CONCURS: Palmolive premiază amintirile din vacanță

227
11147

A trecut sezonul vacanțelor, deja munca ne-a acaparat pe toți, însă eu vă propun astăzi să rememorăm cele mai frumoase și mai speciale momente. Și da, am și premii pentru cele mai simpatice amintiri din vacanță.

Poate știți că anul acesta nu am avut o vacanță concretă, nu am ales vreo destinație exotică, însă tot m-am bucurat de fiecare moment de relaxare și de mici ieșiri la iarbă verde în weekend. Cele mai frumoase momente? Faptul că am dormit la cort. Sunt o persoană foarte comodă de felul meu, așa că dormitul în cort este o adevărată aventură pentru mine. Alte momente de care îmi amintesc cu drag sunt cele de relaxare pe marginea pârâului al cărui nume nu îl știu, pentru că mereu am fost conduși acolo. A devenit deja o tradiție să mergem acolo și să ne bucurăm de aer curat, de munte, în grupul nostru de prieteni.

Din capitolul lucruri amuzante, pe care pot să le povestesc acum râzând în hohote, sunt “chiriașii” cu care ne-am trezit dimineața lângă noi, în cort. Doi limacși de mai puțin de 2 cm își vedeau frumos de treaba lor, dar au reușit să mă sperie suficient de tare cât să dau trezirea tuturor printr-un țipăt. Și nu sunt o persoană care să se teamă de gângănii, să ne înțelegem. Probabil dacă aveau cochilii nu m-ar fi speriat atât de tare.

Campanie-Palmolive-Naturals

În această perioadă Palmolive ne propune să ne învăluim în aromele naturii și a pregătit și o surpriză pentru cei care cumpără produsele brandului, așa că eu m-am gândit că nu strică să vă las să redescoperiți aromele lor, prin seturi Palmolive Thermal SPA.  Mai exact, până pe 31 octombrie, toți cei care achiziționează produse Palmolive în valoare de 12 lei și trimit un SMS la numărul 1868 cu textul “Palmolive” urmat de numărului bonului de casă intră în tragerea la sorți pentru excursie de 2 persoane în Dubai. O șansă la o a doua vacanță! Regulamentul complet al campaniei îl găsiți AICI.

Vă ofer prin tragere la sorți 9 kituri Palmolive constând într-un gel de duș Thermal Spa Mineral Massage cu săruri hidratante de la Marea Moartă și un gel de duș Thermal Spa Aqua Calm cu parfum relaxant, cu floare de lotus, plus un burete de baie ce catifelează pielea.

Concurs 9 premii Palmolive

Regulamentul concursului, pe scurt.

1. Să fiți fani ai paginilor Palmolive România și Beauty by Jules.

2. Să îmi spuneți într-un comentariu care sunt cele mai frumoase/simpatice/amuzante amintiri din vacanța ce a trecut.

3. Să completați formularul Rafflecopter de mai jos.
a Rafflecopter giveaway

Completarea condițiilor de mai sus este obligatorie și vă asigură 5 șanse în extragerea pentru cele 9 premii. Dacă vreți 2 șanse în plus, urmăriți-mă pe contul de Instagram. Această condiție este opțională și apare în formular după completarea condițiilor obligatorii.

Un ghid de completare a formularului Rafflecopter găsiți AICI.

Concursul se desfășoară în perioada 29 septembrie – 6 octombrie. În maxim 48 de ore de la terminarea perioadei de înscriere aflăm și care sunt cei 9 câștigători ai seturilor Palmolive.

Spor la înscriere și de-abia aștept să-mi povestiți momente frumoase din vacanțele voastre!

UPDATE 9 octombrie: Am extras și afișat cei 9 câștigători ai seturilor Palmolive. Câștigătorii sunt afișați și în formularul de înscriere, cu ajutorul căruia s-a făcut extragerea.

Janeta Ivan

Molnar Cecilia

Nicoleta Agache

Alina Nicoleta

Vasile Cosmina

Iordănescu Anca

Augustina Moise

Mihaela Scurtu

Sorina Elena

Felicitări tuturor! Le rog pe fiecare dintre câștigătoare să-mi trimită pe adresa de email contact@beautybyjules.ro numele complet, adresa de livrare și un număr de telefon.

227 COMMENTS

  1. Cea mai frumoasa amintire din vacanta este alaturi de iubitul meu. Eram la mare si doream sa ne bucuram de ultima zi de stat acolo si impreuna. Afara nu era o zi prea “de plaja”, intrucat plouase intreaga zi. In schimb, in jurul orei 5 se mai domolise putin si o raza de soare se ivise dintr-un colt al cerului. Asadar am zis, why not? Am plecat pe plaja cu gandul de a face o ultima baie, iar marea a tinut cu noi (cel putin pentru 10 minute) oferindu-ne cele mai frumoase valuri. Norii inca mai ofereau cerului nuanta cenusie cu care ne obisnuisem de-a lungul zilei si urmau sa ne ia prin surprindere cu o ploaie cum nu mai fusese in ziua respectiva (in care eram convinsi ca vazusem suficienta ploaie). Asadar, cu noi in mare, s-a dezlantuit furia norilor. Initial ca o ploaie calda, de vara, de care ne-am bucurat jucandu-ne printre valuri oferindu-ne o senzatie minunata, iar apoi, in drumul spre pensiune, o ploaie furioasa, care nu se mai termina.

        • Nu pot sa cred asa ceva :))))
          Fraaate, cum se poate sa dai din intamplare pe un blog de cineva care a fost undeva langa tine intr-un anumit moment? Fix despre asta voiam eu sa scriu dar am vazut ca era momentul prezentat deja asa ca am ales o alta amintire.
          Oricum aia a fost cea mai faina zi din anul asta. Am vazut ca multa lume ramasese in apa dar noi ne-am refugiat pe terasa la Debarcader si apoi iar am mers pe plaja. :))

  2. Imi aduc aminte perfect caci amintirile sunt intiparite clar in minte de cea mai frumoasa si mai romantica vacanta alaturi de iubitul meu, in Praga. Un oras superb, feeric, pe care vi-l recomand. Ne-am plimbat pe podul Charles unde am legat lacatul iubirii, ne-am plimbat cu barca pe lac, am vizitat cel mai frumos castel, iar parcurile erau o minunatie. De fiecare data cand imi este dor, pozele imi zambesc si parca invie amintirile .

  3. Cea mai amuzanta amintire din vacanta – amuzanta mi se pare acum ..atunci nu era deloc amuzant …a fost atunci cand am pornit sa urcam la cota 2000 pe Platoul Bucegi din Sinaia ,dar am ajuns foarte târziu la poalele muntilor ..in plus eram si cu fiul meu alături.Singura noastră șansa era o camera liberă la singurul hotel – pensiune din zona Piatra Arsa ..unde puteam înnopta si sa pornim pe munte dimineata.Si ce sa vezi …mai era liberă doar o singura camera…cea mai bine situată ,cea mai încălzită …Asta da noroc pe noi!,,,Dar nu spun cate rugăciuni am facut inainte de a intra pe ușa hotelului!,

  4. Vara asta a fost cu adevarat speciala pentru mine. Am fost o saptamana in Istanbul, sa-mi vizitez un vechi prieten. Si pentru ca imi place mult istoria Imperiului Otoman, am vizitat toate moscheile vechi, palatul Topkapi si Miniaturk ( orasul in miniatura)…Seara eram terminata de oboseala, dar nu imi pare rau nici o secunda de zilele petrecute acolo, pentru ca si acum ma revad mergand prin aleile palatului, stand pe banci sau in balcoanele de unde se vedea marea,mirosind parca aceleasi flori, calcand parca aceleasi alei de acum 500 de ani…te cuprinde o asa emotie..incat oboseala nu mai exista pur si simplu…

  5. cea mai frumoasa amintire din vacanta care am avut-o acum 2 ani (deoarece ultimii 2 ani nu am fost in vacanta din cauza problemelor de sanatate)a fost in vara acelui an, unde mi-am petrecut-o la mare impreuna cu sotul si fiul meu ,de ce o consider frumoasa ,deoarece a fost ultima vacanta petrecuta impreuna ,fiul meu plecand apoi la studii departe de casa

  6. Cea mai frumoasa amintire din vacanta care a trecut..sunt mai multe amintiri de fapt. Am fost impreuna cu iubitul meu si cu prietenii in Bulgaria, la Nisipurile de Aur si am petrecut 7 zile de vis: croaziera pe mare. lenevit la piscina, am descoperit locuri si oameni minunati, am baut cocktailuri exotice si am avut parte de multe momente romantice de neuitat!

  7. Cele mai frumoase amintiri din vacanta sunt cu pitica mea de 1 an jumatate, am fost in vara aceasta la Gradina zoologica si la fiecare animal pe care il vedea tot exclama mamaaaa! Apoi a urmat Ferma animalelor, unde a fost si mai incantata , mai ales ca stia toate animalele de prin carti 🙂 au mai urmat prima data la padure, prima data la apa si multe alte experiente de neuitat impreuna!

  8. Cea mai amuzanta intamplare de vacanta – am incuiat masina cu cheile inauntru!!! S-a rezolvat in cateva ore – sunat prieten care a sarit gardul casei, descuiat cu forta usa casa, luat cheia de rezerva, trimis cu autocar Constanta, la 1 noaptea am recuperat masina…

  9. M-am bucurat de vara si mare alaturi de fetita mea si de sotul meu! Ne vom aminti cu mare placere plimbarea pe care o faceam musai in fiecare seara pentru a hrani 2 lebede care ieseau pe plaja special pentru a primi mancare. A fost pentru prima data cand le-am dat de manacre lebedelor in mana. Erau asa e obisnuite cu oamenii incat veneau dupa noi, ceradu-ne parca sa le luam acasa!

