de -
1 658

 

Toamna aceasta, când Școala Flanco a ajuns la cea de a treia ediție, mi-am luat și eu inima în dinți și m-am înscris la cursuri. Dacă nu știți deja despre ce este vorba, Școala Flanco este un proiect special creat pentru bloggeri la început de drum, pentru bloggeri care vor să învețe de la cei mai buni și pentru cei care își doresc să își facă un blog dar nu au avut curajul până acum. Cursurile sunt gratuite dar locurile sunt limitate așa că este bine să urmăriți cu atenție toate postările legate de acest proiect.

Pentru că eu am aflat tare multe informații utile, aș vrea să vă povestesc și vouă cum a fost la cursul Adelei Pârvu, #designpesteasteptari. Echipa Flanco ne-a așteptat cu cafea, sucuri și produse de patiserie, pentru a lua un start bun de la prima oră. Adela ne-a întâmpinat cu îmbrățișări, vorbe frumoase și mulțumiri pentru participare. Am fost absolut uimită să o descopăr pe Adela precum casele pe care le promovează – colorată, caldă, prietenoasă, naturală, frumoasă și super funny. 

invata-de-la-cei-mai-buni-scoala-flanco-beautybyjules-ro

După ce ne-am împrietenit și am aflat că printre noi erau persoane care au călătorit sute de kilometri doar pentru a participa la curs, mă așteptam să trecem la lucruri serioase. Nu s-a întâmplat. A fost un curs foarte relaxat, plin de glume și întâmplari amuzante, plin de povestioare interesante și cu tâlc, plin de case frumoase și finaluri fericite. Nu știu când au trecut patru ore. Pur și simplu buna dispoziție și energia Adelei au umplut încăperea și ne-au teleportat într-un loc în care timpul este relativ.

Primul sfat pe care l-am primit, asmilat și însușit de la Adela este că, atunci când simți că ai o idee bună, vrei să începi un blog/site, este foarte important să te apuci să o faci. Atunci. Imediat. Nu lăsa timpul să treacă, ideea să zboare, nu lăsa praful să se așeze peste visurile tale. ”Primul pas pentru a avea un blog de succes este să îl creezi! Fă-o! Apucă-te de treabă astazi!”

Numele pe care îl alegi pentru blogul tău este important, dar încă și mai important este să alegi un slogan. Trebuie să recunosc că nu am acordat niciodată importanță acestui aspect, însă Adela ne-a povestit cum brandurile care au avut slogan au rezistat mult mai mult pe piață. Sloganul îi ajută pe oameni să identifice mai ușor direcția pe care blogul tău o are, dar și să te asocieze pe tine cu ceva anume. Sloganul Adelei este ”O viață avem? Colorată să fie!”…cred că spune cam tot 🙂

invata-de-la-cei-mai-buni-scoala-flanco-beautybyjules-ro-1

O altă lecție foarte importantă a fost despre conținut. Să fii responsbil cu ceea ce împărtășești comunității, fie că te urmăresc 3 oameni fie că te urmăresc 3 milioane de oameni. Este important să fii responsabil deoarece postările tale pot afecta deciziile pe care alți oameni le fac. Nu este important doar din punct de vedere al credibilității pe care tu o pierzi prin diseminarea de informații nu tocmai reale, ci și din punct de vedere impactului negativ pe care îl ai în mod direct asupra vieții unei persoane care a ascultat sfatul tău. Trebuie să fii conștient că ceea ce potezi influențează pe cineva să cheltuiască banii câștigați prin muncă. Fii înțelept!

Adela ne-a mai învățat că este ok să ștergi comentariile negative, că este ok să moderezi comentariile care apar pe blog și că este foarte important să transmiți hater-ilor un mesaj clar, și anume că blogul tău nu are loc și pentru ei. Ne-a povestit propria ei experiență cu mesajele urâte primite și că singura soluție a fost delete. ”Haterii atrag hateri, nu te sfii să apeși butonul delete. Blogul este spațiul tău și ei vor intra atâta vreme cât tu îi lași să intre.” 

Ce mi-a mai plăcut super mult din cele povestite de către Adela a fost despre cât de important este să ai datele de contact pe blog. Adresa de mail și numărul de telefon la care șă te poate găsi oricine are nevoie de o opinie, oricine caută o colaborare, oricine vrea să te felicite pentru munca pe care o faci. Pe ea, faptul că și-a trecut numărul de telefon pe blog, a ajutat-o foarte mult. Oamenii au reușit să o contacteze foarte ușor și a putut răspunde afrimativ multor invitații de a participa la emisiuni sau proiecte.

invata-de-la-cei-mai-buni-scoala-flanco-beautybyjules-ro-2

Despre promovare Adela ne-a spus să avem curajul să ne promovăm tot timpul, oricui are timp să ne asculte. Să nu lipsească din semnătură link-uri catre toate canalele media în care putem fi găsiți, să nu lipsească toate proiectele din care facem parte. Sunt multe? Foarte bine. Oamenii știu că faci multe lucruri diverse și în felul acesta le pot găsi ușor.

