Bio Explorer: Fluid hidratant lejer GamARde

6
2492

Despre GamARde nu am reușit încă să vă povestesc. De fapt, îmi fac “mea culpa” pentru multe branduri și produse despre care chiar nu am reușit să vă spun măcar câteva cuvinte. Dar mă revanșez eu cumva, pentru că am descoperit de fiecare dată produse cel puțin interesante.

Laboratoarele GamARde din Franța creează produse fito-cosmetice bio, pentru că natura este o sursă inestimabilă de descoperiri. Produsele sunt 100% naturale și certificate bio, combinând apa termală de Gamarde, cu proprietăți calmate, cu efectele nutritive și regeneratoare ale uleiului de argan.

Ce are special apa de Gamarde? O compoziție specială de elemente sulfuroase, care o fac să fie o apă termală recunoscută pentru proprietățile de îngrijire a pielii, chiar și a celei sensibile. Reduce iritațiile și inflamațiile și poate fi folosită și de bebeluși, nu numai de adulți. Despre uleiul de argan nu cred că trebuie să vă mai spun prea multe. Știm cu toții că este unul dintre uleiurile cele mai des întâlnite în produsele de îngrijire a pielii și a părului, fiind bogat în acizi grași nesaturați.

Despre GamARde ar trebui să știți că folosește 100% ingrediente de origine naturală și produsele nu conțin parabeni, fenoxietanol și alți conservanți sintetici, nu conțin coloranți, derivați petrochimichi sau organisme modificate genetic. 

Primul produs pe care l-am încercat de la GamARde a fost primit în teste acum ceva vreme – fluidul hidratant lejer pentru ten normal și mixt. Conține și acid hialuronic pe lângă ingredientele vedetă, despre care v-am spus mai sus. Ingredientele active sunt seboregulatoare, conține și siliciu pentru matifiere și purifiere, ulei esențial din lemn de trandafir, palmarosa.

Fluid hidrant lejer apa Gamarde si ulei de argan

La primele aplicări am fost foarte încântată atât de textură – lejeră, care se absoarbe destul de repede în piele, fără să lase un filtru gras. Aroma este naturală și percep o combinație de levănțică cu trandafir, destul de intensă de altfel. Nasurile foarte sensibile s-ar putea să fie deranjate. Mi-a plăcut faptul că mi-am simțit întreaga zi pielea hidratată și chiar înainte de expertiza dematologică de aici am folosit crema. După cum v-am spus atunci, aveam tenul mult mai bine hidratat față de cum mă așteptam.  Așa că de data aceasta aș putea spune că este demonstrat că asigură o hidratare foarte bună.

Tubul este din plastic moale, ușor de folosit. Pentru că vorbim de o textură destul de lichidă, este important ca tubul să fie deschis cu capacul într-o parte, nu în jos, altfel este posibil să iasă la presare prea mult produs. Fluidul are 40 de ml, o perioadă de 3 luni de utilizare de la deschidere și ingredientele le puteți vedea mai jos.

Ingrediente si textura Fluid lejer hidratant GamARde

Am folosit-o cam 3 săptămâni și eram încântată că am descoperit un nou produs bio care îmi place, până când mi-am dat seama că micile puncte albe (coșuri mici) care începuseră să-mi apară nu erau nici de la stres nici de la faptul că intrasem iar într-un cerc vicios cu prea puține ore dormite. Am avut și în trecut probleme asemănătoare cu produsele pentru ten bazate pe ulei de argan, însă cum această cremă conține și alte ingrediente active și pe corp nu am mai avut de mult nicio problemă cu uleiul de argan, nu mi-am dat seama inițial că fluidul este cel cu care pielea mea nu se înțelege în totalitate. Oricât de mult îmi place textura și hidratarea pe care mi-o oferă, din păcate a trebuit să opresc utilizarea. 

Și într-adevăr, tenul mi s-a curățat rapid. Chiar îmi pare rău de faptul că nu mi se potrivește! Hidratarea a fost o perioadă problema mea cea mai stringentă și fluidul făcea față cu brio cerințelor mele, chiar dacă nu conține și SPF. 

L-aș recomanda doar persoanelor care știu că nu au reacții de tipul meu la produsele pe bază de ulei de argan, deci aș putea spune ten normal sau mixt care nu este predispus la imperfecțiuni. Eu rămân să mă “oftic” în continuare că un fluid bun pentru hidratare îmi creează probleme.

Mai multe informații despre produsele GamARde găsiți pe site-ul oficial, AICI. Magazinele partenere, de unde puteți cumpăra produsele, le găsiți AICI

Voi ați încercat până acum produsele GamARde? Ați avut vreodată neplăceri cu uleiul de argan?

6 COMMENTS

  1. N-am folosit,dar cu uleiul de argan pt ten si eu am avut prob,de asta tot caut gama simpla si ok pt ten ,de curatare,hidratare,etc..am si uitat ce foloseam mai demult,cand nu aveam prob..cine stie,poate e si stresul..sa vedem…ca nimic nu merge this days,masti cu argila,crema ivathertm,nimic…

Comentează și tu! Spune-ți părerea.