[CONCURS] Ghidează-ne pe Instagram

34
2419

Am devenit dependentă de Instagram. Și nu, nu am început să fotografiez tot ce-mi ajunge în raza vizuală și să fac abuz de #, ci am ajuns să deschid aplicația de vreo câteva zeci de ori pe parcursul unei zile. Urmăresc vreo 200+ conturi, mare parte internaționale, iar dimineața, la cafea, și seara, înainte să adorm, stau  cel puțin 15 minute să dau scroll, să văd ce se mai întâmplă. S-ar putea să dezvolt mușchi atipici la degete. Nu-s prea mare fană #selfie, dar începe să nu mi se mai pară așa de groaznic să postez o poză cu mine, făcută cu telefonul.

Dragilor, e clar! Mă transform! Dar nu vreau să o fac fără aprobarea voastră, chiar deloc, așa că vă întreb: ce fel de conținut ați vrea să postăm pe Instagram de-acum înainte. Când mi-am făcut contul am preferat să-l fac personal, nu pentru site, așa că și eu și Raluca avem conturi separate, ne găsiți AICI și AICI.

Dar dacă ne-ați spune cam ce v-ar plăcea să vedeți pe conturile noastre de Intagram cel mai probabil o să ne străduim să facem ce ne povățuiți. Nu de-alta, dar Beauty by Jules fără voi nu ar fi ajuns unde este. Și-a crescut de a avut nevoie să devină o echipă.

Așa că, ce să fie? Mai multe selfie-uri, mai multe fotografii cu ce folosim în mod curent, poate vreți să aflați ce mâncăm sau ce ne place să mâncăm? Noutăți prezentate înainte de review sau doar pe conturile noastre de Insta? Sfătuiți-ne, spuneți-ne ce vă place vouă, ce așteptări aveți, iar noi vom face tot posibilul să vă răspundem dorințelor.

Timpul vostru este la fel de prețios ca și al nostru, așa că pentru momentele pe care le petreceți scriindu-ne un comentariu vă oferim și o recompensă.

Concurs Beauty by Jules Instagram

(Ser și cremă cu efect de lifting Ivatherm GlykoLift, lapte demachiant Sun Renaissance, ruj 3D Plumping Avon Hot Pants, balsam de buze Yves Rocher, bronzer Inglot, creion dermatograf negru Wycon, lapte de corp sidefat Yves Rocher, unt de corp I love Peachy Passionfruit, scrub The Body Shop Virgin Mojito, cremă de mâini Yves Rocher)

Un premiu pe care îl vom aloca prin tragere la sorți. Sunt și câteva reguli de participare, nu de-alta, dar să ne fie ușor să vă identificăm când trimitem premiul:

  1. Să ne scrieți într-un comentariu ce fel de conținut ați vrea să vedeți pe conturile noastre de Instagram. Și da, puteți să ne dați indicații generale sau indicații separate, că poate vreți lucruri diferite de la mine și de la Raluca.
  2. Ne-ar plăcea să ne urmăriți pe Instagram, AICI și AICI. Și dacă dați și regram de pe conturile voastre fotografiei de AICI cu #dilemaBBJules ar fi super-duper.(asta este opțional, dar primiți înscrieri în formularul Raffle de mai jos, 2 pentru follow și 3 pentru #regram)
  3. Ca să putem face extragerea premiului mai ușor, completați formularul Raffle de mai jos cu detaliile cerute.

a Rafflecopter giveaway

Și asta nu e chiar tot. De luna aceasta încep să premiez din nou activitatea, așa cum am făcut-o anii trecuți. A trecut ianuarie, dar cheful de scris pare că a rămas cu noi, așa că vrem să vă citim și pe voi mai mult. Comentariile voastre nu doar că ne bucură, dar ne face să mergem mai departe, zilnic. Să începem noi serii de articole, cu idei mai trăznite sau să găsim moduri inedite în care să vă transmitem informația.

Știu, e greu, mai ales când timpul este cea mai prețioasă resursă de care dispunem. Dar nu este imposibil. Și promitem ca la final de lună să merite. De ce? Pentru că de data aceasta, pe lângă premiul în produse pe care îl vom oferi, vom face și un mini-interviu cu cea care este declarată câștigătoare. Deci nu, nu va conta doar numărul de comentarii de la articole, ci și interacțiunea în sine. Feedback-ul este cel care a menținut Beauty by Jules în picioare în cei peste cinci ani de existență. Și tot feedback-ul vostru m-a făcut pe mine, Iuliana, să caut noi oameni care să scrie alături de mine.

