Despre durere și suferință personală

22
1627

Nu scriu pe subiecte de-astea, „grele”, prea des. În primul rând pentru că nu sunt extremistă și apoi pentru că nu-mi plac polemicile. Am păreri, da. Și politice, și sportive, și religioase, dar le păstrez pentru mine și pentru prietenii mei apropiați. Nu-mi place să-mi „zbier” opiniile în cele 4 zări. Dar acum nu pot să tac.

Nu pot să tac pentru că înțeleg prin ce-a trecut Michaela Niculescu – Mica, cum o știam toți de la Abracadabra. Și înțeleg de ce și-a ținut suferința sub tăcere și de ce nu a vrut ca boala ei să devină știre de can-can. Și vestea că a trecut în altă lume a venit într-un moment cu o foarte mare încărcătură emoțională în familia mea. Ieri soțul meu a împlinit 2 ani de la transplantul renal. Și vă asigur că boala lui nu a șocat medicii de la Fundeni, nici acum 2 ani. Generațiile noi sunt din ce în ce mai bolnave, survin afecțiuni de tipul ăsta din ce în ce mai des, la vârste din ce în ce mai mici. Să vă spun câți copii cu insuficiență renală sunt la Fundeni?

Și acum 2 zile un văr de-al lui a trecut prin aceeași operație. Da, tot transplant renal. Dar sunt diferențe enorme între cum am abordat noi problema, atunci când am aflat de ea, și cum a abordat-o vărul de care spuneam. O să-mi pierd probabil din coerență pe parcurs, scriu puțin sub influența nervilor, mă scuzați, nu fac asta în general..

Să o luăm cu începutul. Noi am aflat de problema soțului meu, Bogdan, prin ianuarie 2011, la un control ocular. Avea migrene teribile. Am aflat că are tensiunea arterială la niște valori atât de mari încât nu le venea medicilor să creadă că stătea în două și nu era picat. A mers la spital. Chiar de-a doua zi ni s-a dat verdictul clar – insuficiență renală => transplant.

N-am vrut să credem, am cerut a doua, a treia, a 4-a opinie, am trecut prin clinici și analize o lună de zile. Mă rugam să fie o boală auto-imună, mă rugam să fie lupus, să fie ceva care putea fi ținut sub control, nu transplant, care la 28 de ani suna …a ceva definitiv. N-a fost altceva. În februarie am făcut testele de compatibilitate cu mama lui, pe 14 martie a făcut operația. N-are sens să vă povestesc prin ce-am trecut. Mulți mi-au zis că am fost tare, că ei n-ar fi suportat. Mi-e rușine să admit că am picat. Nu o dată, ci de 2 ori. A fost nevoie să vină mama să mă scoată dintr-o stare de depresie acută, pentru că nu-l ajutam cu nimic. Dar atunci am luat o decizie, de care mă țin și azi… Pe scurt, în câteva cuvinte, astea au fost lunile pe care nu vrea să mi le mai amintesc.

Cu vărul lui lucrurile au stat complet diferit. El știa încă de dinainte ca noi să trecem prin toată tărășenia că are probleme cu rinichii. S-a pus problema transplantului cam în perioada în care Bogdan era în spital. A știut tot timpul prin ce am trecut noi, ne-a văzut cum am făcut față situației. Și tot i-a luat aproape 2 ani să ajungă la concluzia la care noi am ajuns în 2 luni. De ce? Pentru că vorbim și de un copil, vorbim de o familie care are nevoie de un tată, vorbim de o decizie care se ia mult mai greu, sunt atât de multe aspecte de luat în calcul. Acum e bine, operația a decurs normal, fără incidente.

Aceeași situație, un șir decizional diferit, după cum vedeți. 2 luni vs 2 ani.

Michaela nu a vrut ca lumea să-i afle suferința. A ținut-o în sine, s-a comportat normal, și-a dus viața mai departe, până când boala a răpus-o. A fost alegerea ei. O alegere personală, pe care eu o înțeleg. E greu să accepți că ai un termen de expirare la 30 de ani, nu vrei să accepți. Și e trist, trist de tot, că acum apar tot felul de comentarii legate de boala ei. Cu ce ne ajută să știm „de ce-ul?” Au început să scrie toate tabloidele că bea, că fuma, că hepatită, că… Brusc cunosc toți viața ei, știu prea bine „ce-a făcut”, că.. Fraților, nu mai contează! Luați aminte, aveți grijă de sănătatea voastră, trimiteți un gând bun părinților care suferă și…atât. N-are sens să comentați suferința, nu ajutați cu nimic, nu veți înțelege mai multe, nu vă oferă nicio satisfacție personală.

