de -
9 2286

Am început să scriu despre îngrijire acum mai bine de cinci ani crezând că știu suficient despre ce înseamnă cu adevărat nevoile pielii. În timp, cu fiecare nou produs pe care l-am încercat, cu fiecare nouă inovație tehnologică, am realizat cât de puține știu de fapt despre mecanismele pielii. Și cât de complexă este de fapt îngrijirea sa. An de an domeniul ăsta al frumuseții nu încetează să mă surprindă, pentru că aflu lucruri noi și foarte importante, unele descoperiri ajungând să înfrumusețeze nu doar pielea, prin cosmetice, ci și calitatea vieții, având aplicabilitate în științele vieții. Și uite așa mă re-îndrăgostesc de beauty, lansare după lansare.

Acum 5-6 ani eram convinsă că e vina geneticii și că am tras un loz necâștigător când venea vorba despre pielea mea. Mă încăpățânam să cred că natura nu mi-a surâs și că tot ce pot să fac este să am grijă să nu pierd măcar puținul pe care îl aveam. La 30+, când pot spune că se văd pe tenul meu nu doar anii trecuți, ci și experiențele de viață am înțeles de fapt cum stă treaba. Avem pielea pe care o merităm, iar grija pe care i-o acordăm se transformă în strălucire, culoare uniformă, catifelare.

Pielea frumoasă începe la intersecția dintre hidratare, protecție solară și strălucire. Și asta se aplică pentru orice vârstă și orice tip de ten. Hidratarea nu este niciodată opțională, ci esențială, iar de-a lungul anilor am întâlnit multe femei care nu realizau faptul că tenul lor mixt sau gras era deshidratat. La fel cum am văzut femei cu un ten uscat și tern care nu înțelegeau de ce crema hidratantă nu mai dă roade – pentru că tenul trebuia exfoliat pentru a obține strălucirea aceea sănătoasă. Despre protecție solară nici nu mai vorbesc. Este pur și simplu necesară. Zilnic. Fără drept de apel.

de -
11 1499

După ce au trecut vreo 7 ani de când nu am mai fost blondă, 2016 este anul. Anul în care cel mai probabil vara o să mă prindă cu tot soarele în păr, pentru că am decis să revin, măcar o perioadă, la păr auriu.

Încă nu mi-este clar ce se va întâmpla cu pigmentul meu roșcat și super-încăpățânat, dar poate că anul acesta voi descoperi și produsele care să mă ajute să păstrez blondul mai mult timp. Cert este că în ianuarie l-am cunoscut pe noul meu stilist, Paul, de la Evidence Salon, iar el se va ocupa de părul meu de-acum înainte. Și țin să spun că prima întâlnire a fost una de bun augur.

V-am povestit puțin despre saloanele Evidence când v-am povestit cum își îngrijește superbul păr creț Cream (Claudia Pavel), dar nu v-am spus atunci că deja le-am făcut și o vizită. Am mers în salonul din Băneasa și am redevenit coșmarul oricărui stilist. Pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee ce-mi doresc. O schimbare, clar, pentru că mă plictisesc repejor, însă parcă nu voiam să revin la roșcatul puternic și intens de care am făcut abuz anul trecut.

Am stat de vorbă cu Paul – care apropos, este un partener ideal de discuție, nu m-am plictisit o secundă – și am ajuns împreună la concluzia că ar trebui să merg spre ceva deschis, spre blond, mai ales că vine sezonul cald curând. Am discutat despre părul meu, cu bune și rele, prin ce-a trecut în ultimele luni, care sunt frustrările mele cu aranjatul lui, ce produse folosesc. Adică ceea ce fac în mod normal atunci când ajung pe scaunul oricărui stilist, ca la confesional. Mi se pare absolut natural să discuți cu cel ce urmează să aibă grijă de părul tău inclusiv despre greșelile pe care știi că le mai faci din când în când, pentru că este posibil să-ți ofere soluții foarte la îndemână pentru a nu le mai repeta.

de -
14 836

Am ales pentru astăzi un parfum floral – pare că nu mă părăsește prea curând  pasiunea bruscă pentru florale – însă cu un accent chypre. Un parfum lansat anul trecut, de la Giorgio Armani – Si Eau de Toilette. O versiune florală și ceva mai lejeră față de varianta ințială, descrisă ca fiind mai proaspătă, romantică, tinerească și energetică.