Una dintre voi va începe luna martie cu un feature aici, pe site, și cu un pachet cu bunătăți de la noi. Iar altcineva va primi în februarie bunătățile din premiul Instagram. Pentru că am uitat să vă spun, aveți până pe 10 februarie să vă înscrieți la recompensa pentru concursul de ghidare pe Instagram.

Ce spuneți, ne deveniți ghizi? Let the comments begin!

UPDATE 12 februarie:

A venit timpul să anunțăm câștigătoarea concursului de pe Instagram. Vă mulțumim tuturor pentru sfaturi. V-am citit comentariile cu atenție și chiar ne-ați dat idei ge-ni-a-le! Pe care o să lucrăm să le punem în practică, desigur!

Fără să o mai lungim, câștigătoare este Raluca (Raluca Nicoleta în comentarii) și către ea va merge premiul din imaginea de mai sus. Raluca, scrie-ne te rog la contact@beautybyjules.ro și spune-ne pe ce adresă vrei să-ți livrăm premiul. Sau, dacă ești în București, poate chiar ne întâlnim, să stăm și la o șuetă.

Pentru restul, vom avea un premiu de activitate la final de lună. Asta pe lângă premiul pe care Raluca îl dă pentru activitatea la articolele ei #365lucruri. Încercăm să punem la punct și alte surprize, așa că sperăm să rămâneți alături de noi.

P.S.: săptămâna asta nu am avut prea multă activitate pentru că…am răcit. Gripă, răceală, ce-o fi fost, știu că am avut capul în nori. Dar revin! Promit.

34 COMMENTS

  1. Ce sa zic ??? eu va urmaresc pe instagram dinainte de acest concurs :))) desi nu mi-am facut cont de prea mult timp. dar era imposibil sa nu va urmaresc pe voi doua :))) 😀 ce vreau sa vad?? sincer ..nu-s fan selfie-uri ..dar imi plac pozele cu reviewuri, produse cosmetice , parfumuri, animalute si ce produse folositi .. retete originale de-ale voastre, poze de la concerte, din calatorii pe unde mergeti .:) , de la evenimente frumoase cu alti bloggeri …din astea :)))

  2. Wowww,super idee,super concurs…..pe tine te urmaresc de ceva vreme pe Instagram,pe Raluca acum am descoperit-o….ce asa vrea sa vad? Daaaa,ce mancati,cum va imbracati,ce machiaj folositi,ce produse folositi ,locuri prin care va plimbati ….si tot ce va place voua 😀 . Multumim pentru concurs,o zi frumoasa fetelor !

  3. Hello fetelor. M-am bucurat ca v-am gasit si pe Instagram, ca de ceva vreme m-a cam prins si pe mine. Nu imi exploc cum, ca doar il am de vreun an si ceva. Mi-ar place sa vad de toate, ce v-ati mai cumparat, o bijuterie, o ghetuta, o esarfa, de obicei genil asta de poze dau mai bine aici. Poze cu manichiura pe care o aveti, sau cum sunteti incaltate in ziua respectiva. La faza cu mâncarea nu sunt addicted, dar as prefera o poza cu cate un cocktail sau smoothie , chiar si-o limonada sau ce va place voua sa beti. Florile pe care le primiti…Ce sa zic, lucrurile astea , pe mine una, ma ajuta sa va cunosc mai bine, si oricum imi sunteti dragi.

  4. Haha, ce concurs tare! Pai …. selfie-uri, ce produse folositi, outfituri, ce mancati, locuri unde mergeti, manichiuri, ce va cumparati, poze funny, poze de la evenimente neaparaaaaat si …. oriceeee!

  5. Bună ideea voastră. Și eu ma gândesc mai mereu ce ar trebui sa postez pe Instagram pentru a fi cat mai interesant. Mie personal îmi plac machiajele, produsele folosite precum și ținutele. Pupici

  6. Buna! Si eu sunt o mare fana a Instagram-ului si mi-ar placea sa postati poze cu produsele de machiaj si ingrijire pe care le folosesiti,tinute sau accesoriile pe care le purtati,locurile pe care le vizitati,poze cu ultimele achizitii cosmetice.

