Luck – parfumul celor care cred în reușita lor

26
9184

Noroc. Un termen pe care fiecare îl înțelege poate în definiții ușor diferite, dar pe care toți ni-l dorim. La orice vârstă și în absolut orice domeniu vrem ca norocul să ne însoțească acțiunile, oricât de siguri am fi pe reușita lor. Fie că am reușit să găsim un ultim produs pe un raft uitat, fie că am dat de un „ceva” ce căutam de mult timp printr-un joc al fortunei, norocul este parte din existența noastră umană. Eu cred că norocul și-l face fiecare cu propriile sale puteri, atunci când identifică posibilități pe care alții nu le văd ca fiind disponibile.

Și iată că Avon lansează apa de parfum Luck. Creat de Adriana Medina, parfumier al casei Givaudan, este anunțat ca fiind un parfum floral-fructat-oriental. Luminos, se deschide cu note de bergamotă italiană, fructe roșii și mandarină, combinate apoi cu un buchet de flori albe și regina nopții. Baza pe care primele note se așează este compusă din lemn de santal catifelat. 

Parfum Avon Luck Her

Ambasadoare a acestui nou parfum Avon este Maria Sharapova, un parteneriat puternic.  “Cu cât lupți mai mult pentru ceea ce îți dorești, cu atât ești mai norocos, pentru că tinzi spre obiective din ce în ce mai ambițioase”, spune Maria, pe care o cunoașteți deja ca tenismenă renumită la nivel mondial, dar și antreprenoare, iar acum imaginea noului parfum Luck.

Luck este un parfum dedicat celor care cred în șansa lor și în forțele proprii, celor care se încred în posibilitățile infinite și în întâmplările minunate ale vieții. Iar Sharapova a fost aleasă ca ambasadoare pentru eleganța și atitudinea puternică. Iar parfumul ei ar trebui să fie aroma care te însoțește atunci când pornești să cucerești lumea. Apa de parfum are un flacon din sticlă decorat cu o fundă aurie, foarte feminin, constrastând ușor cu liniile drepte ale sticluței.

Avon Luck - Parfum El si Ea

Luck este un duo parfumat la Avon, pentru ea și pentru el. Apa de parfum dedicată femeilor este însoțită de partenerul masculin, Luck for Him, un parfum ce face parte din categoria lemnos-aromatică. Condimentat de piper și nucșoară, aroma proaspătă de mandarină și floarea de laudanum lasă loc notelor lemnoase finale.

Fiecare parfum va avea prețul de 75 de lei și va fi disponibil începând cu 2 octombrie în România.

Voi vă considerați norocoase? Cât de important este norocul pentru voi și care credeți că ar fi întâmplarea cea mai norocoasă a vieții voastre până acum?

26 COMENTARII

  1. Super, abia astept sa-l incerc. Majoritatea parfumurilor incercate de mine de la Avon, au fost foarte bune, miros frumos si persistent. Si nici nu sunt atat de scumpe.

  2. Cateodata sunt, cateodata nu sunt/ma simt norocoasa, iar ca intamplare… :))) am intrat o data intr’un cazino sa vad cum e si am jucat la slot machine…si am castigat :)))…acolo sigur a fost noroc…de fapt norocul incepatorului; cred ca a doua oara nu o sa’mi mai mearga :D.
    Legat de parfum, imi place mult sticluta, mi se pare chic, iar daca e fructat-floral, cred ca e pe gustul meu.
    De la Avon am mai avut si mi’au placut foarte mult , Perceive si Summer White sau Summer ceva ..o sticla lunga si bleu, nu mai retin numele exact 😀

    • Uite de-aia nu intru eu într-un cazino. Dacă nu câștig din prima o să insist până nu mai pot să mai insist :)) Faină faza, sper că te-ai răsfățat apoi un pic cu ce-ai câștigat.

