de -
0 489

Dacă nu ați aflat deja, în urmă cu puțin timp s-a deschis și în Romania sala Unica Sport. Am primit cu mult entuziasm invitația, sportul a devenit o parte importantă din viața mea, și eram tare curioasă să văd cum arată o sală concepută special pentru femei.

Să vă spun câteva cuvinte despre Unica Sport. Este un concept nou în România dar activează încă din anul 1998 în Chișinău. În acest moment sunt deschise 17 filiale printre care și cea din România. Unica Sport este o sală dedicată în întregime femeilor și aplică o metodă unică și brevetată de lucru în fiecare dintre sălile sale. Directorul Unica Sport, Galina Tomaș, este doctor în Științe Medicale și a elaborat programul de remodelare corporală Metoda Unica.

de -
1 493

Care este cea mai cuprinzătoare reprezentare a frumuseții? De-a lungul timpului, standardele de frumusețe s-au schimbat considerabil, de la simetria și kohl-ul aplicat cu religiozitate din Egiptul Antic, până la numeroasele stiluri mixate în vremurile actuale.

Platon vedea frumusețea ca pe un rezultat al armoniei, iar eu tind să îi dau dreptate. Frumusețea reprezintă un concept complex în simplitatea sa, un echilibru între extern și intern care poate fi practicat de fiecare dintre noi. Frumusețea reprezintă fericire și dedicare.

caravana-descopera-ti-frumusetea-henkel-cumpana-constanta

de -
34 1695

De câte ori ați cumpărat un produs doar pentru că pe etichetă era scris “Aloe Vera”. Sau poate doar imaginea plantei suculente v-a atras atenția și apoi s-a produs schimbul pecuniar? Mi-aduc aminte că am fost o fană a plantei încă din copilărie, când îi “ciufuleam” glastrele mamei doar pentru că îmi plăcea gelul acela din interiorul frunzelor cărnoase. Îmi lipeam frunzele proaspăt tăiate de față și de mâni și…mai desenam și cu ele pe geamuri. Mă fascina planta pentru că mama o folosea atunci când mă zgâriam – am fost un copil cam ghiduș.

Am crescut, am uitat de plantele din ghivece, însă Aloe Vera iată că-mi revine în atenție. Nu mai am o plantă la îndemână, însă îmi place să văd extractul de Aloe Barbadensis în lista de ingrediente a produselor de îngrijire pe care le folosesc. Și de vreo doi ani mă bucur și de sucurile cu aloe, care au devenit preferatele mele mai ales pe timp de vară. Le-am descoperit într-o vizită, când gazda mi-a turnat în pahar un “suc” nou, de care era foarte încântată. Mirosea extraordinar de bine și gustul a fost incredibil de răcoritor. M-am îndrăgostit pe loc și de atunci am mai tot timpul am o sticlă de suc Dellos la îndemână. Pe timpul verii a fost cam singura băutură pe lângă apă pe care am simțit-o cu adevărat hidratantă. Și mă bucur tare mult că nu este carbogazoază. Pe timpul ăsta e în kitul meu de revenire de după sală, fiind un fel de răsfăț după efort pe care mi-l ofer.

de -
0 525

În regia lui Antoine Fuqua, Cei Șapte Magnifici este un western din aproape toate punctele de vedere. Ma bucură faptul că Antoine Fuqua, ca și alți regizori faimoși, alege să lucreze cu aceiași actori în roluri diferite. În film îi avem pe Denzel Washington împreună cu Ethan Hawke, cuplu care a lucrat împreună cu Fuqua în Training Day. În lista de filme a regizorului mai remarcăm filme precum Southpaw, Olympus Has Fallen și Shooter.

