Rujul roșu la putere

8
2495

Dacă vă mai aduceți aminte, anul trecut Max Factor și-a ales o ambasadoare de renume – Marilyn Monroe, și a lansat și #GlamJan, un îndemn pentru toate femeile a de fi glam. Anul acesta îndemnul este același – Be More Marilyn – cu diferența că brandul ne pune la dispoziție produsele potrivite să adoptăm perfect look-ul iconic al lui Marilyn.

În magazine găsim acum colecția de rujuri Max Factor Marilyn Monroe. O nuanță potrivită de roșu pentru fiecare dintre noi. Inspirația, desigur, vine de la buzele rubinii ale lui Marilyn. Ce ar putea transmite mai mult încredere, putere, motivare și pasiune dacă nu o pereche de buze roșii.

Max Factor Colour Elixir Marilyn Monroe Collection

Fiecare nuanță dintre cele patru a fost atent creată pentru a se armoniza cu nuanța de piele: caldă, rece sau întunecată. Cu subtonuri portocalii, albastre sau mov, rujurile noi Colour Elixir (~35 lei) sunt create pentru a asigura o transformare glam pentru fiecare femeie.

Marilyn Ruby Red – Nuanța inspirată de Marilyn. Culoare originală purtată de vedetă, roșu autentic.

Max Factor Marilyn Monroe Colour Elixir - Ruby Red

Marilyn Sunset Red – Nuanța pentru tonurile calde de piele. Un roșu ce amintește de asfințit pentru pielea cu subton cald sau oliv. Un roșu spre portocaliu.

Max Factor Marilyn Monroe Colour Elixir - Sunset Red

Marilyn Berry – Nuanța pentru tonurile reci de piele. Potrivită pentru cele care au pielea palidă, are subton albastru și se potrivește perfect cu pielea porțelanată.

Max Factor Marilyn Monroe Colour Elixir - Berry

Marilyn Cabernet – Nuanța pentru pielea închisă la culoare. Are subton violet, asemenea vinului.

Max Factor Marilyn Monroe Colour Elixir - Cabernet

Marilyn a făcut din rujul roșu un produs glamour, un must-have în trusa de machiaj a anilor ’50. Purtând nuanța Max Factor „Ruby Red” și-a creat o semnătură, împreună cu linia iconică de tuș. A devenit unul dintre simbolurile frumuseții și iată cum astăzi Max Factor creează un roșu pentru fiecare femeie. Pentru că cea mai mare greșeală pe care o putem face cu rujul roșu este să-l purtăm într-o nuanță care nu ni se potrivește.

Culoarea noii colecții de rujuri este dată de pigmenții măcinați foarte fin, care astfel reflectă mai bine lumina și oferă o culoare mai intensă. Formula este îmbogățită cu ulei din sâmburi de struguri și unt de avocado, prevenind uscarea buzelor. Iar aroma este dulce și atrăgătoare, cu note citrice și acorduri de vanilie.

Max Factor Marilyn Monroe - un ruj rosu pentru fiecare femeie

Buzele roșii au nevoie de o pânză perfectă, așa că trebuie să vă spun câteva cuvinte și despre noul fond de ten Max Factor – Miracle Match Foundation. Cu acoperire medie și cu un finisaj translucid, acest nou produs de colorare a tenului combină nuanța perfectă pentru ten cu estomparea imperfecțiunilor, dar și cu hidratare și nutriție pentru piele.  Max Factor promite că se va simți asemenea unei creme hidratante la aplicare, Miracle Match fiind primul produs al lor ce conține un nou silicon ca ingredient. Acesta se comportă mai degrabă asemenea unui ingredient de hidratare și permite întinderea perfectă pe ten, dar cu acoperire medie.

Max Factor Miracle Match - behind the scenes

Unele fonduri de ten care se potrivesc perfect cu pielea noastră oferă doar acoperire ușoară, așa încât potrivirea pe nuanță să fie perfectă. Însă asta înseamnă că multe femei nu sunt mulțumite de acoperire. Două din trei femei caută cel puțin acoperire medie, iar 50% vor ca imperfecțiunile lor să nu mai fie vizibile.