Noi, după 2 ani, nu știm de ce soțul meu a intrat în insuficiență renală. O explicație clară, legat de ce a „făcut” greșit, nu există. Și mă scuzați, dar medicii de la Fundeni se confruntă zilnic cu bolnavi tineri. Sunt sute de cazuri de copii cu ciroză hepatică în România, în fiecare an. Nu, chiar nu cred că au rămas „surprinși” de faptul că o femeie de 31 de ani suferea de boala asta. Mor o mulțime de oameni în somn, la 40 de ani. De stres, de viață trăită fără odihnă suficientă, de grija zilei de mâine, de setea de a realiza cât mai multe, cât mai repede.

Acum 2 ani am luat o decizie: să-mi trăiesc fiecare zi așa cum vine, să nu-mi mai fac planuri pe termen lung și să profit de orice ocazie care mi se oferă, să mă bucur de lucrurile mici și să refuz să-mi mai fac probleme legate de bani. Am început să prioritizez mai bine lucrurile. Am mici scăpări, ca în perioada asta, pentru că-mi place mult ceea ce fac, dar tendința e aceeași, de a-mi trăi viața fără regrete.

Nu vă dau sfaturi să faceți ca mine, toți avem propriul mod de a lua viața în piept. Dar nu judecați. Asta mi-aș dori cel mai mult, să nu judecăm deciziile altora, chiar dacă nu le înțelegem. Sunt alegeri personale, care nu au nevoie de justificare publică. Pur și simplu sunt luate, iar logica internă n-are de-a face cu logica generală.

Odihnește-te în pace, Mica!

22 COMENTARII

  1. Buna! Si mie mi se pare rusinos ceea ce se intampla de cateva luni/un an in tara noastra. Mor oameni zilnic, chiar la fiecare minut. Pemulti nici ca i-ar interesa. Dar moare cine cunoscut, nu-mi prea place termenul de „vedeta” sau „celebritate”, si tara ia foc. Mai ales, ziarele, televiziunile si internetul. Multi au murit din cauza unor boli care reduc fiinta umana la o leguma, altii au murit de batranete sau mai stiese de ce. Am plans toti, cred ca un minut sau doua, apoi a inceput marea destrabalare: secrete si schelete dezgropate, ca asa si pe dincolo, ca nu a fost asa de bun/a etc. Domane Dumnezeule! Se mai mira cineva ca aceasta ultima trecere la altceva a unei alte persoane cunoscute a fost asa de brusca?! (Brusca poate ca nu a fost, dar, cu siguranta, acea persoana nu vroia genul acesta de publicitate si atentie). Ce rusine!

  2. Din pacate lumea judeca fara sa cunoasca, cum spui si tu ca nu iti mai faci planuri asa am renuntat si eu si mama sa ne facem planuri acum 2 ani cand tata a decedat. Sa fi fost vina medicilor care nu l-au intubat de cum au venit, sa fi fost soarta nici noi nu stim. Am ramas cu un semn de intrebare ca nu stim de ce s-a dus asa brusc. Atunci am invatat ca oricat de bine iti e pune totusi si o marja de rau. Am invatat sa traiesc viata fara un plan anume, sa sper ca va fi bine si maine. Nu imi place sa recunosc dar un necaz e o lectie buna. Iar cei care judeca din afara situatiei sa se puna in locul persoanei respective poate poate vor vedea limpede situatia. Te pup si sa fiti sanatosi si tu si sotul tau.

