Parcul Natural Văcărești cu Sony Superzoom

3
1514

Nu am ieșit din București vara asta chiar deloc, cafeneaua mi-a ocupat mult prea mult timp, însă asta nu înseamnă că nu am avut parte de mici aventuri. Și nu, nu a trebuit să ies din București. De fapt, nici nu a trebuit să mă deplasez prea departe de casă, pentru că Parcul Natural Văcărești este aproape a o aruncătură de băț de locuința mea.

Am descoperit un loc absolut minunat și am realizat cât de puternică este natura. După ce omul a încercat să modifice relieful natural și apoi a abandonat proiectul – acolo trebuia să fie un lac artificial, proiect ce a fost abandonat – natura și-a reluat locul cuvenit în doar 25 de ani. Bălțile din zona Văcărești adăpostesc acum zeci de specii de păsări, insecte și mamifere mici. Vietăți ce altfel nu ar avea ce să caute într-un oraș, nu într-unul așa de aglomerat ca Bucureștiul.

Parcul Natural Vacaresti - Sony HX90 - pescarus

Am primit cu mare bucurie invitația Sony de a descoperi parcul, mai ales că a venit la pachet cu o lecție despre speciile de păsări pe care le putem întâlni acolo în această perioadă de la ornitologul Cristian Mihai. Este greu poate de crezut, însă pe final de august pot fi găsite peste 70 de specii de păsări în Văcărești. Păsări pe care nu te-ai aștepta să le găsești în mijlocul unui oraș, cu siguranță – egrete, becaține, ciocârlani și pescărași.

Parcul Natural Vacaresti - Sony HX90 - pescaras albastru

Pescăraș albastru fotografiat cu zoom maxim, în contre jour. 

Am dovezi clare, pentru că timp de 2 ore am intrat în “sălbăticie”, prin stuf și vegetație abundentă, am stat la pândă cu aparatul foto și cu binoclul, ca să vă putem arăta și vouă ce puteți descoperi acolo. Împreună cu Flavia am colindat bălțile încercând să recunoaștem păsările pe care le descoperisem în ghidul ce ne-a fost pus la dispoziție. Și am avut minunata surpriză de a surprinde câteva păsări pe care colegii noștri nu le-au văzut.

Parcul Natural Vacaresti - Sony HX90 - starc pitic

Stârc pitic juvenil

Ajutorul nostru de nădejde a fost o cameră Sony HX90 cu superzoom. Pentru că subiecții wildlife nu prea stau pe loc, se sperie repede și de multe ori sunt “pierduți” în peisaj. Așa că zoom-ul a fost mai mult decât binevenit. Modelul HX90 de la Sony dispune de zoom optic de 30X și este ultra-portabilă, fiind cel mai mic aparat foto portabil cu un zoom de acest tip. Nu doar că ne-a servit de minune în aventura noastră prin Parcul Natural Văcărești, dar este ideală și pentru călătorii solicitante, unde volumul și greutatea bagajului sunt foarte importante.

Am folosit mai mult vizorul decât dispay-ul electronic, pentru că lumina de dimineață este destul de puternică. În pus, vizorul oferă acuratețe, luminozitate constantă și un control superior asupra focalizării. Am preferat primele ore ale dimineții pentru vizita în parc atât pentru lumină cât și pentru probabilitatea de a surprinde păsările în activitate.

Parcul Natural Vacaresti - Sony HX90 - sarpe de casa

Șarpe de casă (neveninos)

Nu sunt atât de tehnică atunci când vine vorba de aparate foto, deci nu vă pot oferi informații precise sau sfaturi de utilizare când vine vorba de aparatul pe care l-am folosit. Însă ca și utilizator normal pot să vă spun că funcția de stabilizare este excelentă și că m-a impresionat, în general nu găsești astfel de caracteristici la un aparat foto atât de mic și compact. Pozele pe care le vedeți sunt făcute de mine sau de Flavia, majoritatea cu zoom-ul aproape de maxim.

Parcul Natural Vacaresti - Sony HX90 - melc

Mi-a plăcut la nebunie aventura în natură și mă bucur tare mult că am putut descoperi frumusețea Parcului Natural Văcărești cu ajutorul unui ornitolog. Nu zic că am devenit expertă în birdwatching, însă mă uit un pic mai cu atenție în jur acum și încerc să recunosc păsările pe care le-am văzut în ghidul ce ne-a fost pus la dispoziție.

Parcul Natural Vacaresti - Sony HX90

Dacă vreți să vizitați parcul, să mergeți la observatorul aflat într-unul din turnurile Asmita Garden sau pur și simplu sunteți pasionați de locuri frumoase, vă recomand și pagina Asociației Parcul Natural Văcărești. Ar fi minunat ca parcul să fie declarat rezervație naturală, habitatul să fie protejat și amenajat, astfel încât oaza asta de natură să supraviețuiască, așa cum s-a întâmplat în orașe mari ale lumii.

3 COMMENTS

  1. Misto 😀 Parca te si vad camuflata toata, pandind pasari si alte vietati cu binoclul pe nas si aparatul gata sa intre in actiune 🙂

    • Camuflată natural de stuf, că serios că nu m-am gândit să mă îmbrac cât să fac parte din natură :)) Cu părul roșu acum nici nu cred că am șanse :))

Comentează și tu! Spune-ți părerea.