Si Eau de Toilette este o compoziție aromată bazată pe contraste. Se deschide fructat, dar nu foarte dulce, cu acorduri de pară verde, coacăze negre, mandarină, bergamotă și ulei de neroli. Un început acrișor și amărui, dar destul de puternic, ce face loc apoi inimii predominant florale – trandafir de mai, iasomie, frezie și floare de osmanthus. În caz că nu știați, floarea de osmanthus are o aromă mai degrabă fructată, o combinație suculentă de piersică și caisă. Și se potrivește perfect cu restul notelor din mijlocul parfumat – căpșună și mago. Mi se pare tare interesant că fructele sunt alese de așa natură încât să nu suprapună acorduri mult prea dulci și gurmande peste inima florală. Chiar și în vârful aromat s-a optat pentru fructe acrișoare, iar căpșuna și mango nu sufocă buchetul floral prin dulceață. Aș spune că frezia și trandafirul sunt florile care reușesc să se impună cel mai bine din notele de mijloc, iar coacăzele acrișoare cele care rămân o perioadă ceva mai lungă din notele de vârf, să le acompanieze.

Finalul aduce un amestec foarte cald în viziunea mea – mosc, lemn de ambră, vanilie și patchouli. Pe piele acest amestec este atât de apropiat celui natural încât ce rămâne la finalul orelor de purtare este… curat. O ușoară urmă florală, dulce-acrișoară, îmbracă încă pielea la finalul zilei, oferindu-mi un o stare de echilibru.

de -
0 685

Mi-aș fi dorit ca săptămâna asta să dureze mai mult. Cam cu vreo 2 zile, așa, mai mult, poate chiar trei. Nu de-alta, dar mai am produse The Body Shop la final de săptămână și timp pentru review-urile lor, ba. Așa că a trebuit să reprioritizez lista inițială de review-uri (care oricum a suferit vreo două modificări pe parcurs, din lipsă de ..ce altceva, timp!). Va trebui să mă credeți pe cuvânt că revin cu review-uri pentru produsele restante.

V-am tot spus că târziu am descoperit pensulele, fardurile și în general produsele colorate The Body Shop. Și mi-a părut tare rău, pentru că am găsit farduri excelent pigmentate, culori de la cele mai cuminți la cele mai îndrăznețe și rezistență excelentă. Am încercat și BB Creams, și rujuri, dar și produse speciale pentru un look bronzat (dar fără soare).

Repede-repejor trebuie să vă povestesc despre Swinging Silver. Pentru că face parte dintr-o ediție limitată care chiar acum este la reducere și s-ar putea să nu o mai găsiți prea mult timp la rafturi sau în magazinul online. Face parte din colecția de sărbători de anul trecut și are patru farduri de pleoape. Nuanțe potrivite mai degrabă pentru un party, ați spune, dar nu e chiar așa. Piersiciul merge combinat perfect cu griul într-un machiaj de zi, iar pentru seară conturarea ochilor cu nuanța de albastru smoky face ușor trecerea de la machiaj cuminte de birou la machiaj senzual de seară.

de -
0 781

După ce am vorbit despre cât de amuzantă poate deveni baia cu produsele The Body Shop, cum folosim cât mai diferit posibil parfumurile și cum ne revitalizăm tenul atunci când acesta se află în dificultate, ar fi cazul pentru puțină culoare, nu?

Am descoperit produsele de machiaj The Body Shop destul de târziu, aș zice, dar îmi place din ce în ce mai tare direcția îndrăzneață în care merge brandul. Am trei rujuri pe care să vi le arăt astăzi, în culori care cred că o să fie pe placul multora dintre voi.

Colour Crush Lip Shine este un ruj cu o textură strălucitoare, dar care hidratează foarte bine buzele. Un ruj care se apropie foarte mult de luciul unui gloss, cu aromă delicată de trandafir și cel mai important, 100% vegetarian. Nuanța 18 se numește Sunset Romance.

de -
5 758

S-a mai încălzit nițel vremea, dar zic să nu ne culcăm pe-o ureche, că iarna poate oricând să revină în forță. Și cum e #SăptămânaTBS, hai să vorbim despre o mască-cremă de noapte ce redă suplețea și tinerețea tenului. Cu o formulă bazată pe celule stem din floare de colț.

