Lactacare – bacterii benefice şi concurs

18
4364

Pentru că nu mă alimentez corespunzător (cum sună asta “ma alimentez”, mă simt ca o basculantă), am probleme cu tranzitul intenstinal. Uneori mai mici, alte ori mai mari. Cele mai mari probleme le întâmpin, însă, când călătoresc. Şi cum îmi place să călătoresc, asta este o adevărată problemă. Oricâte fibre aş consuma, cât sunt în deplasare tractul meu intenstinal îşi face de cap. Îi pasă zero de sentimentele mele şi de disconfortul provocat. Vă spun, am un tract intestinal fără suflet.

Discutam despre asta cu o bună prietenă şi foarte senină m-a întrebat “ai încercat probiotice? pun pariu că îţi rezolvă problema”. Mi-a expus o tona de beneficii ale probioticelor şi m-a bombardat cu o mulţime de informaţii pertinente. Nici nu mă aşteptam la altceva din partea ei, este foarte isteaţă. Şi în plus, lucrează pentru Lactacare, deci chiar ştie despre ce vorbeşte (asta dacă nu este obligată prin contract să înalţe odă probioticelor).

Mi-a explicat un milion de lucruri iar eu am contracarat totul cu multa dibăcie (sunt foarte tare când este vorba despre discuţii contradictorii, dacă mă cunoşti, începi un o astfel de discuţie cu mine doar dacă eşti fan Sisif). La final s-a lăsast păgubaşă şi mi-a servit o replică de genul nu poţi face bine cu de-a sila. Evident că eu m-am contrazis doar de dragul contrazicerii şi că în momentul în care am ajuns acasă am început să caut informaţii şi studii cu privire la probiotice.

Să vă spun ce am aflat eu în urma studiului individual. Pentru început, am aflat ce sunt. Conform definiţiei Organizatiei Mondiale a Sănatatii, “probioticele sunt micro-organisme vii care exercită efecte pozitive asupra sănătăţii atunci când sunt ingerate în cantitate suficientă”. Şi micro-organismele astea sunt, ce credeţi?…bacterii. Yup, pentru cei ca mine, care nu ştiu deja, despre bacterii vorbim. Dar bacterii bune. Microrganisme vii care se află în mod fiziologic în tractul gastrointestinal şi joacă un rol esențial in digestie și imunitate.

Bacteriile probiotice sunt bune

Am aflat că acţionează ca o barieră împotriva germenilor patogeni, previn sau inhibă infecţiile, produc enzime ce intervin în descompunerea carbohidraţilor, facilitează producţia de energie, ajută la reducerea colesterolului LDL, stimulează producţia acizilor graşi cu lanţ scurt, facilitează absorbţia mineralelor, stimulează imunitatea innascută cât şi cea dobândită, şi încă multe altele.

Ca şi tipuri, am descoperit:

Lactobacillus, care au rol esenţial în imunitate şi asimilarea nutrienţilor şi au abilitatea de a transforma lactoza şi alte zaharuri în acid lactic;

Bifidobacterum, acestea produc acid lactic şi acetic care controlează pHul intestinal, joacă un rol esențial în fermentația fibrelor și carbohidraților în intestin şi pot sintetiza vitaminele din grupa B si acidul folic;

Coccus, produc acid lactic extrem de rapid şi au capacitate de multiplicare extrem de mare (îşi dublează numărul în numai 30 de minute);

Saccharomyces boulardii, împiedică aderarea agenților patogeni la enterocite, pastrand astfel o microflora normală şi protejează mucuoasa intestinală de inflamaţie.

Foarte important, ca să funcţioneze un tratament cu probiotice, bacteriile ingerate trebuie să fie vii, şi tot vii să ajungă în intestin. Pentru a se întâmpla asta, ele trebuie să fie protejate extrem de bine de un strat exterior. Trebuie să fie în numar mare, pentru a putea adera la intestine şi pentru a putea să se multiplice. Trebuie să conţină multe specii de tulpini robuste, patentate, pentru indicaţii de utilizare diferite. Şi nu în ultimul rând, trebuie să conţină bacterii vii cat şi bacterii inactivate termic.