  10. Cea mai frumoasa amintire a mea este din vacanta la Viena, cand am fost la SRS (Spanish Riding
    School) care se afla in Hofburg (centrul vechi al Vienei) la un spectacol ecvestru cu Lipitani.SRS este cea mai veche academie de calarie din lume, iar caii care ajung sa fie crescuti si antrenati acolo sunt si ei cei mai buni din lume.
    A fost un vis devenit realitate pentru mine sa ma aflu acolo in sala aceea superba care este o opera de arta ce intregea perfect tabloul din care doar noi spectatorii eram in neregula, mi se parea ca ar fi trebuit sa fim inbracati in
    tinute de epoca.
    De asemenea este uimitor cat de mult ii iubesc vienezii pe acesti cai, la inceputul fiecarei veri se aduna sa isi ia la revedere de la ei cand pleaca in ”vacanta lor” Pai dvs ce credeti ca ar alege bucurestenii nostri dintre asa
    ceva sau un gratar electoral?, ce sa mai spun sa dea bani pe bilete, mai bine se duc intr-un club de fite, nu?.
    Stiu ca poate parea un lucru neinportant pentru unii, dar pentru mine asta ramane cea mai frumoasa amintire.

  11. Cea mai frumoasa amintiri din vacanta este alaturi de iubitul meu.Am mers in Italia,in regiunea Toscana.E o zona de vis .Cand am ajuns acolo am crezut ca am pasit pe alt taram.Lumea era extrem de prietenoasa si binevoitoare,iar privelistea era incantatoare.Am stat aproape de mare.Cele mai frumoase momente le-am trait la PIsa .In locul ala de vis ,m-am logodit.E un moment unic si o sa-mi ramana in suflet pentru totdeauna.

  12. In ultima vacanta am fost cu 3 prieteni la mare, vacanta mult asteptata de cel putin un an de zile pentru ca nu reusim aproape niciodata sa ne coordonam timpul liber si sa mergem undeva toti. Anul acesta am facut turul statiunilor de pe litoralul romanesc si pot spune ca a fost foarte frumos! Daca pana acum imi placea Costinestiul sau Mamaia acum iubesc Eforie,Neptun,Mangalia pentru linistea ce o ofera!

  13. Cea mai amuzanta amintire este cea de la mare de anul acesta. Când am ajuns era puțin înnorat, dar am zis ca poate se înseninează și sa mergem totuși sa “luam pulsul marii”. Când am ajuns pe plaja, surpriza… a început sa se strângă norii și sa ploua torențial. Toată lumea pleca, numai noi abia veneam la plaja. :)) Ne-am adăpostit sub umbrelele de plaja în speranța că o să treacă repede ploaia; lucru care bineînțeles s-a și întâmplat, fusese doar o ploaie scurta de vara. Apoi ne-am bucurat de marea și de plaja aproape goala, pentru ca toți turiștii se retrăsesera. A fost o după amiaza perfecta 🙂
    Fb: Mihaela Mitran

  14. cea mai haiosa (acum, pentru ca atunci nu mi se parea deloc haios ce mi se intampla 😛 ) amintire din vara asta este drumul cu telescaunul de la Vatra Dornei, imbracata in pantaloni scurti, cu tricou si palarie de soare pe cap in conditiile in care temperatura sus era in jur de 7 grade si ne-a mai prins si ploaia in telescaun

  15. Amintiri frumoase am din toate vacantele mele dar cea de anul aceste a fost cea mai frumoasa pentu ca a fost o vacanta prelungita am locuit cateva luni in Italia cu sotul si copilasii si am reusit sa vizitam in mare parte acesta tara. A fost o experienta inedita.

  16. cea mai haiosa amintire din acesta vara a fost atunci cand sotul a sapat o mare gaura in nisip pe plaja si l a bagat acolo pe Bubu baietelul nostru de un anisor, care a cantat si a dansat o lunga perioada. A fost atractia plajei.

  17. Cea mai frumoasa amintire din concediu trebuie sa fie tot concediul, intrucat am vazut locuri superbe – am fost in Grecia, in Lefkada, o insula superba, cu plaje una si una. Apa de un turcoaz incredibil, iar plajele cu stanci inalte in jur iti taiau pur si simplu respiratia. Plaja mea preferat a fost Porto Katsiki, unde aveai de toate – apa turocaz si limpede, valuri maricele, dar care nu te dadeau jos de pe picioare,
    Dupa minunatia Greciei, ne-am intors in tara, unde am venit pe clisura Dunarii, pe la Cazane, am vazut statuia lui Decebal, cea mai mare sculptura in piatra din Europa, iar apoi am vazut statiule lui Brancusi din Targu Jiu intr-o zi frumoasa de inceput de septembrie. In parcul din centrul orasului, unde se afla Poarta sarutului si Masa Tacerii, unite de aleea scaunelor, toamna incepea sa isi intre in drepturi, asigurand un peisaj minunat. Coloana infinitului este spectaculoasa, iar Transalpina ne-a taiat respiratia cu peisajele ei.
    In drum spre Grecia am vazut alta bijuterie a naturii, cascada Bigar, din muntii Aninei.
    Avem o tara atat de frumoasa, pacat ca nu o punem in valoare asa cum ar trebui! 🙂

  18. Amintirea pe care o am si nu am sa o uit este aceea de-a o vedea pe fiica mea(1 an si 5 luni) pentru prima oara la mare ,cum isi baga piciorusele in apa,cum se juca cu fratele in nisip,costumul de baie pe care il imbraca ,rasetele de bucurie si multe altele .Asta e amintirea pe care niciodata nu am sa o uit .

  19. Cea mai frumoasa amintire este din vacanta pe care am avut-o vara asta in Corfu alaturi de iubitul meu si anume, croaziera pe mare, unde am vizitat Laguna Albastra. Un loc desprins din cartile cu povesti, deosebit.

  20. M-am bucurat de mare si soare alaturi e fetita mea si de sotul meu! Ne vom aminti cu mare placere ritualul pe care il respectam seara de seara cand mergeam sa hranim 2 lebede care veneau pe plaja special pentru a primi mancare A fost pentru prima data cand am hranit lebede din mana. Erau asa de obisnuite cu oamnii ca veneau dupa noi, spunandu-ne parca sa le luam acasa!

  21. Pot relata din ultima mea vacanta din vara aceasta ca am avut o anumita zi in care eram practic un robotel si nici nu stiam ce faceam. Era ziua in care asteptam rezultatele admiterii la facultate si fiind departe de Bucuresti eram la 2 minute pe site-ul facultatii sau dam telefoane. A inceput ca o zi plina de stres, a continuat cu bucurie enorma iar apoi am revenit la a ma bucura de mare.

  22. Cea mai amuzanta intamplare dintr-o vacanta s-a petrecut in Elvetia, in Montreux. Eu si cu iubitul ne-am lasat furati de peisaj si ne-am pierdut de ghidul ce ne insotea. Daca tot ne-am pierdut, am considerat ca este imperativ sa gustam inghetata cu lamaie de la cel mai apropiat McDonalds. Got to make the best of everything, right? Not! Inghetata a fost si proasta si scumpa (pedeapsa noastra probabil). In loc sa ne bucuram de “timpul castigat” am stat la coada la toaleta. :))

  23. Cea mai frumoasa amintire din vacanta a fost vara aceasta cand mi-am revazut verisorii. Acestia au plecat in Germania cand eu eram micuta, aveam vreo 14 ani, ei 21-22. Am trait niste emotii puternice, sa-i vad atat de maturizati, realizati la casele lor cu copii, iar eu atat de mare, deja in al doilea an de facultate, exact la aceeasi varsta cand ei au plecat in strainatate.
    M-am bucurat extrem de mult sa-i revad!

  24. In vara asta m-am distrat incercand sa imi dresez lupisorul meu de 6 luni de zile.Acum are 10 luni. Am reusit sa il invat doar comanda sezi, dar la a doua strigare, la prima nu vrea sa asculte :))) si bineinteles ca dpa asteapta ceva bun sau o mangaiere. Nu face nimic fara rasplata 🙂

  25. Cea mai simpatica, amuzanta si frumoasa zi din intreaga vacanta a fost chiar ziua de sambata pe care am petrecut-o in intregime cu iubitul meu la shopping; aveam in plan sa mergem la Baneasa Shopping Center de ceva timp si cum s-a ivit ocazia, ne-am urcat in masina spre detinatia deja cunoscuta.
    Am hoinarit prin toate magazinele, ne-am pierdut unul pe celalalt de cateva ori :)) si eu, cel putin, imi dadeam seama cand vedeam ca nu-mi raspunde nimeni si ca vorbesc singura; a fost o zi plina, dar si obositoare; uitasem cat de greu e la shopping 😀 dar si frumos in acelasi timp.
    A fost ca o pre sesiune de shopping & cadouri pentru ziua mea de nastere 🙂 si-am profitat la maxim! 😀

  26. Am fost la Sighisoara,Sibiu,Fagaras,Brasov,am vazut niste locuri foarte frumoase, pe care cu siguranta as dori sa le revad.

  27. Cele mai frumoase amintiri sunt,desigur, cele de la mare,de la munte petrecute cu iubitul meu si prietenii..dar nu pot uita si de frumoasa perioada de practica de anul acesta, din cadrul unui proiect european, unde am avut sansa sa lucrez mai mult, sa invat sa comunic mai bine cu pacientii si sa capat ceva mai multa experienta in frumoasa profesie de medic stomatolog 🙂 .

