BB Series – Hot Pink BB Cream – Skin79

48
6145

Încet-încet mă îndrăgostesc de BB Cream, în general, așa că BB Series continuă. Cea de-a treia BB care a ajuns pe măsuța mea de machiaj este cea de la Skin79, varianta Hot Pink. 

Pentru că îmi place să încerc produse noi, am optat pentru varianta de 15g. Am ales Hot Pink pentru că promite controlul sebumului, are factor de protecție și ceva proprietăți de netezire a tenului.

Fiind un BB Cream asiatic, eram și foarte curioasă. Sunt voci care spun că niciun BB Cream destinat tenurilor caucaziene nu se compară cu cele pentru Asia și am vrut să văd și eu eventualele diferențe. Am avut micile mele rețineri vis-a-vis de nuanță, pentru că deși am pielea deschisă la culoare, subtonurile europencelor sunt diferite de cele ale asiaticelor.

Ambalajul mi se pare foarte simpatic, dozarea se face cu ajutorul pompiței și eu folosesc cam 2 pompițe la fiecare aplicare. Dezavantajul ambalajului ar fi că nu poți să vezi cât s-a consumat, poți doar aproxima în funcție de greutate. Nici dacă ții recipientul în soare nu ai șanse foarte mari să vezi cu exactitate cât s-a consumat.

Textura este într-adevăr foarte densă și prima impresie este că va fi și lipicioasă. Se întinde ușor însă, iar pentru această variantă prefer aplicarea cu ajutorul degetelor. Finisajul este ușor lucios, dar foarte natural. Aproape că nu se observă când este aplicat pe ten.

Ca și nuanță, la swatch mi s-a părut a fi o idee cenușie. Mă bucur totuși că nu are o tentă galbenă, pentru că asta sigur nu îmi doream.

Mai jos puteți vedea cum arată o dată întinsă pe piele, finisajul puțin lucios.

Ce-mi place însă este că deși are o textură densă și luciu, nu lasă pielea simțindu-se grasă. După aplicare, pielea rămâne catifelată și din ce-am putut observa cu ochiul liber, ridurile și liniile fine se estompează.

Înainte de folosirea Hot Pink BB Cream Skin79

Cu BB Cream Hot Pink Skin79. S-a schimbat puțin lumina între momentele pozelor.

În lumină naturală arată frumos, aproape că nu se observă că s-a aplicat un produs colorant pe ten, însă lucrurile se schimbă puțin la lumină artificială și mai ales la bliț, pielea arătând mult mai albă. Ca și acoperire aș spune că oferă una mică, ușor spre medie. Pot fi aplicate straturi succesive în zonele problemă, însă nu face minuni.

După demachiere însă, pielea arată foarte bine și folosită frecvent, se pot vedea ceva îmbunătățiri. Nu usucă deloc tenul, cel puțin nu pe al meu, însă nu rezistă excelent în zona T și după vreo 4 ore am nevoie de un șervețel pentru a absorbi excesul de sebum.

Ambalajul este plin de informații legate de ingrediente.

Nu mi se pare a fi tipul de produs care să se adapteze la nuanța pielii și cred că acest BB Cream este destinat tenurilor deschise la culoare. Îmi place cum se simte tenul meu folosind-o și este una dintre BB Cream-urile mele preferate până acum. Mai am câteva de încercat, însă în viitorul apropiat îmi voi comanda și un set de mini, să pot încercat astfel mai multe variante.

Skin79 va deschide în curând o reprezentanță în Băneasa Shopping Center și urmează să fie lansat și un magazin online. Între timp, pentru mai multe informații despre produse, puteți urmări pagina lor de Facebook. Lista de produse disponibile și prețurile aferente pot fi accesate aici.

Dacă sunteți curioase ce alte BB am mai încercat, citiți și despre Garnier BB Cream pentru ten normal și Flexitone BB Cream de la Dr. Brandt.

