Miercurea parfumată: Pantera lui Louis-Francois Cartier

30
4382

Vă spuneam că miercurea parfumată nu este doar despre parfumuri pe care le am, le folosesc sau le-am avut, ci și despre cele pe care mi le doresc sau care îmi trezesc în vreun fel sau altul interesul.

De Cartier m-am îndrăgostit acum vreo 10 ani, când am simțit pentru prima dată aroma Delice de Cartier.  Condimentat, ciudat pentru vremea respectivă, pur și simplu altfel. Și ar fi fost al meu dacă jumătatea mea nu ar fi dezvoltat un caz ciudat de strănut ori de câte ori îl încercam dintr-o mostră. L-am ales pe EL.

Anul acesta pantera, simbol al casei franțuzești, se întoarce într-o nouă formă. Felină prădătoare maiestuoasă și elegantă, de data aceasta pantera nu împodobește opulent încheieturi, degete sau decolteuri, nu are nici ochi de smarald și nici bot din onix, nu este bătută în diamante, ci se insinuează ofactiv în sufletele noastre.

La Panthere este un parfum descris ca fiind captivant, reflectând femeia pasionată, eliberată. Un parfum floral, dar de felină, născut din delicata și luminoasa gardenie împreunată cu note catifelate de mosc.

Cartier La Panthere

Pantera lui Cartier a fost Jeanne Toussaint, cea care nu i-a putut deveni soție, dar a reușit să-l facă nemuritor prin inspirația și mai apoi creațiile sale. Citind despre viața sa și prietenia pe care a legat-o cu Gabrielle “Coco” Chanel mi-am dat seama că nicio altă comparație nu i s-ar fi potrivit lui Jeanne. Iar noul parfum este un tribut nu pentru casa Cartier, cât pentru ea, ca femeie.

Mathilde Laurent, parfumierul care a creat La Panthere, spune că “fiecare femeie are un aspect felin și fiecare floare are o esență animalică ascunsă”.  Nu am fost nici măcar aproape de sticla noului parfum Cartier dar mă imaginez în fața ei, admirând-o minute în șir.

Pot să-mi dau seama de ce Mathilde a ales să încoroneze regină aroma de gardenie, știind aroma și capriciile florii  pe care chiar am încercat s-o cresc. În aparență delicată, gardenia cere multă, foarte multă atenție și își va striga clar nemulțumirile când nu i se face pe plac. Îi răsplătește pe cei care i-au pătruns tainele cu flori de un alb pur, cu petale catifelate și foarte parfumate, care te subjugă. Rubarba, fructele uscate (măr și caisă) și căpșunele sunt paji docili și creativi, ce-i anunță prezența. Moscul și mușchiul de stejar aduc esența animalică, seducătoare, pe care orice felină o posedă.

Da, aș încerca parfumul într-o clipită, fără teamă. Din categoria floral-chypre, sunt convinsă că este un parfum al maturității și al determinării tipic feminine, creat de o femeie în amintirea alteia. Senzual, nu romantic, puternic, și nu copilăresc.

De fapt, cu parfumul acesta Cartier m-a cucerit de la sticlă. Cu detalii aurii, adăpostește trăsăturile stilizate ale unei pantere, o semnătură pe care doar “bijutierii regilor și regii bijuteriilor” o puteau crea.

Un parfum floral înfiorător pe care eu una de-abia aștept să-l încerc. Voi?

30 COMMENTS

  1. Clar si eu,arata divin sticla,din descriere pare o combinatie atragatoare iar povestea din spatele creatiei este de poveste:-) unde se gaseste la noi?sau mai bine spus,se gaseste?iti scriu mesajul pana sa-l caut pe net,sunt sigura ca stii pe unde e?!inca doresc sa incerc flowerbombul de la v&r ,dar in sephora nu-l mai aveau….

  2. Intr-adevar sticla arata in mare fel 🙂
    Notele din compozitie suna pe placul meu; nu cred ca este un parfum care sa-mi displaca, desi iti recunosc ca nu am incercat niciun parfum Cartier.

