#365 – Valencia, my love

5
2807

Nu știu dacă am mai menționat până acum, dar mie îmi place tare mult să călătoresc. Întotdeauna am la îndemână o valiză, un rucsac, pașaport și dor de ducă. Mi s-a întâmplat, nu o dată, să desfac bagajele doar pentru a le face din nou.

Peste vară am plecat o luna în Asia și mi-am făcut bagajele cu 2 ore înainte să plec la aeroport. Am împachetat de atât de multe ori pentru o călătorie încât chiar mă gândesc serios să pregătesc câteva materiale să vă arăt metodele mele de a economisi spațiu în valiză.

Dar nu despre asta voiam să vă povestesc astăzi în #365 ci despre orașul meu de suflet. Deși multe locuri mi s-au tatuat pe suflet și m-aș întoarce mâine să le revăd pe fiecare în parte, nici un oraș din lumea asta nu îmi este așa drag precum Valencia.

Am făcut scuba în Valetta, rafting în Bali, mi-am făcut selfie cu turnurile Petronas din Kuala Lumpur și am stat în cel mai vestic punct al Europei, în Portugalia. M-am îndrăgostit în Grecia și am mâncat o prăjitură extrem de scumpă în Districtul Financiar din Singapore.

În Valencia…păi în Valencia am mers cu bicicleta. În fiecare zi. Cred că au făcut întâi pistele pentru biciclete și apoi au construit orașul în funcție de ele.

Aș putea să vă povestesc despre arta modernă ce împânzește tot orașul, despre Oceanografic, despre minunatele clădiri sau despre cum graffiti este adus la nivelul de artă. Despre magazine și restaurante sau străduțe pe care merită să te pierzi. Despre oameni și muzică și paella valenciana.

Dar nu am să o fac. Nu este un articol în care să vă povestesc ce să vizitați, cât costa mâncarea sau ce hotel este ok. Vreau doar să vă spun că pentru mine Valencia este cea mai frumoasă experiență din viața mea și că orașul ăsta nu poate fi povestit.

#365 Valencia, my love Beautybyjules.com

Valencia este un oraș ce trebuie descoperit cu sufletul. Nu poți citi despre el, trebuie să îl simți cum respiră, să îi simți inima cum îi bate, să simți cum pulsează de viață. De fericire. De speranță. De armonie.

Valencia are un ritm aparte. Nu poți fi un simplu trecător, odată ajuns acolo pur și simplu te armonizezi cu orașul. Înveți să respiri o dată cu el la fel cum înveți drumul spre mare tăind orașul în două odată cu parcul.

Valencia nu este un simplu oraș, Valencia este un sentiment. O experiență. Un cântec. O poezie. De dragoste. Nici un alt oraș nu îmi este la fel de drag. Nici un alt oraș nu mi-a imprimat un dor veșnic de el în fiecare clipă în care nu ne auzim unul altuia inima cum bate.

Voi ce oraș iubiți?

cu dor de ducă,

Raluca

5 COMENTARII

  1. Perugia este orasul meu de suflet. Acolo m-am indragostit. Perugia este un oras boem, tineresc, cu o arhitectura aparte, stradute inguste care urca si coboara. Acolo am vazut cele mai frumoase festivaluri de jazz, teatru, reggae, festivalul ciocolatei care e rupt dintr-o poveste de demult si care dureaza 10 zile.
    Tot in Perugia am mancat cea mai buna inghetata ever si am descoperit cel mai vintage-luxos magazin de parfumuri. 🙂
    Pana in Valencia nu am ajuns, dar iti pot spune ca mi-a placut mult in Malaga.

  2. N-am fost in Valencia ..dar nu stiu de ce …cred ca si eu l-as indragi pe loc ..si l-as lua la pas sa-i descopar frumusetea . Din cate orase am vazut eu ..Istanbulul ( pentru exotism , diversitate, modernism si vechi impletite armonios ) si Amsterdamul- biciclete, lalele, libertate ,civilizatie, lounge-cafe-uri faine , au ramas la sufletul meu . Dar lista ramane deschisa .:)

  3. Orasul meu de suflet ramane Nicosia. L-am descoperit acum 8 ani si imi aduc si acum aminte parfumul florilor de portocal ce ne invaluia in racoarea noptii… Am fost de 7 ori in delegatie in Cipru, asa ca luna de miere am vrut sa o fac tot in Cipru, sa-l duc si pe sotul meu pe taramurile acelea de basm, despre care ii tot povestisem. Eu, care nu sunt deloc matinala, ma trezeam la 6 dimineata ca sa ma plimb pe stradutele cochete, pline de leandri infloriti, inainte sa plec la munca… daca mi-ar fi spus cineva ca voi ajunge sa fac asta, as fi zis ca doar daca innebunesc as fi in stare de asa ceva :)) Mi-a placut arhitectura, vegetatia, oamenii, caldura, mancarea, frappe-ul, tot… l-am batut la pas in lung si in lat, am invatat alfabetul elen ca sa ma descurc cu stradutele, il visam cand ma intorceam in Romania… Sper sa-l mai vizitez candva.

  4. 24. Nu m-am decis încă dacă sunt genul de persoană care vrea să călătorească mereu într-un loc care i-a plăcut foarte mult ca să descopere tot ce se poate de acolo sau care vrea să vadă câte puțin din toate. Până acum, cel mai mult mi-a plăcut Praga. 😀

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.