  7. Mi-ar face placere sa vad pe instagram produsele cosmetice care le folositi,accesoriile si tinutele pe care urmati sa le purtati..chiar si poze cu voi cum sunteti zi de zi si felul cum va machiati 🙂

  8. Hello!! Eu va urmaresc oricum pe facebook, pentru ca Instagram nu prea folosesc, insa mi-ar placea sa vad cat mai multe poze cu voi, in diferite impostaze, pentri ca sunteti super-simpatice impreuna, poze cu cat mai multe noutati in materie de beauty si cu recomandarile voastre, review-uri, swatch-uri etc. Jules, mi-ar placea sa vad si poze cu activitatea ta din Vape si sa ne mai povestesti cum merge treaba. 😀

  9. Mi-ar plăcea să văd selfie-uri în care să puneți în valoare machiajul pe care l-ați folosit (puteți să puneți cu hashtag numele produselor folosite); swatch-uri pentru diverse produse; teasere pentru articolele pe care le veți publica pe blog (poze prin care să oferiți indicii despre subiectul articolelor pe care le veți publica, astfel veți crește și numărul vizitatorilor pe blog); poze de la evenimente sau lansări de produse; cât mai multe poze cu produsele care vă plac, dar și poze legate de lifestyle sau modă (unde ați mai călătorit, ce ținute ați purtat etc.). Puteți să faceți chiar și un fel de rubrică săptămânală sau lunară cu o poză cu produsul favorit al săptămânii/ lunii și eventual o scurtă descriere a acestuia.
    Contului tău, Iuliana, îi dădusem follow mai demult și nu cred că ar mai fi multe de îmbunătățit. Îmi place că postezi des, pui multe poze cu produsele folosite și evenimentele la care mergi. Contul Ralucăi l-am descoperit acum și ce mi-ar plăcea mie, ar fi să adaugi în partea de sus, lângă linkul blogului și o scurtă descriere, așa cum are Iuliana, câteva cuvinte despre tine, astfel încât să reiasă că ești blogger de beauty și lifestyle. De asemenea, să postezi mai des și să pui mai multe poze cu produsele pe care le folosești/ recomanzi. În rest, eu zic că aveți conturi de Instagram foarte ok. Mult succes în continuare și cât mai mulți followers! 😀

  10. Ce bunattai serviti cand luati masa in oras, outfit-uri, ce gatiti, ce v-ati mai cumparat, poze de la diferite evenimente la care participati, poze haioase.

  11. Mie-mi place cel mai mult sa vad poze cu locuri, cu peisaje care v-au impresionat. Pe langa asta, imi face placere sa vad si ce produse va plac, ce v-ati cumparat nou, ce manichiura purtati etc. Si am mai vazut la cineva ca pune poze cand vede reduceri prin magazine. Si asta mi-ar placea. Asa pot afla si eu cand sa merg la shopping ☺

  12. Buna si eu sunt o fana a instagram-ului si te urmaresc pe instagram dinainte de acest concurs,mi-ar placea sa postati poze cu produsele de machiaj si ingrijire pe care le folositi,mai multe noutati in materie de beauty si cu recomandarile voastre,aproximativ pretul produsului si mai multe poze de la evenimente frumoase cu alte bloggerite Mult succes în continuare si la cat mai multi followers !

  13. Dragele mele, eu sunt un utilizator activ al Instagramului,dar inca nu am reusit sa imi dau seama cum se da un repost la o fotografie :)))) stiu, rusine mie. In alta ordine de idei, mi-ar place sa vad cat mai multe noutati in ceea ce priveste noutatile, promotiile, reducerile in atat la produsele de ingrijire si make-up cat si la imbracaminte. De asemenea, as vrea sa va vad mai des si pe voi doua prin pozele pe care le share-uiti, cu idei de outfit poate, sau chiar de machiaj.

    • Poți face un printscren de pe telefon și apoi postezi poza respectivă cu hashtag. Există aplicații de Repost, dar în mare ce fac este să salveze poza (și eventual să aplice pe ea un @ de la utilizatorul inițial care a postat poza) și să poți să copiezi textul.

  14. Super postarile voastre pe Instagram! Eu va urmaresc mai mult pe facebook si pe blog.
    As vrea sa vad cat mai multe poze de la evenimentele la care mergeti, noutati de produse cosmetice si make-up, selfie-uri, good food, poze traznite. Va lansez o provocare: stiu ca iubiti parfumurile si produsele de make-up, as vrea sa postati zilnic o poza cu parfumul folosit si rujul pe care il purtati. :).. un fel de #lips&spritz#journey..timp de o saptamana. Sper sa va placa ideea mea. Kiss you, girls.

