Sanatate=Frumusete

14
1846

Nu am avut, săptămâna aceasta, îndeajuns de mult timp pentru a face toate cercetările necesare vis-a-vis de beneficiile Omega 3 şi suplimentelor alimentare pe bază de ulei de peşte, însă sper să recuperez, prin această postare.

Iniţial v-am vorbit despre frica mea de depresie, apoi despre frica mea de a dezvolta o boală de inimă. Astăzi o să vreau să vă vorbesc despre cât de importantă este sănătatea, atunci când vorbim de frumuseţe. Frumuseţea, aş putea spune, îşi extrage seva din sănătate. Un corp sănătos, cu o minte sănătoasă, va fi mai atractiv, respectiv perceput mai frumos de către ceilalţi. Deşi societatea ne învaţă de mici să privim dincolo de aparenţe, sunt sigură că şi voi, atunci când observaţi o persoană care tuşeşte, spre exemplu, aveţi tendinţa de a vă îndepărta.

Ştim cu toţii că prima impresie contează, atunci când cunoaștem persoane noi. Iar pielea noastră, cel mai mare organ al corpului nostru, devine o carte de vizită, înainte ca noi să scoatem un cuvânt. O piele ternă, cu imperfecțiuni, uscată, transmite ideea de nereguli la nivel de sănătate, iar atunci când conștientizăm că avem o problemă a pielii, avem tendința de a o masca, înainte de a o trata.

Corect ar fi să tratăm și să prevenim, apoi, dacă rămâne ceva de mascat, să încercăm să corectăm. Acizii grași Omega 3 ne ajută să avem grijă de pielea noastră. Omega 3 conțin două tipuri de acizi grași polinesaturați: DHA (acid docosahexaenoic) și EPA (acid eicosapentaenoic).

EPA ajută la inhibarea producției de andogeni, mai exact, hormonii care influențează producerea de sebum în foliculii de păr. După cum bine știți, excesul de sebum poate duce la acnee sau alte probleme ale pielii. Iar DHA s-a demonstrat că ajută, într-o anumită măsură, la ameliorarea simptomelor psoriazisului, o boală de piele care afecteaza 2-3% din populația mondială. Psoriazisul este o boală cruntă, am avut ocazia să intru în contact cu persoane cu această afecțiune și pot spune că încrederea în sine și părerea generală, vis-a-vis de aspectul fizic, are de suferit mult, atunci când această boală este descoperită.

Cum suntem în plin sezon rece, cred că marea majoritate dintre noi se confruntă cu problema uscarii pielii. Pielea produce uleiuri în mod natural, iar din varii motive – prea mult soare, vânt, poluare – nu reușeste să facă față. Grăsimile din Omega 3 sunt similare uleiurilor produse de organism și, o dată ajunse în organism, îl ajută să producă o cantitate mai mare de uleiuri naturale, care ajută și protejează pielea.

Multe dintre problemele pielii se manifestă prin inflamații. Ei bine, uleiul de pește ajută la reducerea inflamațiilor apărute la nivelul pielii, fără să aibă efectele adverse ale medicamentelor anti-inflamatoare.

Așa cum am mai spus, de săptămâna aceasta am început să consum câte doua capsule de Omega 3 Lysi. Astăzi, deși este duminică și puteam să dorm până târziu, am reușit să mă trezesc odihnită, la ora 8.30, fără să îmi fi propus acest lucru. Am o stare generală bună, desi mă chinuiește puțin o răceală, vreau să ies afară și să mă plimb, pentru că a ieșit și soarele. Asta față de duminica trecută, când abia am reușit să mă dau jos din pat, deși mă aștepta o zi plină și nu am reușit să fac mai nimic, datorită stării generale extrem de proaste, care s-a soldat și cu o cădere de calciu.

