#365 – Sufăr de arahnofobie

17
1607

Pentru că nu vreau să treacă nici o zi fără să vă împărtășesc ceva nou, așa cum am promis la început în articolul #365 de lucruri despre mine, vă scriu târziu în noapte să vă spun că sufăr de arahnofobie.

Știu că frica de păienjeni este ceva destul de comun și că nimănui nu îi plac lighioanele astea păroase, cu multe picioare și foarte mulți ochi, dar nu despre asta este vorba.

Nu am o frică obișnuită sau un dezgust oarecare pentru susnumitele insecte. De fapt, dacă se întâmplă să ne întâlnim față în față mai am puțin și leșin. Mă apucă o stare de panică, încep să respir tot mai greu, mă trec toate transpirațiile, tremur și mă ia cu amețeală. Arahnofobie, jur.

Dacă am ghinionul să fie suficient de tupeist să se cațere pe mine, deja vorbim despre cu totul altceva. Pe fiecare centimetru pătrat, pe care își mișcă el cele 8 miliarde de picioare, mă umplu de bubițe mici și roșii și mă mănâncă pielea într-un fel de nedescris. Dacă îl și văd urcat pe mine, rezultatul este încă și mai dezastruos, mă mănâncă toată pielea și am o stare de disconfort total cel puțin două zile.

Este atât de nasoală treabă încât dacă văd pânze de păianjen prin casă, nu mai pot dormi până ce nu aspir temeinic peste tot și nu dau cu soluție specială. Sunt în stare să dezinfectez până ce ard pereții, doar să nu văd picior de lighioană pe lângă mine.

Vă spun, e gravă treaba asta dintre mine și păianjen.

Cel mai trist este atunci când trebuie să fac toate acestea cu copiii mei de față. Ia și explică-le tu despre curaj și vitejie, după ce ai fugit urlând înspăimântată de o amărăciune de păianjen cât o gămălie.

Fiul meu chiar mi-a spus o dată mai demult auzi, mami, dar parcă tu dai pe râu cu caiacul și faci rafting și sari cu parașuta…fugi de păianjenul ăsta mititel? …. Da, băi copil, îmi e frică de păianjen. Care e problema?

Eu sufăr de arahnofobie. Voi?

 Sursă foto featured: Gary Beilby 

17 COMENTARII

  1. :))) draga de tine, e bine sa stie si copiii ca e ok sa ai si temeri, ca face parte din viata.
    Eu am fobie de ace. Sa nu vad seringa pe langa mine ca mi se face rau. Desi am pulsul slab, se ridica pana in pod daca vad ac, sange… daca simt miros de spital, de dentist…
    In clasa a 12-a mi-am facut curaj (ca doar fricile trebuie infruntate, nu?) si m-am dus singura sa-mi fac analizele (la recomandarea medicului). Am fost la policlinica pentru copii si ma asteptam la un tratament bland. Duduia asistenta mi-a strans garoul de am sarit de pe scaun, si apoi a tipat la mine sa stau jos, ca doar nu ma omoara. Si nu, nu m-a omorat. Doar ca mi s-a invinetit mana de la umar pana in podul palmei, un negru-vinetiu minunat si s-a vindecat in vreo 3-4 luni (cine a purtat toata vara caniculara bluze cu maneca lunga? cand m-a vazut doctorita care m-a trimis la analize, a crezut ca am fost batuta zdravan), si vreo 2 saptamani nu am reusit sa indoi mana de la cot, pentru ca simteam ca parca am un act infipt acolo, ma durea groaznic… iar semnul de la garou mi-a ramas vreo 2 ani (ca o adancitura in carne)…

    Ah, si nu ma simt comod in spatii inguste, mici. Nu stiu daca e neaparat claustrofobie in toata regula, dar e un inceput – simt ca n-am aer 🙂

  2. 11. Când eram mică, vânam gândaci și o speriam pe sora mea cu ei. 😀 Mie îmi e frică de gândacii ăia maronii-negrii sclipicioși care sunt pe lângă mine. Dacă sunt departe, nu îmi e frică de ei, dar dacă vreau să-i prind în șervețel și alunecă pe mine, eu mă agit și sar și ei fug…

  3. bun ..si mie mi-e ( nu stiu daca frica ) ..ci mai mult scarba de mai multe lighioane : paianjeni, gandaci , rozatoare, serpi.. Daca e vorba de o fobie mai adevarata ..mai degraba am o claustrofobie ( nu-mi plac spatiile inchise in care trebuie sa stau mult ). ..insa incerc sa-mi pastrez calmul cat pot in astfel de situatii

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.