Expertiza farmaceutică poloneză în cosmeticele Ziaja

20
20676

 Dacă este ceva ce apreciez mult în beauty blogging este faptul că de multe ori am ocazia să descopăr branduri noi, care mă surprind plăcut. Cum este cazul Ziaja (se citește fonetic Jaia), o marcă de cosmetice poloneze, cu ceva istorie în țara de origine. Produsele Ziaja sunt prezente în România de ceva ani, însă fiind distribuite în farmaciile independente, nu mi-a fost dat până acum să-mi iasă în cale.

Important este însă că până la urmă mi-au fost prezentate, le-am cercetat gamele mai în amănunt și de câteva săptămâni chiar se află în rutina mea de îngrijire. Tocmai de aceea cred că este cazul să vi le introduc.

Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la fondarea Ziaja, fiind o afacere de familie și devenind între timp una dintre cele mai mari companii cosmetice din Polonia. Fondantorii sunt farmaciști, cu experiență în domeniul îngrijirii și frumuseții. La nivel internațional marca a cucerit mai ales Europa nordică și cred că este cazul să cucerească și un pic mai mulți români.

Sunt câteva principii pe care a fost fondat brandul – produse de calitate la prețuri competitive, formule care corespund expertizei farmaceutice și vin în sprijinul consumatorilor, folosirea ingredientelor naturale, dovedite pentru eficiența lor.

Gamele de produse sunt grupate chiar în jurul ingredientelor cheie – ulei extravirgin de măsline, lapte de capră, unt de cacao, alge marine, unt de shea, unt de portocale, ulei de argan, vitamine. 

Vă aduc în atenție câteva dintre gamele Ziaja. Linia pe bază de lapte de capră (Goat’s milk) se bazează pe proteinele din acest lapte. Acesta conține un set de macrocomponente nutriționale indispensabile pentru piele. Pe lângă aceste proteine, produsele gamei conțin și lipide vegetale, carbohidrați, vitaminele A, D și E, pentru a stimula sinteza elementelor structurale ale pielii. Este o gamă ce hidratează și hrănește pielea, iar linia conține atât produse pentru îngrijirea tenului, cât și produse pentru îngrijirea corpului.

Ziaja Goat's Milk - ingrijirea corpului

Gama este recomandată pielii uscate, cu tendință de ridare, fiind produse destinate regenerării și protecției pielii.  Am folosit din gamă crema de mâini și gelul de duș până acum și îmi plac texturile, dar și aroma dulceagă, discretă, ce într-adevăr îmi aduce aminte de lapte.  Dar despre fiecare produs vă voi povesti în review-uri separate.

O altă gamă ce mi-a atras atenția este cea Manuka Tree Purifying. O linie destinată îngrijirii tenului gras cu probleme. Produsele au proprietăți de normalizare și purificare a tenului, vizând și punctele negre, porii dilatați și leziunile acneice. Așa cum se poate remarca și din denumire, ingredientul principal este frunza de manuka, ce are proprietăți antibacteriene, dar și de reducere a iritațiilor și inflamațiilor, eliminând bacteriile ce creează probleme.  Ingredientele active ce susțin ingredientul principal sunt gluconatul de zinc, acidul oleanolic, sarea acidului hialuronic, alga brună Laminaria Ochloreuca. 

Manuka Tree Purifying - ingrijire pentru ten acneic

Ce am remarcat la aceste produse este că deși au și proprietăți astringente, nu conțin deloc alcool, ci acid mandelic, dar și panthenol și alantoină, pentru calmarea pielii. Momentan sunt în teste cu tratamentul exfoliant de noapte și până acum pot spune că mi-a plăcut suficient cât să îl folosesc în continuare. Vreau să mai aștept puțin să mă conving de unele lucruri, înainte să vă povestesc pe larg despre el.

Ce mi-a mai atras atenția? Gama Sensitive Skin. O linie destinată pielii sensibile, cu produse hipoalergice, fără parfum și cu minimul de conservanți necesari. Produsele sunt bazate pe un concept inovator de emulsii microscopice, bio-compatibile cu toate tipurile de piele. Ingredientele active sunt eficiente chiar și în cazul pielii sensibile. Principalul ingredient este Antileukine 6 ®  un extract al algei bruneLaminaria Ochroleuca. Acest ingredient reduce inflamarea pielii cauzată de factorii externi având și activitate antirid și de fermitate.Produsele asigură și nivelul optim de hidratare pentru aproximativ 8 ore, cu ajutorul celorlalte ingrediente ale gamei – trigliceride din ulei de porumb, acid hialuronic și ulei de canola.

Ziaja  Sensitive Skin - ingrijire pentru piele sensibila

Cu siguranță vă veți întreba și ce prețuri au aceste produse. Ei bine, nu sunt deloc scumpe, încadrându-se cu siguranță chiar și în bugetele mai austere. Spre exemplu, cremele pentru îngrijirea tenului din gama Goat’s Milk se găsesc la prețuri de până în 25 de lei, crema pentru mâini având un preț de până în 15 lei. Cele mai scumpe produse din gama Manuka Tree Purifying sunt cremele de zi și de noapte, cu prețuri în jurul valorii de 25 de lei. Produsele Sensitive Skin sunt puțin mai scumpe, dar nu le veți găsi cu prețuri depășind 30 de lei.

