Primul Advent Calendar TBS în România!

30
6403

Am salvat astăzi atât de multe poze cu pachetele de sărbători de la The Body Shop (TBS) încât nici nu știu pe care să le aleg să vi le arăt, sunt peste o sută de variante, care de care mai tentante, delicioase, apetisante, alegeți voi adjectivele, că eu nu știu cum să mă mai exprim.

Însă ce mă încântă cel mai tare și mi se pare supercalifragilistic este Advent Calendar! În caz că nu știați, un Advent Calendar este un calendar cu suprize ce se oferă în general cadou copiilor pe 1 decembrie pentru a face trecerea zilelor până la Crăciun mai ușoară. A devenit un trend de ceva ani ca și companiile cosmetice să ofere astfel de calendare, fie mono-brand, fie multi-brand. Iar TBS are unul care arată a vis devenit realitate pentru fanele înrăite ale brandului.

Advent Calendar TBS

24 de miniaturi și produse full-size, o întreagă aventură de descoperire zilnică a produselor preferate sau celor care cu siguranță vor deveni preferate. Conține produse deja devenite bestseller la TBS, dar și produse din gamele noi Prețul de vânzare va fi de 496 de lei din ceea ce am aflat și este ediție limitată.

Cutiuțe de carton elegante, cutii metalice ce pot fi refolosite, e o adevărată nebunie! 

Cadouri 2014 -The Body Shop

The Body Shop - cadouri Craciun 2014

TBS - cadouri sarbatori 2014

Nu au fost uitați din bărbații și parcă-parcă mi-aș trece soțul pe un pămătuf de bărbierit, arată așa de …masculin!

Kit barbierit The Body Shop - cadouri 2014

La rafturi vom găsi și o colecție de machiaj în ediție limitată. Roz și piersică sau un strop de turcoaz? Pe voi care variantă vă convinge mai mult iarna asta?

The Body Shop Makeup Winter Trend

Mâine voi descoperi și edițiile limitate de sărbători 2014 – Glazed Apple, Frosted Cranberry, Vanilla Brulee. Curiozitate maximă în cazul aromelor de mere glazurate în cazul meu, nu știu cum sunteți voi.

Editii limitate sarbatori The Body Shop

Anul acesta avem și produse noi, pe lângă cele clasice (unturi și loțiuni de corp, geluri de duș și săpunuri lichide, creme de mâini și geluri exfoliante). Jeleuri de baie  parfumate! Sună delicios de relaxant pentru mine.

Jeleu pentru baie The Body Shop

Despre produsele în ediție limitată cu arome festive, gama de machiaj și alte noutăți vă voi vorbi mai pe larg după ce aflu și eu mai multe, cel mai probabil tot săptămâna aceasta.

Pentru voi ce sună mai tentant: mere caramelizate, vanilie brulee sau merișor?

30 COMENTARII

  1. Ma pregateam sa zic ca il vreau, pana am vazut pretul si …nu stiu cine mi l-ar putea face cadou… E superb, dar prefer niste cizme in loc, ca geluri de dus si lotiuni de corp am dulapuri intregi…

  2. Acest advent calendar de la TBS imi aduce aminte de cel de la Benefit – countdown to love 🙂 Foarte faina ideea!
    Din colectia de machiaj in editie limitata ma tenteaza quad-ul in nuante roz piersica; nici cel cu turcoaz nu arata rau deloc 😀
    Ai lasat ce-i mai delicios la final? 😀 Jeleu de baie cu aroma de Vanilie = DELICIU 😀

    • Nu este primul lor calendar, e doar primul care ajunge în România, sunt o mulțime de astfel de calendare global, chiar mă uitam pe-afară la cele din alte țări… OMG!

