Review: L’Oreal False Lash Superstar

8
2818

Sunt foarte încântată să vă prezint astăzi noua mascara L’Oreal. Prima mascara L’Oreal de care am fost efectiv îndrăgostită a fost Beauty Tubes, acum mulți-mulți ani. Prima mascara în doi pași, cu primer pentru gene. Când nu am mai găsit-o pe piață am fost tare dezamăgită, însă pot spune acum că s-a întors! Cu o nouă denumire, cu o formulă upgradată și într-un ambalaj mult mai șic.

Ce face de fapt Superstar? Alungește, dă volum și umple genele, pentru o privire care fură inimi. Primul pas este un primer ce îngroașă fiecare geană. Periuța în formă de clepsidră este creată cu gândul la volum. Pasul doi aplică o mascara îmbogățită cu fibre velcro negre care acoperă perfect primerul. Genele sunt ridicate, alungite și îmbrăcate în negru perfect.

Periute False Lash Superstar

Periuța pentru pasul 1 este în formă de clepsidră și reușește să ofere volum. Cum spuneam, genele nu rămân complet albe, formula se usucă ușor transparent, deși rămâne atașată de gene.

False Lash Superstar Pasul 1

Periuța pentru pasul 2 este curbată și reușește să ridice genele în timp ce acoperă perfect baza albă. Mi se pare că are o textură destul de ușoară, astfel încât 2 straturi de primer cu două straturi de mascara nu îngreunează genele, nici nu oferă un rezultat prea încărcat.

False Lash Superstar Pasul 2

Sunt fană a rimelurilor L’Oreal în general, însă nu cred că pot exprima în cuvinte cât de mult îmi place tipul acesta de mascara. Față de Beauty Tubes de acum ceva ani, mi se pare că primerul este mult mai transparent, deci mult mai ușor de acoperit cu pasul doi al mascaralei. Și da, oferă volum pentru gene. Mie pur și simplu îmi place la nebunie. Însă cel mai bine vedeți și voi în poze.

L'Oreal False Lash Superstar Before After 1

L'Oreal False Lash Superstar Before After 2L'Oreal False Lash Superstar Before After 3

Lansarea False Lash Superstar vine însoțită de o aplicație, pe care o puteți găsi AICI. Vă superstarizați într-un video personalizat și aveți șansa să câștigați mascara pentru un an întreg în fiecare săptămână, iar la final o experiență de Superstar. Sună bine, nu?

Cred că de la început s-a văzut cât de tare îmi place mie această mascara. Nu cred că pozele reușesc să redea pe de-a-ntregul genele pe care le obțin prin aplicarea sa. Este și rezistent, de un negru intens, iar aplicarea este foarte ușoară. Nici la demachiere nu am avut probleme, însă eu folosesc în general pentru ochi demachiant bifazic.

Per total mă bucur ca de reîntoarcerea lui Beauty Tubes cu acest mascara și cred că măcar o dată ar trebui să-l încercați și voi.

8 COMMENTS

  1. Chiar acum vreo 2-3 zile am vazut un review pe youtube la el; arata super bine 😀 am incercat acum muuuuult timp ceva asemanator de la ei si stiu sigur ca l-am adorat; am fost tare suparata cand s-a terminat 🙂

  2. Eheheee…vad ca revine stilul acesta duo de la Loreal….Imi amintesc cu niste ani buni in ur,a era un alt mascara tot asa cu o baza alba si apoi mascara propriu zis…intr-un tub alb cu visiniu parca….si mascara avea o ditamai periuta groasa si mare ca atunci cand am vazut-o am zis: vai de mama mea,o sa ma mazgalesc in ultimul hal pe la ochi.Nici vorba…..l-am adorat la vremea respectiva…..daca revine chestiunea asta cu siguranta o sa-mi achizitionez vreo 2 tuburi….la halul in care le maninc 😀 😀

    • Daaa, de Beauty Tubes vorbești 🙂 Sunt mai mici periuțele și baza nu mai este la fel de albă, dar are același efect False Lash Superstar 🙂 Și eu l-am iubit mult de tot!

  3. Dumnezeule,acum ceva ani era ne-bu-nie cu mascara asta! Da,era super si primerul este tot farmecul! Trebuie sa il incerc din nou 🙂

Comentează și tu! Spune-ți părerea.