Am mai învățat despre conținut, structura articolelor, titluri și sursă de inspirație. Despre case frumoase, culori și începuturi noi. Despre curajul de a-ți asuma identitatea, de a fi real și onest. Despre joc și joacă și capacitatea de a înfrunta totul cu zâmbetul pe buze. Despre faptul că în spatele blogurilor mari există multă muncă, multă pasiune și iar multă muncă. Am vrut să vă spun pe scurt ce am învățat eu și să vă îndemn, dacă vă pasionează bloggingul, să urmați cursurile Școlii Flanco. Eu am învățat enorm și am reușit cu ajutorul acestor cursuri să decid niște aspecte importante legate de drumul meu prin blogosferă 🙂

Cu drag,

Z

PS: articolul este o temă primtă la #ScoalaFlanco în cadrul cursului #designpesteasteptari. Trebuia să fie un articol scurt….nu mi-a ieșit, dacă scriam tot ce aș fi vrut ar fi fost cam de trei ori mai lung 🙂

de -
14 2074

Câteodată se întâmplă lucruri în cele mai potrivite momente. Și parcă te trezesc din amorțeală sau îți dau un super-imbold, atunci când credeai că energia ta este deja la maxim.

Recunosc, decembrie-ianuarie au fost luni în care nu am fost eu. Am pierdut o bucățică din mine, și nu mă refer numai la cele vreo 3-4 kilograme pierdute pe bază de stres. Dezamăgirea și starea de somnolență a psihicului în care am picat poate fi greu exprimată în cuvinte. Iar eu nu, nu sunt așa.

Îmi place să văd lucrurile din alte unghiuri, să descopăr fațete poate ascunse altora, să simt mai mult. Știți când s-a produs declick-ul de trezire? Pe 13 ianuarie, într-o seară cu lună aproape plină, la FotoHub.

Asta este ceea ce am simțit atunci când am văzut ambrotipia mea, lucru pe care l-am scris pe profilul meu personal de Facebook.

“Eu, așa cum m-a văzut argintul într-o seară de 13 februarie, cu lună aproape plină. Cu riduri pe frunte nu de la încruntare, ci de la prea multă mirare.

Eu, cu privirea ce pare pierdută, pentru că așa sunt în perioada asta, un pic într-o altă lume, care încă nu-mi aparține. Eu, cu un zâmbet strâmb, pentru că iubesc mai mult imperfecțiunile mele decât perfecțiunea pe care vrea societatea să ne-o bage cu de-a sila pe gât.
Eu, acum, imperfectă, dar cu adevărat eu.”

Ambrotipie Iuliana Manea

Spațiul în care a fost realizată ambrotipia – tehnică veche de fotografiere, cu aparate recondiționate, rezultatul fiind transpus pe suport de sticlă sau metal – este FotoHub.

Un spațiu în centrul vechi al Bucureștiului, în pasajul Villacrosse, un nou punct de referință când vine vorba de locuri interesante în capitală. Un spațiu ce se adresează pasionaților de fotografie de calitate, ce dispune de o bibliotecă cu tematică bogată și cu volume atent selecționate. Un spațiu deschis expozițiilor, instalațiilor fotografice, un atelier de fotografie clasică și alternativă – Allkimik.

Ștefan Dinu, unul dintre cei trei acționari ai FotoHub, spune că și-a dorit să creeze un spațiu în care ei să se simtă bine, în primul rând. FotoHub este deschis tuturor celor care sunt aproape de fotografie și nu numai. “Dincolo de evenimente și expoziții, veți găsi aici niște oameni pasionați, prietenoși și simpatici.” Și vă stau mărturie că așa este. Discuțiile niciodată nu stau doar în zona fotografiei, ci se lungesc, pătrunzând în zone nebănuite la începutul conversației.