  28. Cea mai frumoasa amintire e din vacanta acestui an . Copilul meu mi-a desenat o inima pe nisip si a vrut sa scrie TE IUBESC. A iesit TE IUBECS ,dar momentul a fost super 🙂

  29. Cea mai amuzanta amintire din aceasta vacanta a fost la sfarsitul lunii iunie, can am fost la Lacul Rosu. Ne-am plimbat cu barca si am luat si eu vaslele, dar era cat pe ce sa scap una in apa si apoi era sa ne ciocnaim de o alta barca. Sotul a reusit sa evite coleziunea in ultimul moment, preluand el carma 🙂 .

  30. Cele mai “amuzante” (chiar amuzante acum, atunci enervante si pline de tristete) momente din vacanta au fost cand am incercat in trei randuri sa plecam de acasa pentru cateva zile macar, dar cu o seara sau doua pana sa plecam se intampla ceva rau in familie: ba unul isi rupe un picior, ba altul are probleme cu rinichii de-l ia salvarea. Astfel, am petrecut vacanta langa patul bolnavilor din familie, la spital. Ne-am bucurat totusi ca totul s-a sfarsit cu bine, cu vindecari frumoase si acum ne amuzam cu totii. Asteptam vacanta urmatoare, poate e cu noroc.

  31. Vacanta trecuta a fost lipsita de intamplari amuzante sau altele cara sa-mi ramana in minte. A fost totusi o vacanta reusita alaturi de familie.

  32. In vara asta am fost a munte cu prietenul meu si familia lui.Nu am avut noroc de o vreme prea buna, a fost mai mult ploioasa,dar a fost amuzant intr-o seara cand am iesit sa ne plimbam, sa vizitam locurile si se aproapia si ploaia,insa nu am luat in seama aspectul asta.Ne-am indepartat destul de mult de cabana si la un moment dat s-a pus un vant de mai ca ne-a luat pe sus si a inceput sa ploua.Aveam umbrele,dar nu prea ne-au fost de folos pentru ca ne-am intors uzi pana la piele si nu ne mai simteam picioarele de la alergat,dar a fost distractiv pentru ca tot drumul inapoi spre casa am ras incontinuu.Ca sa nu mai zic ca a fost si grindina…:)))

  33. Vara aceasta a fost plina de experiente amuzante, dintre care cele mai multe s-au intamplat alaturi de cei mai dragi oameni din viata mea: sora si iubitul meu.
    Amandoi au frica de inaltime si am ras copios cand am mers impreuna la Meteora (Grecia) si au vazut unde sunt cocotate manastirile respective. Desi nu se compara ca si altitudine cu un munte inalt, Meteorele au fost pentru ei o experienta frumoasa, dar si palpitanta, mai ales la coborare, cand au fost nevoiti sa priveasca vaile si prapastiile si sa mearga tinandu-se de peretele interior. Nu exista niciun risc sa cada, dar…
    Si tot de frica de inaltime este legata si a doua faza amuzanta. Eram tot in Grecia si era dimineata, abia rasarise soarele si plaja era goala, la fel si cabinele salvamarilor. Sora mea si-a dorit sa urce intr-o astfel de cabina si a fost ok pana s-a urcat cele 4-5 trepte ale scarii, dar cand a venit vorba sa coboare, atunci a inceput nebunia. Am stat mai bine de un sfert de ora pana a coborat cele 5 trepte amarate, intrebandu-ma intruna daca pune piciorul unde trebuie si daca nu exista riscul sa cada :)))
    Si sa nu rad doar de experientele altora, pentru ca si mie mi s-au intamplat multe! Spre exemplu, mi-am cumparat o inghetata la cornet, din aceea la dozator. Arata atat de bine, aveam pofta mare, dar era atat de cald, incat nici nu mi-a dat vanzatoarea inghetata, ca pana mi-am bagat portofelul in geanta, toata inghetata mi s-a topit ca prin minute. Aveam mainile de inghetata, la fel si fusta si topul din dantela :))

    Te pup !

  34. vacanta, o amintire frumoasa,o sete de libertate si leneveala, o indreptatita sete de a vedea ceva nou,un peisaj superb,un pescarus plutind, o mare inspumata sau muntele cel semet.Oriunde ne-am afla vacanta aduce cu ea nostalgia copilariei,dragostea pentru natura si frumusete

  35. Cele mai frumoase amintiri sunt de anul aceste din spania, a fost un concediu minunat plin de odihna si am vizitat locuri superbe!!

  36. Cele mai frumoase amintiri sunt,desigur, cele de la mare,de la munte petrecute cu iubitul meu si prietenii..Am fost la Sighisoara, Costinesti si Mamaia. Am plecat pe plaja cu gandul de a face baia, vremea insa nu a tinut cu noi. Pe plaja dimineata, m-a cerut de sotie, intr-o inimioara, si avea pregatit un buchet de trandafiri si o sampanie.

  37. Cea mai frumoasa amintire de anul acesta a fost un weekend nu foarte planificat, in Vama Veche, la jumatatea lui septembrie. Liniste, soare, mare, a fost superb. Am descoperit un restaurant unde se mananca f bine si am vrut neaparat sa incerc hamburgerii lor. Nu am mai avut cand decat in ultima zi, la micul dejun :):):). Ospatarul a fost de bun simt si nu a comentat nimic…

  38. Ceea mai frumoasa vacanta a fost la 16 ani in Spania ,Viveiro, dupa ce s’a mutat fratele meu acolo am zis ca in prima vara ma duc sa’l vizitez.. Pentru mine a fost ceea mai frumoasa vacanta pana acum pentru ca a am vazut prima oara marea, m’am indragostit iremediabil de ea cand i’am simtit valurile,e o senzatie greu de descris,erau reci si atat de placute. Plus ca la varsta aia totul este frumos,fara griji ,traiam clipa. Mie dor sa mai simt fericirea aia.

  39. am multe momente frumoase din vacanta care a trecut, am vizitat o pensiune in Arges, am mers in munti la gratar, am vizitat si Bran jud Brasov

  40. Vara asta nu am avut ocazia decat sa plec la mare cu cea mai buna prietena timp sa o saptamana si acelea au fost cele mai frumoasa zile din intreg anotimpul.Am reusit sa ne distram de minune chiar daca am fost doar noi doua si am avut vreme foarte buna. In rest au mai fost micile distractii din oras,iesirile in club si terase 😀

  41. Vacanta mea a fost tare scurtuta, dar a fost prima cu nepotica mea Eva, nu ne-am aventurat multe zile dar a fost super! Papa si nani in parc! ! 🙂

  42. Asa iubesc sa calatoresc!… Vacantele frumoase sunt intotdeauna alaturi de persoana iubita. Nu as suporta gandul sa merg singura intr-o vacanta si sa nu am cu cine impartasi frumusetile vazute. Ultima vacanta a fost prin mai multe tari din Europa. In orice loc unde mergi gasesti ceva minunat de vazut, mai ales in locurile mai putin vizitate. M-a surprins Andorra, Luxemburg, Polonia..Ce mi-a placut cel mai mult a fost interactiunea cu oameni de diferite nationalitati. E superb sa poti vorbi cu ei si mai ales sa descoperi ca sunt si foarte amabili.

  43. Am fost la munte cu familia anul acesta, pentru prima data in patru, de cand este bebe mic si ne-am simtit foarte bine, am vizitat locuri minunate, am intalnit oameni frumosi, a fost o vacanta tare placuta iar fetitele s-au simtit super!

  44. O amintire frumoasa este cea din vacanta petrecuta la munte cu prietenii. Am facut un foc de tabara si am spus povesti de groaza, s-a cantat la chitara, s-a ras mult si cel mai important ne-am intarit legaturile de prietenie.

  45. Cu siguranta cele mai frumoase amintiri le am din vacantele de vara, dintre anii scolari. Mergeam la tara la bunici si ma jucam toata ziua cu prietenii mei, Ni facem felinare din dovleci si ieseam seara cu ele pe strada, mancam fructe multe, direct din gradina …. ce vremuri frumoase!

    • Offf, am comentat de pe telefon si nu am apucat sa termin ce aveam de spus.
      Bun, spuneam ca mi-era dor de copilarie si de vacantele de atunci, asa ca vara aceasta am stabilit cu toti prietenii sa ne intalnim din nou la tara si sa facem tot ce faceam atunci. Pentru o zi, ne-am intors in copilarie, ne-am urcat in copaci, am facut felinare din nou, iar seara am incheiat-o cu un gratar, depanand amintiri. A fost tare frumos!

  46. Cele mai haioase si frumoase intamplari din vacanta se leaga de fetita mea. la mare, trebuia sa gasesc povesti despre nasterea nisipului, despre setea si foamea valurilor de mare, despre cum se protejeaza nisipul de soare, despre florile ce au culori diferite si tot asa….Suntem in perioada “de ce…?” si e atata de haios!

  47. Cea mai frumoasa amintire…greu de spus,sunt multe.
    Cred ca a fost vizita la multe manastiri din Bucovina(|le-am vizitat cand eram copil|) dar acum le-am vazut altfel. Linistea ce domneste in ele,pictura minunata,trecutul lor te face sa te simti alt om,mai bun,mai intelegator,mai frumos sufleteste.

  48. Cea mai frumoasa vacanta a fost cea de anul acesta, am fost impreuna cu familia la Balea lac, Transfagarasan, am vazut multe locuri si peisaje frumoase, ne-am bucurat de frumusetea, linistea si aerul curat al muntelui.Am ramas impresionati de privelistea minunata si suntem hotarati sa revenim cat de curand.

