Boiron şi homeopatia

2
2146

Homeopatia este un subiect pe cât de interesant pe atât de controversat. Are mulți susținători, pe de o parte, dar şi mulţi care blamează această ramură alternativă a medicinei, pe de alta. Cu toate acestea, din dragoste pentru ceea ce fac dar şi pentru cei pe care îi ajută în fiecare zi, grupul Boiron a decis să facă un pas în faţă şi să îşi asume o misiune pe cât de grea pe atât de utilă, aceea de a educa oamenii şi a le explica tainele homeopatiei.

Homeopatia este o ramură a medicinei alternative care se ocupă cu tratamentul bolilor prin stimularea capacității de vindecare a organismului precum și cu prevenirea apariției afecțiunilor la cei predispuși. Ea tratează omul ca și întreg și nu pe bucăți, cum se procedează în medicina tradițională.

Medicamentele Boiron sunt prezente în toate farmaciile, sunt sigură că aţi auzit despre Oscillococcinum, dar oare ştiaţi că producătorul acestuia, Boiron, este prezent pe piaţa medicamentelor homeopatice încă din anul 1932?

Boiron are și o poveste foarte drăguță. Este o afacere de familie înființată de către doi frați pentru care medicina alternativă era o realitate. Au început să producă medicamente homeopate și au reușit să construiască o afacere care este acum prezentă pe tot mapamondul. BOIRON în lume înseamnă la nivel de grup o cifră de afaceri de aproximativ 610 milioane euro. Laboratorul BOIRON se bucură de prezență în 59 de țări, inclusiv 18 filiale, 48 întreprinderi.

beautybyjules.ro Boiron 2

La începutul lunii, Boiron România ne-a invitat la brunch pentru a discuta despre homeopatie. Eu personal mă așteptam să își prezinte o gamă nouă de produse sau să ne vorbească despre o extindere. Nimic mai neadevărat. Discuția a fost doar despre homeopatie, cercetări în domeniu, descoperiri și beneficii.

Boiron România a investit în comunicare nu pentru a promova Boiron ci pentru a promova homeopatia ca și ramură alternativă a medicinei. Eforturi lăudabile, din umilul meu punct de vedere. Cine mai investește în ziua de astăzi pentru a promova altceva decât propriul brand?

La întâlnirea informală pentru presă au fost prezente Silvia Măinescu – Director General BOIRON și Medic PR. Asis.Universitar UMF Carol Davila – Mirela Pavelescu ( Pediatrie – Alergologie Sp.Gr. Alexandrescu ), care au răspuns cu răbdare (și indulgență) la toate întrebările noastre.

Pentru că îmi place să mă aud vorbind eram foarte interesată de subiect, am pus o mulțime de întrebări. Așa am aflat că, față de multe alte medicamente homeopate de pe piață, Boiron a înregistrat produsele sale ca medicamente și nu ca suplimente alimentare.

Ca să înțelegeți diferența, dosarul pentru a înregistra un medicament este un coșmar. Este nevoie de multe documente, aprobări, cercetări etc. Dosarul pentru suplimente alimentare, însă, este mult mai simplu de făcut. Nu sunt necesare nici la fel de multe documente, nici la fel de multe aprobări.

Eu am fost foarte impresionată de tot ceea ce înseamnă Boiron și ce fac ei pentru homeopatie în general. M-am simțit foarte bine la brunch și am aflat o mulțime de lucruri interesante. Acum aș vrea să îmi spuneți și voi părerea voastră despre homeopatie. Cum vi se pare?

zile pline de sănătate,

Raluca

2 COMENTARII

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.