Știu sigur că toate locurile în care mă invită Laura Mihăilescu, inițiatoarea PrioriTea, sunt magice și mă bucur că m-am lăsat transpusă pe sticlă, cu ajutorul argintului. În mansarda de pe Calea Victoriei nr.16-20, pasajul Villacrosse – Macca, et. 4, există și un spațiu de joacă pentru copii, zonă de relaxare cu instrumente muzicale, Wii, hamac, creioane colorate, plus facilitățile unei ceainării.

fotohub1

E un loc în care chiar poți să te deconectezi în care poți avea revelații. Așa cum am avut-o eu pe-a mea. Dacă vă tentează fie să încercați serviciile fotografice, fie să petreceți câteva ore ascultând muzică pe vinil și savurând un ceai fierbinte, FotoHub este deschis de luni până sâmbătă, de la 12.00 la 22.00.

Sau urmăriți-le activitatea pe Facebook, sigur veți găsi motive noi să ieșiți din casă. Poate un atelier, o expoziție sau o proiecție, un târg sau doar pentru că vreți să cunoașteți oamenii din spate.

Săptămâna trecută astrele s-au aliniat perfect și ne-au permis, mie și Alekăi, să facem o surpriză plăcută tinerei domnițe Anca Duma, care și-a sărbătorit ziua de naștere cu o super-petrecere.

Centrul Shakti a răspuns mai mult decât prompt propunerii noastre și iată că Anca a avut parte de o surpriză …relaxantă.

Vinerea a început în forță, cu alergătură încă de la 10 dimineața. Am cam întârziat la programarea de la Centrul Shakti și meritam să fim trase bine de urechi, dar cred că vechiul conac pur și simplu este prea încărcat de energie pozitivă ca să te superi.

Când am pășit înăuntru chiar nu aveam idee ce ne așteaptă. Și pentru mine și pentru Anca, sărbătorita căreia i-am făcut surpriza, a fost prima vizită. Am lăsat-o pe Anca la pensat și masaj facial și am început să admir locația. Eram amândouă nervoase, pentru că ne aștepta o nouă tură de alergări prin tot orașul, să punem totul la punct pentru #dumaparty, dar de când am pășit pragul centrului, parcă ne-a invadat calmul 🙂

Chiar nu glumesc când spun că locația te binedispune și te relaxează. Are o energie aparte și te face să zâmbești relaxat. Anca a ieșit din camera de cosmetică foarte relaxată și cu sclipirea ei jucăușă în ochi, așa că am atins scopul vizitei – aceea de a-i oferi răsfăț și relaxare.

Sursă foto

Următorul răsfăț de pe listă a fost coafatul. Eu zic că s-a potrivit perfect cu personalitatea efervescentă a Ancăi. Voi ce spuneți? Fiecare șuviță a fost aranjată cu grijă și Anca are un păr superb, oricum. Recunosc că sunt invidioasă puțin pe strălucirea părului ei.

De ce mi-a plăcut atât de mult la Centrul Shakti, chiar dacă nu am fost eu cea răsfățată:

1. Locația este superbă, cu o atenție extraordinară la detalii.

2. Biblioteca este plină de cărți care te îmbie să le citești. Unde mai găsești un centru de înfrumusețare care să te înfrumusețeze și pe interior, cât timp aștepți să intri la programare? Eu una nu am mai găsit un astfel de centru până acum.

3. Oamenii de acolo sunt frumoși și calzi. Au fost bucuroși să ne ajute să facem o surpriză plăcută și pentru asta le mulțumesc din suflet.

Am avut ocazia să stau de vorbă și cu Alin, inițiatorul centrului, să înțeleg ce dorește de la Centrul Shakti și așa am aflat că este vorba de un proiect de suflet, inițiat din dorința de a oferi mai mult decât frumusețe exterioară. Și eu cred că reușește să facă asta. Nouă cel puțin vizita la salon ne-a oferit fix energia și relaxarea de care aveam nevoie să continuăm ziua în forță și să ne distrăm apoi pe cinste la petrecere 🙂

Pe lângă serviciile clasice de coafor, cosmetică și machiaj, Centrul Shakti mai oferă și reiki, masaj ayurvedic, reflexoterapie, terapie craniosacrală și semninarii interesante, destinate dezvoltării frumuseții interioare. Puteți urmări noutățile și pe pagina lor de Facebook.

Mulțumesc Centrului Shakti pentru tot suportul acordat! De-abia aștept să le mai trec pragul, de data aceasta cu răsfăț pentru mine 🙂

Dacă vreți să petreceți o după-amiază care să vă ofere mai mult decât frumusețe exterioară, atunci puneți Centrul Shakti pe lista de “go to” 🙂

de -
0 1298

Zilele acestea, mai exact între 2 și 5 iunie, se sărbătorește în Marea Britanie jubileul de diamant al reginei. Mai exact, 60 de ani de domnie a reginei Elizabeth.

