#365 – Povestea portocalei

4
2506

A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi nu s-ar mai povesti, într-un regat în care magia nu este puțin lucru și dragonii sunt animale de casă, o preafrumoasă (?) fată. Nu știm siguri de partea cu preafrumoasă, așa că hai mai bine să spunem că era normală. O prea-normală fată.

Prea-normala fată, ingenuă și delicată…stați puțin că iar am greșit povestea. Prea-normala fată a crescut alături de un frate mai mare și de o surioară pe care trebuia sa o protejeze (nu de alta dar surioara chiar era ingenuă și delicată) și de un bloc plin de copii de vârsta ei, marea majoritate băieți, față de care a simțit mereu o atracție de nestăpânit…atracția de a-i pocni fix între ochi (dar asta este o cu totul altă poveste, așa că nu intrăm în amănunte).

Prea-normala fată a crescut mare și s-a îndrăgostit de un prinț pe cal alb care l-a un moment dat chiar a salvat-o de un balaur uriaș cu șapte capete. S-a îndrăgostit, s-a căsătorit și a rămas însărcinată cu cel mai mic și mai iubit pui din Univers.

Dar puiul, deși cel mai frumos, deștept, amuzant și toate cele, era un pui pretențios încă din burta prea-normalei și își făcea de cap pe acolo cum voia el.

Într-o zi a hotărât că el vrea portocale. Portocale? Da, portocale. Evident că nu orice fel de portocale, ci portocalele de aur. Mari, zemoase, cu coaja groasă și suc dulce. Și din secunda aia în toată împărăția nu a mai fost liniște.

Aici puiul este hrănit cu zeamă de portocale de aur, da?
Aici puiul este hrănit cu zeamă de portocale de aur, da?

Dacă cumva prințul se întorcea de la jobul lui la care ajuta supușii…fără portocale, era plâns și jale în tot ținutul. Prea-normala plângea și se tânguia până ce prințul se înființa în fața ei cu punga plină de portocale de aur. Măcar trei, patru kilograme pe care prea-normala le devora fără milă în maxim jumătate de ora.

Și cu cât puiul creștea în burta prea-normalei cu atât pretențiile lui creșteau. Se trezea în miez de noapte și începea să strige cât o ținea gura – Portocale! Pooooorrrttttoooocccallleeeeeeee! Și dacă portocalele de aur aduse cu o seara înainte dispăruseră fără urmă (nu știm exact cum dar putem presupune), se dezlănțuia iadul. Prea-normala se punea pe plâns, puiul se punea pe plâns…uneori și prințul se punea pe plâns, de somn, de mila lui, după banii care se evaporau pe portocale…

Inutil să vă spun că se mergea la cules de portocale de aur, indiferent de ora la care acestea erau solicitate. Pe timp de zi se culegeau portocale de aur din livada căpcăunului Bucur Obor, sau din orice livadă prințul întâlnea în cale. Pe timp de noapte prințul trebuia să se supună la cazne mari să să răpună căpcăunul Real, că el era singurul cu livada deschisă pe timp de noapte. Călătoria până la căpcăunul Real era lungă și plină de pericole, prințul era obosit și epuizat, așa că era însoțit în această călătorie nocturnă de o sumedenie de înjurături, blesteme și alte cuvinte pe care le rostea pentru protecția proprie.

Prințul devenise atât de obsedat de portocalele de aur încât uneori culegea și din livada căpcăunului Bucur Obor și din livada căpcăunului Amzei, pur și simplu pentru că uitase că deja avea în portbagaj portocale proaspăt culese. Tragic era când uita să le ia din caleașcă și să le ducă prea-normalei…nici nu vă imaginați reproșuri și suspine și un prinț care făcea drum întors la caleașcă să calmeze nebuna biata femeie însărcinată și suferindă.

Pentru că orice suferință are o limită, și pentru că prințul atinsese deja infernul, a mers să caute un leac. A mers la toți vracii cunoscuți și necunoscuți, din împărăția lui și din împărățiile vecine. Ba a și trimis un sol peste mări și țări să afle leacul (el nu putea pleca, el trebuia să aducă portocale de aur). După multă așteptare, solul s-a întors și a adus vești – puiul voia portocale de aur pentru că avea nevoie de acid folic.

Oricum răspunsul mult așteptat de prinț a venit destul de târziu, pentru că puiul s-a decis să vină pe lume și să îi poată fi administrat direct lui o mamă de bătaie nutrienții atât de necesari.

După ce a consumat un tir plin cu portocale de aur, prințul s-a gândit că toate sunt bune acum. Din păcate, pentru următorii doi ani, prea-normala a alăptat și a țipat după portocale de aur.

Sfârșit

PS: eu am mâncat portocale toată sarcina. Voi ce dezvăluire îmi faceți astăzi?

prea-normala Raluca

4 COMENTARII

  1. Eu nu am putut manca mai nimic in cele doua sarcini ale mele ..lamai si ceva acreala …pentru ca la orice miros de mancare imi venea rau instant …dar lamai si fructe am mancat si eu , chiar daca nu erau de aur !!!:)))

  2. Eu am niste probleme cu fierea si adooor muraturile (orice e murat in saramura, nu la otet). Daca mi-e rau, pot manca adesea doar muraturi. Dar si in rest mananc in cantitati industriale (zice printul)… ce dom’le, un castronel plin la o masa (in fiecare zi) e mult? (zic eu).

    Inca n-am copii, dar printul zice sa-l avertizez cand o sa raman insarcinata, sa faca un stoc zdravan de muraturi, ca presimte el ca se anunta vremuri grele :)))

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.