Golden Globes 2013 – Inside the gift bags

40
4393

Cred că majoritatea deja ați văzut câștigătorii Globurilor de Aur – a 70-a ediție a avut loc acum câteva zile. Și probabil ați admirat rochiile și machiajele etalate de vedete pe covorul roșu sau la after-party-uri.

Ce poate nu știți este că fiecare invitat, prezentator și câștigător pleacă acasă cu diferite gift bag-uri, pline cu tot felul de minunății 🙂 Există un gift-bag general, pe care fiecare invitat îl primește în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor. Însă există și tot felul de evenimente conexe, cu scop caritabil, after-party-uri pentru invitați și câștigători, de la care fiecare participant pleacă cu un nou gift bag. Nici nu vreau să știu cum arată portbagajul limuzinelor după un tur de forță al petrecerilor 🙂

Curiozitatea a fost mare și de partea mea, mai ales că vorbim de vedete și fiecare brand oferă ce-are mai nou, mai interesant și mai prețios. Iată ce am găsit până acum.

Pe site-ul Instyle am găsit cele mai prețioase informații, așa că pot să vă ofer poze cu giftbag-urile de la ceremonie din 2011, 2012 și 2013.
Golden Globes Gift Bag 2011

Golden Globes Gift Bag 2012

Golden Globes Gift Bag 2013

După cum se poate observa, L’Oreal nu lipsește din niciun goodie bag de 3 ani și fixativul Elnett pare a fi apreciat de vedete, dacă continuă să fie adăugat în absolut fiecare an. Mare parte din cadouri sunt produse cosmetice și de îngrijire, însă nu lipsesc parfumurile, ceasurile și bijuteriile.

Pe lângă faptul că fiecare vedetă are ocazia să-și aleagă produsele preferate (pantofi, ochelari de soare, haine și vouchere) la evenimentele organizate de Secret Room Events – o companie de top, specializată în alcătuirea gift bag-urilor și plasarea de produse vedetelor de la Hollywood – au plecat acasă anul acesta și cu un goodie bag extrem de generos.

Dacă vreți să vă faceți o idee ce înseamnă goodie bag și cadouri pentru invitații Golden Globes, vă invit să citiți articolul Huffington Post pe această temă.

Ce-mi place foarte-foarte mult în materie de conținut în gift bag-urile Golden Globes este selecția de produse artizanale pe care o conține. Și anul acesta The Artisan Group a trimis o selecție dintre cele mai frumoase și în trend accesorii, produse cosmetice handmade și fotografii în print pentru celebritățile prezente la eveniment.

Este o șansă nemaipomenită pentru artizanii locali de a se afirma și de a deveni furnizori de handmade goodness  pentru celebrități. Detalii despre produsele incluse în gift bag puteți găsi în acest album.

Nu pot să închei articolul fără să vă arăt cine mi se pare mie cea mai simpatică apariție de pe covorul roșu – Zooey Dechanel. Chiar dacă alegerea ei a fost contestată, mie mi se pare că se potrivește perfect cu personalitatea ei 🙂

Sursă

Într-o rochie roșie Oscar de la Renta și cu un machiaj care i se potrivește de minune, singura „năzbâtie” pe care a făcut-o au fost unghiile, decorate în spiritul evenimentului.

Sursă

Cum vi se par cadourile cu care sunt răsfățate vedetele în fiecare an? Credeți că le apreciază sau rămân uitate prin vreun portbagaj de limuzină?

40 COMENTARII

    • Nici nu vreau să știu ce se dă la Oscaruri :)) O să încerc să aflu, sunt super-curioasă. Și eu când am aflat de goodie bag-uri mă întrebam de ce… Dar e o adevărată industrie a firmelor care fac gift bag-urile, aleg sponsorii (care plătesc să fie incluși, pe lângă produse) și produsele. Cred că este o metodă bună pentru branduri să obțină endorsment pentru produsele lor.

        • Mie faptul că sunt incluse produse handmade îmi place cel mai tare. Cred că în România avem produse muuult mai frumoase făcute de artizanii noștri, ar fi fain dacă ar putea să se promoveze și la noi așa.

  1. Mmm, bunatati! Eu sper ca le apreciaza! Macar pentru prieteni sau rude daca ele(vedetele) au produse acasa de le enerveaza! Ce mi-as mai dori si eu :)) Nu stiam ca primesc si asemenea bunatati, eu cred ca e foarte bine pentru toata lumea! Mai putin daca le „uita”in limuzina!

