Obturația de canal. De ce este o soluție mai bună decât extracția

25
7796

O să râdeți de mine pentru felul în care am asociat termenul de „endodonție” ca să-l pot înțelege, dar până la urmă important este că am priceput despre ce este vorba. End=terminare. Nu, nu vorbim de extracție, ci de devitalizare și extragerea nervilor. Este o „mică moarte” pentru dinte, dar asta înseamnă de fapt că reușești să îl păstrezi acolo unde este locul, înfipt în gingie, nu printr-o cutiuță, ca amintire.

Endodonția înseamnă în sine curățarea rădăcinilor dinților prin extragerea nervilor, sterilizarea și obturarea lor. Sunt cazuri când nervul este afectat și nu mai poate fi salvat (asta se întâmplă când frica de dentist te face să nu mergi la controale periodice!). Iar această ramură a stomatologiei se ocupă de afecțiunile de acest tip. Nu este un capăt de țară, important este că o dată nervul extras dintele rămâne la locul său și că nu este nevoie să fie înlăturat.

Dacă la detartraj și la tratarea cariilor minore în general nu este nevoie de anestezie, extracția nervului presupune un anestezic. Amânarea tratamentelor endodontice sunt cele mai riscante, pentru că afectarea nervului înseamnă risc crescut de infecții, iar infecțiile în cavitatea bucală pot duce la complicații destul de urâte.

Când se dă verdictul pentru tratament de canal? Atunci când ne confruntăm cu un nerv traumatizat sau afectat în mod ireversibil. Nervul „buclucaș” poate inflama pulpa dentară și durerile pot deveni insuportabile. Ca una care a avut nevoie de multiple obturații de canal, vă pot spune că apar dureri la mestecat, la cald/rece, dulce/acru. Cred că durerile de la dulciuri le-am simțit cel mai aprig și cu toată frica mea, aș fi fost capabilă să accept o extracție, doar să nu le mai simt. Genul de durere care ți se duce până în creier, atât de ascuțită.

Am avut ghinionul să am o obturație de canal făcută prost acum vreo 8 ani. Și pot să vă spun din experiență că o obturație incompletă, chiar dacă nervul a fost extras, înseamnă riscuri de infecție și dureri. Norocul meu a fost că am ajuns la LLL Dental când aveam doar un început de infecție la molarul tratat anterior și că optând pentru tratamentul sub microscop am obținut cele mai bune rezultate, fără să fie nevoie de reintervenții.

Față de obturațiile dentare (plombe), obturațiile de canal sunt tratamente de durată, care se pot efectua în mai multe ședințe, în funcție de cât de afectat este nervul și dintele. Am avut cazuri când din a treia ședință dintele era pregătit pentru obturația definitivă, dar și cazuri când de-abia după o lună de zile s-a putut sigila definitiv. Totul depinde de specificul fiecăruia, aici nu poate fi dat un termen exact.

Turbina dentara

Extracția nervului doare doar la anestezie, aș putea spune. Dar și atunci, folosirea unui gel anestezic, pe gingie, înaintea introducerii acului pentru anestezia locală face înțepătura mult mai suportabilă. Eu cel puțin sper că nu sunt medici stomatologi care să introducă acul fără pregătire prealabilă. Doamna doctor Lemnrău a fost cel mai blând medic pe scaunul căruia am putut sta până acum. S-a asigurat de fiecare dată că anestezia a prins impecabil și că nu voi experimenta nici cel mai mic disconfort.

Am stabilit deja că obturația de canal este necesară, pentru că nervul este afectat și poate cauza infecții. Pentru a ajunge la el și a-l îndepărta, este nevoie de acces, iar asta presupune perforarea stratului dur al dintelui, pentru a ajunge la el, ca în cazul unei carii. Nervul este extras, canalele rădăcinilor sunt curățate și apoi pregătite pentru obturare. Obturarea nu se face pe loc, ci este nevoie ca medicul să se asigure că orice urmă sau risc de infecție este îndepărtată. Dacă vorbim de o infecție deja instalată, este posibil ca dintele să treacă prin mai multe „bandajări” și chiar tratament cu antibiotice pentru vindecare. Vor apărea dureri post-extracție, chiar dacă pare ciudat, atâta vreme cât nervul nu mai există. La mine o pastilă de Nurofen pentru două zile a funcționat fără probleme. Însă eu nu iau de fel pastile, tocmai de aceea analgezicele acționează rapid și eficient în cazul meu.