denzel-washington-chisolm

Am intrat în sala de cinema cu o urmă de ezitare în suflet știind clar că urmează să văd un reboot al unui film care la rândul său este un remake după un mare film japonez. 7 Samurai scris și regizat de Akira Kurosawa. Recunosc că nu am văzut 7 Samurai și nici măcar Cei 7 Magnifici din 1960. Știu însă povestea și știu personajele. Filmul din 2016 nu dezamăgește deloc. Am spus la început că este un western din aproape toate punctele de vedere. La ce mă refer: acțiunea curge pe repede înainte, câteodată poate prea repede, nelăsând momente de respiro precum în westernurile clasice. Personal îmi doream un pic mai multă tensiune în dueluri.  Personajele nu se dezvoltă pe cât îmi doream. Acest ultim aspect îl înteleg, deoarece e greu să clădești șapte povești în doar 132 de minute. 7 Samurai are mai bine de 3 ore, în comparație.

All that is necessary for the triumph of evil is for good men to do nothing!

Povestea este pe cât de simplă pe atât de clasică. Este veşnica poveste Good vs Evil. Filmul este împărţit în 3 acte: Începutul filmului ne prezintă orăşelul Rose Creek aflat sub asediul lui Bartholomew Bogue. Un om care nu se înapoi de la nimic ca să îşi atingă scopul de a controla valea unde se află o mină de aur. Fermierii terorizaţi fac apel la vânătorul de recompense Chisolm jucat de Denzel Washington îi ajute în lupta lor. Acesta din urmă adună un grup format dintr-un parior foarte rapid cu pistoalele, jucat de Chris Pratt, un fost sergent în armată pe nume Goodnight Robicheaux şi amicul său care este foarte îndemânatic cu armele albe pe numele sau “Billy Rocks”, un criminal căutat de lege de origine mexicană numit Vasquez, un vânător jucat exemplar de Vincent D’Onofrio şi un indian nativ pe nume Red Harvest. O dată stabilită gaşcă noastră, filmul trece în actul doi şi anume conflictul.

the-magnificent-seven

Conflictul nu dezamăgește deloc. Cadre largi și unghiuri atent alese fac scenele de luptă foarte intense. Bănuiesc că într-un sens creșterea personajelor se face la comun cu fermierii din Rose Creek. Aceștia sunt învățați să tragă cu pușca, să foloseasca cuțite și topoare și cum să se folosească de ambuscade pentru a face față valului mare de inamici. Există spre finalul actului doi o scenă care mi-a tăiat într-adevar răsuflarea. Personajul negativ pe nume Bogue, jucat în acest film de Peter Sarsgaard – care apropos este foarte bine ales și filmat, nu ai cum să nu îl urăști –  ia cu asalt orășelul împreună cu circa 200 de mercenari călare. Un cadru larg îți dă de înțeles ce urmează să se întâmple.

Filmul a primit ratingul de PG 13, ceea ce este ciudat datorită violenței – care este într-adevăr mascată cu grijă astfel încât să nu vedem sânge. Mă așteptam la un rating de genul R, care cred că ar fi furnizat un aer mai serios filmului. La Hollywood însă “money talks”, iar cu un buget de peste 90 de milioane de dolari riscurile ca părinții să nu își aducă copiii la film erau destul de mari.

Widow: He made them murder my husband, he will take everything we have.
Sam Chisolm: So you seek revenge?
Widow: I seek righteousness. But I’ll take revenge.

chris-pratt-faraday

Deznodământul leagă povestea și o închide într-un mod pur western, dar care nu este tocmai Hollywood-ian. Binele câștigă, însă orice victorie costă. Iar costurile în acest caz sunt considerabile.

Filmult mi-a placut cu mici excepții, enumerate mai sus; cu iz de comedie pe ici și colo, mai puțină dramă față de ce așteptam și mult popcorn. Este un film care nu se ia prea în serios în ciuda faptului că încearcă. Cei Șapte Magnifici rulează în cinematografe de astăzi, 23 septembrie, și este distribuit de Forum Film România.