Cred că inițiativa Lysi, de a face cunoscute beneficiile consumului de Omega 3, prin intermediul suplimentelor alimentare ce conțin ulei de pește, este mai mult decât binevenită. Eu aveam deja o idee, în mare, despre faptul că Omega 3 ajută la starea de bine a organismului, însă nu știam că ajută și la ameliorarea stării de sănătate a creierului, spre exemplu. Beneficiile asupra pielii s-au dovedit a fi o noutate și pentru mine. Privesc gelulele galbene, cu lichid care știu că miroase puternic a pește, deși nu se simte, ca pe niște mici minuni, care mă vor ajuta de acum înainte să fiu eu, cea care vreau să fiu, mai mult timp.

Mi-am dorit să vă implicați mai mult. Știu că, în medie, ați petrecut 6 minute citind articolele din serie, ceea ce mă bucură enorm, înseamnă că informațiile au ajuns la voi, însă mi-aș fi dorit să îmi și comunicați părerile voastre în legătură cu această campanie. Aș fi vrut să aflu dacă sunteți pro suplimente alimentare, dacă le considerați utile sau inutile, dacă informațiile pe care le-ați citit pe blogul meu sunt complete, incomplete sau doar vă trezesc dorința de a afla mai multe. Tutu-ul pe care l-am oferit s-a dorit a fi un impuls, corupere la informare, dacă doriți să o luați așa. Consider că orice formă de implicare, ar trebui răsplătită și va fi plăcerea mea să creez tutu-ul bleu ciel, pentru o cititoare cu adevărat implicată, care dorește să se informeze.

Întrebarea de final de campanie este următoarea: Cât de important considerați consumul de suplimente alimentare, în viața voastră?

Dacă încă nu ați citit celelalte articole, aici și aici le găsiți, împreună cu întrebările la care mi-ar plăcea să răspundeți.

14 COMENTARII

    • Consumi frecvent suplimente? Ce suplimente alimentare iei si cum te ajuta, ai observat imbunatatiri in starea ta generala? Este vreun supliment alimentar la care nu renunti?

  1. eu consum suplimente fara pauza de circa doi ani.. printre preferatele mele se numara.. omega 3, lecitina, resveratrol, astaxanthin, gelatina de vita, DHA 500, vitamina E lichida, enzime digestive, vitamina si minerale. Pentru mine suplimentele alimentare de calitate inseamna o mare contributie pentru starea de sanatate pe care o am in prezent.

    • Wow, trebuie sa iau lectii de la tine! Momentan eu iau doar ceva vitamine, si alea mai mult fortat, cand vad ca efectiv nu mai am energie, iar luna de luna iau DonaVital, pentru a-mi regla ciclul menstrual si a preveni toate neplacerile…In rest, incerc sa mananc musli de ovaz si orz, combinate cu seminte de in crude, pentru a avea o digestie buna si cat mai multa apa, pentru ca am vazut ca fara apa am tendinta de a avea o piele terna si uscata.

        • Da, si eu am avut o problema in prag de toamna, nu reuseam sa beau indeajuns de multa apa si in doua saptamani, efectiv simteam cum mi se descuameaza tenul. Crema hidratanta nu era suficienta. Cum mi-am revenit cu apa, cum si-a revenit si tenul meu, imediat.
          Recomandarea este de 2 litri pe zi, dar pana la urma, fiecare organism este diferit. Nici eu nu pot bea extrem de multa apa in sezonul rece, de-asta imi pacalesc corpul cu ceaiuri multe.

  2. Eu am luat foarte multe suplimente in prag de examene. lecitina, memo plus, spirulina ca sa nu ma imbolnavesc.Ma simteam ca un curcan, mai ales ca am o proglema cu inghititul pastilelor maricele:).
    In ceea ce priveste apa, unele prietene ma considera o ciudata:)))….beau cam 2 l in 3-4 ore:d.Partea cea mai rea in ceea ce ma priveste p mine este ca retin foarte multa apa in organism.

    • Apa este sfanta, insa cu problema retentiei, ar trebui sa te adresezi medicului, ar putea sa iti spuna mai multe decat crezi despre organismul tau si sa iti ofere o dieta personalizata, care sa iti faca bine.

