26 de zile până la Crăciun

17
2669

În caz că nu știați, au mai rămas doar 26 de zile până la Crăciun. Și astăzi vorbim despre cărți, ebooks și eBook readers. Pentru că sunt o mulțime de oameni pe care i-ați face fericiți oferindu-le noi metode de a-și petrece timpul într-un mod cât mai plăcut cu ajutorul lor. Eu, de exemplu, fac parte dintre aceștia.

Când eram copil iubeam cărțile pe care le primeam de Crăciun, iar ca adolescentă cel mai mult mă bucuram la enciclopedii. Da, am fost un pic tocilară, nu neg asta, iar cărțile mi-au deschis multe lumi pe care altfel nu aveam cum să le accesez. Anul acesta mi-am propus să citesc 30 de cărți – am ajuns la vreo 50 până acum și mă bucur că de vreo 6 ani am reînceput să citesc avid – în metrou, în timpii morți, seara înainte de culcare, în weekend, când mă relaxez. 

De vreo 3 ani am renunțat la o parte din cărțile de hârtie în favoarea unui eBook Reader. Și după ce mi s-a stricat reader-ul Evolio am trecut la Kindle. Pe care vi-l recomand și vouă, pentru că este o experiență excelentă de citit. Desigur, sunt o mulțime de alte variante, până și Sony are modele de astfel de dispozitive. eMag are o selecție destul de măricică, AICI.

Ebook Readers - cadouri Craciun 2014

Ce-mi place mie la eBook Readers? Atunci când citesc cărți mari (tip saga Gheață și Foc) nu ies din casă cu o cărămidă care îmi rupe gențile și spatele, ci cu un gadget micuț, pe care îl pot folosi chiar și într-un metrou aglomerat fără să împung pe cineva în spate.

Dacă știți un astfel de șoricel de bibliotecă și are deja un eReader, luați în considerare și accesoriile pentru ele – huse, lămpi, folii de protecție pentru ecran. Eu una chiar îmi doresc o husă nouă anul acesta, pentru că am cam ponosit-o pe-a mea.

Huse eBook Reader - cadouri sarbatori

Și desigur, cărți. eBooks sau cărți clasice, ani la rând cadourile de Crăciun pentru mine și soțul meu au inclus și astfel de bucurii. E destul de simplu să vă dați seama ce-ați putea să dăruiți, mai ales dacă persoana sau persoanele respective au conturi pe GoodReads, de exemplu. Doar treceți în revistă cărțile citite, cele de pe lista „de citit” sau pur și simplu cereți recomandări ca să vă dați seama în ce tipologie de cititor se încadrează persoana căruia vreți să-i faceți un cadou. Elefant are chiar și un top 100 al cărților cel mai bine vândute, pentru inspirație.

Carti - cadouri sarbatori 2014

Eu, de exemplu, sunt genul de persoană care se bucură la absolut orice, de la SF la Fantasy, povești reale sau cărți care au devenit între timp subiect de film, cărți-documentar sau cărți de autori clasici. Am o slăbiciune pentru Nemira când vine vorba de SF & Fantasy, de exemplu. Dar în general prefer să intru într-un magazin online care are o selectie de la mai multe edituri.

Văd din ce în ce mai multe cărți și eReaders în metrou și pe stradă în ultimii ani, discuții despre cărțile citite pe rețelele de socializare și la întâlnirile cu prietenii, și sunt încântată. Mă bucur că cititul a devenit o îndeletnicire foarte naturală și destul de uniform răspândită.

Așa că anul ăsta, dacă nu aveți alte idei, deschideți larg porțile imaginației pentru cei din jur. Cărțile sunt o idee bună de cadou, fie ele reale sau virtuale.

Și am o curiozitate. Voi ce tip de cărți citiți? Ce ați citit anul acesta și ați recomanda oricui?

17 COMENTARII

  1. eu am citit „Emotii vindecatoare” -dialoguri Cu Dalai Lama si cartea lui Stephen Hawking -„Marele Plan ” . nu stiu daca sa le recomand oricui..pentru ca sunt carti ceva mai grele ca si concept….ceva mai usor n-am avut la indemana …am citit numai reviste ( pe care mi le cumpar lunar)…nu-mi mai ajunge timpul efectiv ( stiu…nu-i o scuza )…dar duc dorul adolescentei mele , cand citeam si nopti intregi, fara oprire.

    • Sună excelent cărțile astea, o să le caut și eu. Ador o carte ceva mai dificilă, dar care mă lasă cu niște întrebări la final.
      Știu cum e cu timpul, de-asta am ajuns la eReader, pentru că îmi permite să citesc oricând am ceva timp la dispoziție și oriunde, fără să am o carte grea după mine.
      Pe mine m-au forțat să citesc înainte să merg la școală și am urât cărțile. Din clasa a 2-a mă găseau noaptea târziu cu veioza sub plapumă (să nu se vadă că-i lumină în camera mea și că nu dorm) și n-au mai avut ce să-mi facă, pierdeam nopțile citind 😀

      • daaaa….eu aveam o lanterna sub patura…si cum vedeam ca vine cineva…o inchideam si gata :)))) dar uneori eram asa absorbita de lectura incat n-o auzeam pe mama cand vine…si ma certa …ca deh…imi stric ochii etc etc…Eram innebunita dupa Dostoievski -Crima si pedeapsa , sau dupa „Felix si Otilia” a lui George Calinescu. Nu imi pare rau nici o secunda ca am citit atat de mult in copilarie si adolescenta…asa m-am autoeducat, mi-am format vocabularul, mi-am antrenat memoria si neuronii, aceste carti m-au format cumva sa fiu ceea ce sunt astazi.Alaturi de educatia primita, desigur.