  3. este superb setul, dar superb este si pretul! desi sunt fana mare a produselor tbs, nu l-as cumpara. desi, evident, nu as zice nimic daca l-as primi cadou!
    in alta ordine de idei, pamatuful pt soti nu arata rau 😀

    • Mă interesez astăzi încă o dată de preț 🙂 Și mie mi se pare scumpicel, deși dacă stau să fac calculul, medie de 30 de lei per produs, iese bine ca preț, e o reducere semnificativă.

      • daca stam sa calculam asa, da, stiu ca raportat la preturile lor, e super ok.

        dar daca dai banii astia dintr-o data, ii cam simti.

        oricum, gama cu ulei de argan suna bine, si cred ca nu o las deoparte!

        • Uleiul solid – e de departe preferatul meu, genul ăla de produs multi-uz 🙂 Și uleiul spray este ușor de folosit, mie cel mai mult îmi place ca tratament pentru păr, înainte de spălare. Dar se absoarbe repede și pe piele.

  4. De curiozitate , are cineva rabdare sa ia numai o bucatica de ciocolata pe zi?? Mai ales daca e super gustoasa??? :p Eu am avut calendare de genul si recunosc ca nu am avut niciodata rabdare sa iau cate o bucatica pe zi :p

    Cu produse cosmetice nu am avut , dar ca sa fiu sincera cel de la TBS mi se pare exagerat de scump – mai ales ptr salariile din Romania.

    In schimb cutiutele lor de la seturi sunt fantastice . Mereu au avut cutii de sarbatori frumoase.

        • Mai sunt și alte taxe, TVA-ul este doar una dintre ele. În plus, depinde mult și de cantitatea comandată pentru a putea avea un preț mai mic. Și am o mică impresie că nu suntem campioni când vine vorba de cumpărat cosmetice, cât să obținem niște discounturi importante când vine vorba de cantitate.

    • si eu spun ca e cam scumpa placerea asta ( desi arata demential setul ala intreg cu 24 de produse)…:X:X..nu stiu cata vanzare va avea… dar mai stii? normal ca mi le-as dori pe toate alea…dar mosu si asa mi-a zis ca lista mea e destul de lunga si costisitoare…so…:(:(

        • ca de obicei…:X:X paradoxul romanesc…desi salariile sunt printre cele mai mici din europa…avem cele mai mari preturi….eh

        • Dacă te gândești că prețul este format din echilibrul cerere/ofertă nu e chiar paradox. Cererea e mică pe cosmetice, raportată la numărul de locuitori, deci costurile de transport și taxele sunt mari comparativ cu numărul de produse importate, de aici prețul mai mare. Când cantitatea cerută de piață crește se eficientizează și costurile logistice.
          Mno, în detalii economice nu mă așteptam să intru :)) Având de-a face și din interior cu industria asta, în general, îți pot spune că-s multe probleme și că doar creșterea pieței locale de cosmetice va face prețurile competitive. Și mai avem ceva până acolo. Nu zic că nivelul salariilor nu ar fi un factor, departe de mine gândul ăsta, dar avem de lucrat și la educația pe igienă și îngrijire, un alt factor care crește piața.

          Acum mă duc să-mi fac un ceai, că mă „nervozează” discuțiile economice. Nu de-alta, dar da, vreau și eu o ofertă „ca afară”, o varietate mai mare de produse și de branduri, lansări la timpul lor, nu întârziate, trenduri etc. Dar…mai e de muncă din toate părțile, nu se poate face peste noapte.

        • tu stai si savureaza-ti ceaiul….nu te enerva..eu doar ce am punctat constatarile ( dealtfel justificate ale fetelor de pe aici-potentiale cumparatoare), dar care, ca si mine, raman neputincioase in fata pretului afisat. si..cu asta terminam subiectul..nu e vorba numai de cosmetice J..ca au pretul mare…eu constat cu stupoare ca si produsele de igiena comune ,,,detergenti etc…( nu mai zic de produsele alimentare) sunt mai scumpe aici ca afara. si DA…pentru ca nu mai producem mare branza…trebuie sa acceptam orice pret care vine. In plus, TVA -ul ravasitor si umilitor a fost cireasa de pe tort . PS. nu ma supar pe tine daca afisezi comentul meu cand esti mai relaxata…dupa ce bei ceaiul …etc etc 😀