Probiotice Lactacare

Probioticele pe care le folosiţi voi au toate cele menţionate? Că dacă nu, înghiţiţi bacterii degeaba. Acum vorbesc în calitate de specialist self-taught…şi în apărarea mea vă pot spune că am alocat multe ore studieri acestei probleme 🙂

Pentru că m-am convins că bacteriile bune…sunt bune, a urmat the fun part. Mi-am sunat amica de la Lactacare şi pe cel mai ispăşit şi prietenos ton cu putinţă, i-am spus: „Auzi bă, tu nu ai putere de convingere, nene, nu ştii să pui problema. La discuţia despre probiotice mă refer. Degeaba ştii tu multă informaţie daca nu ştii să o expui publicului larg.” Raspunsul ei a fost de milioane: “Aham…. vrei să încerci, nu? Iar ai descoperit că te-ai contrazis aiurea? You are an Idiot!” Ce pot spune, ma iubeşte! Şi mă cunoaşte bine de tot (deşi uneori am senzaţia că ar vrea să nu mă cunoască deloc).

Şi pentru că prietena mea chiar mă iubeşte, am primit probiotice şi am început să înghit bacterii. Super fun, vă spun. O premieră absolută chiar, înghit de bună voie şi nesilită de nimeni, bacterii. Am primit gama Lactacare: Lactacare Kids – pentru copii (evident), Lactacare Travel – pentru călătorii, Lactacare Plus – pentru cei aflaţi sub tratament antibiotic şi Lactacare Fiber şi Lactacare Stop pentru probleme de tranzit intestinal.

Faci pe tine numarul doi? Lactacare Stop rezolvă problema imediat. Nu faci pe tine numarul doi, dar ai vrea, Lactacare Fiber rezolvă problema. Sunteţi familiarizate cu expresia Ready for whatever?? Aparent Lactacare este 🙂

Lactacare probiotice Kids

Nu vreau să fiu singura care înghite bacterii (vii şi inactive deopotrivă), şi pentru că tot suntem la premiere, am pregatit un mic concurs pentru voi. Vă rog să îmi spuneţi, într-un comentariu, care este, pentru voi, cel mai important beneficiu al probioticelor. Concursul se va desfăşura pe o perioadă de o săptămână iar premiul este un pachet Lactacare format din LactacareStop, Lactacare Travel, Lactacare Plus, Lactacare Kids (plicuri) şi Lactacare Kids (comprimate masticabile).

Lactacare probiotice Travel

Și în completare asigurați-vă că sunteți fani ai paginii Lactacare înainte de a vă înscrie în formularul de mai jos. Nu uitați să lăsați în formular doar numele folosit pentru a comenta, nu comentariul.

a Rafflecopter giveaway

Ce spuneţi, înghiţim împreună bacterii? Bacterii vii şi inactive, dar cel mai important, bune 🙂

UPDATE 20 august: Felicitări Iulia Sava. Pachetul cu probiotice Lactacare este al tău.

Trimite un email la raluca@beautybyjules.ro cu adresa de livrare și număr de telefon pentru a intra în posesia premiului.

18 COMMENTS

  1. Mi-ar placea sa stiu daca si in afectiuni de tipul crohn, se pot consuma astfel de probiotice?! Pentru k mi-ar fi de un real ajutor.

  2. Cel mai important beneficiu?!
    Pai sunt multe,deci…cel mai imp e ca exista:-) si eu eram necunoscatoare,dar acum( gand la gand) vreau sa incerc…chiar vreau…din ce-am aflat si de la tine..clar…i need them….alive:-)

  3. Cel mai important beneficiu al probioticelor este in metabolism, fara ele fiind imposibila absorbtia nutrientilor. ( de aceea avem atatea probleme digestive). Pe planul doi, in cazul unor afectiuni in care a fost nevoie de antibiotice, si odata cu bacteriile patogene au fost omorate si bacteriile saprofite ( cele bune)…e necesar mai mult ca oricand sa repopulam flora intestinala cu bacteriile bune, cele care ne ajuta la buna functionare a organsimului nostru.

  4. Pentru mine cel mai important e ca ajuta la digestie si cu rezolvarea “Nu faci pe tine numarul doi, dar ai vrea”!

  5. Bună ! De când am născut-o pe micuța Maria am aflat mai multe despre beneficiile probioticelor . Astfel, din punctul meu de vedere , cel mai important beneficiu al probioticelor este acela de stimulare a imunității, acestea contribuind la creșterea producției de factori imunitari.

  6. Repopularea intestinului cu microorganisme benefice, care asigura un tranzit intestinal normal si care ajuta imunitatea.

  7. Abilitatea de a transforma lactoza in acid lactic mi se pare un beneficiu foarte important, mai ales ca fetita mea sufera de intoleranta la lactoza

  8. Cel mai important beneficiu al probioticelor este rezolvarea problemelor digestive şi ale tranzitului intestinal lent.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.