#365 – Pe bicicletă la 28 de ani

9
1482

Pentru cei care spun că pe măsură ce înaintezi în vârstă este din ce în ce mai dificil să înveți, am o poveste tare drăguță astăzi 🙂

Știu să fac tare multe chestii, de la mâncare chinezească la a mă da cu caiacul. Nu mă laud, dar îmi place mereu să învăț lucruri noi și sunt un fel de explorator nebun, nu spun nu niciunei aventuri.

Ideea este că puteam face de toate….mai puțin să merg pe bicicletă. Am avut câteva tentative în viața asta, dar s-au finalizat în eșec. Total. Dar să le iau pe rând…..

Când eram mică, mică, aveam probabil 3-4 ani, mama mi-a cumpărat o tricicletă.  Mno, frumos tare, era roșie și avea claxon. Cam atât țin minte eu despre respectiva posesiune. A și mai țin minte că nu reușeam să o fac să meargă decât în marșarier. În apărarea mea pot spune doar că aveam 3 ani (sau 4 că nu mai ține minte nici mama), nu am scos-o din casă niciodată (lipsa de timp a părinților este de vina aici) și camera în care mă plimbam aparținea unui apartament confort 2. Și avea și mobilă. Și un covor. Ideea este că până la urmă tricicleta a fost donată unui copil ce avea curte și știa să meargă și în față, nu doar în spate…

Eșecul cu numărul 2 a venit prin clasa a noua. La țară la bunica. Ca să povestesc mai pe larg, era vară și frumos afară așa că, îmbrăcată într-o rochiță drăguță de vară ne plimbam pe la șosea (cei care au copilărit pe la țară știu despre ce vorbesc). Băiatul de care îmi plăcea mi-a spus să îl însoțesc la o plimbare cu bicicleta iar eu m-am simțit nevoită să îl refuz, pentru că nah…eu știam să merg doar cu spatele pe o tricicletă…. Așa că m-am gândit să cer ajutorul prietenilor posesori de biciclete să mă ajute să învăț. În mintea mea învățam acolo pe loc să merg pe bicicletă și mergem spre apus (probabil chiar ținându-ne de mână) cu băiatul de care îmi plăcea. Ajunși la sus-numitul apus aș fi primit un sărut ce pecetluia iubirea noastră pe veci (acum îmi pare bine că nu a fost așa, dar la 15 ani trebuie că nu ai prea multă minte).

A ieșit exact cum îmi imaginam eu. Dacă prin exact cum îmi imaginam eu se înțelege că am căzut în șanț cu preafrumoasa mea rochiță de culoarea untului, pe burtă, cu bicicleta peste mine și cu prietenul care mă ajuta peste bicicletă. Totul sub privirile băiatului de care îmi plăcea. Lesne de înțeles că l-am evitat până la finalul verii și că nu am primit nici un sărut…

10403689_859714994058292_6856490879458082002_n
pozele sunt preluate de pe skitbike, un adevărat fenomen pentru femei şi biciclete

13 ani mai târziu (țineți cont, 13 ani…) am spus că a venit vremea să iau taurul de coarne și să rup blestemul bicicletei. Tot la bunica mea la țară, adult fiind deja și cu doi copii în dotare, m-am gândit într-o zi că eu vreau să învăț să merg pe bicicletă. Am împrumutat una de mărime medie de la un copil de pe strada bunicii mele și m-am apucat să învăț. Și să cad. Și în șanțurile de pe partea stângă, și în șanțurile de pe partea dreaptă, și pe mijlocul drumului, și peste bicicletă, și cu bicicleta peste mine… Ați prins ideea. Am căzut învățat atât de mult cu bicicleta aia încât la un moment dat, băiatul de la care o împrumutasem a venit la mine și mi-a spus pe un ton foarte serios și plin de compasiune: Știi, eu ți-aș mai lăsa bicicleta să mai cazi cu ea, dar îmi este teamă că o vei strica de tot, vezi? deja nu mai este dreaptă….și îi cam cade lanțul….și i s-a îndoit o roată….poate mai bine o iau și merg cu ea la atelier la bunicul.

Am renunțat atunci de rușine și de mila vecinului cu bicicleta stricată (da, am plătit reparațiile), dar în toamna aia, în București, cineva s-a oferit să mă învețe. Mi-a adus o bicicletă și cu cel mai mare calm din lume mi-a explicat CUM FUNCȚIONEAZĂ NENOROCITA DE BICICLETĂ. Cum o faci să meargă și cum o faci să se oprească. Și în mai puțin de o ora am învățat să merg . Pe bicicletă. La 28 de ani. Și o zi 🙂

Și am învățat o lecție foarte importantă pe care o voi ține minte toată viața: dacă vrei să înveți să mergi pe bicicletă, învață la București că la țară nu merge.

Aștept poveștile voastre despre biciclete și băieți frumoși. Sau doar biciclete :))) Sau orice altceva vreți să îmi spuneți despre voi 🙂

pe curând,

Raluca

9 COMENTARII

  1. Felicitari pentru perseverenta!
    Eu cand eram mica ma plimbam cu bicicleta cu roti ajutatoare a prietenei mele de joaca, si mergeam foarte bine. Mai tarziu, prin clasa a 7-a, cand am vrut sa invat sa merg pe bicicleta (in oras), am ajuns intr-un gard viu, asa ca m-am lasat pagubasa. Pe la 30 de ani a vrut sotul sa ma invete sa merg cu bicicleta, mi-am dat seama ca n-am nici o sansa…
    In schimb am invatat pe la 28 de ani sa schiez si mi-a placut mult. Se pune?

  2. 18. Îmi place foarte tare să merg pe bicicletă. Anul trecut am participat prima oară și la Skirtbike și la Unica Bike Fiesta. Ambele evenimente au premii numeroase, iar dacă la Skirtbike șansele nu au fost de partea mea, la Unica am câștigat o bicicletă. Albă, frumoasă, Pegas. Problema era că în drumul Pegas-Unica-Claudia s-au rătăcit pedalele. 🙁

  3. Tata m-a invatat sa merg pe bicicleta. La 6 ani am invatat sa merg singura, asta dupa ce tot am exersat in curte la casa bunicilor. Mai tin minte si acuma bicicleta mea albastra adusa de la rusi de bunica. 🙂 Cu o rabdare de fier, tata s-a chinuit destul cu mine, tinea de spatele scaunului si eu cand in stanga, cand in dreapta, la un moment dat a dat drumul si eu nu m-am mai oprit, zambitoare drept inainte si urlam disperata ca nu stiu sa pun frana si el tipa sa las picioarele jos, am cazut razand ca in sfarsit am reusit sa merg singura. De atunci tot am exersat, la 14 ani am primit o semi cursiera frumoasa foc, aveam trupa mea de biciclisti, luam rucsacul in spate si hai la drum!
    Bravo Raluca! Imi place ca nu ai renuntat usor.

  4. Mno ..io m-am prapadit de ras citind nazdravaniile tale :))) hai ca esti haioasa 🙂 Eu stiu sa merg pe bicicleta cam de prin gimnaziala…n-ai sa crezi …tot pasiunea pentru un baiat care se plimba cu bicicleta pe strada mea , m-a facut sa invat singura , tot cu destule julituri la activ ,sa merg pe nenorocita aia de bicicleta :))) .In timp, n-am mai mers cu ea, dar sa stii ca nu se uita . M-am urcat intr-o zi pe una ..si nah…am mers ca unsa .Acum merg mult pe jos, dar nu as spune nu unei plimbari cu bicicleta .:)

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.