După ce canalul rămâne curat este închis cu un material steril din plastic – gutapercă. Scopul său este să prevină infecțiile ulterioare. În cazul în care dintele a avut nervul afectat din cauza cariilor multiple, este posibil să fie nevoie și de o coroană și reconstrucție în sine, însă aici sunt din nou cazuri specifice. Eu nu am avut nevoie de asta. Este important ca rădăcinile dintelui să fie complet acoperite, să nu existe goluri de aer rămase în urmă. Mie mi s-au făcut radiografii post-tratament de fiecare dată după o obturație de canal, ca să se verifice acest lucru.

Radiografii dentare post obturatie de canal

După obturația finală dintele nu va mai reacționa la rece/cald, dulce/sărat, nu va mai fi dureros, însă va fi în continuare activ. Dacă vă temeți că nu îl veți mai simți pe gingie, pot să vă iau frica asta. Rămâne bine ancorat, doar că își pierde sensibilitatea. Dinții care au suferit obturații de canal pot în timp să se coloreze. Dacă vorbim de molari sau premolari, care nu sunt vizibili în cazul unui zâmbet, de exemplu, nu o să vă deranjeze acest aspect. În cazul dinților din față însă problema poate fi corectată prin fațetare, prin punerea unor coroane sau chiar prin albire.

De ce obturația de canal este o soluție mai bună decât extracția?

În primul rând pentru că permite păstrarea dintelui, deci nu rămâne un spațiu gol, care să permită dinților din jur să se miște. Altfel, ar fi necesar un implant. Chiar dacă o obturație de canal corect efectuată este costisitoare, înseamnă bani economisiți pe viitor, când ar putea apărea alte probleme. Eu am optat pentru efectuarea obturațiilor de canal dificile sub microscop și deși a costat mai mult decât obturația normală, știu că am luat decizia potrivită în cazul meu. Nu am avut nicio problemă post-tratament, în condițiile în care în trecut am rămas cu dureri surde continue la molarul tratat.

Așa că atunci când un medic stomatolog vă spune că aveți nevoie de o obturație de canal, nu disperați. Este singura soluție prin care vă puteți păstra dintele, evitând însă infecțiile și problemele ulterioare.

25 COMENTARII

  1. Felicitari J…!!! Se pare ca te-ai indragostit de meseria noastra ( a mea si a brandusei )…:)))).stii….parca mi-am recitit cursurile de la scoala…asa de corect si clar ai explicat obturatia de canal. Unde lucrez eu ..suntem de aceeasi parere…la modul ca extractia dintelui ramane ultima solutie,…dupa ce ai incercat absolut totul. pentru ca ..DA…dintele tau e dintele tau,..nimic nu-l poate inlocui 100% ( nici macar un implant-exista riscul de rejectare…sau pur si simplu nu se preteaza, nu ai os etc..). Din pacate, exista multi doctori ( si nu numai pe la sate, comune…ci chiar prin orase mari) ..care aleg calea usoara ( si pentru ei si pentru pacient) ..si trec rapid la extractie. Si eu am trecut prin experienta asta,..cand eram copil,..prin clasa a 7 -a cred…doctorul ca sa scape rapid de mine si urletele mele…a trecut la extractie…si gata.:)Azi…am ramas si eu cu o gaura..nu se preteaza implant deoarece a emigrat osul…iar ca sa pun lucrare protetica trebuie sa depulpez si ceilalti doi dinti buni…deh…probabil ca acolo voi ajunge… Luati aminte deci !!!

    • Corina, permite’mi sa te corectez,dar imi sta pe creier si imi cer scuze:))…osul nu ”emigreaza”..osul se resoarbe si dintii migreaza…:D

      • LOL…acu am citit mai bine ce am scris :))) mersi pt. corectare …eram obosita ..si cam nedormita…:))) exact asta am vrut sa zic…auzi la mine.. emigreaza dintii :)))) ( deci nici acu nu ma pot opri din ras ) :)))) …si unde ma rog emigreaza??? in australia? in statele unite ?:)))) moooor…in fine…asa e..dintele a migrat saracul, nemaiavand vecin si sustinere…si osul se resoarbe..( din fericire la mine vad ca e lent procesul….dar tot plang dupa dintele meu ) :(:(

    • Măi, să știi că da! Începe să-mi placă din ce în ce mai mult să aflu lucruri despre dinți, mi se pare din ce în ce mai important domeniul în sănătatea generală a organismului.