  2. Cărți, cărți, cărți!
    Le ador, nu știu ce m-aș fi făcut fără ele. Chiar dacă există luni în care pur și simplu nu am timpul necesar să citesc, în momentul în care am puțin liber, redescopăr de ce iubesc atât de mult cărțile.
    Întotdeauna, pe lângă cadoul propriu-zis celor dragi, mereu am grijă să le dăruiesc și câte o carte.
    Clar aș recomanda ,,La răscruce de vânturi”, de Emily Brontë și 1984 de George Orwell. Poate și ,,Germinal”, de Émile Zola, puțin mai greu de digerat ,,Un veac de singurătate” de Gabriel García Márquez.
    Bun totuși și ,,Anna Karenina” de Lev Tolstoi. Oricum, lista poate continua la nesfârșit. 🙂

  3. M-ai atins unde ma doare! Mai rau decat cu orice parfum, orice crema, orice fard….Si eu citesc de cand ma stiu, in fiecare minut liber. La Katia la gimnastica sunt cunoscuta drept „mama cu cartea”:)) Ce sa fac 1 ora si jumatate cat astept pe hol sa iasa din sala de antrenament? In momentele acelea si eu as vrea un Ebook reader. Totusi raman fidela cartilor tiparite. Imi dau asa o stare de bine. Singura problema e ca in curand nu o sa mai am spatiu…Mai imprumut si de la biblioteca. In fine, e boala veche la mine in familie asta. Ai mei au pereti intregi tapetati cu carti. Citite, nu puse de frumusete acolo! Wishlist-ul meu de carti e momentan pe undeva la 20-25 de bucati, dar ma abtin o vreme ca am vreo 6 cumparate pe care inca nu am apucat sa le devorez.

  4. Nu stiu cum sunt celalalte e-readere, dar pot spune ca mie kindle-ul mi-a schimbat un pic partea de „management” al timpului! Il iubesc pur si simplu si pot spune ca e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei…si desi multa lume spune ca adora cartile in varianta fizica, atunci cand esti un cititor inrait (eu am avut o perioada cand citeam o carte la doua zile), un e-reader este o solutie foarte buna pentru buget + pentru cartile care sunt aparute in alte tari de multi ani, iar la noi inca nu au ajuns.
    Sunt ferm convinsa ca e genul de cadou extrem de potrivit <3

    • Primul meu reader a fost un Evolio. Și l-am iubit până când s-a stricat, am plâns efectiv, pentru că îmi plăcea că pot citi oriunde. Mi-a luat atunci soțul meu Kindle și mi s-a transformat întreaga experiență de citit cu un reader, nu mi-a venit să cred că nu mi-am dorit un Kindle înainte. Și da, cred că citesc mai repede cu el, plus că pot să fac adnotări „pe carte” fără să stric hârtia.

      • Te inteleg perfect vis-a-vis de „plans”. Eu am momente cand imi mai uit kindle-ul acasa si ma simt goala fara el. A mai fost o data cand l-am uitat la birou, iar panica a fost incredibila (ma tot gandeam ce voi face eu fara cartile mele – aparent ma bazez pe ele enorm pentru a putea duce o viata normala <3 )

        • Eu deja mi-am format un automatism pe care soțul meu îl detestă – nu pot adormi dacă nu citesc înainte. Mi-am luat eu veioză specială de citit de la Ikea, dar el doarme „rostogolit” și tot timpul se poziționează de-i vine lumina de la ea fix în ochi și mă tot roagă să termin cu cititul și să mă culc. Daaar, are vreo 3 măști de dormit, am găsit soluție și pentru asta :))
          Și eu mă simt tare aiurea când stau să aștept pe undeva și nu am Kindle-ul la mine, mi se pare că efectiv pierd timp când puteam să mă bucur de câteva momente de citit.

          Și eu chiar am plâns, bâzâit bine de tot, când nu mi-a mai mers Evolio. În momentul ăla, la 2 noaptea, a intrat al meu de pe telefon și mi-a comandat Kindle de la eMag, până a venit eram fiartă toată, că eu ce fac, cum mai citesc! :))

    • Kindle e tot reader, dar de exemplu Evolio avea butoane care scârțâiau, întârziere la întorsul paginii, lucruri pe care nu le-am observat pânâ când nu am început să citesc pe Kindle. E și tactil mai fain Kindle decât Evolio, mai subțire, aranjează și mai bine paginile (dar asta depinde și de editarea ebook-ului)

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.