Dacă ați avut ocazia să încercați una dintre variantele de BB Cream de la Skin89, mi-ar plăcea să-mi spuneți ce variantă și cum vi s-a părut. Ați schimba fondul de ten pe un BB Cream? De ce da, de ce nu?

48 COMENTARII

  1. eu nici acum nu mi-am cumparat BB Cream, tot nu m-am hotarat ce sa cumpar. Cand ai zis ca ai cateva review-uri,vad ca n-ai glumit 😀 dintre cele prezentate de tine, pe acesta cred ca l-as alege. Mi se pare amabalajul mega cute si ma incanta ideea ca e ok pt tenurile deschise, ai vazut ca si eu sunt mai alba si uneori am probleme cu fondurile de ten pt ca ma situez intre nuante.

    • Cosmina, așteaptă să se deschidă reprezentanța din Băneasa și mergi și încearcă, pentru că din ce am putut eu vedea la Romexpo, sunt multe variante. Eu tocmai de-asta vreau să iau un set de mini, ca să văd diferențe între ele, de la nuanțe la finisaje și acoperire 🙂
      Și stai, că mai am de făcut review-uri, problema cea mai mare acum o duc cu lumina, pentru că prefer lumina naturală….

      • nici mie nu imi place cea artificiala, parca dispare naturaletea culorii 🙁
        o s amerg neaparat cand se deschide, poate mergem amandoua 😀 nu stiam ca exista si set mini, credeam ca doar separat se gasesc. vreau,vreau,vreau! :*

        • Sunt mai multe seturi, nu știu dacă vor fi toate disponibile și la noi.. Și eu sunt curioasă când se lansează, pentru că se anunța inițial pentru sfârșitul lui octombrie…

  2. Da, ti-a deschis putin tenul dar e luminos. Finisajul imi place, are si SPF, asta e bine.
    In acest moment nu as schimba fdt pe un BB(eu am incercat doar Garnier oricum) pentru am nevoie de acoperire pe maxilarul drept (in mod deosebit) unde am niste pete de la acnee de care nu mai scap. Mai nou imi apar si pustule in zona aia.
    Dar vara cred ca l-as inlocui, pentru ca vara trecuta de exemplu amestecam mereu fdt cu o crema, sa rezulte ceva mai usor si acoperirea era mai mica normal.

    • Dacă îți apar coșuri doar pe maxilar, încearcă să dormi cu părul prins. Eu fac asta de luni de zile pe considerentul ăsta. Și încerc să-mi țin părul cât mai mult timp departe de față, ca să nu vină în contact pielea cu impuritățile din păr. Și eu tot pe zona maxilarului fac cel mai des și una dintre cauzele pe care le-am identificat eu ar fi contactul cu părul 🙂

      • Jules, dar eu am aproape mereu parul prins, tot din aceasta cauza. Unul din dermatologii la care am fost de-a lungul timpului imi spunea asta. Si mi-a intrat asa in obicei, foarte rar am parul langa fata. Nu cred ca de la asta este.

        • Da, tot pe mandibula. Ma gandesc ca are ea o cauza de apare acolo. In fine, cand eram copil am avut acnee pe toata fata, sunt multumita si asa…
          O sa incerc un BHA cred. Am avut Retin A, m-am cam plictisit de el, nu mi-a rezolvat problema total. Acum am mostre Paula”s de AHA dar nu sunt total multumita. Si oricum pentru problema mea un BHA era mai potrivit.

        • AHA din ce știu eu ajută la netezirea ridurilor. Eu încerc să-mi las fața în pace o perioadă, deja am renunțat la exfoliant, vreau să ajung să-l folosesc o dată pe lună, să văd dacă lăsată în pace, pielea mea nu mai secretă sebum în cantitate mare… Sfat primit de la cosmetică.
          Ai fost și pe la dermatolog, să vezi dacă nu e vorba de o infecție ce trebuie tratată cu un antibiotic?

        • S-ar putea sa fie si un dezechilibru hormonal..am citit ca si asta poate fi cauza (fiecare organ isi arata „problemele” intr-o zona a fetei).