Vorbesc despre Drops of Youth Bouncy Sleeping Mask, o mască ce nu trebuie îndepărtată, ci este menită a fi lăsată să acționeze peste noapte. Floarea de colț a fost aleasă ca și vedetă a formulei pentru capacitățile ei extraordinare de supraviețuire chiar și în cele mai dure condiții. Pe lângă asta, masca mai are și acid hialuronic, o sursă eficientă de hidratare și ulei de babassu, un ulei ușor, dar emolient și hidratant, ce are și proprietăți de calmare și protecție. Asta în timp ce este și un antiinflamator și un antioxidant, acționând și asupra ridurilor. Dar fără să lase senzație de gras pe piele și fără să fie comedogenic.

de -
0 614

Săptămâna trecută am comis-o și n-am pregătit niciun articol parfumat. Și dacă tot suntem în #SăptămânaTBS am ales trei moduri diferite de a ne parfuma pielea (și a ne încânta spiritul) cu ajutorul a trei produse The Body Shop. Un ulei parfumat, un body splash și un shimmer mist. Trei stări de spirit diferite, și o să aflați în curând de ce.

Am adorat Red Musk și mi-a plăcut teribil direcția în care s-a îndreptat TBS în zona de parfumerie. Misterios și seducător, Black Musk este ultimul “mosc” al seriei, iar combinația dulce-condimentată, ușor gurmandă, cred că este absolut perfectă pentru vremea rece. Black Musk te face să-ți lase gura apă la propriu, cu note gurmande de la început și până la final. Para dulce, ușor metalică, este condimentată de piper și bergamotă, iar notele florale sunt înlănțuite de acorduri răcoroase. Vanilia și ciocolata încheie rotund, într-o notă delicioasă, amestecul.

Este într-adevăr dulce, nu neg asta, însă acordurile dulci contrastează destul de puternic cu cele condimentate și fresh, mentolate, de lemn dulce, iar patchouliul și vetiverul scot tot mixul din zona de ultra-feminin și-l plasează într-una aproape duală. Black Musk mă face să mă gândesc la Catwoman – puternică, suplă, senzuală, fragilă în aparență, dar întotdeauna pregătită pentru atac.

de -
1 832

Dacă nu a ajuns să-mi joace feste memoria (și tind să cred că nu, încă nu uit lucruri importante), făceam cunoștință cu The Body Shop și îmi cumpăram primele produse acum vreo 12 ani. Căutam pe vremea aceea să mă împac cu părul meu creț și știu că am pus în coș o cremă leave-in ce promitea să-mi cumințească buclele năbădăiașe. Și m-a încântat foarte tare că avea ceva extract de nuci braziliene.

În toți anii ăștia am ajuns să folosesc tot felul de produse de la ei, dar cele pentru îngrijirea corpului m-au cucerit primele. Unturi de corp și creme gomaj, geluri de duș și chiar săpunuri, am încercat din fiecare câte ceva, pe unele chiar le-am iubit atât de tare încât le-am recumpărat destul de frecvent. Pe partea de machiaj am început cu pensulele – pensula oblică este preferata mea pentru conturarea sprâncenelor, dar nici cu cea de ruj nu mi-e rușine în colecția mea, pentru că i-am găsit multiple utilizări. Și am câte două din fiecare. Însă produsele de machiaj am început să le învăț și să le încerc mai recent, de vreo 3 ani, la fel și produsele pentru îngrijirea tenului. Rămăsesem fixată pe ideea că TBS face geluri de duș și unturi de corp bune, exfoliantul meu preferat era de la ei, dar…cumva ignoram restul.

Acum sunt în punctul în care pot recomanda cu încredere cel puțin un produs din fiecare domeniu, pentru că am încercat de toate, de la machiaj la îngrijire, deci nu pot fi prinsă complet nepregătită. Acum a nu se înțelege că am ajuns să cunosc TOATE produsele, pentru că nu este cazul. The Body Shop se dezvoltă incredibil de frumos în toate zonele de câțiva ani și m-a suprins foarte plăcut și cu parfumuri, dar și cu produse noi de relaxare sau farduri.

Saptamana TBS - produse pentru baie

de -
9 889

Am ajuns la final de #SăptămânăNivea și vreau să îmi reînnoiesc dragostea pentru antiperspirantul Powder Touch, în toate formele sale. Se fac vreo 2 ani de când este pe locul numărul 1 și nici că-mi dă prin cap să renunț la el.

Asta nu înseamnă că nu am mai încercat și alte deodorante sau antiperspirante. Caut continuu unul care să egaleze performanțele roll-on-ului Powder Touch, iar câteodată chiar fac un fel de mix&match pentru mai multă protecție.