  3. DA de obicei iau foarte des spirulina care ma ajuta foarte mult si acum de curand am inceput sa iau omega 3 si deja zic eu se vad rezultate nu mai sunt chiar asa de tare obosita ,sunt mai mereu binedispusa si nu am mai racit .

    • Deci nu numai eu am impresia ca oboseala nu mai apare asa de repede, de la Omega 3 e. Eu ma bucur tare ca reusesc sa ma odihnesc si am somnul mult mai linistit. In ultimele saptamani nu simteam ca dorm, efectiv, parca ma trezeam la fel de obosita.

  4. Buna! Eu consum doar un singur tip de suplimente.. De 1 an de zile, la sfatul unei asistente medicale, iau 6 luni/an, 3 luni primavara, 3 luni toamna Vitamina D + Calciu. Inainte sa iau vitaminele, aveam o problema.. Imi zvacnea foarte des ochiul stang.. Am fost pe la doctori, si singurul lucru pe care au putut sa mi-l spuna a fost ‘nu stiu ce ai, mergi la XYZ’. Auzind acestea, acea asistenta mi-a propus sa incep o ‘cura’ de Ca+D. Si intr-adevar, dupa prima cura de 3 luni, nu mi-a mai zvacnit ochiul decat foarte foarte rar, o data la 2 luni..
    Dupa cum spuneam si in alt comentariu pe aceasta tema, ma tenteaza sa incerc Omega 3, si probabil ca asta o sa fac cat de curand.

    • Adica medicii nu au putut sa iti spuna ca atunci cand corpul zvacneste, cand nu ar trebui, e semn de lipsa de calciu? Doamne, nu pot sa cred! Eu sunt foarte atenta la semnele pe care mi le da corpul meu. Inainte de caderea de calciu eram pregatita, simteam ca vine, tocmai pentru ca aveam un tremur necontrolat. Din pacate, faptul ca traim intr-un mediu poluat nu ne prea ajuta, acumulam prea multe toxine in organism, iar la un moment dat, sistemul natural de …epurare, nu mai face fata.

  5. Eu iau de vreo 2-3 luni Ca, Mg si D3. Am inceput sa le iau pentru ca aveam foarte multe pete albe pe unghii si erau si foarte casante. De cand ma „tratez” unghiile mele sunt mai puternice siiii am scapat de petele inestetice.
    Ocazional mai fac cate o cura cu Baraka, un supliment extraordinar care iti intareste imunitatea. In copilarie era foarte sensibila si nu trecea iarna fara ca eu sa fac o forma urata de gripa. De cand am facut prima cura pot spune ca nu am mai avut arte de episoade violente de gripa. Sa nu credeti ca m-am ajutat si cu vaccin antigripal sau ceva de genul … nu sunt adepta intepaturilor. Il recomand cu caldura celor care au probleme cu imunitatea:)
    Alte suplimente nu am mai folosit .. desi ma gandesc sa imi iau si eu Omega 3 🙂

    • Stiam de ce apar petele albe pe unghii, din cate mi-aduc aminte este un mit de faptul ca reprezinta lipsa de calciu, dar daca acum nu se mai rup cu usurinta, atunci este bine.
      Toata copilaria mea am facut injectii. Am fost un copil foarte sensibil, care racea des. Ca si adult, nu racesc foarte des, insa cel mai adesea ma chinuiesc simptomele. Pentru mine, racelile au devenit dureri de cap, ochi care ard, o tenta de tuse. Anul acesta am racit pentru prima data in 5 ani cu tuse, un pic de febra si tot tacamul, pentru ca nu m-am odihnit la timp si corpul de devenit slab.
      Pe mine Omega 3 ma ajuta in primul rand sa ma odihnesc mai bine si sa raman cu o stare mentala optima, iar pentru asta, o sa le iau in continuare, sunt cele mai mari beneficii pe care mi le pot dori. O sa ma interesez de Baraka, este prima data cand aud.

Comentează și tu! Spune-ți părerea.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.