  2. Din nou un articol extrem de folositor, Jules!
    Nu prea mai ce sa comentez,ai spus cam tot :D.
    Devitalizarea si obturatia de canal sunt, intr’adevar, solutii net mai bune decat extractia,daca pacientii isi doresc sa’si pastreze dintii,dar dintele devital nu se compara deloc cu cel vital,chiar daca a ramas pe loc.
    Dintele devitalizant are sanse foarte mari sa se fractureze, pentru ca nu mai este hranit…are sanse mari sa faca anchiloza,adica sa’si piarda mobilitatea naturala si radacina/radacinile lui sa fuzioneze cu osul alveolar.
    O singura exceptie in care se practica extractia in locul devitalizarii, este situatia molarului de minte…acesti molari au radacini foarte dubioase ( un termen total neacademic :)) ),au canale aberante, pozitia lor pe arcade ofera foarte putina vizibiliate si acces la canalele lor si de cele mai ulte ori nu sta nimeni sa’si bata capul cu ei.
    E o tema pe care as putea discuta foarte mult,dar este mai mult decat suficient ceea ce ai scris tu si presupun ca ai vorbit si ti s’au explicat mai multe in cabinet.
    Sunt mandra ca ai grija de dintisori tai :).

    • Nu vrei să știi ce rădăcini „dubioase” au molarii mei. Și nu vorbesc de cei de minte, deloc! Am rădăcinile pe arcada de sus într-una din părți spre în față. Pe radiografii par pur și simplu tăiate zonele respective, pentru că vârful rădăcinii vine înspre față. Și în partea respectivă a ieșit și cu cele mai mari dureri post-tratament și perioada cea mai mare de recuperare după curățarea canalului, înainte de obturația efectivă. Ideea este că toți avem specificul nostru, dar e bine până la urmă să știm măcar cu aproximație ce se întâmplă în cazul unei obturații. Pe mine m-a fascinat, efectiv, treaba asta.
      Cât despre fragilitate, well, cred că ține foarte mult și cum îți îngrijești după dinții. Dacă te apuci să spargi tot felul de lucruri între dinți și măsele, ca și cum nimic nu s-a întâmplat vreodată acolo, e clar că e ceva în neregulă. Despre fuzionare nu sunt informată (încă!), dar care sunt riscurile în cazul ăsta?

      • Dintele este sustinut de niste ligamente in os…care functioneaza ca niste arcuri,daca pot spune asa…cu timpul ligamentele se calcifica si astfel dintele nu mai e mobil(cand zic mobil ma refer la o miscare de aprox. 0.01 mm)…riscuri: fractura lui pentru ca nu mai sunt ligamentele care sa suporte fortele aplicate pe dinte,este dificil de extras un astfel de dinte,poate duce la afectare parodontala etc…
        Am avut o pacienta care obisnuia sa manance oase si nu intelegea de ce ii se tot spargeau lucrarile din ceramica :))…

        • Știi că e o vorbă românească cu rosul oaselor. Ei bine, cu ceramică nu se mai poate, e clar! :))
          Presupun că ține de fiecare organism calcifierea, la unii se poate să apară mai repede decât la alții.

        • Anchiloza apare o data cu inaintarea in varsta..este ceva normal..tot organismul imbatraneste,inclusiv dintii :).
          La cei tineri,apare de obicei dupa traumatisme dentare..este un mod de vindecare.

  3. Cred ca seria aceasta de postari o citesc cu cel mai mare drag, nu gasesc nicaieri informatii asa detaliate si comunicate intr-un limbaj accesibil.
    Usor-usor,sper sa-mi fac si eu curaj din nou sa ma duc la dentist sa-mi rezolv problemele, caci am capatat o dentofobie care de la simpla anxietate acum a ajuns la nivelul la care nu pot sa mananc sau sa dorm peste noapte cand am o programare, ma sufoc si simt ca lesin acolo pe scaun..
    Asta dupa ce am avut „noroc” de un dentist care a „uitat” un nerv in masea si a plombat peste, ceea ce am descoperit dupa doi ani prin niste dureri bruste, cand infectia afectase osul maxilar, si s-a terminat cu o extractie care a durat aproape 2 ore si m-a lasat cu dureri care nu cedau la ketonal,insomnii si plans de durere inca vreo 2-3 saptamani. Apoi o domnisoara mi-a devitalizat doua masele pentru o lucrare pentru care estimase un pret, care pret a crescut vertiginos dupa sedintele de pilire a maselelor etc, ulterior am facut un efort financiar ca sa ma trezesc cu lucrarea cazuta dupa circa 6 luni si evident mi s-au cerut alti bani, pe care nu i-am mai avut si am ramas cu lucrarea in buzunar…Ultima duduie mi-a gresit anestezia de m-am ales cu un hematom pe tot obrazul, eram ca umflata cu pompa,asa ca in urmatoarele randuri zicea ca nu e nevoie de anestezie ca termina repede, si insistam eu pentru anestezie cand imi dadeau lacrimile de durere..
    Si aman de vreo 2-3 luni alt drum necesar la dentist pentru ca pur si simplu sunt inspaimantata de dureri, de dentisti care imi raspund la intrebari monosilabic sau in termeni de specialitate, si mi-e jena si rusine de frica mea si de situatii ca ultima data, cand mi s-a zis ca am rezistenta scazuta la durere.
    Postarile tale si comentariile celor ca mine, care se confrunta cu frici si experiente urate parca imi dau totusi curaj, sau cel putin imi reamintesc cat de importanta e sanatatea. Ma bucur ca ne povestesti si experientele tale, pe langa informatiile factuale, parca fac mai familiare si mai umane toate procedeele astea:)