    • Îmi pare rău să aud că ai trecut printr-o asemenea situație, Larisa. E un club crud, crunt și totodată select acesta, al celor care am învățat din necazuri. Avem alte lecții învățate, dar cu ce costuri…
      Cei din afară nu vor putea pricepe niciodată cu adevărat situația, zgârie doar suprafața… Sunt într-adevăr oameni empatici, care preiau mult din ceea ce e cu adevărat. Și apoi…fiecare trăiește, iubește și suferă în felul său, diferit. De-asta e frumos și dureros să fii om.
      Sănătate multă și vouă. Mi-aș dori să putem învăța toți din experiențele celorlalți 🙂

  3. Ciroza la o tanara de 31 de ani nu este o boala frecvent intalnita, dar nici foarte rara. Si cauze posibile sunt garla, dar chiar nu cred ca mai are vreo importanta acum. Trebuie oamenii aceia lasati sa-si duca suferinta in liniste, nu stiu daca are cineva de invatat din experienta lor.
    Medicii nu v-au explicat de ce a intrat sotul tau in insuficienta renala? Acum se simte bine?

    • Nu ne-au putut indica o explicație. Poate fi prea bine o predispoziție genetică, poate fi o serie de alte evenimente, din trecutul medical – ca o răceală netratată corespunzător, dusă pe picioare. Dar clar să ne poată spună asta a fost, nu.
      Chiar am încercat să aflu ce poate provoca ciroza hepatică în afară de ceea ce știm cu toții. Posibilități, vorba ta, sunt gârlă. Am dat chiar peste un copil de 7 luni diagnosticat cu boala asta, ceea ce e absolut oribil…
      Soțul meu e bine, a trecut perioada în care riscurile erau mai mari de reject de organ. Pumnul de pastile zilnic, analize amănunțite aproape în fiecare lună și mergem mai departe 🙂 Nu e capăt de țară, dar nici foarte ușor nu e. Ne-am obișnuit cu situația, viața noastră este cât de normală se poate 🙂

  4. Buna! Parerile sunt impartite intotdeauna asupra tuturor subiectelor de discutie ce apar online si nu numai. Sunt foarte de acord cu faptul ca Mica a ales sa isi ascunda suferinta de mass-media, insa nu sunt de acord cu faptul ca a si ignorat-o. Acum, dupa deces, toata lumea o lauda ca avea o minte sclipitoare, ca excela in multe domenii etc., de aici eu trag concluzia ca era o femeie desteapta => stia ce trebuie sa faca pentru sanatatea ei, orice boala netratata se cronicizeaza. Daca esti racit si nu iti trece cu paracetamol mergi la doctor, daca te doare un picior si nu iti trece cu algocalmin te duci la doctor, dar daca ti se spune ca ai hepatita??? ce faci??? te duci acasa si te comporti ca si cum ai fi perfect sanatos??? incerci sa te tratezi, nu? asa gandesc eu ca e normal. Din ce a aparut la tv, ea a ascuns tuturor ca e bolnava, inclusiv familiei si prietenilor si si-a continuat activitatile cotidiene. Mi se pare imposibil sa nu fi avut nici o persoana careia sa i se destainuie si care sa o ajute in demersul cu doctorii. Nu toata lumea care face hepatita moare, e o boala foarte comuna in zilele noastre, la fel de comun e si tratamentul (vorbesc despre asta pentru ca am avut cazuri in familie si au fost vindecate cu tratament si regim alimentar). Sunt convinsa ca situatia a fost cu totul alta si ca problemele ei POATE erau de nivel emotional, au fost atatea cazuri in ultima vreme in Ro (Madalina Manole, Malina Olinescu…) Artistii tarii consacrati altadata, uitati in ziua de astazi. Imi pare rau pentru ca era era o femeie tanara cu toata viata inainte, nu mi-o amintesc foarte bine de la Abracadabra, dar nu asta conteaza, orice om are dreptul la viata!
    Imi pare rau fetelor pentru dramele voastre, stiu ce inseamna Spitalul Fundeni (ramura onocologica) si sa dea D-zeu sa nu mai avem de-a face niciodata cu asa ceva. Felicitari Jules pentru decizia ta si a sotului tau! Orice farama de speranta iti poate salva viata!
    Multa sanatate!