  15. Hehe,ce idee misto!
    Mi-ar placea sa vad mai multe review-uri si swatch-uri,recomandări filme si recomandari locuri frumoase din Bucuresti si nu numai!
    La cat mai multi followers fetelor!

  16. Eu recunosc, sunt dependentă de Instagram…! De când am văzut câteva articole de ale tale, Raluca, legate de sport, de mișcare în general, chiar mi-ar plăcea să văd mai mult postări legate de asta. Oh, Doamne, am nevoie de motivație! Sport & Healthy food. Mi-ar plăcea să văd și câte ceva despre tendințele vestimentare și cu ce le putem combina. Jules, îmi plac postările tale, în mare nu știu ce să mai zic. Aș fi încântată să mai văd însă și diverse stiluri arhitecturale, ce te inspiră, diverse idei de amenajări, idei de accesorii și cum pot fi purtate (sau, ceva ce mai ador eu, cum le putem purta în păr sau diverse împletituri). Asta așa, în mare, cum le-aș vedea eu separat, dar nu e musai să fie fix cum zic eu…
    În rest, flori, locuri bune în care putem savura ceva în liniște, muuuulte cosmetice, parfumuri și cam atât, că voia bună e oricum la ea acasă! <3
    Vă pup!

  17. Am ajuns sa iti urmaresc blogul din intamplare (cautam un review la un produs acum cativa ani) iar acum nu ratez nici o postare!
    Ce sa spun…instagram pentru mine a devenit o alt modalitate da a vedea ce e nou (newsfeedul de la facebook deja nu ma mai ajuta).
    Mi-ar placea sa vad pe paginile voastre de instagram un alt fel de content fata de blog. Cum ar fi ce ati mai facut nou si vi s-a parut interesant, hobby-uri, mancare (poate cine stie…aveti cateva idei de retete si ni le impartasiti si noua) , sport si dansuri, locuri de vizitat (must seen) , evenimente, filme si recomandari, lucruri care va inspira pe voi!
    Succes in continuare atat cu blogul cat si cu Cafe-ul !

    Hugs & Kisses ♡

  18. Wowww,super idee,super concurs.Eu recunosc, sunt dependentă de Instagram.Mi-ar placea sa vad pe paginile voastre de instagram sport si dansuri, locuri de vizitat (must seen) , evenimente, filme si recomandari, lucruri care va inspira pe voi!Succes in continuare atat cu blogul cat si cu Cafe-ul !

  19. Mi-ar face placere sa vad pe instagram produsele cosmetice care le folositi,accesoriile si tinutele pe care urmati sa le purtati..chiar si poze cu voi cum sunteti zi de zi si felul cum va machiati 🙂

  20. Vreau sa vad localuri interesante pe care le frecventați, ce cosmetice v-ați mai cumpărat, cate un selfie simpatic, poze cu prieteni, ținuta pe care ați ales-o pentru ziua respectiva, fotografii de la întâlnirile cu alte bloggerite și de la evenimente, lansări de produse, deci…tot! 😀

  21. Nu sunt inca experta la postari pe instagram, dar “stalk-uiesc” cu (prea) mare placere diverse persoane sau branduri.
    Nu am identificat exact ce continut ma face sa revin, dar daca e ceva cu noutati din fashion, make-up, cosmetice sau diverse evenimente din domeniu, sigur imi place….iar daca sunt si cateva poze cu animalute dragute, dau follow clar!

  22. Dragile mele,

    Nu știu să vă spun prea concret ce aș vrea să văd pe o pagină de instagram a beautybyjules (probabil că aș vrea să ne țineți la curent și acolo cu ultimele noutăți în materie de beauty), dar vin cu vestea bună că veți putea folosi foarte ușor instagramul și în scop personal și profesional, pentru că instagram a adăugat opțiunea de conturi multiple 😀

    http://www.sabinacornovac.ro/conturi-multiple-pe-instagram/

    • Știam de ceva vreme de opțiunea asta, au anunțat-o mai demult, dar…eu una nu cred că aș putea să mai fac un cont de Insta doar pentru site. Am ajuns la concluzia că așa cum noi facem parte din echipă, BBJ face parte din noi (cel puțin eu am cam început să mă identific cu site-ul și Raluca cu proiectul ei de #365delucruri cred că simte la fel). Plus că cine știe, poate și mărim echipa la un moment dat 🙂

Comentează și tu! Spune-ți părerea.