  3. Ah,rubrica aceasta a devenit preferata mea:) Despre Cartier La Panthere chiar as putea spune multe,pt ca il am:) De obicei sunt la curent cu ultimele lansari in materie de parfumuri, dar,nu stiu de ce pana acum Cartier nu prea mi-a trezit interesul deloc,si habar nu aveam de ultimul lor parfum,La Panthere.Sotul meu cand pleaca intr-o calatorie pleaca de acasa cu o lista clara:parfumul x,daca nu gasesti x atunci y,si daca nu imi doresc parfum crema z sau eu stiu ce altceva.De data aceasta (in martie a fost la Paris) nu m-a intrebat nimic inainte sa plece si eram convinsa ca vrea sa-mi faca o surpriza nu din sfera cosmeticelor.Si da,chiar a fost surpriza cand mi-a adus acest parfum.Initial a fost un moment de panica,ce-i asta,nu-l stiu,de ce nu m-ai intrebat ce parfum vreau…Si inainte sa-l desfac am declarat “mie nu-mi place parfumul asta!!!!”La 2 minute dupa ce l-am incercat a trebuit sa recunosc (in sinea mea initial,sotului cam dupa 1 ora): wow,parfumul acesta e o bijuterie!!!!! Si nu ma refer la sticluta,in realitate pantera este mult mai discreta. Parfumul nu stiu daca l-as descrie drept matur (desi nu-l vad purtat de catre o adolescenta),mai degraba elegant,pretios,si foarte feminin…are ceva vintage in el (si nu este batranicios).Este dulce, iar notele de fructe confiate eu le percep foarte bine.Persistenta este fffff buna (o zi intreaga).L-am vazut in Sephora (iti recomand sa il incerci direct pe piele),dar acolo are un pret indecent,sincer (cam 500 de lei sticluta de 75 ml).Sotul meu l-a cumparat din duty-free la un pret muuult mai bun.

    • Îți mulțumesc enoooorm că mi-ai scris despre el. Eu astăzi o să merg în Sephora să-l încerc, că am văzut pe pagina lor că a ajuns și la noi. Aseară stăteam să-mi întreb prietenele unde mai pleacă în curând, poate mi-l găsesc pe-afară.
      Aș opta oricum pentru cel de 30 de ml. Am mult prea multe parfumuri desfăcute și acum vreo 7 ani am început să-mi comand/cumpăr doar variantele cele mai mici, de dragul lor, să știu că le folosesc.
      Fix așa mă aștept să-l percep și eu, cum l-ai descris tu, o interpretare modernă a vintage-ului. Am citit despre viața lui Jeanne și cred că nu putea să inspire un altfel de parfum.

      • Da,cred ca o sticluta de 30 ml este ok,pt ca este un parfum pretios,nu necesita “pufuiri” abundente.Cred ca o sa-ti placa 🙂 din ce am retinut eu,tie iti place Alien. Nu,nu miros la fel,dar au in comun ceva : sunt Parfumuri. La Panthere (ca si Alien) nu sunt bombonicioase,dulci,acel dulce care se potriveste aproape tuturor. Iti recomand sa-l incerci direct pe piele. Initial te va surprinde nota de vintage,dar acorda-i cateva minute,nu multe,5,si il vei descoperi 🙂

        • Nici nu testez altfel parfumurile decât pe piele. Blotterul nu dezvoltă toate notele și mereu pot să miros aroma de …carton :))
          Nu mi-este deloc frică de parfumuri vintage, ba chiar le cam caut. De-asta am început să mă îndrept un pic spre casele cu tradiție, pentru că au ceva-ul lor, exact cum spui tu, fac Parfumuri.

