Cerisier Rouge – primăvara 2014 L’Occitane

22
2697

În fiecare an, L’Occitane en Provence aduce în magazine o gamă inspirată din trezirea la viață a naturii și celebrează sosirea primăverii. Cireșul nu încetează să fie sursă de inspirație pentru companiile cosmetice și gama de anul acesta se numește Cerisier Rouge. De data aceasta, pe lângă petalele roz, delicate, în acordurile parfumate ale gamei întâlnim și notele delicioaselor fructe, o compoziție mai dulce decât precedentele.

Parfumul are note de vârf compuse din lămâie, portocală și coacăze, ca un preludiu pentru aromele proaspete ale zmeurei, cireșelor roșii și lăcrămioarelor. Notele de bază iau din dulceața notelor fructate și aduc arome de heliotrop, mosc alb și măslin. O aromă curată, feminită, semnată de Karine Dubreuil.

 Gama este întregită de produsele de îngrijire a corpului – gel de duș și lapte de corp. Fiecare în varianta de 250 de ml.

Cerisier Rouge L'Occitane

Și pentru că sigur și voi vă gândiți la vacanță, produsele pe care le puteți strecura în portfardul de călătorie sunt variantele mini ale gelului de duș și al laptelui de corp, dar și crema de mâini sau gelul parfumat. Fondante și ușoare, vă recomand din toată inima cremele de mâini L’Occitane în orice perioadă a anului. Texturile sunt variate, de la dense la foarte ușoare și tubul micuț se strecoară ușor în orice geantă sau buzunar.

Cerisier Rouge Travel L'Occitane

Prețurile sunt cele obișnuite, deși gama Cerisier Rouge este una în ediție limitată. Parfumul de 50 de ml costă 155 lei, în timp ce gelul parfumat (15 ml) costă 83. Puteți descoperi toate produsele și în magazinul online, dar și în magazinele de brand sau farmaciile Sensiblu selecționate.

Am ales să vă spun astăzi despre ediția de primăvară L’Occitane pentru că în Duminica Floriilor gândul îmi zboară mai tare spre primăvară și flori. La mulți ani tuturor celor care poartă nume de flori!

22 COMENTARII

  1. La multi ani pentru toti cei care poarta nume de flori,este o sarbatoare frumoasa,care chiar este primavara,numai ca vremea de afara nu prea ne arata asta!Chiar as incerca produsele L’Occitane,mai ales parfumul! Multumim pentru articol,o duminica frumoasa!

  2. Lamaie, portocala si coacaze…yummy. Deja imi imaginez cum miroase <3
    Gelul parfumat de 15 ml este genul de produs roll-on, bun de aruncat in gentuta (si folosit atunci cand ai plecat in graba si-ai uitat de parfum) ?

    • Nu este roll-on, are un aplicator asemănător cu un luciu de buze, din cel cu aplicator țuguiat. Și da, asta ar trebui să facă sau să împrospăteze parfumul de-a lungul zilei 🙂 Numai bun de travel, mai ales pe avion.

  3. Cirese,cirese si iar cirese <3 <3..asa imi place sa simt parfumul copacilor de ciresi dupa ploaie <3 <3..Imi place ca L'Occitane are numai arome florale naturale,fresh,proaspete <3 <3

    • Păi folosesc ingrediente din Provence, regiune renumită pentru culturile sale. Am ochit pe site-ul lor un nou brand, chiar sunt curioasă dacă va ajunge și în România – L’Occitane au Bresil

    • L’Occitane folosește ingrediente naturale și care sunt destul de scumpe în sine, de aici prețul. Au constant oferte și în magazinele fizice dar și în cel online. Poate prinzi o astfel de promoție.

  4. Multumesc de urare,a fost( este) ziua tatalui meu,zic este pt ca ieri-onomastica,azi-aniversarea)…toate parfumurile sunt minunate:-) eu sunt sub efectul de culoare si parfum al simfoniei lalelelor,a fost superb!!!!!!

    • L’Occitane scoate de 3 ani o ediție limitată cu flori de cireș, ba chiar are una permanentă, dacă nu mă înșel. Nu știu cum se comportă parfumul nou de la ei, pentru că pe acesta nu îl am.

  5. La multi ani pentru toti cei care poarta nume de flori,este o sarbatoare frumoasa,la fel si fiului meu cel mic TUTURAS ADRIAN FLORIN si el care chiar este o floare dar si pentru ca este primavara,numai ca vremea de afara nu prea ne arata asta!dar nu face nimic finca in inima mea este mult loc.Chiar as incerca produsele L’Occitane,mai ales parfumul! Multumim pentru articol,o duminica frumoasa!

    • Doar produsele pentru corp, dar le-am lăsat momentan deoparte, pentru că iar îmi dă de furcă pitiriazisul, pe fond de stres și agitație, așa că trebuie să tratez înainte să mă răsfăț 🙂

  6. Eu pana acum de la ei am incercat un gel de dus cu ulei de migdale, si sa stii ca desi nu are un parfum foarte intens, se pastreaza pe piele intreaga zi, deci daca un gel de dus e asa, atunci parfumul cred ca este si mai persistent si mai fain!Desigur ca depinde si de pH-ul pieli..

    • Ador gelurile de duș de la Yves Rocher, mereu jonglez cu aromele, depinde de mood și de perioada anului. Acum vine vara și-l aștept pe cel cu floare de tiară 😀

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.