Nota personală : 8/10

de -
1 894

Toamna asta colorăm orașul în roșu. În zâmbete roșii, de fapt. Cu ajutorul mini-colecției în ediție limitată de rujuri de la Bourjois. Formulele mate și semi-mate, lejere și foarte rezistente și mai ales nuanțele “fierbinți” vor încălzi cu siguranță zilele puțin ciudate de toamnă, când nu știi sigur dacă să-ți iei sau nu cardiganul cu tine când pleci de-acasă.

Dacă este ceva ce aș recomanda cu ochii închiși de la Bourjois unui necunoscător al brandului atunci vorbim de rujuri. Și Rouge Edition 12 Heures & Rouge Edition Velvet sunt clar preferatele mele. Culori irezistibile, texturi care nu se simt greoaie pe buze, nuanțe saturate, opace, și buze care se simt confortabil la purtare. Și desigur, rezistență excelentă.

Ni se propune o selecție a câte 5 nuanțe în fiecare textură – fie că vorbim de batonul clasic, fie că vorbim de rujul lichid catifelat. În funcție de finisajul dorit alegeți varianta care vi se potrivește. Semi-mat în cazul rujului Rouge Edition 12 Heures (baton) și perfect mat în cazul Rouge Edition Velvet (ruj lichid). Știți cum se spune – When in doubt, add red.

Mie rujul roșu nu mi se pare “bun de purtat” doar la evenimente de seară și la ținute cât mai elegante. Poate fi adaptat cu ușurință unui stil casual, iar rezultatul este tres chic. Dar haideți mai bine să vedem propunerile.

Roșu oranj pentru un zâmbet cald și jucăuș:

bourjois-red-in-the-city-rosu-oranj-03-velvet-hot-pepper-03-12-heures-rouge-your-body

Mat: Rouge Edition Velvet în nuanța 03 Hot Pepper

Semi-mat: Rouge Edition 12 Heures în nuanța 43 Rouge Your Body (nuanță nouă)

Roșu rose pentru un zâmbet romantic și fermecător:

bourjois-red-in-the-city-rosu-rose-18-velvet-its-redding-men-44-12-heures-red-belle

Mat: Rouge Edition Velvet în nuanța 18 It’s redding men (nuanță nouă)

Semi-mat: Rouge Edition 12 Heures în nuanța 44 Red-belle (nuanță nouă)

Roșu clasic pentru un zâmbet cuceritor, intens și sofisticat:

bourjois-red-in-the-city-rosu-clasic-15-velvet-redvolution-33-12-heures-cherry-my-cherie

Mat: Rouge Edition Velvet în nuanța 15 Re(d) volution

Semi-mat: Rouge Edition 12 Heures în nuanța 34 Cherry my cherie 

Roșu bordeaux pentru un zâmbet pasional:

bourjois-red-in-the-city-rosu-bordeaux-08-velvet-grand-cru-45-12-heures-red-outable

Mat: Rouge Edition Velvet în nuanța 08 Grand cru

Semi-mat: Rouge Edition 12 Heures în nuanța 45 Red-outable (nuanță nouă)

Roșu-ciocolatiu pentru un zâmbet de trendsetter.

bourjois-red-in-the-city-rosu-ciocolatiu-19-velvet-jolie-de-vin-46-12-heures-burgundit

Mat: Rouge Edition Velvet în nuanța 19 Jolie-de-vin (nuanță nouă)

Semi-Mat: Rouge Edition 12 Heures în nuanța 46 Burgund’it (nuanță nouă)

Prețuri recomandate: Rouge Edition Velvet 64,5 lei, Rouge Edition 12 Heures 59,6 lei.

