Valentine’s Day pentru întârziați

5
6023

Doar o zi ne mai desparte de Valentine’s Day, sărbătoarea, de import, a dragostei. Deși avem și sărbătoarea noastră autentică, Dragobete, românii au adoptat și Valentine’s Day.

Asta, probabil, pentru că românii sunt un popor de oameni iubitori. Iubim atât de mult încât avem nevoie de mai multe zile într-un an pentru a celebra dragostea.

Oricum ar fi, indiferent de ziua pe care alegeți să o sărbătoriți, Valentine’s Day sau Dragobete, și mai ales dacă decideți să le sărbătoriți pe amândouă, m-am gândit că ar fi utilă o selecție de cadouri pentru jumătatea căreia îi spunem, suav, te iubesc.

Pentru întârziați,  dar și pentru cei fără idei, am făcut o listă de cadouri demne de oferit în semn de iubire veșnică și apreciere.

beautybyjules.ro valentines day pentru intarziati lumanarea moon

Lumânarea Moon – o alegere super simpatică când vine vorba de un cadou inedit. Pentru că, pe măsură ce arde, scoate la iveală o sticluță ce conține un mesaj, o face să fie ideală pentru a o aprinde în cadrul unei cine romantice. Până ce ajungeți la felul principal, mesajul este numai bun de scos din sticluță și dat pe spate primitorul. Este potrivită pentru mesaje de dragoste, cereri în căsătorie, anunțuri importante și așa mai departe. Nu o recomand pentru despărțiri, este destul de compactă și, fiind fierbinte și în flăcări, la contactul cu capul este posibil să provoace contuzii.

Cursuri de dans – nimic mai potrivit de oferit în dar de Valentine’s Day decât lecții de dans în cuplu. Un gift card potrivit, atunci când mesajul tău este îmi place să îmi petrec timp cu tine. „În cadrul lecțiilor de dans de cuplu, partenerii învață sa coopereze și să aibă încredere unul în altul. Învață să se asculte fără să fie nevoie de cuvinte, să funcționeze în tandem. – promit cei de la Arthur Murray. Despre școala de dans Arthur Murray și experiența minunată pe care am avut-o cu ei v-am mai povestit noi aici. Aveți mare grijă, însă! Nu recomand să îl folosiți ca și cadou de împăcare împreună cu felicitarea Iartă-mă!. Este periculos pentru picioarele dăruitorului (mai ales pentru degetele mici și în special dacă partenera/ul poartă pantofi cu ceva toc).

beautybyjules.ro Valentine's day pentru intarziati

Pandora este întotdeauna o idee bună. Valentine’s Day, Dragobete, împăcare, cerere în căsătorie, zi de naștere. Este ideal chiar și pentru cea mai năzuroasă parteneră. Cred că este potrivit și atunci când partenera și-l oferă singură (cu cardul de credit al iubitului, evident), face bine vieții în cuplu, garantez. Este potrivit și în cazul despărțirilor cu o singură condiție: în minunata punguță Pandora să fie bijuterii în valoare de cel puțin un salariu mediu pe economie. Partea bună este că nu se va lăsa cu capete sparte și cadou aruncat la coș (garantez și asta).

Dacă partenera/ul este plin/a de spirit de aventură, un cadou potrivit este un salt în tandem cu parașuta. O astfel de experiență cu siguranță ar da pe spate chiar și cel mai pretențios dintre parteneri. Aventură, adrenalină, curaj și o porție zdravănă de bună dispoziție. Un salt cu parașuta este un cadoul ideal atunci când faci o declarație de dragoste, o cerere în căsătorie…cred că este potrivit și pentru despărțiri, este un mod simplu de a-i spune zbori din viața mea. Nu recomand, însă, ca despărțirea să fie făcută în timp ce sunteți amândoi în aer, este posibil să îți taie parașuta, deci prudență.

O altă idee potrivită pentru Valentine’s Day sunt fețele de pernă personalizate. Un cadou pe cât de simplu pe atât de drăguț. Cumperi cu mesaje predefinite (care, btw, sunt super ingenioase) sau îți personalizezi singur. Este un cadou drăguț pentru atunci când vrei ca partenera/ul să adoarmă mereu cu gândul la tine. Nu este un cadou potrivit pentru a transmite mesaje de despărțire. Pericol de sufocare în somn cu perna cu mesaj.

beautybyjules.ro valentines day pentru intarziati therme

Aș mai adăuga pe lista de cadouri mișto pentru Valentine’s Day, o zi la Spa, pentru doi. Recomand cu căldură Therme. O zi întreagă la piscină și saună, plus masaj pentru ea și pentru cuplu. Au cei de la Therme super masaje faciale cu gomaj și alte cele care vor asigura răsfățul total. Nu îl recomand ca și cadou pentru despărțire decât dacă știi să înoți foarte bine sau ești rezistent la căldură insuportabilă. Accidente se pot întâmpla și ușile saunelor se pot bloca (just saying).

O ală variantă de cadou (și cred că asta este varianta mea preferată) pentru Valentine’s Day este o călătorie într-un oraș fabulosNimic nu poate fi mai frumos decât voi doi descoperind împreună un oraș nou. Pierdut pe străzi, descoperit feluri de mâncare ciudate, dragoste și iar dragoste. Dacă vreți să oferiți o călătorie ca și cadou de despărțire însă, vă îndemn să îi comunicați asta la final, nu cred că vreți să mai împărțiți aceiași cameră de hotel după comunicarea deciziei. Zic și eu.

Happy Valentine’s Day vă spun și eu și mă întreb acum, după ce am finalizat articolul, se oferă cadouri de despărțire?! Dacă nu, ar trebui, mi se pare drăguț să faci un cadou care să aline suferința 🙂

zile senine,

Raluca

5 COMENTARII

  1. Ti s-o fi parand tie dragut ( dealtfel si mie ) .sa se ofere cadouri si de despartire de Valentine „s , dar eu n-am auzit / vazut pana acum . Ar fi o dovada de generozitate si civilizatie maxima . Eu vad doar cazuri de indragostiti lulea , inimioare rosii , bomboane in forma de inimioare , animalute de plush, cosmetice si bijuterii , tot inimioare daca se poate. Dulcegarii !!! :))) Nu sunt fan infocat al acestei sarbatori , pentru ca mi se pare prea multa dulcegarie. Prefer gesturile frumoase ( facute intotdeauna , nu numai de ziua nu stiu care ). Prefer cuvintele frumoase si sincere, chiar daca uneori dor. Prefer cadourile venite din suflet. Si trebuie sa simt asta. Dar nu-s impotriva celor care gasesc inca o ocazie de a darui ceva , chiar daca e ziua indragostitilor , ..si ei poate nu sunt chiar asa :)))

    • Eu zic ca ar fi fain sa se ofere cadou de despartire mereu, nu doar de VDay :). Adica asa, ca gest. Te-am iubit, iti arunc hainele in strada si uite, iti dau si acest parfum sa iti aminteasca de clipele frumoase :)))))) Zic si eu… 🙂

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.