Super Body Reset sau cum am dat restart sănătății

0
2035

Organismul meu a tot dat semne că are nevoie să mă port ceva mai frumos cu el, dar am refuzat să ascult. Nu mai reușeam să mă concentrez, eram tot timpul obosită și stresată, nu mai reușeam să dau randament pe nici un plan, tot ce poate face organismul să îți spună să te oprești puțin. Până ce nu am ajuns din nou la o intervenție chirurgicală nici nu am vrut să aud de o îmbunătățire a stilului alimentar.

După operație însă, am ajuns să fiu mereu atentă la ce mănânc, ușor-ușor să fac mai multă mișcare, să bag la cuptor în loc să prăjesc, să pun miere în loc de zahăr și tot așa. Schimbări mici au făcut diferențe mari așa că am hotărât să merg pe drumul ăsta.

Când am primit provocarea Evital – Super Body Reset, eu tot încercam ceva detoxifiere cu sucuri naturale, așa că s-a potrivit perfect cu ceea ce aveam eu în plan. Faptul că planul de dotixifiere este recomandat de către Cori Grămescu evident că mi-a întărit încrederea în produse.

Cura de detoxifiere Evital este formată din pliculețe ușor de folosit pe care trebuie să le prepari cu apă sau lapte, după caz. Super Body Reset se ține 3-10-3-3. Asta înseamnă că ai 3 zile de Super Ananas, 10 de Detoxase, 3 zile de Super Orange și 3 zile de Super Frulato, fiecare dintre ele fiind un aliment funcțional.

Alimentele funcționale sunt acele produse care prin compușii biologici activi au efecte benefice asupra menținerii și recuperării sănătății. Acestea, în plus față de minerale, vitamine și fibre, conțin și antioxidanți și prebiotice.

Super Body Reset sau cum am dat restart sănătății beautybyjules.ro 1

Primele trei zile de Super Body Reset au fost super simple. Alimentul funcțional Super Ananas este extraordinar de bun la gust. Chiar nu mă așteptam. Aceste zile sunt dedicate reducerii retenției de apă în organism. Reduce retenția de apă, previne balonarea și ajută digestia. Este super practic datorită pliculețelor ce trebuie dizolvate într-un pahar cu apă ce se consumă după fiecare masă.

Mie mi-a fost super simplu de folosit pentru că eu chiar beau apă după masă și am grijă să iau toate cele trei mese principale din zi. În afară de asta, băutura este absolut delicioasă. Fiecare pliculeț este echivalentul unui sfert de ananas mediu și chiar păstrează gustul de ananas proaspăt.

Super Body Reset sau cum am dat restart sănătății beautybyjules.ro

Următoarea etapă Super Body Reset, cea de zece zile, este încă și mai simplă. Trebuie să dizolvi pliculețul în 50 ml de apă și se consumă pe parcursul unei zile întregi. Această etapă este dedicată detoxifierii și revitalizării organismului. Extractul folosit este wasabi, motiv pentru care mă așteptam să fie 10 zile extrem de grele. Ei bine, nu au fost. Băutura are un gust surpinzător de bun și răcoros, și asta o spun eu care detest wasabi.

Trebuie ținut cont însă că după 5 zile de se face o pauză de două zile și apoi se reîncepe cura. Pauza de două zile este absolut necesară pentru stabilizarea organismului așa că nu săriți peste ea.

Deși mă așteptam să îmi fie greu la wasabi, surpriza a venit de la Super Orange. Gustul este foarte de bun, dar nu îmi place mie sucul de portocale, chiar dacă seamnă mai tare cu un fresh și nu cu un suc din comerț. Faza aceasta a detoxificării este dedicată susținerii în întregime a sistemului imunitar (ce bine dacă țineam cura asta de detoxifiere înainte să fac febră când afară este caniculă…).  La fel ca și la Super Ananas, am revenit la schema de trei pliculețe dizolvate în 200 ml de apă pe zi.  Fiecare pliculeț conține 12 portocale, însumând 36 de portocale în fiecare zi. Nu am mai consumat atât de multe portocale de când eram însărcinată cu fiul meu.

Super Body Reset sau cum am dat restart sănătății beautybyjules.ro 3

După Super Orange a venit rândul Super Frulato. Tot trei pliculețe pe zi și tot trimp de trei zile. Diferența este însă că această băutură se prepară cu lapte și nu cu apă. Partea bună este că se poate prepara cu orice fel de lapte, eu am înlocuit cu succes laptele de vacă cel de cocos. DE-LI-CIOA-SĂ. Mi-a plăcut super mult băutura asta. Singura grijă însă a fost să am mereu lapte la mine. Complicat pe căldură, complicat când ai un program ca al meu, complicat când ești mai mult pe drum întreaga zi.

Deși este mai complicat decât prepararea cu apă, din motive pur logistice doar, gustul sigur face să merite. Aceste trei zile ale programului Super Body Reset sunt dedicate asigurării aportului de vitamine, minerale și antioxidanți.

Aș vrea să adaug că alimentele funcționale nu conțin Organisme Modificate Genetic, gluten sau ados de zahăr. Gustul foarte bun este dat de către extractele naturale folosite în preparare.

Super Body Reset sau cum am dat restart sănătății beautybyjules.ro 2

Super Body Reset este o cură de detoxifiere menită să curețe organismul în profunzime de toxine și să restarteze sistemul imunitar propriu. Super Body Reset nu este o cură de slăbire dar eu am slăbit aproape cinci kilograme în perioada asta. Și asta este fantastic pentru că eu eram într-o perioadă de stagnare și nu mai slăbeam deși mâncam foarte puțin și făceam sport.

Trebuie să menționez și faptul că perioada asta am mâncat salate multe, fructe, am băut apă, am evitat dulciurile, (aproape evitat) pastele, per total am mâncat fără excese. Alimentația este foarte importantă, degeaba ții Super Body Reset ca la carte dacă mânanci o ciocolată pe zi.

În afară de cele cinci kilograme dispărute fără urmă, mi-am recăpătat energia și puterea de concentrare. Fizic și psihic mă simt extraordinar, nici nu mai țin minte când m-am simțit așa.

De asemenea, tenul meu îi va fi veșnic recunoscător. V-am mai povestit despre tenul meu ușor acneic. Ei bine, după această cură de detoxifiere am un ten mult mai curat și mai luminos.

Sunt impresionată și de mine că am reușit să o țin până la capăt. Sunt uitucă de fel, dar acum chiar am reușit să mă organizez. Nu știu dacă a fost de vină gustul bun sau faptul că mă simțeam mai bine cu fiecare zi ce trecea.

Dacă ați ținut Super Body Reset lasați un comentariu să împărtățim impresii. Dacă sunteți curioase să încercați vă aștept să îmi spuneți de ce și ce efecte anume ați dori să obțineți.

pe curând,

Raluca

Comentează și tu! Spune-ți părerea.