nu usucă pielea, din contră, o lasă catifelată, dimineața mai că nu-mi venea să mai aplic crema hidratantă. Aroma florală contribuie la o stare de bine generală și pentru mine de multe ori a fost o adevărată desfătare, semnalul că am ajuns la finalul unei zile.

Ingredientele le puteți vedea și mai jos. Sau, așa cum apar pe etichetă: apă (aqua), tenside vegetale (sodium cocoamphoacetate, glycerin, lauryl glucoside, sodium cocoyl glutamate, sodium lauryl glucose), apă de geraniu (pelargonium graveolens water), apă de lavandă (lavandula angustifolia flower water), tensidă vegetală din ulei de cocos şi porumb (decyl glucoside), glicerină (glycerin), acid lactic (lactic acid), ulei esenţial de geraniu (pelargonium rosae oil), extract concentrat din sâmburi de grapefruit (citrus grandis seed extract).

Ingrediente Spuma curatare delicata Mnoela

După curățarea tenului vin cu tonicul antirid și apoi cu serul pentru ochi, ca să știți că încă nu am abandonat aceste produse, ba din contră, îmi plac foarte mult în continuare.

Spuma de curățare Mnoela are 160 de ml, este spornică, și costă 50 de lei. Însă astăzi o mai puteți cumpăra încă la reducere (32 de lei). Este un produs simplu de utilizat, căruia nu îi pot găsi contraindicații. Aroma florală cu siguranță nu va deranja deloc, ci va încânta și nasurile sensibile.

Ați profitat de reducerile de Black Friday de astăzi de la Mnoela?

Black Friday final 28.11.2014

Când vine vorba de produse de curățare a tenului voi ce tip de textură preferați? Ați încercat până acum o spumă de curățare? Dar una 100% naturală?

10 COMENTARII

  1. Suna chiar foarte bine, e de trecut pe lista si de retinut pentru viitor. Nici eu nu pot sa folosesc produse de genul pentru demachiere exclusiva, mi se pare ca oricat de bune ar fi nu pot face fata. La fel ca tine recurg intai la demachiantul crema si pe urma spal cu un gel/o spuma.

  2. Am incercat un produs de curatare spuma de la nivea,e ok,dar parca nu e my fav,tot lichid imi place…mnoela suna bine,dar nici n-am apucat sa comand,desi mai doream2 ape florale…busy crazy day..dar si mie imi plac produsele ,o sa mai comand in viitor:-)

  3. Deci gata!!! trebuie sa-mi cumpar si eu niste produse Mnoela, prea tare sunt laudate de tine, si zau ca te cred pe deplin ca ai dreptate! Spuma de curatare va fi prima de pe lista mea, din start am zis ca: da, trebuie sa o am!, dupa ce am vazut ca nu usuca pielea, ci o lasa catifelata. 😀

  4. Ah,ce rau imi pare ca inca nu am apucat sa imi cumpăr ceva de la Mnoela ! Sper totusi sa se întâmple in viitorul apropiat. Cred ca si mamei i-ar plăcea produsele lor.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.