    • Eu descopăr de fiecare dată în Sephora ceva de care nu știam, și cică mă consider informată. E foarte fain gândită sticla. Din ce am înțeles în lumină se vede cel mai bine pantera. Cumva trebuie să pun mâna pe parfum. Poate de ziua mea, la ritmul în care am cheltuit anul ăsta banii.

      • Pai la cate sunt,si cate apar,oricat de infomata esti,tot mai gasesti ceva noutati.abia astept sa-l “adulmec” si si eu:-) ..ce sot dragut are ana:-)

  4. nu m-au tentat absolut deloc parfumurile pana acum 3 luni :))
    Acum insa sunt destul de curioasa sa le incerc pe toate in speranta ca voi gasi inca unul caruia sa imi placa aroma,si le gasesc mai greu pt ca sunt destul de complicata :))
    Insa,ca orice alta femeie ,cred,atunci cand ii place ceva face pe dracu’-n patru si il cumpara :))))
    Pare destuld e interesant parfumul,poate o sa am ocazia sa il incerc si eu!

    • În mod cert fiecare avem preferințe când vine vorba de parfumuri și totul este permis. Preferințele mele nu trebuie să se muleze neapărat pe ale altora. Eu caut parfumuri în funcție de mood, de anotimp, de ce-mi inspiră mie. Și dacă povestea este bună, s-ar putea să aleg un parfum și în funcție de asta, de exemplu.

  5. Ehe, cred ca parfumul asta mi s-ar potrivi de minune! Doar ce am citit ca este “nascut” din frumoasa gardenie, imbinata cu notele de mosc am intrat intr-o stare asa de buna..:D nu cred ca ma intelegi, dar chiar sunt cu totul fascinata de acest parfum doar pentru ca am citit aceste lucruri despre el. 😀
    Din prima m-a fascinat si sticluta acestui parfum, cu adevarat impresionanta! Eu una nu am mai vazut un asemenea recipient asa de… “infiorator”. Cum ai spus si tu.. doar “bijutierii regilor și regii bijuteriilor” ar fi putut crea o asemenea semnatura!
    Nu voi ezita sa il cumpar pentru ca sunt sigura ca merita toti banutii! 🙂
    te pup

    • Citește și comentariul Anei, care îl are. M-am bucurat teribil și eu să aflu că trezește și mirosit cam sentimentele pe care mie mi le-a trezit din descrieri 🙂

    • În Sephora este cu siguranță și sigur îl găsești și în alte parfumerii. Astăzi nu am avut timp să merg, dar mâine nu scapă, că ajung în Băneasa și acolo am mai multe magazine la dispoziție în care să-l caut.

  6. Eu m-am indragostit acum doi ani parca de Delices..si intr-o zi stiu sigur ca sticluta aia va poposi la mine in colectie. M-ai facut tare curioasa sa testez Pantera si cand o sa imi iasa in cale sigur o sa il adulmec. Mereu imi provoci pofte parfumate cu postarile astea. Si imi place!:)

    • Mi-aș dori-o și eu, dar dacă soțul e aparent “alergic” chiar n-am ce face. Fără el nu pot, fără parfum aparent ba 🙂
      Mă bucur tare-tare mult că ideea asta, de a scrie despre parfumuri, mai noi, mai vechi, mai cu sentimente și povești, a prins și place. Mai am vreo câteva alte astfel de idei, de serii, dar bată-l vina de timp, că nu-mi ajunge oricât aș încerca să-l lungesc. Dacă-l prindeți vreuna, trageți-l de urechi că mie nu-mi dă suficiente minute pe zi 🙂

  7. Uuu, o pantera de care nu mi-e teama! :)) Arata extraordinar sticluta si pun pariu ca miroase si mai bine! 😀

    • Am reușit să-l miros joi și pot confirma că are un touch vintage, ușor aldehidic, cel puțin așa îl simt eu pe pielea mea. Mie îmi place foarte tare, dar clar nu este un parfum pe care oricine îl va iubi. E pur și simplu altceva, pentru momente cu adevărat speciale și pentru femei care știu cum să-l poarte.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.