Voi ce cu ce nuanță de roșu Bourjois ați colora străzile toamna asta?

de -
0 532

Am crescut îmbrăcându-mă “așa cum se cere” de cele mai multe ori și aproape fiecare dintre ieșirile mele rebele de a mă îmbrăca cum îmi plăcea au fost taxate. Țin minte că plecam în cămașă la școală și aveam tricoul în geantă, să mă schimb înainte de cursuri, la baie. Mama nu suporta să port cămașa descheiată peste tricou sub nicio formă, așa că o “fentam”. Ba chiar mi-a vândut o rochie pe care o modificasem să vină perfect pe mine pentru că ea nu era de acord cu asta. Nu mai spun că mi-a interzis să port negru. Partea asta din urmă nu e neapărat rea, pentru că am învățat să iubesc culorile, să le combin și să învăț să-mi dau starea de spirit după ce culoare port. Culmea e că “interdicția” asta o cam aplic și acum, benevol. Am foarte puține lucruri negre și chiar și acelea nu-s chiar basic, de purtat pe la ocazii sobre.

Cert e că am trecut de foarte mult de vârsta la care “te îmbracă alții”, dar foarte mult timp am rămas cu niște idei fixe în cap. Că ținutele cumva trebuie să reflecte ocazia și nu personalitatea purtătorului. Și am tot ținut-o așa ani la rând, cu perioadele mele de rebeliune și îmbrăcatul împotriva curentului. Ba pantaloni colorați când nimeni nu îndrăznea așa ceva (m-a ajutat înălțimea de copil să-i găsesc, să știți :D), ba câte un accesoriu trăznit la o ținută mai serioasă (cum ar fi micile broșe vintage cu șoricei din plastic).

Dar uite că rebeliune ca de un an și jumătate, când am început să port strict ținute în care mă simt confortabil în timpul zilei, indiferent de invitațiile pe care le am peste zi, nu am mai făcut. Da, e foarte ok să te simți confortabil și să-ți exprimi starea de spirit, mai ales când ai o viață un pic agitată și când ți se întâmplă des să ți se dea planurile peste cap. Mă simțeam destul de vinovată dacă ajungeam casual spre sport îmbrăcată la câte un eveniment, dar cred că zâmbetul m-a salvat din multe situații în care s-au ridicat sprâncene.

Și totuși, uite că e ok acum să porți teniși la fustă, pulover cu paiete și pantofi sport la rochii mai pretențioase. E ok să porți haine largi și când nu ai nimic de ascuns sau de acoperit. E absolut ok să porți un tricou alb din bumbac cu cea mai prețioasă fustă de dantelă pe care o ai. Și Băneasa Shopping City întărește ideea asta cu noua campanie de rebranding pe care o desfășoară acum, la început de toamnă.

baneasa-shopping-city-its-ok-to-be-extravagant

Moda se schimbă sezonier, sunt sau nu în tendințe hainele tale preferate, dar este cel mai ok să-ți exprimi personalitatea și mai ales sentimentele așa cum le simți și când le simți. Cred că singurul moment în care e bine să te îmbraci pentru cum ai vrea să te simți și nu cum te simți este atunci când te trezești dimineața cu o durere de cap și-ai vrea să stai cocoțat în mijlocul pernelor, nu să-ți rezolvi task-urile zilnice. Atunci da, este chiar ok să-ți dai singur un boost de încredere îmbrăcându-te pentru cum ai vrea să te vezi tu în oglindă, nu cum te vezi de fapt. Doar nu o face pentru alții, ci fă-o pentru tine. 

baneasa-shopping-city-its-ok-to-be-a-star-its-ok-to-be-smart

Sunt complet de acord cu ideea din spatele campaniei, că regulile sunt făcute a fi încălcate în afara uneia singure – că alegerile ne exprimă trăirile și personalitatea și că nu ar trebui să-i lăsăm pe alții să aleagă pentru noi. Așa că totul devine permis, All in the name of Fashion.

baneasa-shopping-city-its-ok-to-be-minimalist

Campania de rebranding a debutat la începutul lunii și dacă încă nu ați apucat să vă exprimați creativitatea la Fashion Graffiti Wall pe 10 și 11 septembrie o mai puteți face pe 24 și pe 25 septembrie. Acolo vă puteți personaliza fotografiile cu ajutorul unui grafician, al accesoriilor virtuale și al mesajelor “all in the name of fashion”. Pe 14 septembrie am luat și eu un loc lângă catwalk-ul improvizat la fântâna din atrium și am putut vedea într-un fashion show regizat de Ovidiu Buta cum se îmbină împreună diversitatea de branduri prezente în mall în ținute creative: minimaliste, dark, extravagante, seducătoare sau sport.