      • Am pus la bataie 10 lei si am castigat 80 lei :D..e ceva,dar nu extraordinar. .m’am si facut de ras la sfarsit,cand a venit tipa sa’mi dea castigul :)).. ma intreaba „Cum ii vreti?” (se referea daca sa imi dea bancnote mari sau mici), iar eu ii raspund cu sinceritate si naivitate „In lei,va rog!” :))). .a izbucnit si ea si iubitul meu in ras,iar eu nu intelegeam ce se intampla :))))

  3. Hmm, nu ma pot considera norocoasa, trebuie sa lupt pentru ceea ce imi doresc si rar se intampla un lucru doar din simplu noroc. Parfumul arata super, e foarte frumoasa sticluta si cred ca miroase minunat, dupa notele sale! 😀 Inteleg de ce Maria Sharapova a fost aleasa, ea este si norocoasa, dar in acelasi timp si increzatoare in propriile sale forte! Super 😀

  4. Eu ma consider un om norocos. Am observat ca in diverse etape ale vietii am avut norocul sa mi se intampla lucruri bune si sa fac alegeri care s-au dovedit perfecte chiar daca la vremea respectiva n-am stiut ce fac. Am noroc in lucrurile importante din viata dar nu la jocuri de noroc sau loz in plic. Cred ca e mai bine asa.

    • De aceeasi parere cu tine, Graziella 🙂 Si eu am luat unele decizii pe care la momentul respectiv le-am considerat gresite si viata a avut grija sa-mi arate ca m-am inselat si ca am ales de fapt bine 😀

  5. Am testat Luck si a fost o surpriza placuta ( lately, Avon ma dezamagise pe partea de parfumuri). Apropos de noroc, iti multumesc ca datorita invitatiei tale de a ne incerca norocul la concursul Dahlia Divin, am castigat un parfum Givenchy. Din pacate, voi renunta la el, ca ar trebui sa merg sa-l ridic personal. Cum eu plec de acasa la 7 si revin la 23, nu am cum sa pierd vremea alergand prin oras sa-mi revendic premiul.

    • Lorie, nu poate să meargă altcineva eventual cu o copie după cartea ta de identitate să-l ridice, dacă e nevoie de asta? Vorbește cu organizatorii, trebuie să fie o soluție.

    • Vai,ce frumos,ai castigat un dahlia divin!!!
      Nu renunta:-) treb sa existe o varianta sa-l primesti,cum a zis si iuliana!!!!
      Intrebare: unde lucrezi daca pleci la 7 si te intorci la 11 p.m.?! Chiar asa job? Chiar zilnic?!

      • Nu e Dahlia Divin, e Dahlia Noir – poate de asta renunt asa usor. 🙂 O sa vad daca poate altcineva sa-l ridice.
        Lucrez intr-o institutie de stat, nu pot spune care. Programul oficial e unul normal, dar mai depinde si de cel pentru care lucrezi in mod direct. Fiecare cu norocul lui :))

  6. Ma consideram norocoasa,acum not that much(cu exceptia concursurilor:)
    E mai complicata povestea cu norocul,e si cum zici tu,cu norocul facut,dar mai e si cel in stare pura:-) e vb de viziunea fata de noroc,cred ca daca e sa fiu corecta,sunt norocoasa ca sunt sanatoasa!
    O sa fiu cu ochii pe parfum,sper sa-mi placa,doar ce-am descoperit unul frumos de la oriflame,lady avebury…iar despre sharapova,o respect,dar pe ea n-o plac,deloc-deloc:-)

  7. Eu ma consider o persoana foarte norocoasa pentru ca am fost mereu la locul potrivit in momentul potrivit si mi sau intimplat lucruri minunate pana acum in viata! Cea mai norocoasa intimplare este nasterea baietelului meu pentru ca de cand ma stiu mi-am dorit un baiat si acum il am chiar daca nici familia nici doctorii nu credeau ca o sa fiu vreodata mama.

  8. Le-am mirosit pe amandoua si sa-ti spun sincer ma atrage mai mult apa de toaleta pentru EL 😀
    Miroase bine si apa de parfum, insa pentru mine nu este ceva wow 🙂

    Revenin la noroc, sa stii ca ma consider norocoasa :)am reusit cam in tot ce mi-am propus (sa vedem acum cu dizertatia 😀 ).

  9. Nu le-am mirosit,dar urmeaza neaparat!sticluta este intr-adevar un pic mai diferita de celelalte si mai eleganta:)au fost mai atenti la detalii, eu ador parfumurile Avon, sunt si bune si au si un pret accesibil pentru bugetul meu:)

  10. Am gasit o monstra de acest parfum intr’o revista, zilele trecute :D.
    Pot spune ca imi place foarte mult si rezista destul de bine pe pielea mea….m’a vazut mama cat de entuziasmata eram de el si a zis ca o sa mi’l cumpere in campaniile urmatoare <3

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.