Am avut o perioadă în care nu am mai găsit în magazinele pe care le frecventam roll-on-ul preferat, așa că am încercat și antiperspirantul Stress Protect, dar și deodorantul Fresh Comfort. Stress Protect este aproape la fel de bun ca și Powder Touch pentru mine, dar au fost cazuri când nu a făcut față, pestee vară. Nu a cedat de tot, însă tot cu Powder Touch mă simt mai protejată. Aqua Comfort mi se pare parcă mai hidratant și pe timp de toamnă/iarnă îmi merge bine, mai ales când nu am zile supra-solicitante.

de -
9 1096

Dacă e ceva ce am învățat în ultimii 5 ani, de când am deschis porțile virtuale ale blogului, a fost cum să-mi curăț cu adevărat pielea, astfel încât să fie pregătită să primească orice alt produs, fie el de hidratare sau regenerare. Este primul pas în îngrijire la orice vârstă și face diferența în orice ritual de îngrijire.

Pentru că este #SăptămânaNivea, cele 3 produse pe care le folosesc în această perioadă numără un gel de curățare, o spumă de curățare și un produs 3în1. Lipsesc apa micelară, demachiantul bifazic și șervețele demachiante nu pentru că nu le-aș folosi cu drag, ci pentru că în momentul acesta chiar nu mai am niciun flacon sau pachet prin casă. Dar puteți citi despre micelară AICI.

Prefer gelurile de curățare și spumele pentru că le pot folosi și cu burețeii Konjac sau cu peria Clarisonic. Dimineața sunt foarte ușor de folosit, pe pielea umezită, iar seara, după ce îndepărtez grosul machiajului cu un demachiant sunt ultimul pas înainte de aplicarea cremelor.

Gelul de curățare este destinat tenului normal/mixt și are o textură aproape lichidă, asemenea unui săpun lichid. Împrospătează tenul, dar îl curăță delicat, fără să-l usuce. Spumează destul de mult, așa că nu are nevoie de o cantitate prea mare pentru a acoperi toată fața și gâtul. Are mirosul specific produselor Nivea, ușor dulceag. Cel mai mult îmi place că nu-mi simt fața uscată după ce-l folosesc, nu dau iama în cremă imediat.

de -
6 959

În portofoliul Nivea se află și produse pentru îngrijirea părului și trebuie să vă spun că după ce ani de zile am renunțat la folosirea spumei de păr pentru că până și mărcile profesionale îmi provocau mătreață, de când s-a lansat gama Mega Strong spuma de păr a intrat din nou în arsenalul meu pentru păr.

Am părul creț, așa că am nevoie de produse de styling care să mă ajute să-mi păstrez cârlionții. De multe ori devine o provocare să-mi mențin părul ondulat sau creț în cote optime. Unde cote optime înseamnă fără fire răzlețe și șuvițe îndreptate. Pentru că se mai întâmplă, mai ales în timpul somnului sau sub căciulă ca anumite zone să se îndrepte și să capete o formă ce nu se mai aseamănă cu restul părului. Vara scap ușor de chinul aranjatului. După spălare aplic uleiul de îngrijire (nicio spălare fără ulei de păr, crezul meu!) și apoi un strop de spumă și-s gata de plecare. La temperaturi ridicate părul se usucă repede și spuma mă ajută să-l păstrez cârlionțat natural. Și ce-mi place spuma la Mega Strong este că păstrează forma dată la uscare fără să facă părul lipicios sau scorțos.

de -
2 942

Mamă ce titlu mișto am, cred că o dau pe spate pe Iuliana, e Julescian așa. Vedem cum iese și articolul, pe principiul mi-o iau sau nu mi-o iau? 

Pentru că pe BBJ este săptămâna Nivea (și pentru că îi place să mă vadă transpirând și înjurând în încercările mele, sortite mereu eșecului, de a scrie un articol decent despre cosmetice), a venit rândul să vorbim despre protecția solară.

de -
3 731

O perioadă cred că vă voi povesti mult despre parfumuri florale, pentru că se pare că ele sunt cele care mă atrag irevocabil de ceva vreme. Iar din grădina plină de flacoane am cules unul delicat de data aceasta – Ever Bloom de la Shiseido. Un parfum inspirat de tradiție și feminitate, construit pe contrastul dintre Est și Vest.