    • Doamne, Mihaela, nu pot să cred prin ce-ai trecut! Eu credeam că mie mi-e frică de dentist, dar cred că dacă aș fi trecut prin ce-ai trecut tu…
      Eu îți recomand o vizită la LLL Dental. Doar o vizită, mergi să cunoști medicii, să vezi cabinetele, să stai de vorbă cu echipa, să le explici prin ce-ai trecut, de ce ți-este frică, vor ține cont de toate astea și te vor ajuta să ai o experiență cât mai ușoară. Pentru mine a contat enorm faptul că am găsit deschidere. Nu zic nu, și mie mi s-au spus în termeni tehnici tot felul de lucruri, dar am întrebat, mi s-a explicat. Am început să mă familiarizez cu termenii, mi-am dorit să transmit mai departe ceea ce aflu, pentru că știu că nu sunt singura în situația de a nu înțelege unele lucruri.
      Mă bucur mult de tot că te ajută să prinzi curaj articolele mele, ăsta este și scopul. Chiar mă gândeam astăzi că actul medical este atât de complex și chiar are nevoie de explicații de multe ori, pe înțelesul tuturor.
      Nu are de ce să îți fie jenă de frica ta, e instinctuală, naturală având în vedere experiențele prin care ai trecut până acum. Nici cu rezistența scăzută la durere nu ar trebui să-ți fie rușine, e corpul tău, nu ești singura. Știu bărbați mari și tari care devin mielușei când aud sunetul unei turbine dentare. Așa că mult curaj! Sănătatea este importantă și e bine să tratăm problemele dentare cu seriozitate, pentru starea de bine a întregului nostru organism.

      • Multumesc mult, din cele ce ai povestit pana acum, am ramas cu o impresie buna despre clinica LLL Dental. De fapt, tocmai ce le-am vizitat site-ul 🙂
        Ai dreptate, frica e ceva instinctual si chiar benefica in multe situatii, si in general o accept si eu ca fiind normala in multe situatii. Dar pana acum am mai experimentat doua interventii chirurgicale, recoltari de sange destule, vaccinul antirabic :P,o perfuzie cand a fost nevoie..chestiuni din astea cu medici si ace, si dincolo de disconfort si emotii, nu m-am mai lovit de acea spaima incontrolabila pe care o am cand stiu ca trebuie sa ajung la dentist.
        Cand am devenit constienta ca teama mea deja s-a transformat in dentofobie, am apelat la ajutor specializat (da, exact, psiholog 🙂 si a ajutat cat sa accept ideea ca nu mi se intampla nimic dramatic, ca nu mor cand simt ca ma sufoc in scaunul ala:).
        Aici cred ca intervine functia terapeutica – pot sa spun asa? – a articolelor tale, cand noi astia mai fobici descoperim ca nu suntem singurii carora le e frica, ca exista si experiente nu numai pozitive ca rezultat, dar experiente chiar placute la dentist, si prindem curaj.. un fel de grup de suport 🙂 lucru pentru care iti sunt recunoscatoare si tie si comentatoarelor (si ,si ,si Brandusei si Corinei ca ne ofera si perspectiva profesionistilor. Sper ca din cele povestite de mine nu s-ar intelege ca am o parere negativa la modul general, mai degraba sunt doar speriata. Si chiar si asa sunt constienta ca experientele mele sunt izolate, si poate si partial explicabile prin faptul ca au inceput intr-un oras mai mic din provincie, unde nu exista multe alternative de clinici, personal etc.).

