Diferențele înseamnă frumusețe!

19
3138

Zilele trecute am dat peste un articol pe Perfecte.ro. Am intrat mai mult de curiozitate pe linkul de pe Facebook, pentru că m-a intrigat poza. Am citit despre Diandra Forrest și de ce frumusețea ei nu se înscrie în canoanele generale, iar apoi am căutat o poveste… Știți că mă dau în vânt după povești.

Diandra Forrest este un model american, de origine afro-americană. Ce o face specială este că suferă de albinism. Pielea și părul ei sunt lipsite de orice fel de pigment. Mai exact, o fată de culoare, prinsă parcă în corpul unei albe. Crescută în Bronx, copilăria ei nu a fost tocmai ușoară. Însă frumusețea ei a fost remarcată și a reușit să obțină o carieră ca model.

Ce este de remarcat este că anul acesta a defilat în cadrul Africa Fashion Week, la Johannesburg, o mare realizare. Pe continentul african, mai exact în Tanzania, oamenii care suferă de albinism sunt într-un real pericol, din cauza celor care practică magia. Există superstiții conform cărora membrele persoanelor albinoase aduc noroc și prosperitate. Dacă o astfel de persoană este răpită, șansele să mai fie găsită în viață sunt minime…

Mi se pare trist că trăim încă într-o lume în care cei diferiți sunt marginalizați, într-o lume care se bazează pe încadrarea într-un anumit tipar fizic. Diandra este cu adevărat frumoasă, cu sau fără machiaj. Iar faptul că s-a născut cu o problemă medicală nu ar trebui să reprezinte un stigmat, în absolut nicio cultură.

Ce credeți, frumusețea trebuie încadrată în canoane sau pur și simplu există, în orice formă, mărime și culoare?

Surse foto

19 COMENTARII

  1. Frumusetea exista in multe lucruri si in multi oameni. Depinde de noi sa o vedem. Suntem diferiti, ne uitam la acelasi om si vedem ceva total diferit. Din pacate multe lucruri sau oameni care sunt altfel, sunt marginalizati, nu este singura in astel de situatie. Nu cunosteam povestea ei, interesant si…trist. Suntem frumosi si prin felul cum ne purtam, nu doar daca avem trasaturi de model.

    • Da, frumusețea nu este doar fizică, mai ales că cea fizică tinde să se ducă rapid. Tot cu frumusețea interioară și cu oamenii dragi rămâi la bătrânețe. Și cu momentele frumoase, adunate în timp. Mie mi s-a părut atât de frumoasă încât nu m-am putut abține să nu scriu despre ea. Și e oribil ceea ce se întâmplă în Tanzania. Și în zona balcanică există superstiții legate de îngroparea unui animal la temelia unei construcții, ca să fie durabilă… Nu e normal să ne ghidăm după superstiții care iau vieți într-o societate modernă.

  2. Nu am citit articolul, dar ceea ce ne prezinti tu reprezinta cu adevarat o intrebare pe care cu totii ar trebui sa ne-o punem;
    Ce-i drept eu sunt mai rasista, dar nu cu persoanele din alte tari, ci fata de acele personaje de culoare care fac Romania de ras pe oriunde ar merge.
    Parerea mea este ca si a ta: Diferenta inseamna frumusete;
    Eu am un slogan ca sa zic asa, pe care il folosesc destul de des : Be different! Be yourself! 🙂

  3. Buna.
    Inteleg ce ai vrut sa spui in acest post, si ai mare dreptate. este pacat si trist ca cei cu o problema medicala sau un defect din nastere, ce nu tine de ei este marginalizat. cunoscc sentimentul, am avut o operatie cand eram mica si mi-a fost scos un rinichi si mereu eram umilita de colegi cand eram mica. Cu timpul au trecut toate „sechelele” insa doar eu stiu cat de greu era, mereu eram luata la misto din cauza acestei probleme, din cauza ca eram altfel.
    insa de partea cealalta, treaba asta cu frumusetea interioara este prost inteleasa. Din punctul meu de vedere se exagereaza si se ajunge in cealalta extrema. Fete de 17-20 de ani, supraponderale, ce mananca numai tampenii, femei ce nu se ingrijesc deloc, barbati ce nu au nici o treaba cu minimul de igiena si atentie acordata lor…toate pe principiul”e..oricum frumusetea interioara e mai importanta”.
    Am cunoscut intradevar si fete foarte frumoase ce lasau de dorit la capitolul caracter dar si persoane ce nu aveau frumusetea in avantajul lor si totusi mai aveau si un caracter infect.
    eu zic ca putem incerca sa fim frumosi atat interior cat si exterior. Ca sa ma ierte Dumnezeu, o trece frumusetea dar tot nu vreau sa imi traiesc tineretea langa un burtos chel cu unghiile netaiate, dar cu un suflet de milioane. Chiar nu pot…daca asta inseamna ca sunt superficiala, atunci imi pare rau.