Semnat de Aurelien Guichard, Ever Bloom s-a dorit a fi un parfum floral natural, eteric, ce echilibrează balanța dintre delicatețe și putere. Florile albe și moscul sunt acorduri ce se lasă descoperite mai degrabă liniar decât într-o piramidă olfactivă, iar finalul aduce note lemnos-moscate pe pielea purtătoarei.

Pentru mine descoperirea Ever Bloom a fost ca o gură de aer proaspăt. Prima întâlnire am avut-o în septembrie anul trecut, atunci când v-am povestit puțin și despre simbolul Karakusa. Deja aromele florale începuseră să mă captiveze, iar parfumul Shiseido mi-a arătat ce poate înseamna cu adevărat delicatețea. Fără să fie impozant se face remarcat. Cu blândețe, nu cu agresivitate.

de -
2 934

O să numesc produsele din articolul de astăzi #SăptămânaNivea ca fiind împrumutate pentru că nu sunt tocmai proprii unui ritual de îngrijire feminin. Eu le-am împrumutat de la ei, ei fiind bărbații și bebelușii, pentru că le-am găsit utilitate. Și când vedeți spuma de ras cred că știți clar ce utilitate i-am găsit, nu?

Îmi place spuma de ras de la Nivea pentru că mă ajută să nu-mi fac pielea zdrențe. Și-am folosit de-a lungul anilor de toate, de la săpun la gel de duș, săpun pentru igiena intimă sau…nimic (yup, nu faceți ca mine!), dar nu se compară nimic cu o spumă de ras, mai ales una pentru piele sensibilă. Alunecă cel mai ușor lama și te-ajută să vezi pe unde n-ai trecut deja, cât să nu agresezi pielea. Folosesc și spuma Nivea for Men Sensitive, dar și gelul anti-iritații, iar acesta din urmă a devenit preferatul meu. Pielea rămâne catifelată și scapă fără roșeață din “tratament”, deși parfumată un pic cam masculin. Mi-ar plăcea la nebunie ca Nivea să facă o spumă de ras pentru femei, cu mirosul clasic Nivea, dar cred că cer un pic cam mult.

Aș vrea totuși să precizez că prefer epilarea cu ceară, însă atunci când situația cere…furi o lamă de la soț, îți iei spuma și treci la treabă. Și da, cele două flacoane sunt ale mele, pielea lui este hiper-sensibilă și folosește o spumă pe care cred că m-ar alerga prin casă dacă m-ar prinde că aș folosi-o!

de -
4 748

Dacă tot vorbim de Nivea săptămâna aceasta și vin se pare iar ninsorile, mi-este clar că mâinile și buzele noastre vor avea primele de suferit. Așa că pentru astăzi am ales balsamurile de buze pe care le port prin buzunarele gecilor în perioada aceasta și cremele pe care le am la îndemână pentru…cam orice. Nivea Care și Nivea Creme sunt creme de uz general, care pot fi folosite atât pe față cât și pe corp.

Despre Nivea Creme nu cred că este nevoie să vă spun prea multe. Cu 98% ingrediente de origine naturală, poate fi folosită în siguranță și de către copii. Este o cremă hidratantă ce conține Eucerit, un complex propriu pielii ce protejează împotriva deshidratării, netezește și catifelează pielea. Poate fi utilizată și ca o cremă de față, mai ales pe vreme foarte rece (este destul de grasă și densă), dar și pe mâini sau corp. 

de -
1 865

Am prin cutiuțele cu produse ce așteaptă să le dau atenție și câteva mini-mascara. Și de data aceasta mi-a atras atenția o mascara de la Artdeco. Nu am folosit prea multe produse Artdeco de-a lungul anilor, deși brandul îmi atrăsese atenția la un moment dat, fiind sora mai mare a lui BeYu.

All in One promite stilizarea perfectă a genelor, cu maximul de volum, alungire vizibilă și curbare excelentă.  Periuța este concepută de așa natură încât să ofere separare și volum la aceeași aplicare. Ceara carnauba din formulă hrănește genele și le menține flexibilitatea. Mascara Artdeco este testată dermatologic și este potrivită și pentru ochii sensibili, inclusiv pentru purtătoarele de lentile de contact.

Acum să vedem și cum se comportă. Nu sunt mare fană a mini-produselor când vine vorba de mascara pentru că în general periuța este scurtă și se mânuiește ceva mai greu. Cel puțin la periuțele mai groase. Periuța de la All in One însă este destul de slim față de cele cu care am ajuns să mă obișnuiesc, genul care spun eu că s-ar potrivi și genelor ceva mai scurte sau drepte.