#365 – Prind aripi și zbor

3
2097

Prind aripi și încep să zbor deasupra norilor, ca într-un vis fără început, fără final, fără conținut. Doar aripi și zbor lin. Sunt una cu cerul, cu marea, cu pământul. Sunt una cu aerul ce îl respir, cu aripile ce le port cu mândrie, cu zborul ușor în jurul pământului.

Zbor lin, zbor ușor, zbor rapid, zbor agitat. Zbor la infinit ca într-un joc. Și sunt prinsă ca un hamster într-o roată pe care aleargă la nesfârșit și o rotește pentru distracția unora și profitul altora.

Prind aripi și zbor peste mări și oceane. Știați că există un singur ocean planetar? Poți zbura pe deasupra apelor nesfârșite fără să te întrebi unde începe și unde se termină, unde este o graniță sau alta. Oceanul nu are granițe. Nici zborul meu.

Mi-au crescut aripi într-o noapte. Eram prea mică să îmi dau seama la ce folosesc. Nu știam că au venit la mine atât de devreme pentru că aveam curând nevoie de ele. Mi-au crescut aripi și apoi am fost nevoită să zbor. Fără pauză, fără popas, fără început și sfârșit. Doar eu și ele, aripi puternice la fel ca mine.

Am zburat la început doar foarte aproape de pământ. De teamă. Îmi era teamă că am două aripi ce mă vor trăda și căderea mea va fi cumplită. Mi-a fost teamă multă vreme și multă vreme am zburat doar aproape de țărână și noroi. În zborul meu timid, fricos, agitat, am văzut că aripile mele erau murdare de la țărâna aproape de care mă țineam. De frică. Erau murdare, lovite, sângerânde. Pline de spini, pline de ciulini, pline de tot ce se agățase de mine în zborul meu fricos.

Un hohot de plâns mi-a zguduit ființa, ele m-au salvat și mie mi-a fost prea frică să le apăr. Am aripi. De ce nu zbor în înaltul cerului? De ce stau aproape de mizeria pământului?

Și am zburat. Atât de sus încât dacă îmi ridic privirea să îl văd doar pe Dumnezeu. Și doar pentru El să îmi ridic privirea.

Zbor lin acum. Zbor sus. Nu îmi mai port aripile aproape de pământ.

Raluca

PS: chiar dacă textul este mai greu de deslușit, tot aștept comentariile voastre 🙂

3 COMENTARII

  1. Imi iau zborul si plec ,, / spre locuri nestiute de nimeni, niciodata / imi iau zborul si plec …./ spre vesnicia locurilor de-altadata./..

  2. Eheee… inteleg atat de bine zborul tau… si eu am zburat la 50 cm de pamant, de teama sa nu cad… pana cand intr-o zi, vrand sa ma desprind de noroiul acestei lumi, am prins puteri si mi-am incordat aripile… mi-am luat zborul spre inaltul cerului, deasupra norilor… sa nu mai vad nimic, decat cerul si tronul lui Dumnezeu… si e atat de bine acolo sus…

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.