        • Hmm, o să cercetez ideea asta, chiar mi se pare o posibilitate, pentru că și mie când îmi apar – în anumite perioade – apar în anumite zone.

        • O da, deja dermatologul este la ordinea zilei din adolescenta, numai ca acum nu l-am mai schimbat asa des ca atunci. Mi-am facut analize dar nu este o infectie, cel putin nu am descoperit nimic. Da, AHA netezeste ridurile dar face si petele de la acnee sa dspara (in timp-macar 6 luni de folosire). BHA are putere mai mica in reducerea petelor dar este mai potrivit pentru micile cosuri si puncte negre etc.
          Dermatologul meu din ce am vazut in ultimii ani, initial mi-a tratat cosurile dupa care mi-a dat un podus care sa inlature petele. Dar tot apar, e un ciclu.

        • Dacă apar în fiecare lună, câteva, e posibil să fie pe bază hormonală… O să mai studiez și eu acizii, să citesc despre ei, momentan mi-e încă frică :))

        • Aminara,da, citisem undeva ca daca apar pe mandibula dreapta de exemplu ai o problema cu rinichiul drept. Adica acneea aparuta in zona maxilarelor, indica o problema de rinichi. Sincera sa fiu nu mai stiu nici unde am citit si nici nu stiu daca studiile au putut sustine asta…

        • După problemele lui Bogdan, știu că rinichii reglează o mulțime de lucruri în organism. Și am văzut că în perioada în care era pe dializă și imediat după operație, când de-abia intrau substanțele din medicamente în sistem, i se curățase tenul. Acum, printre efectele secundare ale medicamentelor pe care le ia zilnic se numără și acneea…
          Pe undeva e logic ca o problema în sistemul de filtrare al toxinelor din organism să creeze și probleme dermatologice, corpul încearcă să elimine toxinele cum poate și atunci ajunge să le elimine prin piele. Dacă dau de vreo informație legată de asta, o să scriu. După ce o verific din mai multe surse, desigur 🙂

        • Da, desigur ca este o corelatie intre eliminarea toxinelor sau diverse alte probleme din organism si aspectul pielii. Pana la urma frumusetea vine din interior, nu?? Numai ca mie analizele imi ies bune, poate uneori lipsa de calciu si Mg. Si cu rinichii nu am avut niciodata probleme. Stresul insa…e corelat si el cred eu. Si in ultima perioada a cam existat. Si parul imi cade ceva de groaza si asta sigur de la stres.

        • E și schimbarea de sezoane acum și parcă ne cade mai rău părul, dar da…stresul e clar una dintre motivațiile puternice când vedem schimbări. Mie mi-a luat-o razna pitiriazisul de la stress, dar l-am calmat imediat ce mi-am dat seama că e cazul să-mi aduc aminte să iau și pauze…

  3. As schimba clar fondul de ten pe un BB cream, dar numai dupa nu voi mai avea nicio problema cu tenul. De abia astept sa deschida magazinul, pentru ca sunt 90% sigura ca aceasta va fi prima cumparata:D.

    • Aminara, din experiența mea de până acum cu orice BB, ajută la rezolvarea problemelor, pe când un fond de ten doar le acoperă. Desigur, nu face minuni peste noapte și tot este nevoie de îngrijire constantă, dar cred că ar trebui să ai în vedere înlocuirea fondului de ten chiar dacă ai ceva problemuțe. Tot observ că se caută fonduri de ten cu acoperire foarte mare, dar nu asta este soluția 🙂

      • Ai dreptate. Nici mie nu-mi plac fondurile de ten cu acoperire foarte mare. Nici cand aveam probleme mai mari nu foloseam asa ceva, ci doar adaugam putin corector. Pana la urma cine ma stie si ma place, ma place asa cum sunt, si cu bune si cu rele:)) si cosuri si fara. Vreau sa mai astept cateva luni pana cumpar bb cream pt a ma bucura de finish-ul ei fara a mai adauga corector pt eventualele urme.