        • Nu m-am enervat pe tine, Doamne fere’ 🙂
          Pe situația de fapt sunt enervată, pentru că sunt la mijloc. Știu din postura de consumator că dincolo e iarba mai verde, dar știu și din „inside” că nu e deloc ușor să reziști ca și companie/societate/brand în România, pentru că avem un sistem ultra-fiscalizat, cu n taxe absolut inutile, care nu fac altceva decât să micșoreze puterea de cumpărare a oricărui cetățean. Și partea cea mai nasoală e că sistemul ăsta fiscal, gândit în aparență pentru a limita frauda, nu face altceva decât să o încurajeze de fapt și pe noi, consumatorii, să ne îndrepte spre pășuni mai verzi, online 🙂
          Am mai avut discuția asta astăzi, într-un alt context. De-asta poate par un pic înverșunată. Nu vreau să pară că iau apărarea companiilor cosmetice, însă și ele își desfășoară activitatea într-un mediu care nu le ajută să crească.

  5. suedia are 25% ;dar importanta e in primul rand puterea de cumparare. intr-adevar e o mare diferenta intre preturi,dar the shops have got to make a living,right ? plus ca exista tot felul de cumparatori-cei ca mine care asteapta reducerile sau ofertele de dupa Craciun si cei care nici macar nu verifica pretul produselor adaugate in cosurile de cumparaturi.
    in alta ordine de idei – mi se pare un super Christmas present calendarul de advent (chiar dc l-as primi de Craciun si ar trebui sa le deschid pe toate odata….hi hi hi ).

    pana una alta raman la indragosteala de dimineata de la 6 am,first thing i laid my eyes on -the lovely pingu 😀

  6. si am uitat….sunt mesmerized de toate cutiile si cutiutele si ambalajele minunate! 🙂 sincer cred ca as fi super incantata sa primesc si doar ambalajele :)))

  7. ah si uite ca mai trebuie sa zic ceva …limba asta care ma mananca…exista o gramada de fete care aduc la comanda orice iti trece prin minte si iti doreste inimioara din UK ,desigur cu un comision prestabilit,min 20%,de obicei 25-30%. la un calcul simplu (cu 20%)ajungem la pretul de 450 lei/pt calendarul de advent,cu tot cu taxe,transport si ce mai vreti voi sa includem. acum intrebarea e : tu care stai in fata calculatorului preferi sa il iei asa „pe naspa” de la cineva ca ti-l aduce,sa iti fie teama ca poate nu e ce vroiai,inauntru nu gasesti ce te asteptai,intarzie sau se pierde comanda …sau pur si simplu sa te duci in magazin,pipai pe indelete,platesti pretul de la raft si ai terminat povestea? totul tine de cerere si oferta,iar parerea mea este ca cei care cumpara din beauty shops se uita rareori la preturi. si nu-i asa ? toti avem o sora,matusa,cunostinta sau colega de facultate/liceu cu care tinem legatura si la o adica putem sa le luam la pretul din UK. depinde totusi de cat de mult iti doresti acel produs si de necesitatea lui printre cosmeticele tale.

  8. E scump dar e si …doar TBS. Cu aceeasi bani mai bine iau (sau cer) cutia gentuta de sarbatori a lui Estee Lauder… Este si faza ca TBS nu este High End si oamenii sunt socati cand vad acest pret. Taxe si venitul in Romania e problema lor… daca lor le iese business-ul asa … le iese. Restul este… dincolo de control.

    • Taxele sunt problema tuturor în România, pentru că acele taxe nu le plătesc doar companiile, le plătim și noi, în prețul produselor. Observ că ai o afinitate pe high end. Și eu am, însă este greșit să apreciezi orice produs cosmetic doar prin prisma prețului.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.