  49. Ooooo, ai stat cu cortul! Si eu stau uneori , am un loc secret unde merita sa stai in natura doar cu cortul. 🙂 Vacanta de anul acesta a fost un circuit cu masina, am vazut doua orase “capitala europeana”: Kosice, Cracovia, amandoua foarte cochete, mi-au placut mult!!!!! Si….am stat cu cortul in Muntii Tatra. 🙂 Am cumparat cadouri pentru cei dragi, pana la urma am oferit cadou si ce cumparasem pentru mine. 🙂 Mi-a placut mult , m-am simtit libera , puteam sa mergem unde vedeam cu ochii. In afara de cateva rezervari pe la hoteluri in drum , nu am avut nimic planificat.

  50. Articole nooi de citit! Abia mai rup din timpul limitat pe care il am ca sa stau pe bloguri, de fapt, pe blogul tau, pentru ca nu am timp de mai multe si bineinteles ca al tau este preferatul meu :o3. Concursul este foarte frumos, multumim pentru el! Si acum povestioara :)) Am avut parte de multe momente amuzante vara asta, dar care imi vine primul in minte este urmatorul :D. Am fost intr-o tabara de engleza si am stat in camera 4 fete. Cand am plecat toate, cheia mi-au dat-o mie. Cea mai proasta decizie, pentru ca numai in buzunarul meu nu a ramas :)). Am pierdut-o in timp ce alergam pe ditaaaaai dealul si mi-am dat seama ca nu o mai am abia dupa cateva zeci de minute. Am incercat sa ma duc sa o caut, insa profesorii britanici nu mi-au dat voie pentru ca incepuse o competitie de airsoft. Si ce mi-a trecut mie prin capsor?! Sa sar un perete de piatra ca sa pot intra pe teren. Zis si facut! L-am sarit, m-am deplasat cativa metri, cand l-am vazut pe unul dintre profesori indreptandu-se in directia mea, asa ca am luat-o inapoi. Pantalonii mei nu au mai rezistat inca unei sarituri si am ramas cu chiloteii la vedere. :)) In final, a venit bineinteles eroul meu, nervos ca l-am luat de la competitie si s-a indurat sa imi dea bluza lui, ca sa pot acoperi ”rusinea” :)).

  51. Sper ca n-o sa te superi pe mine daca povestesc din vacanta de anul trecut. Anul asta n-am fost decat vreo 3-4 zile la mare.

    Revenind, cea mai frumoasa vacanta a fost pentru mine ce-a petrecuta in Islanda. Am avut impresia ca ma aflu in alta lume si totul in jurul meu era desprins din basm. Fiordurile, gheizerele, cascadele imense si dese, muntii inalti pe care i-am traversat, marea involburata in timpul furtunii sicerul deosebit de albastru te faceau sa te simti ca si cum ai invadat un taram ireal. Oamenii au fost deosebit de prietenosi si totul s-a transformat intr-o experienta deosebita. Sa nu mai zic ca acolo am mancat cea mai buna supa de somn. Ahhh…Islanda!

  52. Intotdeauna ultima vacanta este cea mai frumosa, in fiecare an mergem la mare cu cei mici, suntem toti indragostiti de apa si nisip fin, iar anul acesta pot spune cu mana pe inima ca am avut parte de cea relaxanta vacanta, cu temperature perfecte si zile minunate.

  53. Cea mai frumoasa vacanta a fost la mare anul trecut impreuna cu sotul si nasii nostri de cununie si cei doi copii ai lor, atunci eram si insarcinata cu fetita care acum are 9 luni si o saptamana, ne-am putut bucura de evenimentul care avea sa ne intregeasca familia anul trecut in decembrie plus ca pe atunci implinisem si 1 an de la casatorie ,iar nasii nostri de cununie urmau sa devina iar nasi de botez, nea-m bucurat impreuna de toate evenimentele din viata noastra.

  54. cea mai funny amintire,tot de la mare…am dormit o noapte in masina,data fiind ora la care am ajuns la mare si tot ce-a insemnat asta a fost very “funny”:)))

  55. vara asta am fost in vizita la surioara mea mai mica…la Paris..a fost prima data cand am zburat cu avionul..emotii nu mai zic..toate bune si frumoase pana am aterizat in Paris …m-am ratacit in aeroport..nu mai reuseam sa o gasesc pe soramea…ne intalnim dupa vreo jumatate de ora…trecem peste episodul siropos….urcam in masina….eu am crezut k mergem acasa dar dupa vreo 10 min opreste masina exact in fata turnului Eifel exact in momentul cand incep “licuricii albastri”…vreo 20 de minute am ramas muta…..superba privelistea….si nu mai pun faptul ca eram acolo de ziua frantei si am vazut artificiile lansate din turn….superb..cine are ocazia sa ajunga acolo sa nu o rateze…credeti-ma se merita…:)

  56. Eu si sotul meu am lucrat 6 ani in Cipru, pana acum 2 ani si de-abia anul acesta am reusit sa ne intoarcem in Pafos sa ne revedem o parte din prietenii romani si de toate nationalitatile ,care au mai ramas acolo si cu care am petrecut 2 saptamani de neuitat.

  57. anul asta….nebunia de a accepta un pariu de a sari cu parasuta :D, care a avut k rezultat 1 saptamana de liniste, k de la atata tipat am ragusit :))))) da am avut tupeu si nici nu o sa o mai fac niciodata

  58. impreuna cu mama si cele 2 surori am fost la iasi unde am alergat porumbeii am vizitat muzeul dar simbata de simbata am fost la pescuit la picnic ne-am bronzat si ne-am bucurat de razele soarelui si de caldura lui ,ne-ambucurat de fiecare clipa de faptul ca suntem impreuna sanatoase si mama ne iubeste felicitari pt concurs nu am integram si nu am reusit sa fac cont

  59. Cea mai frumoasa amintire din vacanta este din mini-turul facut prin tara, unde am vizitat diverse obiective turistice, de la Muntele Gaina, la Cetatea Devei, la Transalpina si Transfagarasan si toate minunatiile din drum. A fost si o perioada de relaxare si de reincarcare a bateriilor.

  60. alaturi de mama si surorile mele am fost la iasi unde amfugarit porumbeii dupa ce i-am hranit am fost la ocna sibiului si in fiecare simbata mergeam la pescuit si picnic alaturi de mama si surorile mele unde peisajul si sarele erau deosebite vara aceasta ne-am bucurat declipe frumoasa in familie cu multa dragoste

  61. Vacanta intotdeauna o asociez cu ohihna,rasfatul cu acele lucruri care mi-au fost interzise in rest din lipsa de timp. astfel ca vacanta din vara asta a fost o relaxare si leneveala totala la Navodari.Doar noi, nisipul si marea

  62. Vara aceasta am avut un timp frumos la Anina…unde m-am bucurat de natura si un aer proaspat. Am vizitat cascada Bigar daca tot am auzit de ea ,,,e superba dar cea mai mare minune e ca am hranit veverite cu nuci care veneau la tine si culegeau nucile direct din mana ta . <3

  63. in aceasta vara m-am plimbat cu vaporasul in costinesti pana la epava si a fost superb. am stat pe pupa cu iubitul meu, cu picioarele atarnand in apa si valurile se spargeau de ele. a fost absolut minunat 😀

  64. Vacanta aceasta am umblat de colo colo: cateva zile la munte, cateva zile la mare. A fost o vacanta relaxanta, fara peripetii. Valurile inspumate, mirosul de algee si nisipul cald sunt secretele unei vacante perfecte:) ador marea, ador litoralul romanesc, ador Costinestiul.

  65. buna!!! multumim pentru concurs!
    Ce pot sa spun?! am avut in sfarsit vacanta!!!!!!!!!!!!!!! dupa trei ani de la ultima noastra escapada de relaxare! Intre timp a aparut pe lume un pitic mic !!! Anul acesta insa am plecat in vacanta pentru cateva zile, am lasat pitica cu bunica si m-am bucurat de putina relaxare alaturi de sotul meu. Nu mi-a fost tocmai la “indemana” 100% pentru ca mi-a fost tare dor de fata mea si i-am purtat grija non-stop; dar cred ca pana la urma afost bine pentru toata lumea, chiar si pentru ea, care parca, s-a facut mai cuminte 😉

  66. Vacanta trecuta , a fost superba, am fost la mare impreuna cu sotul si baietelul de 4 ani , ne-am jucat in apa, m facut castele de nisip, si ne-am relaxat

  67. cea ma frumoasa vacanta a fost anul acesta la mare in Bulgaria imi place marea,nisipul,scoicile,in fiecare an adun scoici,florile de mare pe care le arunca marea atunci cand devine agitata eu zic ca le arunca de bun venit turistilor,apoi frumoasele pietricele frumos colorate pe care le asez frumos in bol aducandu-mi aminte cu drag de frumoasele clipe petrecute in superba vacanta

  68. Cele mai dragi si frumoase amintiri din vacanta, pentru mine, au fost diminetile cand ma trezeam langa iubitul meu. In vacanta asta am avut mai mult timp pentru noi si sunt tare fericita ca s-a intamplat asta. Am facut doua drumuri la Bucuresti si cam atat, dar ne laum revansa vara viitoare! 😀

  69. Nu stiu daca povestirea mea va fi haioasa insa este cu adevarat cea mai frumoasa pentru mine…in aceasta vacanta am aflat ca voi fi mamica iar in interiorul meu se dezvolta cea mai frumoasa minune de pe pamant…un copilas…tot in vacanta am simtiti si prima “lovitura”…o doamne ce senzatie minunata!!!!

    Iubesc vacanta anului 2014…un an extraordinar!!!

  70. In aceasta vacanta, am fost la mare si cel mai amuzant moment a fost cand sotul meu s-a hotarat sa se apuce sa invete sa inoate.

