Începe Make Up Fest!

17
3212

Astăzi mi-am propus să deschid Make-up Fest. M-am trezit la 7 cu ideea că dacă nu voi ajunge la 9, chiar la deschidere, voi rata ediția de anul acesta. Lucrurile s-au aranjat de așa natură încât oricât de bine m-aș putea organiza, am fix 3 ore la dispoziție să vizitez evenimentul, iar dacă nu sunt la deschidere, ratez tot.

Vreau neapărat să vizitez standul Sephora, pentru că noua gamă de pensule PRO este super-super! Dețin deja 2 pensule pe care le ador, PRO Airbrush Concealer 57, care este absolut minunată nu numai pentru întinderea corectorului, dar pentru produse cremă în general, și PRO Buffing Brush 62, minunată pentru fondul de ten, fină și densă, plată. Îmi doresc pensulele PRO Airbrush 55 și PRO Powder 61.

Pensule Sephora PRO

De la Makeup Shop vă recomand să încercați buretele Real Techniques. Este cel mai apropiat de Beauty Blender (originalul) și costă cam o treime din prețul acestuia. Trebuie să încercați Setting Brush de la Real Techniques, eu vreau să-mi cumpăr o dublură, iar tentația este buretele pentru curățarea tenului de la Eco Tools. Sper să găsesc la standul lor cât mai multe produse din portofoliul lor, inclusiv paletele Sleek și produsele NYX și Kett.

Makeup Shop la Make-Up Fest

Trebuie să-mi cumpăr o nouă pudră pulbere cu bambus de la Paese, pentru că a mea este aproape gata și mi-a plăcut foarte mult, dar vreau să vizitez neapărat și standurile Inglot și Numeric Proof.

Voi ajunge doar la Masterclass-ul lui Alexandru Abagiu de mâine după-amiază, însă nu uitați de programul de pe scenă. Astăzi mi se pare de neratat prezentarea despre conturare și iluminare, iar mâine cea despre tendințele în machiaj. Programul complet al masterclass-urilor și al prezentărilor de pe scenă îl găsiți AICI.

Pentru mine va fi o zi plină, nu uitați să urmăriți pagina de Facebook și contul meu de Instagram, acolo veți găsi poze mai multe în timpul zilei. Diseară revin cu mai multe detalii despre ce găsesc la Makeup Fest.

17 COMENTARII

  1. Cred ca esti deja acolo:-) sa te bucuri de tot ce-i frumos la targ,zi plina,intr-adevar,dar frumoasa,sunt sigura!!!
    Abia astept articolul de diseara!
    Zi minunata sa ai,Iuliana!!!

  2. Ma cam tentezi cu pensulele acelea de la Sephora; cea de concealer arata chiar bine si tot sunt eu in cautare de noi pensule 😀 iar cum am incredere in tine si spui ca tie-ti place, e clar: pot s-o cumpar linistita.
    Cam la ce pret le gasim? 🙂

  3. Buna Jules; nu am posibilitatea sa ma deplasez dar urmaresc postarile si comenturile tale cu mult interes; simt ca sunt si eu acolo si ma bucur impreuna cu tine de toate noutatile; mult succes in tot ce iti doresti !!! 🙂

    • Astăzi nu am cum să mai pun poze de dimineață de acolo, dar am încercat pe Instagram și prin albumul de pe Facebook să pun cât mai multă informație de ieri 🙂
      Tu ai grijă să te faci bine repede, asta e cel mai important acum 🙂

  4. Un buretel de la Real Techniques si o paleta de la Sleek trebuie neaparat sa imi cumpar si eu.Paletele au niste culori superbe si sper si rezistente. Eu sunt tare multumita de paletuta de la tine,cea de la Marionnaud, o ador pentru ca nu se strange in pliuri..Multumesc din nou! :*

    • Depinde mult cum sunt aplicate, Diana 🙂 Mă bucur mult de tot că-ți place paleta Marionnaud, să o folosești cu plăcere în continuare. Buretele real Techniques e must have dacă îți place finisajul cât mai natural pentru fondul de ten. Vine review săptămâna viitoare, sper. Am pregătite aproape toate pozele pentru o serie de review-uri pentru bureței.

  5. Abia astept 😀 Eu luasem niste buretei de la Oriflame, dar nu mi-au placut deloc si am ajuns la concluzia ca trebuie sa investesc in ceva mai bun.Ma tenteaza si ideea de pensula 🙂 pana acum am folosit doar degetele.

    • Sunt cu timpul pe moațe, efectiv, altă comparație nu am. Acum nu mă mai ajută nici vremea, nu am lumină când îmi trebuie, dar e nevoie să mă mobilizez cumva. Am pregătite pozele pt buretele real Techniques, dar voiam să le am gata pe toate (și pentru Beauty Blender și pt Ebelin) înainte să mă apuc de primul review, ca la final să pot face un review comparativ. Dar cred că le fac din mers, că altfel nu am cum 🙂

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.