    • Andreea, media ți-a creat impresia că și-a ignorat boala, la fel cum acum scoate în față orice poză în care are un pahar lângă ea sau o țigară în mână.
      Știu ce înseamnă hepatită de la o prietenă. Și mai știu și ce sistem medical avem, că sunt perioade în care efectiv nu au de unde să le dea medicamentele necesare bolnavilor. Noi în sala de operație i-am trimis (pe el și pe mama lui) inclusiv cu pansamente, pentru că nu erau suficiente pentru toți cei internați.
      Nu te lăsa influențată de ceea ce vor ei să vezi, citește printre rânduri, observă nuanțe. Nu există adevăr absolut, dar nu crede adevărul pe care vor ei să te facă să-l crezi…

  5. Eu sunt medic nefrolog in devenire. Doar putin pot sa-mi dau cu parerea(de abia am inceput devenirea 🙂 ): diagnosticul a fost de hipertensiune arteriala maligna, nu? Nu cred ca e ceva ce puteati voi face diferit, cauza multor boli e necunoscuta.
    Cel mai frecvent ciroza apare la cei care sunt infectati cu virus hepatitic B sau C, la consumatorii cronici de alcool, boli autoimune, etc. Cum nu o suspectez de dependenta de alcool, zic ca ar fi putut avea vreun virus B de care nu a stiut. Oricum, se moare prin complicatii.
    Ma bucur ca e bine sotul tau, Dumnezeu l-a avut in paza si va doresc sa fie asa si in continuare!
    Si al meu prieten este „incercat” de vreo cativa ani de o boala care nu te omoara, dar care iti cam afecteaza calitatea vietii. Si acum colac peste pupaza, a facut hernie de disc. Sa speram ca va fi bine.

    • Nu cred că am văzut pe nicio fișă diagnosticul ăsta. Explicația hipertensiunii a venit din nefuncționarea corectă a glandelor supra-renale. Atunci am aflat și eu că boabele astea de fasole cărora le spunem rinichi au un rol enorm în organismul nostru.
      Îmi pare rău să aflu despre prietenul tău. Ce pot eu să-ți spun este că starea generală de spirit ajută. Mult, mult de tot. Să crezi cu adevărat în șansele tale, să nu te lași răpus de boală. Sănătate multă, va fi bine. Trebuie să crezi că va fi totul bine până la urmă.

        • Trebuie să găsești acel ceva care-i crește lui moralul. La noi, de exemplu, a fost dorința de a avea copii. Știu prea bine cum te simți…nu-i doresc nimănui să se simtă așa. Există mereu o cale să-l faci să vrea să lupte în continuare, doar că e diferită la fiecare. Și e important să fii tu tare, pentru el. Oricât de greu e, chiar dacă trebuie să afișezi uneori o mască, faptul că ceilalți sunt dispuși să lupte, ajută. De-asta mi-e rușine de mine că eu am picat, că n-am reușit să-mi găsesc, pentru moment, puterea să merg mai departe. Pentru că era important pentru el și i-am demonstrat cât de slabă pot fi…
          Există mereu o soluție, trebuie doar să găsești unghiul potrivit din care să privești problema. Și de-acolo totul devine mai ușor. Putere multă vă doresc amândorura. Și credința că lucrurile pot deveni mai bune, chiar dacă pare înnorat.

  6. Am plans si ma gandesc ca si eu am judecat, din lipsa de intelepciune.
    Dar cat de greu si de neinteles e sa pierzi o persoana draga, apropiata! Sa nu judecam, ca sa nu fim judecati la randul nostru, sa iertam, ca sa ne fie iertate greselile…only God can judge!
    Imi e foarte greu sa ma mai gandesc la aceasta intamplare nenorocita, niciodata nu vom putea intelege de ce Dumnezeu are asemenea planuri cu noi, pentru ca suntem prea ancorati in desertaciunile vietii, am uitat sa privim in interiorul nostru. Fiecare trecere in nefiinta a vreunui cunoscut sau necunoscut imi da de gandit!

    • Amalia, îți înțeleg tristețea. Și eu am plâns. Mie și despărțirile cuplurilor din jurul nostru mi-au dat de gândit la un moment dat, mă întrebam pe noi ce ne leagă, cum de ei nu reușesc. Dar fiecare persoană, cuplu sau familie are propriul mecanism de funcționare.
      E greu să nu judeci, pentru că ne stă în fire să facem asta. E pur și simplu mai ușor, vine cumva natural. Să nu judeci, să încerci să extragi o lecție, e un efort. Dar efortul ăsta merită, pentru că îți oferă o bază mai bună ție, personal, pentru viitor. Când judeci preiei și frica de a fi la rândul tău judecat, care se tranformă apoi în frustrare, intri într-un cerc vicios.
      Nu zic că am găsit eu cheia, că-s cea care poate ridica piatra, nu-nu. Doar că în timp devine mai ușor să te ferești de astfel de cercuri vicioase, te ajută să devi o persoană mai bună, să dormi mai liniștit noaptea, să scapi de încrâncenare și să te mulțumești pe tine mai ușor.

