De ce mă duc la Webstock anul acesta

15
1998

Ceea ce poate nu bănuiți despre mine este că nu sunt chiar atât de sociabilă pe cât ați crede. Bine, greșesc aici, sunt o persoană sociabilă, doar că nu pot fi un fluturaș cosmopolit în fiecare zi și cu absolut oricine. De 4 ani de zile am învățat multe despre blogging și mi-a luat și mai mult să înțeleg cât de importantă  este zona de „networking”. Oricât de bun ești în ceea ce faci e nevoie ca și alții să afle despre tine, simpla prezență online nu este suficientă.

Prima dată când am participat la Webstock a fost în 2012 dacă nu mă înșel și deși mi s-au confirmat multe lucruri despre online, am fost puțin frustrată din cauza faptului că nișa de beauty nu a fost nici măcar tangențial atinsă. În ultimii doi ani lucrurile s-au schimbat, zona s-a dezvoltat și… eu am înțeles mai bine cât de importantă este și comunicarea offline. Și fără să mă mai întind, vă anunț că sunt blogger acreditat la Webstock 2014, ce va avea loc la JW Marriott Grand Hotel, pe 26 septembrie 2014.

Pe lângă conferința propriu-zisă, se vor acorda Webstock Awards într-o competiție care aduce în prim plan cele mai inedite proiecte din mediul online lansate în ultimul an în România. Sunt 12 categorii (Publishing, Utility, Visual, Blogging Campaigns, Special Projects, Facebook Applications, Bloggers Projects, Mobile Applications, Corporate Blogs, Innovation, Social Campaigns in online, Video blogging) ce vor fi jurizate de un grup de practicieni în marketing, comunicare, digital, social media și mobile.

Chiar dacă încerc să mă mențin la curent cu tendințele și să aplic ceea ce consider că mi se potrivește, nu strică niciodată să ți se confirme o idee bună. Și cel mai probabil voi afla și informații noi în cadrul conferințelor și micro-evenimentelor specializate. 

Așa că pe 26 septembrie stați cu ochii pe pagina de Facebook a blogului, pe contul de Twitter sau pe contul meu de Instagram, pentru că voi transmite „live” de la eveniment. Și cu ocazia asta mi-am adus aminte că mi-am cam ignorat contul de Insta și n-am prea „ciripit” nimic interesant în ultima perioadă. Bad, bad, very bad blogger!

15 COMENTARII

    • Dar nu ajunge ceea ce scriu pe blog, asta am încercat să spun. De multe ori nu este suficient să ai un blog și să scrii bine, trebuie să știi și să comunici în offline și să faci networking, să ai conturi (și să activezi) pe mai mult de o rețea de socializare 🙂 E un mix și trebuie să fie echilibrat.

        • Subscriu, pentru mine blogul este cel mai important. Cateodata nici pe facebook nu apuc sa prind noutatile.

      • Felicitari, Jules! :* Intr-adevar, este important sa fii activ pe mai multe retele de socializare pe care le folosesc cititorii pentru ca astfel raman aproape de tine si poti atrage si mai multe persoane in coltisorul tau virtual , insa este destul de greu si cu siguranta ai nevoie de mult timp pentru asta. Dupa parerea mea faci o treaba excelenta si cu blogul, si cu pagina de facebook 😀 si tot efortul merita apreciat. Abia astept sa te intorci cu o poveste frumoasa de la Webstock . Pupici :*

        • Cu pagina de Facebook să spunem că m-am documentat mai mult și am reușit să mă folosesc și de uneltele de programare puse la dispoziție. Cu Twitter și Instagram mi-e mai greu. Pe Instagram nu știu niciodată ce poze ar trebui să pun și cum să devină contul interesant de urmărit și acolo. Încă mai citesc studii de caz și povești de succes. Poate la un moment dat îmi vine și mie o idee mai „creață”.

    • Păi a trebuit să solicit invitația, deci a fost o decizie pe care am luat-o încă dinainte de a primi confirmarea 🙂 Doar că am explicat și de ce am luat decizia de a merge, chiar dacă poate pe alocuri nu voi primi informații noi cât mi se vor confirma unele lucruri despre social media și blogging în România.

    • Sunt conferințe și subiecte generale, dar sunt și studii de caz interesante. Nu este un eveniment dedicat zonei de beauty, dar este o ocazie foarte bună să faci netorking 🙂 Eu zic că trebuie să încerci măcar o dată. Oricât de mult ai citi despre, tot e important să ai experiența de la fața locului 🙂

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.