Fascinația perlelor într-un produs de îngrijire

16
3247

Când eram mică nu aveam voie să mă joc cu perlele mamei. Și desigur, ele mă atrăgeau cel mai tare. Șiragul de mărgele neregulate, de culoarea untului. Păreau rezistente, dar atât de fragile în același timp. În plus, mama le purta doar la ocazii speciale, deci cu atât mai mare atracția de a le atinge și de a i le „fura”, la joacă.

În timp, am ajuns să asociez perlele cu maturitatea și rafinamentul. Nu mi-aș fi imaginat că voi ajunge să le port și să le asortez la tricouri simple, în ținute de zi de zi. Dar iată ce înseamnă o generație distanță și spargerea tiparelor și a regulilor. Perlele fac astăzi parte din accesoriile ce pot fi purtate cu nonșalanță la jeanși, păstrându-și însă aerul de lux și rafinament. Sunt un simbol al feminității, poate chiar prin povestea nașterii lor. Strat după strat, scoica îmbracă un grăunte microscopic de nisip în sidef prețios, creând un simbol al răbdării și al determinării. Definiție ce se poate asocia cu ușurință femeii, în general, nu?

Dar astăzi vreau să vă vorbesc despre alfel de perle. Perle mult mai accesibile, dar la fel de prețioase, cele regăsite în Nivea Q10 Plus Serum Pearls, ultimul produs lansat de brand.

Lansare Nivea Q10 Serum Pearls

Forma de perlă a fost preluată de mulți ani în industria de frumusețe, atât în machiaj cât și în îngrijire. Simbol al rafinamentului și al exclusitivății de cele mai multe ori, perla a rămas mult timp un produs al brandurilor premium. Până acum, pentru că Nivea lansează primul serum ce transformă fascinația perlelor într-un lux accesibil. În noul ser Q10 Plus perlele se activează în momentul dispersiei și oferă tenului cea mai activă îngrijire în prevenirea și combaterea ridurilor.

Formula se bucură de o tehnologie unică, iar perlele încapsulează cea mai mare concentrație de coenzima Q10 din gama Nivea. Protecție împotriva radicalilor liberi, luminozitate și prevenire a ridurilor, toate acestea sunt proprietățile de care se bucură noul serum în formă de perle de la Nivea.  Cu o textură lejeră, Serum Pearls poate fi utilizat chiar și singur, datorită concentrației puternice de ingrediente active. Este recomandat însă a fi integrat în ritualurile de îngrijire, înaintea cremei de zi sau de noapte.

Bogat în coenzima Q10, o substanță proprie pielii, formula îmbină și alte ingrediente vedetă în lupta cu timpul: acidul hialuronic și creatina. E mai simplu astfel să păstrezi o piele tânără. 

Nivea Q10 Plus - revolutia perlelor

De ce un ser? Pentru că eficiența acestor produse este sporită, iar texturile în general lejere le fac o adevărată plăcere la aplicare. De ce perle? Pe lângă tehnologia care păstrează prospețimea coenzimei Q10 (aceasta este eliberată la dispersare, prin spargerea perlelor), este un simbol al luxului. Un lux devenit acum mult mai accesibil, pentru că față de produsele omoloage ale brandurilor premium, Nivea Q10 Plus Serum Pearls are un preț recomandat de doar 45 de lei pentru 40ml. 

Noul serum este disponibil în magazine din luna martie (dată aproximativă 15 martie, deși am înțeles că sunt magazine în care deja a apărut). Ritualul de îngrijire Q10 Plus tocmai a devenit mai prețios și…revoluționar.

Voi cât de inspirate vă simțiți de perle? Există o femeie în viața voastră pe care o asociați inevitabil cu un șirag de perle?

16 COMENTARII

  1. da 🙂 la mine amintirea perlelor e inevitabil sinonima cu bunica mea , care era de o eleganta rara, desi nu traia intr-un oras mare., cosmopolit. cand pleca undeva la o petrecere, la teatru sau la nunta…o vedeam cum se aranja intr-o oglinda mare ( acum as numi-o cu mandrie…-vintage , nu ???;))) 😀 . nu prea ma atrageau atunci, pentru ca eram o fire tare baietoasa, preferam sa -i sparg ferestrele cu mingea de fotbal. 😀 revenind la perlele serum nivea…se putea sa rateze ei sansa ??? sper sa le testez si eu.

    • Ce amintire frumoasă 🙂
      Am tot făcut cercetări, să văd dacă mai există vreun ser în zona asta de preț în formula asta, perle, și chiar nu am găsit. Chiar sunt primii care scot un produs cu feel premium, dar cu preț prietenos.

        • Chiar sunt curioasă care a fost primul serum cu astfel de perle. Momentan Google nu mă ajută, cred că trebuie să încerc să fac un timeline al lansărilor. Cu siguranță însă a fost un brand premium.

  2. In mod clar cand spui perle ma gandesc la mama 😀 Cand eram mica ma jucam tot timpul cu un sirag de margele de-al ei, care ziceai ca e facut din perle :)) eram cea mai fericita cand le prindeam in mana :))

  3. Iubesc Nivea de cand ma stiu, insa nu prea folosesc de la ei produsele de ingrijire 🙂
    Ador gelurile lor de dus, balsamurile de buze, samponul este the best, fixativul meu preferat este tot de la ei, insa cremele de fata…hmm nu prea 😀 cred ca am avut doar doua toata viata 😀 cutiuta clasica albastra si Nivea Soft (pentru fata, maini si corp).

    • Bună, Nina. Gama Q10 Plus este cea recomandată tenurilor mature, care au nevoie de îngrijire antirid. Iar serul cu siguranță va spori eficiența cremelor de îngrijire, adăugând și o componentă ce în general este în portofoliul brandurilor mult mai scumpe.

  4. Imi plac produsele Nivea dar acest ser NU, după ce il aplic pe piele la fiecare atingere a fetei se desprinde parca straturi de piele si are o textura așa parca de făina. Nu imi place

    • Este posibil să aplici prea mult? Cam asta se întâmplă la orice produs când este aplicată o cantitatea prea mare, excesul are șanse să facă scămuțe.
      Îmi pare rău că nu-ți este bun produsul 🙁

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.