Până la finalul lunii se desfășoară diverse activități în weekend-uri în Băneasa Shopping City. Așa că nu ratați premiile de pe 18 septembrie de la “Jack in the bag” și exprimați-vă emoțiile într-o colecție unicat de tricouri în cadrul seriei de evenimente „Show Your Feelings” de pe 1 și 2 octombrie.

Așa că în societatea modernă e foarte ok să fii tu așa cum te vezi și nu să încerci să fii ceea ce vor alții. Și să te îmbraci în consecință. 

de -
0 775

De când s-a umplut prima mea brățară Moments Pandora parcă nu mi-a dat ghes cu adevărat un talisman să o încep pe următoarea. Am urmat perfect conceptul brandului și am umplut-o doar cu momente și persoane din viața mea. Până la urmă ăsta a fost lucrul care m-a făcut să mă îndrăgostesc de Pandora încă dinainte să vină în România. Dar dacă în primăvară și în vară parcă nu am avut motive să vizitez așa de des magazinele, colecția de toamnă presimt că mă va face să-mi fac cadou următoarea brățară și să încep să colecționez noi momente.

Fix pe mentalitatea și starea mea de spirit actuală, pentru toamnă Pandora a decis să trezească la o nouă viață frumusețea unei epoci apuse, împletită cu nostalgie, dar transpusă într-un stil actual. Noi texturi, forme abstracte și culori strălucitoare îmbinate cu mult meșteșug de bijutieri pentru a crea noi bijuterii elegante.

de -
0 530

Încerc să-mi imaginez viața fără cafea și zău că nu-mi iese deloc. E startul dimineții, e relaxarea de după masă, e pauza de “ceva bun” din timpul zilei, e prilejul de întâlniri cu prietenele. Și la 33 de ani credeam că știu exact cum îmi place cafeaua, dar vacanța în Grecia mi-a demonstrat că mă pot adapta repede la un mix nou. Chiar foarte repede. Frappe-ul grecesc este complet diferit de cel cu care m-am obișnuit și pe alocuri chiar am băut cappuccino cu lapte de capră (genial, apropos!).

Chiar cu o zi înainte să plec mi-a aterizat în casă un nou aparat de cafea. Spun “aterizat” pentru că design-ul futurist m-a făcut să mă gândesc la un mic roboțel extraterestru. Ziceți și voi că nu-i demn de o navă spațială Espressorul Dolce Gusto Drop 🙂

nescafe-dolce-gust-drop-reinventarea-clasicului

de -
0 578

Oare cu ce călătoresc pe distanțe mari gentlemenii care nu au propria mașină? Cu Uber, cel mai probabil. Iar vineri, pe 16 septembrie, cei care comandă o mașină primesc un cadou special de la Givenchy la finalul cursei. Noul parfum Gentleman Only Absolute. 

Sephora s-a aliat cu Uber și Givenchy pentru a le face o surpriză celor care călătoresc cu Uber pe 16 septembrie, în intervalul orar 11:00 – 15:00. Tot ce trebuie să facă doritorii este să aleagă din aplicație opțiunea UberGENTLEMEN.

Dacă nu ați folosit până acum serviciul, trebuie să știți că tariful unei curse este cel standard UberSelect – Tarif de bază – 1.65 lei; Tarif / km – 1.65lei; Tarif / minut – 0.28 lei. Utilizatorii noi Uber care își fac cont cu codul UberGENTLEMEN pe Uber.com/App vor beneficia de o primă cursă gratuită, în limita a 30 lei.

