Timpul zboară. Life lately

6
1970

Timpul zboară. Și cu cât înaintezi în vârstă, cu atât ia avânt și zboară din ce în ce mai repede. M-a ajutat și infograficul de AICI să realizez asta, poate vă tentează și pe voi să-l parcurgeți. Deja o lună din vară s-a dus și eu nu știu când a trecut pe lângă mine. Mă încearcă un amalgam de sentimente, dar uitându-mă în urmă îmi dau seama că am trăit șocuri și surprize în ultimele 30 de zile mai mult decât în tot anul de până acum.

Mi-am anulat vacanța (prima în vreo 3 ani) și mi s-a furat telefonul, nu am reușit nici măcar să fim împreună la sărbătorirea a 10 ani de relație,  un fel de cireașa și decorul de pe brioșă, brioșa fiind totalitatea nebuniilor care au fost aruncate în calea noastră. Ne-am regrupat, ne-am suflecat mânecile și ne-am preluat îndatoririle de adulți. Mie mi-e dor de o vacanță de vară de două luni, fără responsabilități și fără griji. Hell, în momentul ăsta aș accepta 3 zile fără telefon și fără griji, absolut oriunde, doar să nu fiu nevoită să fac lucruri „pentru că trebuie”, fără obligații legate de acte și tot felul de „chestii de adulți”.

Însă avem un nou membru al familiei, un teckel cu păr scurt, Bonnie, un cățel pe care ni l-am dorit mult, ca și companion pentru Moira, cățelușa noastră de 10 ani. Ne doream să ieșim cu orice preț din București și s-a ivit ocazia unui drum de câteva zile la Timișoara. Adică locul unde puteam să găsim și un dachshund. Așa că am profitat de un business trip și ne-am îndeplinit și dorința. Iar Bonnie ne-a ajutat să ne reorganizăm momentan casa. Și se pare că ne ajută să ne reorganizăm și viața. Am aruncat saci și saci de lucruri inutile, lăsate în casă de-a lungul timpului cu ideea că voi avea vreodată nevoie de ele. Este absolut surprinzător câte lucruri faci pentru a feri un suflețel mic de accidente. Am fi amânat mișcarea asta la infinit, din lipsă de timp și chef, dacă era vorba doar de noi. A fost o adevărată desfășurare de forțe, 4 zile în care fiecare centimetru de casă nu a rămas nerăscolit, dar a meritat cu vârf și îndesat toate durerile de spate de după.

#bonnie #bonniethedachshund #sleepydog

A photo posted by Iuliana Manea (@julliannam) on

Ce am învățat însă în ultima lună și reminderele lecțiilor deja învățate sunt neprețuite. Mi-am readus aminte că pot întotdeauna mai mult și că atunci când vine vorba de cei la care țin (om sau animal), aproape orice e posibil. Mi-am reamintit că am nevoie de pauze, de „me time”, pentru a putea merge mai departe. Am reușit să mă eliberez de o parte din bagajul lucrurilor inutile, prezente până mai acum o săptămână în viața mea. Și voi continua să o fac, pentru o viață mai simplă. Mi-am readus aminte că problemele nu sunt un capăt de țară și că au nevoie doar de o privire din alt unghi pentru a putea fi depășite. Și că este extrem de important să ai alături un om care este pe aceeași lungime de undă cu tine. Pentru unii probabil este greu să lucreze alături de partenerii de viață, însă noi doi reușim cumva să facem lucrurile să funcționeze. Și nu, nu avem exact idee cum. Ne poticnim, ne certăm, discutăm în contradictoriu și ne ținem pică câteva zeci de minute. Nu avem un secret, dar cumva reușim să o scoatem la capăt.

E greu să-ți reorganizezi viața după ce ai trăit ultimul an și jumătate pe principiul „casa e ca un hotel”, dar am realizat că atitudinea asta, deși anul trecut a funcționat, anul ăsta nu mai funcționează. Avem nevoie de un loc în care să reușim nu doar să ne odihnim, ci și să ne relaxăm. Și de un plan pentru a face lucrurile să funcționeze mai bine și mai ales să se întâmple la timp. Și soțul meu urăște planurile, iar eu nu am mai reușit să mă țin de listele și listuțele pe care mi le făceam zilnic. Era clar că era nevoie de o schimbare.

Asta ca să înțelegeți absența din ultimele luni și poticnelile din articolele pe care de-abia am reușit să le scriu. Și pe care le-am scris pentru că am vrut asta, un fel de normalitate într-o lume care se destrăma ușor pe la colțuri în jurul meu. Și da, și Raluca trece printr-o perioadă de reorganizare, ne-am nimerit și aici.

Sper că voi vă descurcați mai bine cu organizarea vieții și a timpului. Nu vă mai promit că revin în forță, pentru că nu știu ce e după colț. Dar vă promit că voi face tot posibilul să scriu, pentru că îmi place, și încă destul de mult încât să ignor oboseala și să-mi rup din timpul de relaxare.

6 COMENTARII

    • Uhm, păi de-aia se numește Bonnie, că e o bandită :)) Nu cred că ne mai trebuie un Clyde, de-abia ne adaptăm. Și aici mă uit la Moira, care e o leneșă și e cam agasată de nivelul de energie de joacă a lui Bonnie :)) Acum zac amandouă și dorm cu băluțe la gură, mă lasă să scriu, dar mai devreme una era la picioarele scaunului, cealaltă voia în brațe. Și se mârăiau una pe cealaltă, geloasele :))

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.