  7. Ei stiu, Jules. Sunt eu mai sensibila, nu e vina ta. Dar am trait atatea cu tine aici, trebuia si sa plang la unul din articole. Ca sa fie complet. 🙂

  8. Eu vreau doar sa va spun un lucru. Nu judeca fara stii prin ce trece omul respectiv. Poate ca Mica a avut o depresie, poate nu a mai vrut sa traiasca, poate ca si poate ca….

    Nu conteaza. A fost decizia ei si DREPTUL ei ca om. Nu toti suntem la fel(slava domnului)!

  9. Iuliana, e chiar bine uneori sa revenim la realitatea aceea mai putin frumoasa si sa vorbim si despre suferinta, ea face parte pana la urma din noi. Goana asta dupa frumusete e de fapt incercarea noastra de a uita de problemele inerente care apar langa noi sau chiar….in noi. Avem si multe lucruri frumoase in viata, insa nu avem cum sa trecem usor peste cazuri ca cele povestite de tine sau de un caz ca al Micai. Din ce inteleg au fost oameni care au judecat-o pe aceasta fata ca si-a ignorat boala…chiar nu inteleg. Fiecare din noi alege ce vrea sa faca. Eu am oroare de sistemul medical si nu am apelat la el decat cand am adus pe lume un copil, nu as avea altfel curaj sa intru intr-o sala de operatie. In plus …ma ingrozesc cati copiii sufera de foame in tara asta….si nu avem clima desertica si nici nu trecem prin razboi. Construim autostrazi, biserici, dotam sala unde stau parlamentarii, insa sunt copii in centre de ingrijire care primesc apa fiarta cu orez in loc de lapte….pe mine asta nu ca ma ingrozeste, ma face sa ma simt complet nesigura. In maternitati, femeile inca sunt tratate ca niste vaci care se duc la fatat, scuze, dar asta e imaginea….si de acele vaci ar trebui sa ne pese mai mult, daramite de niste femei. Ma simt uneori de parca nu as fi inconjurata de oameni ca si mine , ci de….nici nu stiu sa le calific, voiam sa zic fiare, insa nu e cazul, un animal salbatic ataca alt animal numai de foame. Nu pot fi foarte coerenta cand scriu pe tema asta. Nu pot accepta ca ne permitem sa comentam alegerea cuiva in fata mortii, a bolii, nu inteleg de ce inca astazi in secolul asta nu exista informatie corecta asupra bolilor, tratamentelor, nu exista educatie medicala, sexuala etc si copiii de azi ajung sa fie victime sau fiare peste cativa ani…

  10. Din pacate gura lumii nu o astupa nimeni si niciodata. Cel mai bun lucru pe care-l putem face cu totii e sa luam aminte la cuvintele scrise mai sus si sa incercam sa traim frumos.

  11. Iuliana, m-a intristat intr-o oarecare masura articolul asta cand l-am citit ieri, dar ma bucur pentru ca voi ca sunteti amandoi bine si ati depasit momentul cu bine! Imi pare rau ca ziua mea are si semnificatii d-astea, nu numai sarbatoare cum e la mine 🙁
    Cat despre Mica…. eu nu sunt Dumnezeu sa-i judec alegerile, dar ar fi reactionat la fel ca ea! pana la urma nu m-ar vindeca nimeni daca m-as plange la Happy Hour sau as inventa minciuni despre viata personala doar ca sa apar pe ecran. ea si-a traitt viata asa cum a vrut, cum a dorit si s-a mentinut cu capul pe umeri pana in ultima clipa.
    Pacat de tara in care traim, in care lumea in loc sa citeasca normele gramaticale se chinuie sa inventeze „secrete” despre oamenii chair care au insemnat ceva…
    Te imbratisez si te pup, acum viitorul e important! :* >:D<

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.