  71. amuzant a fost ca am pierdut cheile si am trimis curierul sa aduca altele de acasa iar la plecarea de la mare le-am descoperit pe celelalte chei intr-un buzunar la masina unui coleg…am lesinat de ras de sot ca el habar avea pe unde le-a bagat,ba chia vroia sa sparga geamul la masina convins ca le-a pus in masina noastra.

  72. Ne-am intalnit cu niste prieteni care nu ii mai vazusem de mult timp ,si am avut o vacanta frumoasa si multe de povestit

  73. amuzant a fost cand am fos an vacanta an cipru am stat an aeroport o zi de la 5 dimineata pana seara la 7 se mai antampla

  74. Am fost la Muntele de Sare si am baut apa…dupa care mi s-a facut foarte sete si nu aveam apa la noi. Apa ceea este foarte sarata 🙂

  75. cele mai frumoase amintiri sin vacanta/concediu… chiar daca nu am fost plecata nicaieri, sunt zilele petrecute la plaja, aici, acasa, pe malul lacului Razelm… soare, nisip, apa, liniste, …

  76. Cea mai amuzanta intamplare a fost in tabara de studenti cand m-am trezit incuiata in camera de hotel deoarece colega mea m-a incuiat uitand ca nu avem 2 chei. :))

  77. Anul acesta am fost in com.Sant Nasaud si am vrut sa ajungem la Campulung Moldovenesc prin pasul Rotunda.Totul bine pana la prima intersectie, fara indicatoare, cand am hotarat sa mergem pe drumul mai bun, care avea si parapeti montati.Dupa doi km. Insa drumul s-a terminat brusc la poalele unui versant abrupt. Am intors si dupa un drum groaznic am reusit sa ajungem cu masiina intreaga acasa.

  78. Vacanta asta a fost prima vacanta adevarata dupa cativa ani buni. Primul meu concediu de vara, prima vacanta impreuna cu iubitul meu, primul nostru weekend la mare, singuri singurei, prima noastra escapada romantica.

  79. Anul acesta a fost pentru noi cea mai frumoasa vacanta, am fost la mare cu baietelul nostru de un anisor pentru el a fost prima data.Am avut atatea momente amuzante impreuna, frica de valuri, nisipul fierbinte ce nu-i placea dar incet sa obisnuit, a fost o vacanta minunata cu familia mea.

  80. Cea mai amuzanta amintire din vacanta. Eram la mare si sotul il ingropa pe al mic in nisip pana la gat. Cand a fost gata, mai avea doar capul afara restul era ingropat in nisip, a venit un val mare care a trecut peste el si i-a umplut fata de nisip. Saracutul avea si mainele ingropate si nu se putea sterge pe fata, eu nu mai puteam de ras… el plangea, avea aproape 4 anisori. Nici nu stiam ce sa fac si radeam si imi parea rau. A fost distractiv oarecum ptr mine, ptr el nu.

  81. Anul acesta am petrecut vacanta la tara, la parintii mei de care imi era tare dor si pe care nu ii vazusem de mult timp, m-am reintalnit cu fratii mei dar si cu vechi si dragi prieteni din copilarie care mi-au lipsit atat de mult, am mers cu copiii la gradina zoologica, am vizitat cateva locuri frumoase, dar in mare parte ne-am simtit bine si ne-am relaxat.

  82. Cea mai amuzanta intamplare a fost atunci cand ne-a prins ploaia pe biciclete pe Transbucegi si tot drumul am facut anecdote pe tema aceasta

  83. Am fost la Sovata cateva zile, suficient cat sa constat ca apa sarata nu ma tine ca pe un ou la suprafata, ci trebuie musai sa ai colac, daca nu stiii, macar elementar, sa inoti.

  84. Vacanta mea a constat in cateva plimbari pe la Sighisoara, salina Turda, Cluj-Napoca si Sovata. Fiecare a avut farmecul sau, dar cea mai amuzanta intamplare a fost la cetatea Sighisoarei, unde, plimbandu-ne, am vazut la un moment dat o terasa foarte draguta. Ne-am continuat plimbarea prin cetate, iar apoi am vrut sa ne intoarcea la acea terasa. Insa nu o mai gaseam nicicum! Am mai dat cateva ture, ne dureau deja picioarele si vroiam sa ne lasam bagubasi. Dar am avut inspiratie sa mergem pe o anume straduta, si intr-un final am reusit sa savuram o limonada racoritoare pe terasa mult dorita :))

  85. In aceasta vara am fost o ” fuga ” pana la Brasov, iar in centrul orasului avea loc un eveniment de prezentare a diferitelor armate straine si romane ce au luptat in trecut.
    Se facea o demonstratie de lupta a acestor armate….insa ce a fost comic a fost faptul ca desi era o demonstratie, unii soldati prezenti pentru reconstituire era timorati si nu stiau cum sa inainteze in lupta…iar la finalul asa zisului razboi….fundalul in care se auzeau impuscaturile si bombele, inca mergeau, desi lupta se etrminase…a fost comic, pentru noi si pentru majoritatea de langa noi care radea.

  86. Anul astanu am avut vacanta, asa cum nu am avut vacanta de cativa ani incoace, dar asta este…nu e o drama. Vacanta au avut fetele mele si eu (noi) ne-am bucurat de toate intamplarile pe care ele le-au povestit ca le-au trait in tabere, vacanta la mare…a fost prima vara in care am simtit cel mai sincer ” mi-a fost dor de tine mama”. Nu mi-a mai trebuit vacanta, puii s-au bucurat de vacante si s-au bucurat de revedere. Asa sunt vacantele pentru mine in momentul asta, ne dorim doar sa le facem amintiri lor, din copilarie. Vrem sa dam fericire.

  87. Cea mai frumoasa amintire din aceasta vacanta este cursul de dezvoltare personala desfasurat de Goals UK in Romania. Interesant, captivant, util si motivational 🙂

  88. Anul acesta am fost prima data in Italia , a fost minunat am vizitat multe locuri pe care le stiam doar din auzite sau de la TV .A fost de vis pot spune ca am avut parte de a doua luna de miere!

  89. Cea mai frumoasa vacanta a fost in Bulgaria anul acesta.Am ales statiunea Nisipurile de Aur o locatie de vis la care ma voi intoarce cu mare drag.A fost o vacanta minunata deoarece am aflat ca voi devenii mamica ♡

  90. Vacanta intotdeauna o asociez cu ohihna,rasfatul cu acele lucruri care mi-au fost interzise in rest din lipsa de timp. astfel ca vacanta din vara asta a fost o relaxare si leneveala totala la Navodari.Doar noi, nisipul si marea

  91. Fetita mea iubeste apa , asa ca la fiecare intrare in mare era foarte entuziasmata ; atat de entuziasmata , incat la un moment dat , nu mai striga : mami , vine valul , ea striga : mami , vine malul !!!!

  92. Vara asta, desi scurta si cu vreme capricioasa a fost destul de placuta pentru mine si familia mea. M_am relaxat alaturi de sot, pe care din pacate il vad cam rar…si baietelul nostru.Ne_am plimbat, am petrecut cu prietenii aniversarea celor 5 ani de casatorie si 30 de veri implinite ale mele.

  93. In vacanta din acest an , ne-am intalnit cu vechi prieteni pe care nu-i mai revazusem de peste 10 ani .

  94. am fost la mare cu familia si a fost amuzant cand baietelul nostru a prins un pestisor, zicea ca e pestisorul de aur 🙂

  95. Chiar ieri am venit din Grecia Thassos a fost f f frumos, peisaje minunate plimbarea cu feribotul timp de 45 de minute mi-a ramas intiparita, am petrecut 7 zile una mai frumoasa decat alta.

  96. Mi-am petrecut vacanta in Malta, impreuna cu partenerul si baietelul nostru in varsta de 1 an umatate. A fost prima vacanta in 3 si a fost minunat. Ne-am balacit enorm de mult, ne-am bronzat, ne-am distrat dar am si mancat diferite bunatati. A fost minunat desi la plecare am avut multe emotii legate de cel mic: cum se va acomoda, cum sa va comporta in avion si pe drum dar am avut noroc si totul a fost mai mult decat perfect!

  97. Cea mai frumoasa amintire din vacanta mea s-a petrecut undeva la tara, unde ne-am intalnit cu totii, frati, surori, parinti, bunici, catei 😀 cumnatei…unde am petrecut frumos cu ocazia zilei de nastere a mamei mele. Cadouri, mancare, muzica si voia buna i-au adus mamei bucurii si noi am ramas cu acest eveniment memorat si desigur filmat/fotografiat. <3

  98. Amuzant a fost in aceasta vacanta faptul ca,am dorit sa platim la hotel si ne-am trezit ca nu avem bani cash suficienti,asa ca am mers la bancomatul cel mai apropiat,dar bancomatul ne-a inghitit cardul pt ca expirase! :))

  99. IN VACANTA AM LUAT 2 ZILE LA HOTEL AVEM FRIPTURA DE LA PETRECEREA CARE AM FACUT-O CU O SEARA INAINTE. AM LUAT-O CU NOI SA NU O IROSIM ASA CA CEA MAI AMUZANTA INTIMPLARE VACANTA A FOST CA NU AM AVUT BALCON LA CAMERA FUMAM PE GEAM UNDE VEDERE AVEAM UN ALT BLOC;SI MINCAM FRIPTURA IN CAMERA SA NU MAI COBORIM LA MASA NE UITAM LA TV LA PAPRIKA TV.IN SCHIMB AVEAM O BAIE MARE SPATIOASA GELUL DE DUS PALMOLIVE NE-A PARFUMAT SERILE ERAU DE VIS .PALMOLIVE TERMAL.ESTE GENIAL.