Pachetul pe care îl primesc cei care comandă prin opțiunea UberGENTLEMEN conține un parfum Gentlemen Only (50 ml), două eșantioane din parfumurile star Givenchy: Gentlemen Only EDT și Dahlia Divin Le Nectar și un voucher de 50 RON pentru a achiziționa produse Givenchy din magazinele Sephora.

Gentlemen Only Absolute este noul parfum masculin de la Givenchy, proaspăt lansat. Este o apă de parfum bogată și reprezintă un tribut modern adus clasicului Givenchy Gentlemen din 1974. Un parfum inspirat de bărbatul contemporan rafinat și elegant. Cu note orientale, lemnoase și condimentate, este o întrupare a sofisticării și a stilului. Bergamota puternică și ușor metalică din notele de vârf este urmată de un trio cald de condimente: nucșoară, scorțișoară și șofran. Iar finalul dezvăluie o combinație senzuală de lemn de santal și vanilie delicioasă.

Poate vă convinge că este un parfum de încercat și faptul că Simon Baker (genial în The Mentalist!) este imaginea liniei.

Cel mai probabil cererea va fi mare și trebuie să știți că disponibilitatea este limitată. Fiți însă pe fază vineri și dacă aveți nevoie să vă deplasați prin oraș ca un gentleman, alegeți Uber 🙂 Eu m-aș bucura tare mult ca Sephora să se gândească și la doamne și domnișoare pe viitor. Cum ar fi să comanzi o mașină și să primești un cadou parfumat sau colorat? Prevăd multe zâmbete în ziua respectivă.

de -
0 563

Au trecut 20 de ani de când TP-Link, producătorul de echipamente WLAN numărul 1 la nivel global a pornit linia de producție. Și cum de curând și-a lărgit portofoliul de produse cu tot felul de accesorii menite să ne facă viața mai ușoară, anunță nu doar o nouă identitate de brand, ci și intrarea pe piața telefoanelor inteligente.

Urmează să vedem din ce în ce mai mult produse smart home și dispozitive smartphone sub brandul Neffos. Așa că după ce ne-au ajutat timp de 20 de ani să ne conectăm cu restul lumii cu ajutorul produselor de rețelistică, echipa TP-Link ne va ajuta să ne conectăm mai ușor cu oamenii din jurul nostru, cu ajutorul accesoriilor smart. În casa noastră deja sunt folosite unele dintre accesoriile inteligente (power bank, cameră IP, priză wi-fi) și sunt chiar foarte curioasă cum vor fi primite noile telefoane de către public.

Sub sloganul “Reliably Smart” urmează ca brandul să-și extindă portofoliul de produse din gama dispozitivelor inteligente. Și asta pentru că “au evoluat constant pentru a răspunde cerințelor a milioane de clienți. Acum începem o nouă etapă de dezvoltare în care oferim utilizatorilor dispozitive pentru un nou stil de viață conectat. În contextul extinderii portofoliului, am decis ca și brandul să se transforme și să reflecte mult mai bine angajamentul nostru de a oferi produse și experiențe îmbunătățite clienților noștri”, așa cum declară Jeffrey Chao, chairman și președinte TP-Link.

Dar haideți să vă spun câte ceva despre surpriza aniversării, cea la care am luat și eu parte. Și-au făcut intrarea cu ajutorul dronelor, undeva la înălțime, în București. Gama de smartphone conține pentru început trei modele din gama high-end, mid și entry-level, dual SIM, LTE, cu sistem de operare Android.

Modelul de top, Neffos C5 Max, are ecran IPS Full HD (1080p) de 5,5 inchi și rulează un procesor MediaTek MT6753 octa-core pe 64 de biți, tactat la 1,3GHz. Are o memorie RAM de 2GB, capacitate de stocare de 16GB și slot microSD pentru card de până la 32GB.

Neffos C5Max

C5 Max are o cameră principală de 13MP și o cameră frontală de 5MP. Deschiderea mare a diafragmei F2.0 a camerei principale permite realizarea unor fotografii de calitate în orice moment al zilei. Bateria Li-Po de 3045mAh oferă o autonomie foarte bună. Carcasa telefonului este realizată din policarbonat, astfel că dispozitivul cântărește doar 160 de grame.

