Educația este cel mai de preț dar

5
3352

În 2013 The Body Shop a reușit să strângă £200,000 cu ajutorul clienților lor pentru construirea a cinci noi școli împreună cu partenerii din programul Community Fair Trade din întreaga lume. Prima școală are deja elevi, iar alte patru urmează să fie deschise până la finele anului în Nepal, Hondura, India și Ghana. Mai exact, 700 de copii primesc în dar educație, oferindu-li-se șansa unui start mai bun în viață.

Poate vi se pare puțin 700 de copii. Și mie. Tocmai de aceea strângerea de fonduri continuă. Fiecare dintre noi poate trimite un copil la școală cu un cadou cumpărat. 

Anul acesta The Body Shop își unește eforturile cu War Child, o organizație caritabilă ce sprijină copii afectați de război, îndeplinindu-le dorința de a merge la școală. Țintă: peste 6 milioane de cursuri în zone afectate de război. Și pentru fiecare cadou cumpărat, nu contează cât de mic sau mare, The Body Shop va face o contribuţie ce va finanţa un curs pentru un copil.

Poate că nu pare așa, însă școala și mersul la școală reprezintă siguranță pentru copiii din zonele afectate de război. Fiind într-o comunitate, li se consolidează încrederea în sine, li se deschid noi oportunități, își dezvoltă cunoștințele. War Child protejează şi sprijină copiii afectaţi de război, ajutându-i în special să primească educaţie.

The Body Shop - Peace - Love - Joy

Orice cadou cumpărat în lunile noiembrie și decembrie înseamnă o donație de 4 pence (aprox 0,25 lei) către War Child pentru a finanţa o oră la şcoală pentru un copil într-una din țări afectate de război: Republica Democratică Congo, Republica Centr-Africană, Iordania și Uganda. Da, știu că vorbim de țări îndepărate, cu care nu avem neapărat contact, dar vorbim despre copii. Și niciunul copil nu ar trebui să i se refuze dreptul la educație. În România, deși sistemul este cum este, accesul la educație este asigurat oricărui copil își dorește să meargă la școală.

War Child - campanie The Body Shop

Despre programul War Child și The Body Shop puteți afla mai multe la adresa www.thebodyshop.com/education. Organizaţie de caritate înregistrată sub numarul: 1071659.

Anul aceasta, în onoarea inițiativei Children în Education cu War Child TBS a creat cadourile Schoolbooks of Wishes. Cutii unice, create manual din hârtie artizanală prin programul Community Fair Trade care duc mai departe dorințele de pacem iubire și bucurie. Fiecare set conține un unt de corp 50ml, un gel de duș 60ml, un balsam de buze 20ml și un mini săpun în formă de inimă  25g din gamele de sezon Glazed Apple, Frosted Cranberry și Vanilla Brulee (preț 120 lei).

Ce mi se pare foarte interesant este că fiecare dintre cele 3 cărți este numerotată: 01 Peace, 02 Love, 03 Joy. Și cred că mesajul transmis este foarte clar. Pacea este cea mai importantă și primul pas. Urmează dragostea pentru semeni, ca apoi bucuria pură să fie răsplata urmării primilor doi pași. Mi se pare esențial să nu uităm să fim buni în orice moment al anului, nu doar acum, la final de an, de sărbători. Dar este momentul marilor decizii pentru mulți. Să luăm cu toții o singură decizie pentru la anul: să facem tot posibilul să fim mai buni.

5 COMENTARII

  1. Ai dreptate Jules, ar trebui sa fim buni tot anul, dar e bine si acum pe ultima suta de metri sa ne rascumparam greselile. 🙂 E un proiect foarte frumos pentru ca orice copil merita o sansa la o viata mai buna, iar cei din zona de razboi nu prea au copilarie.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.