        • Mihaela, da, suntem mulți cu frici. Și încă unele atât de diverse și poate prostești pentru alții, dar.. sunt ale noastre și cred că asta le face de neînvins. Nu are cum să se pună nimeni în papucii noștri, pentru că fiecare dintre noi știm exact ce a determinat frica. E normal să fim diferiți, e chiar natural.
          Dar faptul că ai căutat ajutor – aplaud faptul că ai fost la psiholog – e primul pas în învingerea fricii.
          Am trecut și eu prin antirabic, am trecut și prin 3 spitale pentru o banală apendectomie, de-asta am început să mă documentez medical, cât să știu exact ce se întâmplă în corpul meu și de ce am unele reacții. Dar asta m-a ajutat și să fiu mai consecventă în mersul la analize, am devenit mai atentă și cu cei din jur în ceea ce privește sănătatea în general. Pentru că e ușor de pierdut și foarte greu de recuperat. Să nu mai spunem de costisitor.
          Mă bucur mult că ai reușit să găsești aici un grup care te ajută să treci peste frică. Curaj! Sănătatea ta e pe primul loc, sunt convinsă că vei reuși să scapi de tot de frică.

    • Doamne,prin ce-ai trecut,nu pot crede.
      Cred ca medicii care te pun sa faci credit la banca pt o lucrare,ca mai apoi sa ridice din umeri si sa te lase si cu ” lucrarea- n buzunar”& cu rate,ar cam trebui dati in judecata,nu te poti juca cu viata unui om cand ” meseria/vocatia ta e sa-i faci bine,sa-i vindeci…off,inteleg ca ti-e greu,dar daca ai prob,mergi la acest cabinet recomandat de Iuliana,eu as merge pe mana ei,si rezolva-ti prob,e vb de binele tau:-)
      Invinge-ti teama!!!

    • pffff…si eu in locul tau as fi injurat in draci,,,ca parca esti urmarita de prea mult ghinion..okay..le iau pe rand.: acesti dentisti nu-si merita meseria ,atata timp cat nici nu au lucrat profesionist,te-au traumatizat , nici macar nu au luat in considerare factorul uman…etc etc.peste tot sunt uscaturi draga mihaela.acestia sunt in majoritate oameni care au facut o universitate de dragul banilor, a parintilor, sau ca sa aiba ei o diploma pompoasa. pentru mine nu valoreaza nimic. valoare are doar pasiunea cu care iti faci meseria, noptile pe care nu le dormi uneori gandindu-te daca ai facut bine ce ai facut, compasiunea fata de durerea umana, comunicarea, deschiderea si informarea continua. daca lasi ceva deoparte din toate astea,…se intampla ceea ce ti s-a intamplat tie ( si altora desigur ). lasa-i !!! acum ca J. ti-a oferit alternativa corecta ..urmeaz-o.., mai ales daca esti din bucuresti sau din imprejurimi.: BAFTA !!! PS. nu incerca sa iti mai amintesti prin ce-ai trecut ( stiu ca nu-i usor,,)..lasa totul in urma.si ia-o de la momentul zero. ceea ce a fost facut ramane in urma. vezi ce trebuie facut de acum incolo.:)

  4. Jules, eu am avut o experienta proasta cu LLL dental din pacate. Dupa ce am fost intrebara cu ce ma ocup, la evaluare am primit recomandarea de a scoate si schimba absolut toate plombele pentru ca nu mai sunt de culoare frumoasa…. contravaloarea 2000 e. Dupa radiografie mi se spune ca am infectie la o maseluta. M-am mirat, nu durea, nu o simteam, era cu canale obturate. Accept tratamentul si Corina imi pune un pansament care pica in 2 ore. Sun la cabinet si imi spun ca se mai intampla. Merg la dentist de la 5 ani si stiu ce tratamente am nevoie si ca nu este acceptabil sa pice asa un pansament. Imi schimba medicul si apare o dra de 27 de ani care tremura. Niciodata nu am avut teama in cabinet dar atunci chiar mi-a fost. Am lasat sa umble la 2 plombe si rezultatul a fost ca in 2 ani au trebuit schimbate, ca sa nu va mai spun ca pe radiografiile ulterioare am aflat ca acea masea nu avusese niciodata infectie. Din pacate plombele puse erau oribile, si sa spui unui pacient ca are nevoie de tratamente inutile doar pentru a iti creste incasarile mi se pare lipsit de orice etica. Aveti grija unde mergeti….

    • Mă bucur că ai împărtășit experiența ta. La mine merge întreaga familie acolo și am și vreo 3 prieteni care la fel, acolo merg de o perioadă bună, niciunul nu mi s-a plâns. La ce medici ai fost la ei?

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.