    • Stiu prea bine ce inseamna probleme medicale si ce inseamna sa fii marginalizat si luat in radere pe seama unui defect fizic. Imi pare rau sa aud ca ai avut probleme cu rinichii, sotul meu a suferit un transplant renal anul trecut…stiu si aici ce inseamna asta, macar privind lucrurile prin ochii lui.
      Iti dau completa dreptate in ceea ce priveste si frumusetea interioara. Sunt multe persoana care se ascund in spatele – lasa ca cine ca ma place ma place si asa, sau invoca probleme medicale cand de fapt ceea ce le lipseste este vointa de a avea un organism mai sanatos sau invoca lipsa timpului scuzand lipsa minima de efort pentru a arata mai bine. In viata trebuie sa existe un echilibru intre toate, ca sa poti sa fii cu adevarat multumit de tine.
      M-ai facut sa zambesc cu afirmatia de final 🙂 Cred ca nimeni nu vrea sa-si petreaca timpul langa o persoana care arata dezagreabil 🙂 Si nu, nu cred ca esti superficiala deloc. Si-mi pare rau ca asta s-a inteles din ceea ce am scris, ca frumusetea interioara scuza orice altceva. Nu asta am vrut sa spun. Cand am spus marime, sincer m-am gandit la The Green Mile (nu stiu daca ai vazut filmul), cu uriasul care avea un suflet mare, desi fusese acuzat pe nedrept de omor. Sau la Roxana Ciuhulescu, care este foarte inalta, dar pe care am avut ocazia sa o vad miscandu-se atat de gratios incat nu avea cum sa nu te incante vizual 🙂
      Ceea ce am vrut mult sa transmit este ca diferit nu inseamna urat si ca frumusetea pana la urma este subiectiva, oricat am vrea noi sa o incadram in norme 🙂

      • Stai linistita am inteles exact ce ai vrut sa spui cu acest articol, nu se intelege altceva.
        Exact ce spui si tu, exista persoane ce nu intra in „tiparele” obisnuite de frumusete insa sunt..adorabile. Eu am o prietena ce este departe de greutatea ideala, are cu vreo 15 20 de kg in plus, insa are un caracter atat de frumos si o siguranta in propriile forte incat atunci cand iesim in oras, desi noi, celelalte din grup suntem considerate de ea „mai fRUmoase” ..ea este cea ce atrage mereu privirile.
        Pupicei

  4. Diferenta inseamna frumusete atata timp cat nu e prea mare diferenta, sau mai degraba prea dezechilibrata. Suntem programati sa raspundem pozitiv la fete si fizionomii cat mai echilibrate. Eu cred ca atata timp cat exista un anumit echilibru intre trasaturi, esti frumos. Nu incurc perfectiunea cu echilibrul, perfectiunea e un ideal de neatins si are o singura forma pura, iar echilibrul se gaseste in mai multe forme si dimensiuni.

  5. Tocmai am scris ditai textul in care-mi sustineam parerea si am inchis din eroare, pierzand tot 🙁 Ideea era ca frumusetea este intr-o vorba buna, intr-o mangaiere!
    Fara dubiu, frumusetea nu trebuie incadrata in tipare, ar insemna ca mult peste 50% din populatie sa fie deprimata, oamenii gandindu-se ca nu sunt si nu vor fi frumosi vreodata, daca nu au masurile impuse de…cine?!
    In ceea ce priveste caracteristicile generale, Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea sa, insa unii sunt mai scunzi, altii mai inalti, unii bruneti, alti blonzi, ochi verzi, albastri sau caprui…
    Cand vorbim despre lucruri care nu depind de noi (de ex. nu suntem atat de inalti pe cat ne-am dori-cazul meu) nu trebuie sa ne consideram urati doar pentru ca nu ne incadram in tipare, insa frumusetea nu trebuie confundata cu ingrijirea, care tine de fiecare in parte. Astfel ca pentru lucrurile care tin de noi si de care ne privam, nu avem ce scuze invoca. Stiu persoane care par foarte ingrijite, insa nu au habar de (sau intentionat nu aplica) minimum de reguli privind ingrijirea elementara; ca tot am ajuns aici, vreau sa accentuez ca apa si sapunul nu omoara pe nimeni, nu avem nicio scuza sa fim neingrijiti.
    Sa zambim, sa oferim vorbe bune cui are nevoie, sa nu incetam sa facem fapte bune in masura in care se poate, binele facut se intoarce, invariabil catre noi, intr-o forma sau alta!
    Un om bun este un om frumos!

