BB Series: Flexitone BB Cream – Dr. Brandt

10
3872

Mi-am propus de ceva vreme să încep o serie de review-uri pentru unele dintre BB Cream-urile disponibile pe piața noastră. Nu o să fie chiar toate, pentru că vorbim de o mică invazie, dar zic eu îndeajuns de multe și destul de diferite. O să încep cu ordinea în care le-am încercat, ca să-mi fie mai ușor.

Despre BB Cream de la Garnier, varianta pentru toate tipurile de ten, ați putut citi acum ceva vreme pe blogul meu, chiar aici. Următoarea pe listă este Flexitone BB Cream, de la Dr. Brandt.

Am luat prima dată contact cu ea la prezentarea noutăților de primăvară-vară de la Sephora și aplicată pe mână, mi-a plăcut modul în care s-a adaptat. Dacă mi-aduc bine aminte, am încercat-o prima dată pe ten prin iulie. Era unul dintre produsele care chiar nu mi-au ieșit din cap până nu le-am întors pe toate părțile.

Cam așa arată colecția mea de BB Cream momentan. De fapt, mai am încă una, veți afla de ea în curând.

Flexitone Bb Cream promite să se adapteze tuturor nuanțelor de ten. Mai exact, așa cum a explicat Stephane Colleu, CEO și președinte al Cosmetic Dermatology Inc. într-un articol, pigmenții de culoare sunt înconjurați de pigmenți albi, dispersați într-o emulsie inversată. În timpul aplicării, această structură specială se sparge și permite culorii să apară, pas cu pas.

Proaspăt extrasă din tub, BB Cream de la Dr. Brandt arată așa.

 Pentru mine, culoarea inițială pare perfectă, însă aplicată și mai apoi masată pe piele, culoarea se transformă.

Ca și textură, este foarte densă, mult mai densă decât un fond e ten obișnuit, aproape de textura unui balsam.  Aderă foarte bine pe piele și inițial am impresia că este puțin lipicioasă, așa că întinderea la început este ceva mai dificilă.

Ca și acoperire aș spune că are una mică spre medie, dacă este aplicată în straturi. Dacă pe piele există pete maronii  le va evidenția. Deși promite să se adapteze fiecărei nuanțe de ten, cred că este perfectă pentru tenurile cu nuanțe medii, probabil chiar închise dacă este aplicată într-o cantitate mai mare. Pe un ten deschis la culoare, ca al meu, va crea aspectul unui autobronzant, însă aspectul este natural. Îmi pare rău că deși am făcut 2 serii de poze, nu reușesc să surprind cu adevărat faptul că arată ca un bronz ușor, natural, pe tenul meu. Am făcut pozele la lumină naturală, în 2 momente diferite. Pozele de jos sunt la apus.

Intensitatea culorii este mai mare cu cât cantitatea aplicată crește. Din experiența mea, aplicată ușor, fără a masa apăsat, cu ajutorul unui burete cosmetic, rezultatul este mult mai natural și nuanța mai deschisă. A fost una dintre soluțiile mele preferate de a afișa un ten cu un ușor bronz la început de toamnă.

Ca și rezistență, pe un ten mixt, ca al meu, sebumul începe să se arate destul de repede – cam 3 ore – și nici finisajul inițial nu este mat, ci ușor lucios, satinat.  De fapt, printre promisiunile lui Flexitone nici măcar nu se află matifierea. Ce promite este un ten mai luminos, uniformizat, hidratare și protecție de razele UVA/UVB prin SPF 30 și în timp, netezirea și prevenirea ridurilor.

Pentru cele care vor să consulte lista de ingrediente, iat-o mai jos.

Flexitone BB Cream de la Dr. Brandt vine într-un tub de 30 ml la prețul de 175 de lei doar în lanțul Sephora.

Mi-am dorit foarte mult să folosesc acest BB Cream și sunt puțin dezamăgită că nu se achită de promisiunea de a se potrivi oricărei nuanțe de piele. În schimb, îmi place mult aspectul bronzat pe care mi-l oferă și chiar am fost întrebată cum de m-am bronzat de pe o zi pe alta, dar are nevoie de mult prea multă atenție la aplicare să devină un produs ușor de introdus în rutina zilnică, pentru tenurile foarte deschise. Doar un strop în plus și pielea poate deveni prea închisă.

Tenul rămâne hidratat în urma folosirii, ba chiar micile imperfecțiuni par să se diminueze de la aplicare și până la îndepărtarea de pe ten, cel puțin în cazul meu. Ingredientele ca pulberea de perle sporesc luminozitatea și previn deshidratarea, iar lizofosfolipidele și uleiul de perilla (bogat in Omega3) netezesc suprafața pielii și previn apariția ridurilor. Extractele de plante din formulă sunt antioxidante, protejând pielea împotriva radicalilor liberi. Și protecția SPF mi se pare ideală.

 Dacă vă tentează să o încercați, vă recomand să mergeți în magazin și să o încercați pe ten, să vedeți exact cum se va vedea pe pielea voastră. Momentan iubesc și sunt dezamăgită în același timp de Flexitone, ar fi fost ideală dacă era cu una-două nuanțe mai deschisă pe pielea mea.

10 COMMENTS

  1. vad ca are un aspect natural, pacat ca nu e potrivit pt tenurile deschise 🙁 si am tenul deschis si n-am reusit nici pana acum sa gasesc un BB Cream intr-o nuanta care sa imi placa.

    • Pentru vară, dacă te bronzezi un pic, va arăta bine și pe un ten deschis. Dă un glow aparte, sănătos. Dar pentru când tenul este foarte deschis, nu…este prea bronzant pentru o piele ivory.

  2. Ehe, cate BB cream-uri ai aici, Jules !!! 😀
    Pare destul de fain si BB cream-ul de la Dr. Brandt, o sa-l incerc, mai ales ca mi s-ar potrivi deoarece eu am tenul bronzat, un bronz foarte frumos ( vezi ce modesta sunt, nu? ) 😀

  3. Mereu m-au atras produsele care se adapteaza fiecarei nuante de ten, insa da, acesta este prea inchis. Ar fi bun pentru mine acum ca m-am bronzat si nu mi se mai potriveste niciun fond de ten /BB.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.