Mihnea are nevoie de ajutorul tău!

7
2466

Mă gândesc cu un pic de frică la momentul în care voi deveni mamă. Pentru că știu cu nu pot empatiza încă 100% corect cu poveștile de tipul celor pe care v-o relatez astăzi și nu știu cum aș putea rămâne puternică într-o astfel de situație.

Mihnea Moldovan, un băiețel de doar 3 ani are leucemie. Știți voi, cuvântul acela mare și rău, cu C. Mihnea este în punctul în care tratamentul în țară nu îi face deloc bine. Știți cu toții că sistemul nostru sanitar este deficitar, nu sunt suficiente fonduri pentru medicamente, tratamentele sunt puține față de ce este disponibil în alte țări.

Mihnea nu mai mănâncă, nu mai merge, nu mai vorbește. Plânge, iar părinții lui sunt în punctul în care au atins disperarea. Există totuși o soluție, la clinica San Matteo din Pavia, una dintre cele mai bune clinici din lume specializate în oncologie pediatrică. Mihnea are șanse mari să fie salvat.

Mihnea poate fi salvat, dar are nevoie să ajungă cât mai repede acolo. Urgent este cuvântul, iar fondurile insuficiente sunt cauza de apel.

Date de contact pentru a-l ajuta pe Mihnea:

Mama: Carmen Cristina Moldovan poate fi contactată la email crystyna_mldvn[@]yahoo.com  sau  telefon : 0747270762.

Informații despre starea medicală a lui Mihnea, AICI

Conturi deschise*:

RO57BRDE360SV82063513600 – Lei Contul e deschis la BRD pe numele Cristina Carmen Moldovan

RO04BRDE360SV82063603600 – BRDEROBU – EURO

Cont Paypal: crystyna_mldvn[@]yahoo.com

*informații conturi  și foto preluate de la Cabral.

Pe 16 noiembrie se va organiza un eveniment caritabil în Herăstrău (informații AICI).

Orice informații considerați că vă sunt necesare, contactați părinții, mama lui Mihnea poate fi găsită și pe contul său de Facebook.

Nu vreau și nu pot să-mi imaginez prin ce trec părinții lui Mihnea acum. Unui copil ce îi spui, cum îi explici că este bolnav? Cum poți rămâne tare și puternic pentru el, când îl vezi și îl auzi cum plânge, cum suferă?

Hai să-l ajutăm pe Mihnea cu o donație și să-i dăm șansa să fie sănătos, să crească, să se bucure de anii frumoși ai copilăriei, nu să-i trăiască în spital!

7 COMENTARII

  1. Sa-i ajute Dumnezeu pe parinti sa fie puternici,iar pe micut sa poata beneficia de tratamentele cuvenite si sa se faca bine.:( Ma intristeaza atat de mult astfel de cazuri…

  2. in astfel de cazuri,…ramai fara cuvinte…vreau si eu sa-l ajutam..dar sunteti de acord cu mine ca nu ii vom putea ajuta pe toti??? de ce daca nu se poate salva o viata( in Romania secolului 21…)nu il transferi rapid la o clinica ce il poate salva??? de ce banii nostri pentru sanatate se duc in alta parte decat pentru salvarea vietilor noastre??? stiu..nu-i cazul sa fac eu acum galagie…dar din cauza tacerii noastre si a neluarii de atitudine am ajuns unde am ajuns. de ce trebuie ca mama lui sa se umileasca pe aici ,pe dincolo? in loc sa isi vada de puiul ei…ea trebuie sa tipe dupa ajutor peste tot. statul roman e surd. si orb. dar mai ales hot. pun PUNCT aici..pentru ca nu vreau sa ma enervez mai mult. as vrea doar ca energia noastra pozitiva si banii putini pe care ii avem ..sa il ajute sa mearga mai departe.

  3. Sunt total de acord cu Corina, pacat ca suntem mult prea „mici” in acest sistem si nu avem cum ajuta toate cazurile de acest gen din aceasta tara! Acest copilas trebuie ajutat, sunt si eu mama si ma ingrozesc asemenea situatii! Cred ca si fundatia aceea „Mereu aproape” se mai ocupa de caz…chiar acum cateva zile am aflat de la mama mea ca a dat mesaj la 8848 cu textul Mihnea…undeva la 2 euro cred ca este donatia, oarecum o metoda ceva mai simpla de plata, fata de un transfer bancar ori depunere la ghiseul bancii, in special pentru cei ce stau mai greu cu timpul liber! Dumnezeu sa il ajute pe acest ingeras!!!

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.