  100. AM MERS IN VACANTA AM LUAT 2 ZILE LA HOTEL DAR NU AVEAM BALCON SI FUMAM PE GEAM UNDE CA PRIVELISTE AVEAM O CLADIRE IN FATA.; BAIA IN SCHIMB ERA MARE SI SPATIOASA palmolive-naturals NE-A PARFUMAT ZORILE SI SERILE MIROASE DIVIN AM PETRECUT CLIPE PLINE DE IUBIRE DE NEUITAT.AM FACUT O PETRECERE CU O SEARA INAINTE NE-A RAMAS FRIPTURA MULTA CA SA NU O IROSIM ASA CA AM LUAT-O CU NOI AM PETRECUT CU SOTIA SERI AMUZANTE IN CARE LE-AM LASAT CELOR CARE FACEAU CURATENIE PUNGI DE BISCUITI;GRISINE SI PRAJITURII ERA COSUL DE GUNOI PLIN PINA LA REFUZ.NE UITAM LA TV SI SPUNEAM BANCURI IN TIMP CE SAVURAM PRAJITURILE DELICIOASE CU CIOCOLATA.

  101. Cele mai frumoase amintiri au fost legate de evenimentele din aceasta vara: multe nunti petrecute in sanul familiei si alaturi de cei mai buni prieteni.

  102. cea mai frumoasa vacanta a fost acum 4ani k am fost pt 3 zile la berlin a fost de vis imi doresc enorm sa repet acea mini vacanta de vis

  103. Aventura mea de la Baile Olanesti, Valcea, Romania a fost cea mai tare! Am stat la plaja, la soare, am facut baie in bazinele cu apa termala, ne-am plimbat pe aleile racoroase ale parcului, am vazut apusul soarelui printre muntii stancosi, ne-am distrat la terasele de acolo cu prietenii si familia, ne-am bronzat, in concluzie a fost de vis! As mai repeta-o o data!

  104. Situat in centrul tarii, in partea superioara a Tarii Barsei, la poalele masivului Postavaru, la mica distanta de Muntii Bucegi și Piatra Craiului si la capatul Nordic al culoarului (trecatorii) Rucar, Bran și Cheia Predeal, orasul Rasnov pastreaza de peste veacuri acelasi iz istoric al unui burg prosper. Aici nu trebuie sa pierzi nici macar un minut aiurea. Am mers pe carari de munte, am stat la soare, ne-am dat cu crema pentru protectie solara, am mancat bunataturi de la munte, intr-un cuvant ne-am relaxat!

  105. Amuzant a fost ca am venit seara tarziu din oras si,in loc sa intru in camera mea,am intrat in camera alaturata :)) nu va zic ce rusine mi-a fost cand am aprins lumina si am avzut ca am gresit camera! :p

  106. Pentru mine, ca si mamica toate vacantele au devenit cu adveart spectaculoase… buburuzele mele sunt zambetul si multumirea mea. Avandu-le alaturi, fiecare moment din vacanta este un zambet, o aventura si un moment de satisfactie sufleteasca. Vacanta de anul acesta de la amre a fost de vis, scufundarile si balaceala au fost momente senzationale….

  107. Anul trecut, in timpul concediului la mare, la noi in tara, i-am serbat ziua fiicei mele, care implinea 24 ani. A fost ceva unic, pentru ca i-am cantat “La multi ani!” pe malul marii impreuna cu prietenii, dar si cu persoane necunoscute, bucurandu-se alaturi de noi si intregind “Corul”.
    Apoi am mancat tort la terasa hotelului, unde ospatarii afisasera un banner cu “Happy birthday!”
    A fost foarte frumos si original!

  108. Cand am implinit 18 ani,am fost la munte cu prietenii , adepta adrenalinei,m-am dat cu tiroliana,inaltime,,scripeti ,coarde,veselie,energie,totul a fost de vis.

  109. In vacanta trecuta,am fost la munte cu prietenii , adepta adrenalinei,m-am dat cu tiroliana,inaltime,,scripeti ,coarde,veselie,energie,totul a fost de vis.

  110. anul aceta am avut o vacanta foarte scurta am fost 4 zile la mare.dar m-am relaxat si a fost deosebit pentru ca a fost prima vacanta a celei mici care are 5 luni.

  111. AM FOST LA SINAIA LA HOTEL AVEAM UN BALCON MARE SI FRUMOS AM PUS 2 BORCANE DE MERE PE BALCON AU VENIT ALBINELE ASA CA NU AM PUTUT NICI SA CITESC IN LINISTE NICI SA ADMIR PEISAJUL SUPERB NICI SA MANINC DIMINEATA MIERE A FOST O VACANTA SUPERBA CU LOCURI DE VIS PEISAJE SUPERBE SI POEZII SOTUL IMI COMPUNEA VERSURI SPRE FERICIREA MEA MI-A DEMONSTRAT CIT DE MULT MA IUBESTE A FOST DE NEUITAT O VACANTA CU MOMENTE DULCI.

  112. anul asta am fost in grecia si a fost superb.apa era atat de limpede .doamne nu o sa uit niciodata.credeam ca vederile acelea pe care le cumparam de la mare sau de la posta care aveau o imagine cu o apa atat de clara si atat de blue nu sunt adevarate.eu am fost in corfu iar acolo se intalneste muntele cu marea…este superb

  113. Am fost la munte,in aceasta vara si am petrecut cea mai minunata vacanta din viata mea pt ca am fost impreuna cu copiii si nepotii mei…o amintire placuta a fost cand am avzut un urs..live :)) l-am si hranit cu niste eugenii,desi stiam ca nu e bine s-o facem! 🙁

  114. Vara aceasta am fost in Turcia statiunea Kusadasi.Imi aduc aminte cu placere de peisajele deosebite din Turcia,de culoarea marii,de absolut tot.A fost minunat

  115. Cea mai frumoasa amintire din vacanta este cea petrecuta in Canada , acum cativa ani la niste prieteni de familie , am fost la nunta lor acolo si a fost minunat . Doua saptamani de vis , am vizitat locuri ce nu stiam de ele , am mancat preparate culinare ce nu le mai mancasem pana atunci , am baut Canadian Old Special , foarte potrivit si pentru femei , am fost in parcul de distractii La Ronde din Montreal unde m-am distrat de minune , am vizitat parcul national Banff din Alberta , planetariul din Montreal , portul vechi din Montreal , stadionul olimpic din Montreal .A fost cea mai minunata vacanta daca s-ar ivi ocazia sa ma mai duc in Canada , imediat mi-as face bagajele .

  116. Anul acesta cea mai frumoasa si foarte palpitanta vacanta a fost alaturi de familie la moieciu de jos am petrecut 3 zile pentru ca atat a fost vacanta foarte scurta dar relaxanta ,am vizitat cascada chisatoare dar si pestera liliecilor cine a fost acolo cu masina stie cum este drumul cu masina 🙂 adrenalina a fost la maxim.

  117. Momentele cele mai hazlii au fost cele in care fetita mea incerca sa intre in apa, se speria, o lua la fuga, apoi se intorcea razand spunandu-si: “Pot sa inot !” si iarasi incerca sa intre si tot asa….

  118. Cea mai frumoasa vacanta am petrecut-o in Canada acum multi ani de zile .Am fost la o nunta a unor prieteni de familie si am stat doua saptamani acolo .O vacanta mai mult decat perfecta , o vacanta de vis .M-am distrat extraordinar , am mancat numai bunatati , am vizita locuri ce numai in vis credeam ca exista .

  119. Am fost si eu cateva zile la Telega cu sotul,soacra si fetita noastra la Lacul sarat Soimul cu apa sarata, namol si tot tacamul.

    Dar fiind pentru prima oara acolo, chiar daca nu m-am bucurat de lucrul pentru care acest loc este, am aflat de pe acest site, faimos in intreaga Europa am avut destule motive sa ma bucur de sederea mea, prea scurta, acolo!

    Asta pentru ca am vazut acolo niste locuri care-ti taie pur si simplu respiratia, niste locuri despre care nu credeam ca exista asa de aproape de Bucuresti!

    Acest loc, mirific chiar as putea spune, pe nume Telega se afla la numai 7 km de Campina si poti ajunge acolo foarte usor, pe sos. Bucuresti – Ploiesti, apoi pe soseaua spre Sinaia, Predeal etc. adica DN1.

    Am vazut unele locuri foarte frumoase, poienite pline de flori si dealuri inverzite peste care se asezau nori pe care aproape ca puteai sa ii atingi cu mana! voi pune si cateva poze de pe acolo care, sper eu, ca surprind un picut din frumusetea acelor locuri, niste locuri in care am simtit o ireala liniste sufleteasca si nu in ultimul rand, liniste adevarata in adevaratul sens al cuvantului!Mi se parea ciudat faptul ca acolo nu auzeai o… bormasina, un flex acolo ceva ca pe la mine la bloc in Bucuresti!

    In concluzie pot sa spun ca la Telega este un loc unde poti sa-ti incarci cu adevarat bateriile si daca mergi vara cand vin foarte multi turisti pentru Baile Telega unde poti sa-ti inmoi oscioarele si sa stai in saramura care este atat de benefica pentru articulatii, nu strica nici sa mergi in excursii unde vei descoperi niste locuri parca uitate de timp ca de exemplu Valea Calinet care mie mi-a placut foarte mult!

    Promit ca la vara voi face dese excursii la Telega pentru a descoperi si alte locuri de pe acolo care merita sa fie vazute si facute cunoscute tuturor celor iubesc natura

  120. Cea mai frumoasa vacanta a fost in Canada acum cativa ani de zile cand am fost la nunta unor prieteni de familie si am stat acolo doua saptamani .A fost o vacanta mai mult decat perfecta , a fost vacanta ideala .Am vizitat locuri care nici nu stiam de ele , Montreal m-a marcat pozitiv foarte profund . Curatenia oraselor , amabilitatea locuitorilor , totul este perfect in Canada .