Modelul mid-range, Neffos C5, are un ecran IPS HD (1280p) de 5 inchi, rulează un procesor MediaTek MT6735 quad-core tactat la 1,3GHz, are 2GB de RAM și o capacitate de stocare de 16GB, ce poate fi extinsă cu până la 32GB cu ajutorul unui card microSD. Camera principală are 8MP, cu mod inteligent și 30 de filtre, precum și blitz dual-LED, iar camera secundară are 5MP.

TP-Link Neffos C5 - noul smartphone

Modelul entry Neffos C5L are un ecran de 4,5 inchi, rezoluție FWVGA (854x480p), procesor Snapdragon 210 quad-core tactat la 1.1GHz, 1GB RAM și 8GB capacitate de stocare, ce poate fi extinsă cu până la 32GB cu ajutorul unui card microSD. Acest model este dotat cu o camera principală de 8MP, o cameră frontală de 2MP, oferă conectivitate LTE 4G și o baterie de 2000mAh.

TP-Link Neffos C5L - noul smartphone

Prețurile recomandate pentru cele trei terminale sunt 899 lei pentru modelul C5 Max, 649 lei pentru modelul C5 și 429 lei pentru modelul C5L. Adică prețurile sunt foarte prietenoase și permit achiziționarea unui telefon inteligent fără rate, credite și alte nebunii.

Mie îmi place tare mult când companiile ajung în punctul în care pot oferi mai mult utilizatorilor și mă bucur că TP-Link s-a gândit că după ce a devenit lider în piața de networking poate deveni jucător și în piața accesoriilor smart. Pentru că își concepe, produce și testează integral produsele exclusiv intern, lucru care se reflectă în fiabilitatea, calitatea și prețul produselor. Și experiența de 20 de ani cu siguranță îi va ajută să se extindă în zona dispozitivelor inteligente care ne fac viața mai ușoară.

Care este suma maximă pe care ați plăti-o pe un telefon inteligent? Și ce caracteristici ar trebui să aibă? Cum ar trebui să vă facă viața mai ușoară?

de -
0 552

Dacă sunteți la fel ca mine, și vara este sinonim cu marea, informația din acest articol este pentru voi. Nimic nu este mai mișto vara decât să mergi la mare. Să te plimbi desculț pe nisip, să faci baie în marea sărată, să lași briza să îți mângâie părul și soarele să îl decoloreze. Să lenevești pe un șezlong cu o carte bună în mână, să mănânci pește  la cherhana și să te plimbi sub cerul plin de stele pe plaja goala. Să prinzi un super răsărit….și să pui poze pe Facebook, că nah, degeaba te trezești la 5 dimineața dacă interentul nu știe că te-ai trezit la 5 dimineața.

Dar…cum ar fi dacă v-aș spune acum că totuși există ceva mai mișto decât vara la mare? Ceva atât de tare încât întrece orice altă fantezie despre vară pe care o aveți?

de -
0 647

Sincer vă spun, din iunie mă chinui să scriu articolul ăsta, dar ați văzut și voi ce activitate extraordinară am avut pe blog….puțin spre deloc. Am scăzut de la 2-3 articole pe zi la 2-3 articole pe lună. Dar gata, unele articole chiar trebuie să ajungă din mintea mea așezate frumos pe blog, așa că nu am încotro decât să îmi fac cumva timp pentru scris.

V-am tot povestit anul trecut despre Acvamania și despre cât de tare se distrează copiii mei acolo. Ei bine, ca în fiecare sezon, parcul acvatic din Mogoșoaia răspunde prezent la distracție. Caiacele sunt pregatite, stand-up paddle-urile la fel, parcul gonflabil este la locul lui, apa este curată și caldă, numai bună de cazut în ea. Acum trebuie doar să mergeți în vizită.

de -
121 3477

Vacanţa e în toi, unii numără zilele până la concediu, alții deja se gândesc cum să profite din plin de zilele de weekend. E clar, vara e sezonul drumurilor lungi, al distracției și al relaxării. Și în oricare situație v-ați afla, sunt convinsă că v-am pregătit un kit ideal de vacanță împreună cu TP-Link.