Și asta face Miracle Match – oferă echilibrul dintre acoperirea medie cu finisaj translucid, astfel încât imperfecțiunile să fie estompate. Iar datorită formulei, oferă și hidratare și nutriție în același timp. Particulele care reflectă lumina reduc și estompează aspectul imperfecțiunilor, iar efectul este unul aproape de natural.

Max Factor Miracle Match - noul fond de ten

Paleta de culori în care este disponibil noul fond de ten: Warm Almond (45),Natural (50), Beige (55), Sand (60), Rose Beige (65) – preț recomandat 62 lei.

Max Factor urmează cu siguranță trend-urile principale în machiaj de anul acesta. Noul fond de ten Miracle Match se încadrează  perfect în trendul Nothing (subtrend The Face), iar rujurile Marilyn Monroe în trendul All (subtrend Hot Cherry)

Pachet Max Factor Marilyn Monroe + Miracle Match

Și ca lucrurile să fie și mai ușoare, o să vă bucurați să aflați că noile produse se găsesc și în pachete duo, dacă vreți să vă faceți (sau să faceți) un cadou de primăvară. La prețul recomandat de 72 de lei sunt un deal excelent.

Voi în ce situație purtați ruj roșu și cum vă face să vă simțiți? Care variantă din noua colecție Marilyn Monroe credeți că vi s-ar potrivi?

8 COMENTARII

  1. Ce mult ma bucur ca mi-ai dat aceasta veste buna, produsele MaxFactor nu m-au dezamagit niciodata!
    Cred ca nuanta Marilyn Cabernet mi s-ar potrivi cel mai bine dintre cele 4 nuante si deja este pelista mea de dorinte.
    Imi place sa port ruj rosu ori de cate ori am pofta de putina culoare pe buze, in plus, cred ca nuantele rosiatice sunt cele mai potrivite cu nuanta pielii mele.
    De aceea, rujul rosu este una dintre micile mele placeri si nu ezit sa-l port chiar si atunci cand stau acasa, asezata in pat, cu o carte buna in mana.

    • Am (re)început și eu de curând să port roșu pe buze. Am avut o perioadă foarte lungă de nude și roz pal, dar mă cam îndrăgostisem de nuanțe de portocaliu și piersică prin toamnă. Tot vine martie, trebuie să începem să ne facem pregătirea de primăvară.
      Cu o floare poate nu se face primăvară, dar cu multe buze roșii e posibil să se încălzească vremea :))
      Ce fain că porți ruj și în casă! Îmi place asta!

  2. Daca iti spun ca vreau toate cele 4 nuante, ma crezi? Cred ca anul asta ma reorientez catre rujurile cu nuante de rosu. In 2015 am avut o mini obsesie pentru nuantele de roz pe buze.
    Sunt tare curioasa cum se comporta pe buze (in realitate). Am primit un ruj roz de la Max Factor anul trecut de ziua mea cu un finish superb pe buze, dar cu un gust cam ciudat, peste care am trecut ce-i drept …doar pentru ca arata foarte frumos aplicat.

    • Le-am testat vineri pe toate și yup, și mie mi se par foarte faine. Au aromă de bombonele, eu zic că o să-ți placă.
      Uite swatch-uri – https://www.instagram.com/p/BB-TW1RC4eS/?taken-by=julliannam
      Aș zice că toate ar merge pe o piele cu subton neutru, altfel, pachetele sunt făcute în funcție de subtonul fondului de ten – roșu portocaliu pentru subton cald, roșu rece spre roz, cu subton albastru pentru subton rece de piele.
      Eu am subton neutru, deci Ka-Ching!

  3. Am incercat azi nuanta sunset red….in afara de culoarea frumoasa – totala dezamagire…nu are rezistenta in timp, nu imi hidrateaza buzele si are miros de plastilina….

  4. azi am purtat nuanta berry si…SURPRIZA : zici ca nu e aceeasi gama ( superba culoare, rezistent, hidratant ), dar pastreaza mirosul de plastilina….nu regasesc aroma de bombonele de care pomeneai….raman fidela rujurilor cremoase de la yves rocher.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.