  121. cea mai amuanta intamplare a fost cand fetita, la mare a inceput sa tipe pe plaja ca e un rechin…toti fugeau din apa;))))

  122. Am mers cu fetita l aBusteni 4 zile si 2 zile la Lacul Sarat.Ne bucuram una de alta si incercam sa ne facem viata mai frumoasa.

  123. Anul acesta cand Gogocel , care are 2 ani,a zburat pentru prima data cu avionul si a fost foarte incantat

  124. Anul acesta am fost pentru prima data in concediu in formula de 4, a fost un concediu superb dar si relaxant, de neuitat avand in vedere ca baieteii mei ( cel mare de 4 ani si 8 luni, cel mic de 1 anisor) au vazut pentru prima data marea.

  125. Anul acesta in concediu micuta noastra a invatat sa inoate in piscina si are numai doi ani 🙂 .. O amintire frumoasa

  126. Cea mai frumoasa vacanta a fost cea in Muntenegru si a fost deosebita nu doar pentru ca am vizitat locuri minunate,ci si pentru ca mi-am reintalnit o prietena draga pe care nu o vazusem de multi ani!

  127. Cea mai frumoasa amintire?… Am revazut Costinestiul, ca in fiecare an, impreuna cu sotul meu (acolo ne-am cunoscut), numai ca anul acesta a fost impreuna cu fiul nostru! Emotii frumoase! Era un alt Costinesti, parca “batut de vreme”!

  128. o vacanta frumoasa fost impreuna cu nepotelul meu de 3 anisori la munte, facea numai nazbatii sa vada tot sa mergem peste tot, abia reuseam sa il aduc in casa seara

  129. Anul acesta am avut parte de cea mai frumoasa vacanta, am fost pentru prima data in insula Thassos impreuna cu familia si pot sa spun ca ne-am simtit minunat. Thassos este una dintre cele mai frumoase destinatii de vacanta, am avut la dispozitie o multime de plaje, cu marmura alba, marmura neagra, nisip fin, dar mai ales peisaje incantatoare.

  130. Cea mai frumoasa vacanta a fost cand impreuna cu fiul meu si nora mea am admirat poate cele mai frumoase trasee din Romania :Transfagarasan si Transalpina. Peisaje minunate ce m-au incantat si mi-au ramas in amintire! Avem o tara minunata! 🙂

  131. Cea mai frumoasa si amuzanta amintire a fost anul acesta la mare. Prima data in formula de 4. Copii au facut oricum numai prostioare (9ani si 1 an si 10 luni) dar cea mai cea a fost cand fetita aproape ingropase baietelul in nisip. Erau atat de fericiti, radeau cu gura pans la urechi. A fost unul dintre momentele minunate petrecute alaturi de minunile noastre.

  132. Anul acesta am revazut Marea Neagra,dar si muntele,dar cel mai frumos a fost ca am descoperit un loc minunat pe valea Oltului, unde am petrecut cu sotul citeva zile absolut minunate!

  133. Am mers in Bulgaria, la Nisipurile de Aur, impreuna cu familia; nu pot spune decat ca a fost minunat, mai ales ca ampetrecut acolo si ziua mea de nastere:)

  134. cele mai frumoase amintiri din ultima vacantasunt de vara trecuta cand am mers la tara si fetita era tare fericita ca alerga prin iarba cu piciorusele desculte si vroia sa rupa iarba si cadea! 🙂

  135. cum vacanta a fost destul de mare si experientele au fost multe , dar cea mai importanta a fost cand impreuna cu familia am avut o mini vacanta la munte , unde cel mai bine s-au simtit piticii mei si care s-au bucurat de peisajul minunat

  136. cea mai frumoasa vacanta am petrecut-o alaturi de familia mea la munte unde ne-am simtit extraordinar de bine si am petrecut clipe de neuitat

  137. cea mai frumoasa amintire din vacanta sunt cele cateva zile de concediu pe care le-am petrecut alaturi de familia mea in Olimp; relaxare, soare, mare, nisip, briza, piscina, liniste, somn, valuri, apa, o carte buna, lampioane, plimbari de seara ….

  138. Anul acesta mi-am petrecut vacanta la parintii mei, la tara, intr-un sat la munte, unde ne-am simtit cu adevarat in vacanta, ne-am odihnit, am respirat aer curat si am reusit sa ne incarcam bateriile pentru perioada ce o sa urmeze. Am avut parte de vreme excelenta, mancare delicioasa, asa cum numai mama stie sa faca, peisaje superbe, de care imi era atat de dor si multa liniste, exact ce ne doream!

  139. cea mai frumoasa vacanta a fost cand am mers pentru prima data cu fiul nostru la munte ,aer curat ,am mers cu calesca,am fost la spa,am facut drumetii prin zona,ne-am bucurat toti trei de o mini vacata de neuitat 🙂

  140. cea mai frumoasa amintire…cand am fost in Grecia acum 4 ani si era cat pe ce sa ratam intoarcerea acasa:))

  141. Cea mai draguta amintire din aceasta vara a fost reintalnirea cu un prieten drag dupa aproape 15 ani de la ultima intalnire ! Un moment care m-a surprins si emotionat profund!

  142. Sincer, cel mai amuzant dar si placut moment a fost cel in care din neatentie, (ne luasem cu vorba) am ratat intrarea pe autostrada. Amuzant a fost ca nici macat nu ne-am dat seama si am tot mers o buna bucata de vreme, iar placut a fost ca am vazut peisaje si locuri pe care nu le mai vazusem pana atunci 🙂

  143. Vara asta nu am fost în vacanță, dar din ultima vacanță îmi amintesc de faptul că, deși nu mai fusesm în Bucovina, oamenii de acolo ne-au primit și s-au purtat cu noi ca și cum ne cunoșteam de o viață.

  144. Cele mai frumoase momente petrecute in aceasta vacanta au fost cele in care mi-am revazut fratele plecat in Anglia la care tin foarte mult.Am avut ocazia sa petrec cateva zile cu el si sa vizitez Londra 🙂

  145. Vara asta am avut o vacanta destul de limitata, ce s-a rezumat doar la luna august, pentru ca pana atunci am avut de invatat si de dat examene, iar de la 1 septembrie am inceput serviciul (lucrez ca profesor). Totusi, am profitat de zile lungi caniculare in care am stat la racoare in casa cu iubitul meu si ne-am uitat la filme, de serile racoroase si ne-am plimbat, dar si de plaja, la piscina (din pacate nu am ajuns la mare). In schimb, am reusit sa ne plimbam prin Bucuresti si Calarasi, unde ne-a prins “un bronz de oras” de tot rasul :))
    Multumim pentru concurs!

  146. Amintiri frumoase? Fiecare moment petrecut cu fiul meu in vacanta este o amintire frumoasa.Fiecare dimineata insorita,balaceala in piscina si intalnirile cu cei dragi toate sunt momente de neuitat.

  147. instagram:georgyaaa
    Cea mai frumoasa vacanta a fost anul trecut intr-o statiune superba,pentru mine a fost unica deoarece am fost pt prima oara doar eu cu viitorul sot ne-am distratt minunat ,am facut poze minunate,si avem amintiri de neuitat
    Pentru mine a fost de vis deoarece iubitul meu mi-a pregatit o cerere in casatorie pe cinste la care nici nu ma asteptam,
    te pup multumim

  148. Cea mai frumoasa amintire din vacanta aceasta a fost o plimbare lunga si draguta cu iubitul meu, la ceas tarziu in noapte, prin parc.

  149. Anul aceasta a venit randul insulei Lefkada pentru a fi vizitata de noi. Am vazut peisaje minunate, plaje aurii, ape turcoaz si pestisori musticolorati.Insa cel mai frumos moment a fost cand, vizitand o manastire, am descoperit ca aceasta avea si multe animalute. Am vazut iepurasi, pasari colorate si am mangaiat caprioare. Este una din cele mai frumoase amintiri ale mele din vacanta.

  150. Cea mai frumoasa vacanta a mea fost anul trecut,am fost la Brasov.Un oras medieval,splendid, de vis. Piata Sfatului este un loc minunat sa te odihnesti si sa admiri peisajul,unde poti admira cladiri foarte frumos decorate in stil baroc. Biserica Neagra, care este cea mai mare biserica gotica,interiorul este impresionant si bine intretinut si gazduieste o orga uriasa.Am vizitat stațiunea turistică Bran,ce îți oferă o priveliște amețitoare si bineinteles nu te saturi admirand impresionanții munții Bucegi,apoi Castelul Bran,targul din preajma castelului. A fost o vacanta putin spus,de vis .

  151. cea mai frumoasa amintire din vacanta, este din Eforie, unde patronul unei terase la care mancam in fiecare dimineata ne-a oferit mie si surorii mele cate un trandafir alb. Ne-a impresionat gestul acestuia!

  152. Vacanta trecuta a fost lipsita de intamplari amuzante dar cu toate acestea a fost o vacanta frumoasa cu amintire minunate ce ne-au ramas in minte. A fost o vacanta reusita alaturi de familie care este cel mai important lucru iar aceste amintire nu se vor uita niciodata .

  153. Mi-am petrecut mai toata vara invatand asa ca pot spune ca cea mai frumoasa amintire va ramane cea de dupa terminarea invatatului cand am obtinut cea mai mare nota la titularizare din judet, dar vara viitoare promit ca o sa am something special de povestit!