  6. Sincer, Diandra Forrest mi se pare urata. Nu la corp, ci la chip. Nu pentru ca are albinism.
    In mintea oamenilor frumusetea inseamna armonie, simetrie, echilibru. Adesea un om diferit nu este considerat frumos, tocmai pentru ca se abate de la standardele considerate de oameni perfecte.
    Daca Arghezi a reusit sa vada frumusetea lucrurilor si in bube, mucegaiuri si noroi, inseamna ca ar trebui sa deschidem si noi ochii mai larg si sa vedem dincolo de limitele impuse de societate.

    • Să știi că nici oamenii aleși în fiecare an ca cei mai frumoși de pe planetă nu „suferă” de simetrie 🙂 Angelina Jolie nu are un echilibru al feței, are buzele mult prea mari. Și din punctul de vedere al numărului frumuseții sunt convinsă că dacă aș măsura trăsăturile celor aleși în fiecare an, aș găsi hibe. 🙂
      Frumusețea este subiectivă, în ochii privitorului. Dar mai avem nevoie de lecții de privit…

  7. Si eu cred ca frumusetea adevarata presupune echilibru intre trup si suflet…si o persoana mai putin avantajata de la natura poate compensa cu un suflet mare( care nu presupune sa stea cu unghiile netaiate sau igiena corporala lipsa!) Am cunoscut candva o fata foarte frumoasa dar care avea kilograme in plus si fiind la liceu(o perioada dificila) era foarte complexata ca nu e slaba si tinea cure de slabire care nu reuseau decat sa-i submineze increderea in sine si mie mi se parea asa de frumoasa exact asa cum era : cu kilogramele acelea! Eu o vedeam pe ea, nu kilogramele de care se luau colegii si colegele de liceu! Si in liceu am avut o colega cu un nas un pic deviat, care era farmecul ei dar a ales sa-l opereze si dupa operatie n-a mai fost la fel de simpatica dar pe ea o deranja, voia sa fie la fel ca celelalte fete! Acum nu cred ca ar mai face la fel mai ales ca nasul nu reprezenta o problema de sanatate! In cazul fetelor de care am vorbit, diferenta chiar insemna frumusete, ca in cazul fotomodelului de care ai vorbit tu, Jules!

    • Și eu am fost complexată de mărimea nasului meu și mă felicit că l-am operat. Nu pentru că acum este mai mic, cât pentru faptul că altfel nu descopeream o deviație de sept ascunsă, care risca să-mi creeze probleme mari mai târziu. Nici acum nu este perfect, cartilajul meu s-a așezat cum a vrut și e un pic într-o parte, dar nu rezist să merg la retuș anual, ca să corectez problema asta 🙂
      Însă mi-a dat mult mai multă încredere în mine și nu regret nici o clipă săptămâna petrecută în spital. Uneori trebuie să faci ceea ce e mai bine pentru tine și cred că mie mi s-a „operat” acum 10 ani și încrederea în mine. Am scris pe blogul în engleză despre asta 🙂

  8. Da, am citit despre operatia ta, stiam ca ai avut curajul s-o faci si sa si povestesti despre asta! Si e foarte bine ca operatia a avut si efecte psihice atat de bune!

  9. site-ul asta „perfecte.ro” mi-a tot lasat impresia ca promoveaza nudismul, prostia si incultura, nu le-am deschis niciodata articolele pt ca nu merita atentia mea.
    Frumusetea e ceva dat de natura, cu care ne nastem si cultivam pe parcurs. asa si tipa asta are ceva special, ceva ce o diferentiaza de restul lumii si e de apreciat ca si-a depasit conditia fizica. albinismul, din ce am citit, e o afectiune care da multe probleme, de la chestia zisa de tine cu magia pana la numeroase afectiuni ale pielii. Din pacate, inca exista oameni care rad cand aud de o boala in loc sa bata-n lemn, apoi se intreaba de ce tocmai ei ajung sa sufere de cele mai cumplite boli.

    • DIn când în când mai dai de câte o chestiuță interesantă, cum a fost cazul Diandrei. Nu mă iau după informațiile lor, caut prin alte surse, dar mai preiau unele chestii mișto de pe-afară 🙂

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.