    • Și eu sper că ajung pe la cei care le folosesc și nu zac uitate pe undeva. Cred că după un astfel de eveniment au nevoie de dulapuri întregi să le depoziteze :))

  2. WOW..ce de bunatati.Cred ca majoritatea nici nu sunt curioase sa le desfaca si daca apuca sa fie luate din portbagajul limuzinei, sunt uitate la hotel. Ce viata frumoasa au vedetele astea, cred ca ne-am gresit cariera:)) sau nu ne-am nascut unde trebuia. Imi pare rau ca majoritatea vedetelor de peste ocean nu apreciaza ceea ce le-a oferit viata si in loc sa se bucure pentru lucruri marunte ajung sa socheze prin apucaturi proaste (bautura, droguri).

    • Privită din afară este foarte faină viața lor, dar tind să cred că nu e chiar ușor să fii urmărit peste tot de camere, să nu poți să dezvolți un coș în pace, de frică să nu apari pe prima pagină a unui tabloid. Sau să porți un tricou ponosit cu o pereche de blugi și slapi, că vine Fashion Police după tine :))
      Și presa primește goodie bags, așa că dacă ar fi să-mi aleg o carieră la ei, aș tinde spre asta mai degrabă 😛

  3. Jules, nu stiu de ce dar chiar si asa, nu mi s-ar potrivi deloc rolul de vedeta la Hollywood, pur si simplu nu mi-ar placea. Nu vreau sa par ipocrita dar au si destule dezavantaje.

    • Chiar ce-am scris un comentariu legat de asta, când scriai și tu. Nici eu nu aș vrea să fiu vedetă, să am camere care mă urmăresc și pândesc o greșeală la orice pas. Aș prefera să fiu presă, în situația asta 🙂

  4. Probabil unii apreciaza mai mult decat altii. Ma gandesc ca in momentul cand ai atatia bani pe multi nu ii mai intereseaza atat de mult gratuitatile si devin obisnuiti cu astfel de cadouri.

    • Da, probabil sunt obișnuiți să primească tot felul de lucruri doar pentru că sunt vedete. Dar cred că tot este fain atunci când știi că cineva s-a gândit la tine. Plus că sunt invitați și o mulțime de actori mai mici, scenariști, regizori, care în general nu sunt așa de curtați de companii.

  5. As vrea sa te intreb ceva, legat de o crema buna de fata, la un lant de farmacii cumperi 2 produse si ti-l alegi pe al treilea! Cum vreau sa-i iau 2 produse bebitei mele, pot sa-mi aleg eu o crema de la dermato-cosmetice! Nu stiu ce sa-mi aleg si nici nu stiu unde sa te intreb mai multe! Ca sa nu te superi ca intreb aici!

    • Poți să folosești și adresa de email 🙂 Știu că vrei produse cât mai naturale și cu ingrediente cât mai safe, așa că ți-aș recomanda ori Apivita, dacă este vorba de Sensiblu, ori Ivatherm dacă este vorba de alt lanț de farmacii. Crema alege-o în funcție de tipul de ten, eventuale probleme specifice. În cazul în care vrei o cremă de zi alege una cu SPF. Cele de noapte nu necesită SPF, dar este recomandat să fie mai degrabă regenerantă decât hidratantă.
      Eucerin are iarăși produse foarte bune și mă uitam săptămâna trecută că Uriage și SVR au o mulțime de produse și game noi, pe care nu le știam.
      Ce vrei de la crema pe care ți-o alegi?

  6. SPF imi doresc, sa fie ptr varsta mea, am 33 de ani si pentru tenul mixt, imi mai apare cate un cos cand mi-e lumea mai draga! La farmaciile Dona e oferta! Si sa intre rapid in piele, sa fie usoara! Multumesc din suflet, ce rapida ai fost!