  154. A trecut vacanţa de vară! În suflet însă mi-au rămas zilele ei. Zile cu soare şi cu veselie.Am petrecut frumos în această vacanţă. Am fost cu familia la mare câteva zile. După un drum destul de obositor cu masina , în sfârşit în faţa noastră a apărut întinderea nesfârşită a mării albastre. Soarele se juca în valurile ei, făcând-o să strălucească în nuanţe diferite. Ne-am cazat la un hotel destul de apropiat de plajă. Dimineaţa la prima oră eram pe ţărm să prindem ultravioletele. Am fost de câteva ori atât de matinali, încât am putut vedea globul roşu de foc al soarelui răsărind din apă dincolo de linia orizontului. Briza răcoroasă ne mângâia obrajii, aerul era pur şi ne inunda plămânii, dându-ne fiori şi umplându-ne de bucurie. După aceea, mai târziu, când începea să se încălzească nisipul, ne întindeam pe tarmurile noastre. Treptat-treptat, plaja se aglomera. Oamenii veneau să se bucure de soare, căldură şi apă. Copiii alergau sau se jucau în nisip cu lopeţele şi găletuşe. Cea mai mare plăcere însă pentru mine era să intru în apă. Când se formau valuri toată lumea ţipa de bucurie şi sărea să nu fie luată pe sus şi azvârlită la fund. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori şi chiar am înghiţit nişte apă sărată… Mi-a plăcut mult la mare, am rămas cu amintiri de neuitat…

  155. Cea mai amuzanta amintire din vacanta a fost la navodari, in luna iulie, cand am prins o zi pe plaja cu vant puternic si dupa jumate de ora de stat, ne-am hotarat sa plecam. Iar in graba noastra, mi-am uitat papucii pe plaja. Ce-a fost amuzant, ca mi-am amintit de ei abia in fata blocului, cand am vrut sa cobor din masina si mi-am dat seama ca eram desculta.

  156. A fost o vara plina de examene, de invatat, dar a meritat, acum fac ceea ce mi place, sunt profesoara , imi place sa lucrez cu elevii, imi place sa-i invat ceea ce m-au invatat si pe mine alti profesori si pe masura ce rezultatele apar,apare si satisfactia:)

  157. Desi initial am vrut sa renunt la vacanta in vara aceasta din diferite motive, am ales totusi sa plec cateva zile sa vizitez o parte din tara. Am mers pentru al 3-lea an consecutiv la Sibiu , un oras pe care il ador si bineinteles ca n-am ratat nici gradina zoologica. Apoi am vizitat Alba Iulia si cetatea de la Alba Iulia. Am ramas placut impresionata de arhitectura, de frumusetea peisajului.Parca cetatea ar fi fost construita cu cateva luni inainte, parca totul se intamplase cu putin timp in urma. Celor care nu ati vizitat aceste locuri vi le recomand…nu veti regreta

  158. vacanta de neuitat a fost ain vara aaceasta cand am plecat la mare de 1 mai fara sa planuim nimic inainte a fost super tare!intr-una din serile in care am stat mi sa facut o petrecere de ziua mea desi mai era aproape o luna pana atunci!!

  159. Eu am gusturi un pic mai comune… deci nu am cine stie ce amintiri exotice… ce mi-a placut mult de tot anul asta a fost mini-concediul la munte, la Sinaia si Busteni. Am reusit sa merg la Busteni la manastirea Caraiman. Dupa ce am urcat o vreme pe scaricica aia de lemn, am ajuns sus si am dat cu ochii de asezarea aia minunata in creierii muntelui… mi s-a parut minunat. A fost o senzatie nemaiintalnita pana acum. O stare de liniste absoluta, a fost senzational. Sper sa mai ajung acolo candva, mi-a placut foarte mult. Nu sunt genul bisericos, dar chiar a fost ceva deosebit. 🙂

  160. cea mai frumoasa amintire a fost cand am afalt ca sunt insarcinata cu ce de-al doilea copil…asta a fost in prima zi de vacanta..restul a fost ceva de vis!!

  161. cea mai frumoasa amintire a fost cu sotul cand ne-am decis sa ne plimbam cu barca pe un lac. Numai ca mi-au scapat vaslele in apa. nici unul nu stia sa inoate si a trebuit sa stam o ora pana ne-a gasit cineva. pt noi a fost amuzant .

  162. am fost cu sotul sa pescuim. Am pregatit undite, momeli si ne-am asejat pe scaunele. Eu trebuia sa arunc undita, am ridicat-o si cand s-o arunc mi-am dat seama ca era un pic mai grea…dar nu mi-am dat seama de ce. Cand a ajuns in apa am vazut ca aruncasem si palaria sotului in apa!! Ne-am distrat copios

  163. dupa ce ne-am suit in masina, si am mers vreo 200 de km pana sa ajungem intr-o padure de brazi unde vroiam sa campan ne-am trezit ca ne lipseau corturile. Eram 3 familii, cu copii mici Asa ca ne-am pus sa facem hamace cum vazusem prin Tarzan.A fost foarte distractiv si am ras multe zile la rand:)))

  164. pentru mine a fost o amintire frumoasa cand acum doi ani, am mers intr-o vacanta la o pensiune undeva la munte si ne-am trezit pe 6 dimineata sa vedem rasaritul numai ca nu am mai apucat ca ne dadea tarcoale un urs . Am fugit mancand pamantul.

  165. o amintire frumoasa a fost cand fetitele mele au descoperit pt prima data nisipul si apa de la mare. O adevarata incantare si placere ca au stat toata ziua si nici la masa nu au mai vrut

  166. anul acesta a fost cel mai frumos. Pe langa faptul ca s-a nascut cea de-a doua nepotica, ea a vut parte si de un start . Am fost cu fata insarcinata (mai avea pana la termen) cu avionul si pe timpul zoborul au apucat-o contractiile:). Va dati seama ca toti ereu numai pe langa ea si toti se agitou si ea radea de nu mai putea :)) , Am ajuns cu bine pe pamant si a nascut pe cea mica

  167. cele mai amuzante amintiri au fost la bunici cand am facut capite d efan si noi trebuia sa stam sus pe capita si sa jucam iarba. Cei mici nu mai puteau de bucurie si efectiv nu mai vroia sa se dea jos. Niste amintiri frumoase de care as vrea sa am parte in fiecare an.

  168. anul acesta a fost si cel mai frumos deoarece am afcut 20 de ani de casatorie si sotul mi-a recerut mana:). Asta in cadrul unei mini excursii la munte, la o cabana numai noi doi. A fost foarte frumos si romantic

  169. Anul asta am fost cu Mocanita pe Valea Vaserului. Peisajul superb dinspre Viseu spre Paltin mi-au inseninat privirea si mi-au umplut sufletul de bucurie. Avem locuri minunate in tara care merita vazute, nu doar o data!

  170. Cea mai frumoasa amintire este anul acesta de la mare cand puiutul meu incerca sa se “bata” cu valurile.

  171. din vacanta de vara care a trecut nu am nici o amintire deoarece nu am fost plecata nicaieri dar sper ca la anul sa imi petrec vacanta de vara undeva si sper sa am amintiri frumoase si amuzante

  172. Vara asta din pacate nu am avut vacanta,ci am muncit intr-una. Insa o intamplare amuzanta vara asta s-a intamplat la munca. Eu sunt receptionera la un hotel din orasul in care locuiesc si lucrand ture de 24h e foarte obositor. Intr-o seara eram atat de obosita incat am inchis usa de la receptie cu cheia,am stins toate luminile si am dormit dusa pana dimineata cand toti angajatii stateau la usa in sir indian ca la paine,pentru ca nu puteau sa intre in cladire. :)))))) va da-ti seama ca am fost must rata dar nu am fost data afara,in prezent tot aici lucrez :))))).

  173. O amintire draga mie e de acum 2 veri, cand am dormit o noapte intreaga pe plaja, cu gasca. Am rabdat frig, dar a fost frumos.

  174. Cred ca vara este anotimpul celor mai frumoase amintiri. Una din acestea este pastrarea traditiei de a vizita Costinestiul cu prietenul meu si de a completa colajul cu poze la stabilopozii de acolo, colaj ce este upgradat de 3 ani, in fiecare an:D

  175. Cea mai amuzanta amintire din vacanta este,cand unul dintre prietenii nostri,care imbracat elegant,costum negru si camasa a fost luat drept inspector OPC si cei de la restaurant s-au oferit sa nu ne aduca nota de plata,sub pretextul”din partea casei,dle inspector:))

  176. Cea mai frumoasa amintire din vacanta? hmm,nu am fost plecata in concediu,dar in schimb am reusit sa petrec mai mult timp alaturi de cei dragi mie,iar cea mai frumoasa amintire este zambetul lor!

  177. Cele mai frumoase momente din vacanta au fost petrecute alaturi de mama. Am vizionat filme, pus muraturi, compoturi,am facut must, ne-am plimbat prin oras . Timpul petrecut impreuna ne-a apropiat, imi pare rau ca nu am facut-o si cand eram mai mica dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

  178. Cea mai amuzanta amintire din vara care tocmai a trecut a fost aceea cand am fost la pescuit impreuna cu sotul si baietelul nostru; dupa cativa pestisori , am simtit ”prada cea mare” in undita si cand colo, era o broasca testoasa :)) pe care am luat-o acasa , sa nu zicem ca am fost degeaba la pescuit si pana am ajuns acasa, broasca mancase toti pestisorii :)) – spre amuzamentul lui Andrei, care era fascinat de broscuta.

  179. Nu inca nu a ajuns ,va multumesc in postare ca ne-ati anuntat ca e posibil saptamana asta sa ajunga.Cand ajunge anunt imediat , postez si o poza Noapte buna!!!

Comentează și tu! Spune-ți părerea.