        • Asta e atitudinea! Un coș nu ar trebui să ne facă să ne simțim altfel. Însă dacă problemele sunt persistente, mai bine cerem ajutorul unui dermatolog, dacă pe partea cosmetică nu pare că se rezolvă 🙂 Acoperirea cu machiaj nu e o soluție.

  4. Eu nu as da un fond de ten pe un BB cream.Mie imi place sa am tenul ca de „portelan”.Acum dupa parerea fiecaruia.Nu folosesc asa de des fond de ten,dar atunci cand pun mana pe el imi place sa se observe schimbarea.Oricum inainte de a da banii pe un produs bb cream as prefera o monstra:D

    • Urmează și alte review-uri pentru BB Creams, sper ca săptămâna următoare să-mi iau și BB Cream de al Boots, cu reducerea de la Glamour și să continui o perioadă seria de review-uri.

  5. Nu am incercat pana acuma BB cream de la Skin89, l-am incercat doar pe cel de la Maybelline si sunt destul de multumita de el. Acoperirea nu e mare, dar lasa pielea catifelata dupa aplicare si se adapteaza la nuanta tenului, cel putin in cazul meu.

    Eu chiar am renuntat la fondul de ten in favoarea BB cream, poate si din cauza ca nu am gasit fondul de ten ideal pentru tenul meu. Dar imi simt tenul mai lejer, deloc incarcat si nu am tot timpul senzatia ca imi va ‘curge’ machiajul, chiar daca a trecut mult timp de la aplicare. Este ca si cum as folosi o crema. In momentul de fata nu as reveni la fond de ten.

    • O singură dată am aplicat BB-ul de la Maybelline, urmează să intre în teste mai amănunțite în curând, dar are în mod cert altă textură decât Skin79, este mult mai fluidă. Dar am citit review-uri pentru BB Maybelline și sunt foare curioasă dacă va reuși să-mi țină și mie sebumul în frâu.

  6. Am testat 2 BB-cream: cea de la Garnier si Hot Pink BB Cream – Skin79. Aceasta din urma mi-a placut tare mult desi la inceput mi s-a parut foarte deschisa ca nuanta; dar imediat ce am aplicat-o pe fatza culoarea s-a uniformizat. Mi-a facut o impresie buna si sigur mi-o voi cumpara.
    Prefer BB-cream pe timpul zilei pentru ca are o textura mai lejera. Si pe timpul verii eu chiar am renuntat la fondul de ten si am folosit numai BB-cream si am fost foarte multumita.

  7. Dintre BB Cream-uri am incercat doar Garnier -tot datorita tie intr-un concurs :”> si iti multumesc inca o data, insa m-ar tenta si acesta; am vazut ca are o putere de acoperire medie si nu are aspect lucios. Mi se pare ca este detul de important sa iti simti fata „libera”, curata chiar daca ai aplicat ceva pe ea 🙂
    Eu as schimba un BB Cream cu FDT doar pe timpul verii (asa cum am facut si vara ce-a trecut) fiindca are o compozitie soft, care protejeaza tenul impotriva razelor UV, dar bineinteles si de alti factori.

    • Păi și de ce crezi că în sezonul rece nu s-ar potrivi un BB? Factor de protecție e bine să folosim pe toată durata anului, nu numai vara. Vara avem nevoie de extra-protecție. BB-urile sunt mult mai dense și mai hidratante decât un fond de ten, zic eu. Și asta le-ar recomanda mai ales în sezonul rece.