    • Eucerin am testat din mostre acum ceva timp, când tocmai se lansase Hyaluron Filler și mi-au plăcut mult. Au și o variantă cu SPF15, pentru ten normal și mixt și SPF15. Ivatherm are o cremă de față hidratantă, pentru piele sensibilă, cu SPF 20. Dar nu este detinată neapărat tenului mixt, ci mai degrabă tenului deshidratat.
      Bioderma are creme de față bune, însă lipsește SPF-ul.
      De curând mi-a atras atenția un fond de ten de la Pharmaceris și am aruncat o privire peste produse. Le-am văzut în Centrofarm până acum, nu știu dacă sunt și la Donna, dar par produse foarte ok. Văd că au o cremă cu SPF20, intens hidratantă, pentru ten predispus la alergii.
      La Uriage gama Hyseac conține și o cremă cu SPF30 pentru ten mixt și gras, care oferă și matifiere.
      Cred că cel mai ușor vezi la fața locului care este oferta – posibil să fie doar anumite branduri incluse în promoție sau la un anumit brand să nu aibă ceea ce cauți tu. Alege o cremă cu SPF specială pentru ten mixt, hidratantă, nu neapărat matifiantă, pentru că în perioada asta hidratarea este mai importantă. Dacă găsești și cu proprietăți anti-aging, cu atât mai bine.
      Ca și branduri, ai câteva sugestii mai sus 🙂

  7. Am gasit si adresa de email intre timp 🙂 Eram pe fuga, cu micuta in brate dar acum e cuminte, in patut! Sper sa nu se supere fetele pentru divagare 😀

    • Ți-am și răspuns. Am încercat să caut brandurile disponibile la Dona. Din păcate unele branduri sunt exclusive pe anumite farmacii – ca Apivita, Boots. Dar cred că brandurile pe care le-am menționat se găsesc cam în orice farmacie.

    • Și vedelete mai găstesc, nu? :)) Mie mi-a atras atenția elefantul de pluș :)) Ce griji am și eu, nu?
      Tigaia e pentru healthy cooking, cel mai probabil, că i-a prins pe mulți trendul ăsta 🙂

      • da:) mi-a mai atras atentia si sticla de disaronno. Am o prietena careia ii place f mult si chiar ii spuneam ca doar persoanele fine apreciaza: se poate numara printre nominalizati:)

  8. rochia e mega cute, demna de o personalitate speciala, frumoasa si energica 🙂 Nu oricine arata bine in Oscar de la Renta, dar Zooey se face remarcata intr-un sens pozitiv in rochia asta! <3
    si nu pot sa nu remarc the goodie bags, care s-au tot marit de la an la an! <3 aiaiaiai! :))

  9. Toata lumea e curioasa daca vedetele chiar folosesc produsele din gift bag-uri sau le fac uitate cine stie pe unde…
    Sa ne imaginam ca suntem actori/actrite si castigam sute de mii de euro…ne-am putea permite orice, sincer, in aceasta ipoteza nu cred ca ne-ar interesa foarte tare continutul gift bag-ului primit, atat timp cat iti poti permite mult mai mult decat este acolo.
    Este general valabil faptul ca cu cat ai mai mult, cu atat iti cresc si pretentiile, the most you get, the more you want!
    Asta se aplica atat la persoanele peste masura de bogate, dar si la noi, la un alt nivel.
    Acum parerea mea nu e ca vedeta, cat de vedeta avuta ar fi, va arunca hat departe cadoul fara sa-l ia in seama. Cu totii sunt oameni, chiar daca au alte standarde, cel putin cred ca pot face cadou, la randul lor, gift bag-ul primit, macar menajerei si tot ar face o bucurie cuiva, lucru care nu e de condamnat!

    • Și eu cred că aleg ceea ce îi interesează și restul le dau mai departe, că doar au o echipă întreagă în spate 🙂 Primesc și produse de lux și produse mass-market.

  10. Wauuuuu!!!!! Niste minunatii! Oricum , sunt convinsa ca si ei se bucura ca niste copii la acele daruri, nu crezi ? Si apoi…si merita, la cat chin depun ptr a arata fabulos pe covorul rosu… Toata lumea e rasfatata …hmmm…cred ca mi-am ratat cariera…:-d Deci..ce ma ..sau m-ar incanta pe mine cel mai mult ..sunt gentile :-). Nu pot sa nu observ ce faine sunt!!! Macar sa trag cu ochii la vreun produs cosmetic sa mi-l achizitionez si eu si sa-mi permit o stare de vedeta :-). Multumim. jules!!!

    • Uite un alt motiv pentru care li se oferă goodie bag-urile 🙂 Ai ocazia să arunci o privire prin ce primesc/ folosesc și poți să te inspiri pentru un stil de vedetă.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.