#365 – Viața ca o scena de teatru

4
2428

Mă pregăteam să scriu #365despremine de astăzi și voiam să îl încep cu cel mai important lucru despre mine sau ceva despre cât este de importantă această dezvăluire. Doar că am realizat că fiecare lucru pe care l-am spus despre mine este important. Este important pentru că puse cap la cap, ca într-un joc de puzzle, sunt eu.

Da, eu sunt formată din mici bucățele de iubiri, de fapte, de experiențe, de frici și înțelegeri. Sunt formată din fiecare cuvânt pe care îl aștern, pe care îl gândesc, sunt formată din tot ce simt și vreau și cred și cer.

În tot amalgamul ăsta care mă formează, o bucățică este teatrul. Iubesc teatrul de când eram mică. În liceu chiar am făcut parte dintr-o trupă de teatru adevărată, jumătate elevi de liceu și jumătate actori-actori. Aș putea să numesc această trupă de teatru un hibrid. Am învățat atât de multe despre teatru și despre mine în perioada aceea încât nu am să le pot mulțumi suficient pentru experiența de atunci.

Am jucat o piesă la scrierea căreia am ajutat. O parte din colegii mei s-au implicat în crearea costumelor și a decorurilor. Alții s-au ocupat de sunet. O super echipă am avut și actori care ne-au îndrumat la fiecare pas. Am mers în turneu cu piesa aceea și am jucat-o prin mai multe orașe din țară. A fost un vis devenit realitate.

365despremine beautybyjules.ro teatru

Dar cea mai pregnantă amintire, legată de experiența mea din teatru, este legată de mirosul scenei. Nu vă pot descrie acel miros, de vechi împletit cu aventură, miros de reușită împletit cu muncă istovitoare, miros de măreția actorilor ce au pășit înainte pe acea scenă. Miros de nerăbdare și emoție, de împlinire și adorație, de risipirea fricii.

Scena de teatru are un miros special pe care îmi este imposibil să îl descriu, dar după ce l-ai simțit înțelegi cu adevărat de ce oamenii de teatru sunt ceea ce sunt.

Astăzi m-am gândit și la o provocare. Vreau o dezvăluire de la voi, dar nu orice fel de dezvăluire. Vă provoc să îmi povestiți o amintire care vă face și acum să zâmbiți. Vreau să îmi povestiți o emoție. Ce spuneți?

zile senine,

Raluca

4 COMENTARII

  1. hmm.. ma face sa zambesc amintirea zilei de ieri. Ne-am intalnit cu niste prieteni si am luat orasul la picior.De mult timp nu ne-am mai plimbat atat de mult si a fost superb. Nici nu ma gandeam ca o sa fie o zi atat de reusita. 🙂

    pupici!

  2. Legat de iubirea mea pentru teatru pastrez o amintire care mi-a dat cele mai mari emotii. Aceasta fiind prima piesa jucata de sora mea ca protagonista pentru spectacolul de licenta. Stiam cat s-a pregatit, ii cunosteam replicile si monologul, juca rolul unei vaduve negre.
    Cand ea juca, eram atenta la reactiile profesorilor si a spectatorilor, aveam emotii imense pentru ea, dar simteam ca totul va iesi bine. A avut succes, a fost felicitata de catre profesori si de public, m-am bucurat enorm pentru ea.
    Stiu foarte bine cata munca e in spatele unui spectacol si cate repetitii se fac, cunosc parfumul scenei de care ne-ai vorbit, imi e imposibil sa il descriu in cuvinte, trebuie simtit.. <3
    Banuiam eu ca ai talent actoricesc, chiar ma gandeam cand ai sa ne dezvalui..

  3. Ar fi multe emotii de povestit. Cand mi-am vazut primul baietel in brate, acolo la spital…al doilea baietel …tot acolo .. ::))) dar toate femeile au parte ( poate ) de emotia asta. Eu am trait anul trecut , datorita facebookului , oarecum ,.. o emotie unica . Mi-am revazut cea mai buna prietena din scoala primara si gimnaziu , dupa 20 de ani , batuti pe muchie. Ea a plecat in strainatate, cand a venit prin tara , nu ne mai stiam adresele , ..ne pierduseram , desi amintirile noastre ramasesera acolo, clare ca razele soarelui, in sala de clasa unde aveam orele. Imi amintesc si banca unde stateam , ..si coditele colegei din fata mea .:) Totul e nealterat de trecerea timpului. Nu ma stiam asa de slaba de inger, dar stii ceva ?? mi-au tremurat genunchii de emotie la intalnirea asta , m-a lasat vocea , inima cred ca si ea s=a oprit o clipa din batut ,…tot universul se invartea cu mine ,…cred ca emotia asta mai fusese odata demult , la prima mea indragosteala, cand fluturii imi spintecau , aproape la propriu , stomacul .:X:X Damn :X:X . Dar ma bucur ca am trait emotia asta cu adevarat.

  4. Hmm… o amintire frumoasa… dupa o perioada urata din viata mea, in care am trecut prin depresie, neliniste, boala, simteam ca tot ceea ce vreau este sa am pace in suflet. Am luptat mult pentru a dobandi aceasta stare, si intr-o duminica am decis sa ma duc la biserica… o biserica la care nu m-am fusesem niciodata. Un om in varsta, cald si bland, m-am intampinat cu zambetul pe buze la intrare in biserica, si mi-a spus doar atat: PACE! apoi m-a invitat sa intru… si da… acolo am gasit pacea 🙂 De atunci ma duc in fiecare duminica la biserica, si de cate ori il vad pe acel omulet, imi infloreste zambetul pe buze 🙂

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.