Desigur că s-au găsit o mulțime de branduri care să se folosească de acest prilej pentru a scoate ediții limitate de cosmetice și accesorii.

OPI a scos pe piață o colecție de ojă Jubilee.

Big Apple Red, Apline Snow și Blue My Mind – culorile Union Jack.

Nici Mavala nu s-a lăsat mai prejos și vine cu o colecție strălucitoare de-a dreptul.

Red Diamond, Gold Diamond și Pure Diamond.

Nu sunt eu un mare fan al ojelor scumpe, dar pe cea de jubileu lansată de Nails Inc. ..cam trebuie să o am.

Jubilee 3D Glitter

Și un set în, ați ghicit, culorile Union Jack. Best of British, pe numele lui. St James,  Baker Street și Whitechapel

Ca să completăm manichiura, nu pot să lipsească inelele, pe care le-am găsit la TopShop.

YSL a scos o paletă de farduri pentru pleoape al cărui ambalaj este încrustat cu Swarovski. Union Jack pattern, desigur.

Paperself are o pereche de gene din hârtie, cu peisajul londonez.

London Skyline

Și, cum noile mele pasiuni fashionistice sunt plicurile, iată și două plicuri în ton cu sărbătoarea britanică, de la Aspinal.

Desigur, sunt o mulțime de produse scoase pe piață cu această ocazie, de la brelocuri la portfarduri și lucruri la care probabil nu v-ați gândi. Sunt sigură că s-au cumpărat o mulțime de tiare, coroane și … măști de plastic cu fața reginei, în ultimele zile și probabil pe 1 iunie se va atinge maximul.

Cum vi se pare ideea de a avea ediții limitate cu ocazia Jubileului de diamant? Vă face ceva cu ochiul din selecția mea?

de -
12 3272

Nu știu câte dintre voi poartă brățări, dar știu că eu îmi simt brațele goale atunci când port o rochie sau un tricou și nu am un accesoriu pe mână. De cele mai multe ori uit să pun o brățară, dar trendul din sezonul acesta îmi place la nebunie.

Multe brățări și mai ales brățări colorate, infășurate, din piele, mătase, fibre textile sau suede, care pot fi folosite și de cele cu încheieturile subțiri, ca mine. Deși îmi plac mult brățările cătușă, nu reușesc niciodată să găsesc una care să nu-mi fie mare și aproape să-mi cadă de pe încheietură.

Am un folder în care am adunat de-a lungul timpului brățări care îmi plac și m-am gândit să vi le arăt și vouă. În primul rând, brățările din suede sau piele împletită se mențin în preferințe și anul acesta. Mărgele, lanțuri, felurite charm-uri, cerul este limita când vorbim de accesorizarea lor. Modele dintre cele mai variate, nuanțe tari sau tonuri naturale.

de -
3 3218

Am întotdeauna o problemă, ca orice femeie, atunci când se apropie un eveniment important, la care trebuie să particip. Șifonierul meu pare întotdeauna prea sărac în rochii de seară, iar cea mai apropiată ocazie în care am intrat într-un soi de criză de tipul ” Dar eu în ce mă îmbrac?” a fost la nunta celei mai bune prietene. Am optat pentru o rochie neagră, celebra rochie negră, pentru că am lăsat pe ultima sută pregătirile garderobei.

Mi-am propus însă ca următorul eveniment să nu mă mai ia pe nepregătite, așa că am rugat-o pe sora mea, care petrece mult mai mult timp pe site-uri, în căutare de outfituri și rochii frumoase, să mă ajute. Mi-a propus Cristallini.ro, un site cu rochii elegante, iar împreună am petrecut vreo 2 ore extrem de plăcute, imaginându-ne îmbrăcate într-una din rochiile de mai jos.

Eu sunt adepta rochiilor Empire, cu linii fluide. Rochia de mai jos mi-a atras atenția prin eleganța și feminitatea pe care o inspiră.

Sora mea are 21 de ani și este adepta rochiilor care atrag atenția prin detalii și culoare. Printre preferatele ei se numără rochia de mai jos, cu o linie îndrăzneață și o culoare pe

de -
11 4127

Sunt o femeie destul de impulsiva. Atunci cand imi intra in cap o idee, daca am posibilitatea sa o pun in practica imediat, atunci nimic nu ma poate opri. Zilele trecute am aruncat o privire peste poze mai vechi, de acum aproximativ 2 ani de zile si mi-a incoltit o idee in capsor. Ca sa va faceti o idee, am dat peste aceasta poza.

Ieri de dimineata, dupa ce mi-am spalat parul, am decis ca orice ar fi, vreau sa ma tund! Am