  8. Pe mine m-a convins BB-ul de la Garnier din recenziile tale de pana acum si sa-ti spun de ce: in primul rand, imi place sa fiu ingrijita mereu, chiar daca stau mai mult in casa si ies mai putin ca inainte, nu mai merg nici la lucru fiindca am fetita de 3 luni acasa…si din acest motiv renunt la fondul de ten( pe care l-am ales tot in urma citirii blogului tau, e Ivatherm) dar nu vreau sa arat ca o femeie careia nu-i mai pasa cum arat fiindca e mamica :D. Vreau ca fetita mea sa ma vada frumoasa 🙂 si in al doilea rand, imi place si diferenta constatata pe tenul tau cand ti-ai dat cu Garnier. Si in al treilea rand si pretul de la Garnier m-a incantat :)) Acum sa nu te superi ca vorbesc mai mult de Garnier in loc de Skin79 dar pe acesta nu mi-l permit.

    • Să-ți trăiască fetița! Cred că toate vrem să arătăm bine, chiar dacă nu ieșim neapărat pe undeva. Și îngrijirea ar trebui să fie o rutină, nu ceva ce facem ocazional. Cred că tocmai de-asta îmi plac BB Cream-urile, pentru că oferă un pic mai mult decât îngrijire.
      Mă bucur să aflu că ți-ai găsit produse potrivite citindu-mi blogul, sper să te ajut și să-ți alegi un BB potrivit pentru tine 🙂

  9. Si eu am devenit fan BB cream. Pana acum am incercat doar unul:-D dar a fost suficient sa-mi dau seama ca-mi place senzatia usoara, placuta, mai respirabila pe care mi-o lasa. review-ul tau ma face sa -mi doresc sa incerc si acest BB. Imi place cum arata la tine si-mi place atat de mult ambalajul,pare o bijuterie :* E fain ca si cadou.cred ca o sa fac si eu niste prietene fericite de Craciun 🙂 Multumesc Jules! Numai idei bune imi dai! 😛

  10. Eu deja am schimbat fdt cu bb cream-ul. L-am incercat pe acesta roz de la skin 79 si unul de la missha. Al doilea mi-a placut mai mult pentru ca arata mai natural pe ten, de fapt e invizibil pe ten. Acesta de la skin 79 mi s-a parut a fi foarte similar cu un fdt, il folosesc pentru situatii in care trebuie sa arat ca scoasa din cutie. Pentru zi de zi, „my skin but better”, apelez la missha.

    • SKin79 ți se pare că are aspect de fdt? Hmm, tot aflu de Missha, de unde l-ai luat pe al tău? Ebay sau e vreun magazin online de unde poate fi comandat?

      • Missha l-am luat de pe ebay, de fapt pe ambele le-am luat de pe ebay :). Skin 79 am avut si o mostra trimisa de reprezentantii din Romania, cand au avut campania pe FB. Da, skin 79 mi se pare similar cu un fdt cu acoperire mica/medie, bine, acum eu am si niste pitici cand vine vb de machiaj, intotdeauna il verific in oglinda care mareste, sunt obsedata sa nu mi se vada fdt pe fata :). Poate de aceea am si renuntat eu asa de repede la fdt, dupa ce am descoperit bb cream-urile.

        • Totuși, gândește-te că ceilalți nu ne văd ca într-o oglindă mărită și nici nu se uită exact acolo unde noi credem că avem probleme 🙂 Și eu făceam greșeala asta, de a mă supra-analiza, dar e mai bine când las lucrurile să fie așa cum sunt 🙂

  11. Am vazut pe pagina lor de facebook mai multe idei de BB cream-uri, care mai de care pentru ten uscat, pentru ten acneic.. am zis ca am sa incerc si eu tot varianta Hot Pink, pentru ca asta mi s-ar potrivi. Am sa-mi iau prima data o varianta mini size, ca sa vad cum se comporta, iar daca voi fi multumita, imi voi cumpara in varianta normala. 🙂

    • Au apărut între timp o mulțime de alte variante de BB la ei. Ador mini-urile, poți să vezi exact de ce ai nevoie înainte să cumperi full-size.

  12. Ma uitam la articolul asta, si mi-a cazut privirea asupra sprancenelor. Se vede clar diferenta intre asta si ceea ce este dupa aproape doi ani. 😀 Iar schimbarea este buna . Revenind, par interesante BB-urile de la skin79 .

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.