Cum vă spuneam și ieri, TP-Link oferă acum nu doar accesorii de rețelistică, ci și accesorii pentru o viață cotidiană cât mai ușoară. Ajutoare ce pur și simplu ne scapă din impas atunci când avem nevoie să ne desfășurăm activitățile în mod normal. Cum ar fi acumulatori externi. Cu siguranță ați avut nevoie să vă reîncărcați telefonul sau alte mici dispozitive electronice de-a lungul unei zile. Sunt puțini cei care au un stil de viață agitat și nu au un astfel de dispozitiv, însă unul în plus nu strică niciodată, nu? Așa că vă ofer un power bank de 5200mAh. Suficient cât să vă puteți reîncărca telefonul în caz de urgență și să mai rămână ceva și pentru un alt accesoriu.

de -
0 822

Persoanele ceva mai relaxate decât mine pleacă în vacanță cu un bagaj mare plin cu haine și cosmetice și o punguță mică-mică (în cazurile în carea aceasta există) în care aruncă câteva medicamente pentru durerile de cap. La mine, însă, lucrurile stau cu totul și cu totul diferit. Eu am un bagaj mic în care îmi arunc câteva haine pentru mine și copii și un bagaj mare-mare care conține trusa de prim ajutor.

Eu călătoresc cu copii și atunci este musai pregatită să fiu pregătită pentru orice situație. Nu mă pot trezi în vârf de munte sau în mijlocul mării fără cele necesare îngrijirii rănilor celor mici. Am prins o asemenea experiență încât cred că sunt la nivelul execuției unei apendicectomii cu un cuțit de bucătărie. Ce pot spune? Viața cu copii mici te poate învăța multe.

de -
2 1173

Mi-am organizat și reorganizat prioritățile de câteva ori în ultimul an și jumătate. Mă pun de câte ori pot pe primul loc, însă pe rând acord atenție celor ce-mi sunt dragi și-mi aduc bucurie în viață, dar și lucrurilor care mă fac să zâmbesc a împlinire. Să fii adult în societatea actuală se dovedește a fi de multe ori extrem de solicitant și mă amuză problemele pe care le consideram a fi reale în adolescență. Mi-e cam dor de vacanța de vară, da 🙂

Planurile mi-au fost date peste cap în mod repetat în ultimele 18 luni, a trebuit să fac compromisuri. Însă cum pe unele mi-este greu să le accept, a trebuit să găsesc soluții cât să nu mă simt vinovată în unele cazuri. Spre exemplu, munca mă face să stau destul de des plecată de acasă. Și cu doi căței care te iau drept nouă când ajungi să-i saluți, la finalul zilei, vinovăția atinge cote alarmante câteodată. Soluția? O cameră IP care să mă ajute să supraveghez evoluția prieteniei lor chiar și atunci când nu suntem acasă.

Organismul meu a tot dat semne că are nevoie să mă port ceva mai frumos cu el, dar am refuzat să ascult. Nu mai reușeam să mă concentrez, eram tot timpul obosită și stresată, nu mai reușeam să dau randament pe nici un plan, tot ce poate face organismul să îți spună să te oprești puțin. Până ce nu am ajuns din nou la o intervenție chirurgicală nici nu am vrut să aud de o îmbunătățire a stilului alimentar.

După operație însă, am ajuns să fiu mereu atentă la ce mănânc, ușor-ușor să fac mai multă mișcare, să bag la cuptor în loc să prăjesc, să pun miere în loc de zahăr și tot așa. Schimbări mici au făcut diferențe mari așa că am hotărât să merg pe drumul ăsta.