Încă nu am o listă completă a farmaciilor în care găsiți produsele, însă căutați-le în farmaciile independente, cele din cartier. Știu sigur că produsele Ziaja se găsesc pe rafturile farmaciilor naturiste Planteea, așa că nu strică să căutați produsele când îi vizitați.

Ziaja are sute de produse în portofoliu și câteva zeci sunt disponibile și pe piața noastră. Sper să vă pot prezenta pe rând mai multe game de interes, pentru că brandul are produse din absolut toate gamele de îngrijire: ten, corp, păr, dermatocosmetice și produse destinate copiilor, chiar și produse de protecție solară.

Sunt curioasă dacă ați văzut/folosit până acum produse Ziaja. Sau dacă cumva prin rutina voastră de îngrijire, și-au făcut loc și cosmetice poloneze. Pe mine până acum m-au surprins într-un mod foarte plăcut și-s foarte încântată că am ocazia să încerc mai multe game din portofoliul lor.

 UPDATE: Produsele sunt disponibile în farmacia Tei, le găsiți AICI. Farmacia Tei livrează în întreaga țară și așa puteți vedea și prețurile produselor.

20 COMENTARII

  1. Si eu o sa incep sa le caut prin cartier! In mod special voi incerca gama Manuka Tree Purifying, imi mai apare din cand in cand cate un „cosulet”! Chiar vroiam sa mai schimb gama de ingrijire! Multumesc Jules!

    • Eu am încercat până acum tratamentul de noapte, are și efect exfoliant. Îmi place pentru că nu-mi usucă întreaga piele, ci doar eventualele coșuri apărute. Nu le tratează peste noapte, de-asta vreau să verific exact cam ce perioadă de acțiune are înainte să scriu review-ul.

  2. Nu am auzit de acest brand, sincer…nu prea am folosit cosmetice poloneze, nu pentru ca as avea ceva impotriva,…ci pentru ca nu mi-au iesit in cale.Imi place lista cu ingrediente, cele cu lapte de capra vreau sa le incerc.

    • Păi o să vă povestesc atunci mai multe despre ce-am folosit. Tocmai ce lucrează soțul meu la un colțișor unde să am lumină indiferent de condițiile de-afară, cât să pot să mă desfășor cu pozele și când nu e deloc-deloc soare 🙂

  3. Stiu(fara sa sune superoir) despre aceasta companie de foarte multi ani:)adica de vreo 5-6ani sau chiar mai mult,oricat de mult timp pt mine,am cumparat ceva din centrul comercial grant si am primit mostre,ceva cu lapte de capra,ulei masline ,chiar si portocale;ma bucur ca-ti plac si le recomanzi,au fost ok,imi aduc aminte ca n-am avut vreun feed-back negativ din ce-am testat,dar nici nu m-ai dat pe spate,precum anumite prod de la diverse alte companii (de ex,imi vine acum in minte crema pt maini cu samburi de struguri life care)!
    Iar daca e sa cumpar,eu mizez pe prod romanesti:)sustin companiile noastre:))

  4. Eu am descoperit produsele Ziaja in urma cu vreun an, prin intermediul mamei, care frecventeaza cu regularitate magazinele naturiste.

    Acolo a gasit geluri de dus si crema de maini, pe care le-a incercat la recomandarea vanzatoarei. Am fost incantata de gelurile de dus pentru ca miros foarte bine, iar crema de maini a fost extraordinara (mi-a placut mult si ambalajul slim si elegant).

    Ma bucur sa aud ca vor aparea si mai multe produse, sunt curioasa sa le incerc, in special cele pentru tenul gras 🙂

  5. Nici eu nu auzisem de acest brand pana acum 😀 Noroc ca ai scris si cum se citeste; nu m-as fi gandit niciodata ca fonetic se citeste Jaia.
    Dac-ar fi sa incerc ceva, mi-ar placea gama Manuka Tree Purifying – cred ca este cea mai potrivita pentru mine din ce-am citit mai sus. 🙂 O sa ma interesez; chiar sunt curioasa si de preturi.

  6. Folosesc produsele Ziaja de aprox 2 ani cand le-am ochit intr-un Tesco, Ungaria. Din pacate si ei aveau doar gelurile de dus, lotiunile de corp si creme pentru maini, si astea intr-o varietata destul de restansa. Cert e ca le-am incercat, si ca un fan al cocosului, am incercat prima data cocos, evident! Intre timp a incercat si cocoa butter si olive si orange si lapte de capra. Cel de orange miroase absolut bestial (si celelalte la fel!)!, toate au o textura incredibil de cremoasa si sunt f hidratante. Eu am o piele extrem de uscata din cauza tiroidei si credeti-ma ca fac diferenta cand un gel de dus hidrateaza sau nu…Sunt happy sa aflu ca au si alte produse gen demachiant si creme fata pe care am sa le incerc cand am sa dau de ele. Incercati cu curaj! 😉

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.